Coreea de Sud – Pasagerul care a deschis ușa unui avion, în timpul zborului, susține că simțea că se sufoca

Poliția sud-coreeană a anunțat că bărbatul care a deschis o ușă pentru evacuarea de urgență într-un avion aparținând companiei Asiana Airlines, chiar în timpul zborului, a declarat că simțea că se sufocă și că ar fi dorit să coboare din avion mai repede.

În plus, bărbatul a mai declarat că era stresat deoarece își pierduse locul de muncă. Avionul se afla la 200 m de sol, în timp ce efectua manevrele de aterizare pe Aeroportul Daegu, când pasagerul respectiv a deschis ușa, provocând panică la bordul aeronavei. Incidentul i-a uluit chiar și pe cei mai experimentați piloți, informează BBC./cstoica/gpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 mai