Președintele Volodimir Zelenski propune 50 de ani de sancțiuni contra Iranului, pentru că livrează drone Rusiei

Președintele Volodimir Zelenski propune 50 de ani de sancțiuni contra Iranului, pentru că livrează drone Rusiei, cu care aceasta atacă Ucraina. 40 de astfel de aparate au fost folosite azi-noapte pentru un atac asupra Kievului, cel mai amplu de la începutul invaziei ruse. Alte 14 au lansat rachete și în alte zone. Majoritatea au fost respinse de antiaeriana ucraineană. Cu detalii, Cristina Grecu.

Reporter: Președintele Volodimir Zelenski i-a numit eroi pe militarii din apărarea antiaeriană, care au reușit să contracareze aproape în totalitate atacul de azi-noapte, soldat totuși cu doi morți și trei răniți. 52 din cele 54 de drone lansate de Rusia au fost distruse, spun autoritățile militare ucrainene, iar șeful statului declară că Iranul ar fi furnizat până acum Rusiei pentru astfel de atacuri 1.000 de drone. De aceea, el a propus azi Parlamentului 50 de ani de sancțiuni, majoritatea economice, precum și restricții pentru Republica Islamică Iran. Potrivit agenției de presă Ukrinform, care citează informații furnizate de autorități militare ucrainene, atacurile de la Bahmut ale invadatorilor au scăzut în intensitate în mod semnificativ. În schimb, în ultimele 24 de ore, 21 de localități din regiunea Zaporojie au fost lovite, patru oameni fiind răniți, iar la Harkov doi oameni au fost uciși în atacurile ruse. La Doneţk, un om a murit, iar unul a fost rănit în Herson, atacat de 73 de ori în ultimele 24 de ore. Autoritățile ucrainene mai reclamă faptul că rușii continuă să transporte copii din regiunea ocupată Lugansk în așa-numite tabere pe teritoriul Rusiei./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 mai