Seara americana la Sala Radio: Gershwin si Bernstein

Vineri, 9 iunie 2023 (de la 19.00), aveți șansa de a asculta la Sala Radio Concertul în Fa major pentru pian și orchestră creat de GERSHWIN în 1925, considerat de unii specialiști drept cea mai rafinată și complexă lucrare semnată de compozitorul american: „Multe persoane au crezut că Rapsodia mea fusese doar un accident fericit. Așa încât m-am decis să demonstrez că era mult mai mult în mine decât atât. M-am hotărât să creez o lucrare de muzică absolută.”
Concertul va fi interpretat de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta lui KEREM HASAN, dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Innsbruck (Austria). Invitat special al serii este și pianistul DANIEL CIOBANU, care a atras pentru prima dată aprecierea internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, cât și premiul publicului. A fost aplaudat în prestigioase săli de concert din întreaga lume, precum Carnegie Hall (New York), Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square – Londra etc. și a efectuat turnee în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia.

Compus imediat după marele său succes cu celebra Rhapsody in Blue, concertul lui George Gershwin are o deschidere „rapidă și pulsează de viață, reprezentând spiritul tânăr și plin de entuziasm al vieții americane” – așa cum a declarat însuși compozitorul în New York Herald înaintea premierei. Ne întâlnim apoi cu ritmuri ce amintesc de Charleston și mișcarea lentă a concertului este definită de autor ca „Mozarteană în simplitatea ei” și trimite spre stilul nocturn al blues-ului american.
Premiera publică a avut loc pe 3 decembrie 1925, în celebra sală Carnegie Hall din New York. Criticile au fost împărțite, influențele de jazz fiind încă destul de criticate în epocă. Unii l-au privit ca pe un „experiment dubios”, alții au apreciat originalitatea și forța lucrării, dar cert este că vorbim astăzi despre cel mai des interpretat concert simfonic american!
Programul serii cuprinde și Uvertura operei Candide – LEONARD BERNSTEIN și Simfonia nr. 6 – de ANTON BRUCKNER.

KEREM HASAN este dirijor șef al Tiroler Symphonieorchester Innsbruck, aflat la cea de-a 4-a stagiune, preluând această funcție în septembrie 2019. În vara anului 2017, tânărul dirijor britanic a pus bazele unei cariere internaționale foarte promițătoare, câștigând premiul Nestlé și Salzburg Young Conductors Award. Înainte de aceasta, el atrăsese deja atenția ca finalist al Concursului de dirijat Donatella Flick din Londra și ca dirijor asociat al Operei Naționale din Țara Galilor.
În acest sezon la Innsbruck, Kerem Hasan dirijează „La Traviata” de Verdi la Tiroler Landestheater, pe lângă concertele sale cu Tiroler Symphonieorchester. Alte momente importante ale sezonului 2022/2023 includ producția „Carmen” la English National Opera și angajamente ca invitat alături de London Philharmonic Orchestra, Hallé Orchestra, Dresdner Philharmonie și Norwegian Radio Orchestra. Lucrează pentru prima dată cu Orchestra Radio Münchner Rundfunkorchester, Orchestra Națională Radio din România și Orquestra Sinfónica do Porto Casa da Música. În iunie 2023 își va face debutul cu Orchestra Simfonică Yomiuri Nippon din Japonia.
A dirijat concerte cu Concertgebouworkest, London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, SWR Symphonieorchester, MDR Sinfonieorchester, ORF Radio-Symphonieorchester Wien, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Filarmonica Teatro La Fenice și New Japan Philharmonic. În vara anului 2022, și-a făcut debutul în SUA cu Orchestra Simfonică din Detroit, Orchestra Simfonică din Utah și Orchestra din Minnesota.
Născut la Londra în 1992, Kerem Hasan a studiat pianul și dirijatul la Conservatorul Regal din Scoția. Ulterior, s-a perfecționat la Universitatea de Arte din Zurich.

Pianistul DANIEL CIOBANU a urmat studiile de masterat la Berlin la „Universität der Kunste”. Pianistul român a obținut importante premii internaționale: premiul întâi la „Morocco Philharmonique” în Casablanca (Maroc), „UNISA International Piano Competition” în Pretoria (Africa de Sud), „BNDES International Piano Competition” în Rio de Janeiro (Brazilia) și premiul al doilea și premiul publicului la concursul internațional de pian „Arthur Rubinstein” din Tel – Aviv (Israel).
Daniel Ciobanu a obținut bursa de studii „Constantin Silvestri” ce a constat într-un an de studiu la colegiul privat „Stewarts Melville College” din Edinburgh și este absolvent „magna cum laude” al „Conservatorului Regal al Scoţiei” din Glasgow, după 6 ani cu bursă de studii integrală. A primit mai multe distincții prestigioase precum „Tânărul Muzician al Anului 2008”, oferit de Rotary Club Edinburgh, bursa „Yamaha Europe Foundation” 2010 și cele două diplome de excelență pe parte de „Tehnică și Execuție” și Diploma de „Pianist-Concertist”, ambele obținute la „Ecole Normale de Musique-Alfred Cortot” în Paris.
A colaborat cu numeroase orchestre, ca Israelian Philharmonic, Orquestra Sinfonica do Brasil, Johannesburg Symphony Orchestra – Africa de Sud, Orchestra Filarmonicii din Maroc, Orchestra Regală a Scoţiei etc.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti. Biletele și abonamentele achiziționate până la data de 1 mai 2023 prin iabilet.ro rămân valabile.