Vladmir Putin a spus că „răuvoitori” încearcă să destabilizaze Rusia

Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că anumiți „răuvoitori” își intensifică eforturile pentru a destabiliza Rusia și i-a îndemnat pe membrii cabinetului său să nu permită acest lucru „sub niciun motiv”.

Liderul rus a spus că Consiliul de Securitate al Rusiei va discuta despre asigurarea securității în contextul a ceea ce a descris drept „probleme extrem de importante” referitoare la relațiile dintre cele 190 de grupuri etnice ale țării sale. „Astăzi vom aborda aceste probleme și în ceea ce privește asigurarea securității Rusiei, în acest caz securitatea politică internă”, a spus el. De când au trimis zeci de mii de militari în Ucraina în februarie 2022, autorităţile din Rusia și-au intensificat acţiunile de reprimare a disidenţilor și au făcut ca restul opoziției să plece din ţară.

Dl Putin a cerut în repetate rânduri Rusiei să se unească în fața „amenințărilor existențiale” din Occident, dar s-a confruntat ocazional cu animozitatea grupurilor etnice care se simt în mod deosebit vizate de campania de mobilizare militară a administraţiei de la Moscova. În martie a fost scos în afara legii Forumul Națiunilor Libere Post-Rusia, o organizație fondată de activiști din opoziție care pledează pentru independența multiplelor grupuri etnice ale Rusiei./opopescu/lalexandrescu

REUTERS – 2 iunie