Fostul ministru al finanțelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv

Instanța Supremă l-a condamnat definitiv la șapte ani și patru luni de închisoare pe Sebastian Vlădescu, fost ministru liberal al finanțelor în guvernele Tăriceanu și Boc, în dosarul legat de reabilitarea căii ferate București-Constanța. În aceeași cauză, fostul șef al EximBank, Ionuț Mircea Costea, cumnatul politicianului social-democrat Mircea Geoană, a primit șase ani de detenție cu executare. Un al treilea inculpat în dosar, fostul deputat PNL Cristian Boureanu, fin al lui Sebastian Vlădescu, primise inițial o condamnare la patru ani de închisoare, însă în cazul acestuia faptele s-au prescris. Cei trei inculpați, alături de un secretar de stat din Ministerul Transporturilor și de administratorul unei firme, fuseseră trimiși în judecată în urmă cu aproape patru ani pentru că au primit în total 20 de milioane de euro mită de la o companie străină interesată să obțină contractul de reabilitare a căii ferate București-Constanța, în valoare de peste 900 de milioane de euro./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 26 mai)