Calendarul evenimentelor, 3 iunie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Republica Federală Germania: Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 11:00 (ora României) – Întrevedere cu primarul general al orașului Düsseldorf, Dr. Stephan Keller – la Primăria Düsseldorf
  • ora 12:00 (ora României) – Ceremonia de decernare a Premiului Civic German; Alocuțiune – la Castelul Benrath, Düsseldorf

– Ministere

* Ankara: Reprezentarea României de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la Ceremonia de depunere a jurământului de către preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip ErdoÄźan

– Apărare, Interne

* Craiova: Spectacol aviatic organizat, în cadrul Zilelor Municipiului Craiova, de Consiliul Local al Municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Instituţia Prefectului – judeţul Dolj, Aeroportul Internaţional Craiova, Aeroclubul României, Avioane Craiova S.A. şi Centrul de Cercetare, Inovare şi Încercări în Zbor

– Partide

* În perioada 3-4 iunie, Volt Europa organizează, la Bucureşti, Adunarea Generală Europeană, care va aduce, laolaltă, tineri din toate colţurile continentului, pentru a schimba idei despre despre bunăstarea şi stabilitatea Uniunii, în contextul crizelor suprapuse care ne afectează democraţia. Din programul zilei:

  • ora 16:30 – Volt Europa va organiza un eveniment public, unde sute de europeni vor porni de la Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei într-un marş de susţinere pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Liderii mişcării pan-europene şi cei ai partidului politic Volt România vor susţine discursuri în faţa mulţimii, alături de europarlamentarul român Nicu Ştefănuţă şi cel german Damian Boeselager. Iniţiativa vine ca o continuare a eforturilor formaţiunii Volt Europa de a facilita aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Încă din luna decembrie, în urma votului nedrept de respingere a aderării celor două ţări, în cadrul Comisiei JAI, Volt Europa a cerut eliminarea urgentă a dreptului de veto şi derularea unui nou proces de admitere în Schengen. Volt România este un partid social-liberal, progresist, pan-european, care îşi propune intensificarea cooperării cetăţenilor europeni si creşterea economică, în echilibru cu dezvoltarea sustenabilă şi echitabilă a ţărilor Uniunii

– Mediu

* Jud. Brașov: ‘Cobor între stejari’, cel mai nou festival care pune în valoare stejarii, se va desfăşura pe 3 și 4 iunie, în satul Cobor, din judeţul Braşov. Evenimentul este organizat de Fundaţia Conservation Carpathia, cu sprijinul OAK Foundation, şi pune în valoare vechile pajişti cu stejari seculari din zona satului Cobor, dar şi pe cele pe care stejarii revin prin eforturile fundaţiei. Festivalul este o experienţă care cuprinde drumeţii, concerte, tururi ghidate, dar şi ediţia a II-a Carpathia Bike Tour, eveniment dedicat pasionaţilor de ciclism (3 iun.). Festivalul se desfăşoară la Ferma de Biodiversitate Cobor

– Învățământ, Cercetare

* Jud. Alba: În zilele de 2 și 3 iunie, va avea loc la Lupşa şi Hădărău, cea de-a doua ediţie a Zilelor Academice ‘Petru Şpan’. Lucrările conferinţei se vor desfăşura la şcoala din Hădărău. Organizatori: Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Universitatea ‘Babeş Bolyai’, Cluj-Napoca, Universitatea ‘Lucian Blaga’, Sibiu, ASTRA, Despărţământul Alba Iulia ‘Eugen Hulea’, Consiliul Local şi Primăria Lupșa, Şcoala Gimnazială ‘Dr. Petru Şpan’, Lupşa, Parohia Lupşa şi Parohia Hădărău, Asociaţia ‘Cneazul Candea’ a Fiiilor Satului, Lupşa. Din program:

  • Sâmbătă 3 iunie – Secţiunea a II-a Lupşa Staţiune Turistică, Secţiunea a III-a Lupşa – Istorie, Cultură și Patrimoniu – Excursie şi vizitarea CUPRUMIN cu Şantierele Carierei din Muşca. Vizitarea Mănăstirii Lupşa

* Jud. Botoșani: Memorialul Ipotești ‒ Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 2-3 iunie, ediția a X-a a Seminarului Eminescu. Studenți și profesori din mai multe centre universitare din România și Republica Moldova vor participa timp de două zile la ateliere de lucru, conferințe, mese rotunde, un cenaclu literar și la alte activități care au ca obiect opera eminesciană. Din program:

  • În cea de-a doua zi, pe 3 iunie, lect. univ. dr. Gina Puică (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) va modera partea a II-a a Mesei rotunde „Exegeza eminesciană sub lupă. Vladimir Streinu”. Atelierul de lucru „Lecturi critice în dialog” va include prezentarea conf. univ. dr. Luminița Chiorean (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș), intitulată „Eminescu… reloaded”, și cea a lect. univ. dr. Adrian Jicu (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), cu tema „Criticilor mei. O interpretare”. Manifestarea se va încheia cu dezbateri finale și o vizită la Mănăstirea Agafton

– Cultură

* Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori – bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București (Aleea Circului 15).  Parteneri media: Radio București, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția RADOR

* În weekendul 3-4 iunie, „Străzi deschise – Bucureşti” readuce plimbările pietonale şi evenimentele în aer liber pe Calea Victoriei. Din program:

  • Program artistic Străzi deschise / Calea Victoriei: 3-4 iunie – Pentru prima dată la „Străzi deschise – Bucureşti”, Muzeul Naţional al Literaturii Române deschide grădina din Calea Victoriei 110 în dimineaţa zilei de 3 iunie, unde îi aşteaptă pe cei mici cu ateliere creative pentru copii. Programul primului weekend de vară pe Calea Victoriei este completat de spectacole dedicate celor mici pregătite de Teatrul de Animaţie Ţăndărică şi de acrobaţii şi parada personajelor Circului Metropolitan Bucureşti. Teatrul Masca prezintă un spectacol despre istoria României, iar Muzeul Municipiului Bucureşti îi aşteaptă pe pietonii „Străzilor deschise” la Casa Filipescu-Cesianu cu expoziţii de antropologie urbană şi de fresce recuperate la demolarea Bisericii Mănăstirii Văcăreşti

* Opera Națională București aduce în atenția publicului sâmbătă, 3 iunie, între orele 12:00-16:00, conceptul OPERA Labirint, pentru prima dată în cadrul programului international Rendez-vous aux Jardins. Evenimentul va avea loc pe Esplanada Operei Naționale București, iar intrarea este liberă. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” și Temple Media. Programul international „Rendez-vous aux jardins” a ajuns la cea de-a XIX-a ediţie și se desfășoară în perioada 2 – 4 iunie. Evenimentul de anul acesta are ca temă ‘Grădinile istorice şi patrimoniul verde în contextul schimbărilor climatice’. În cele trei zile alocate la nivel european Programului „Rendez-vous aux jardins” publicul larg este invitat să exploreze patrimoniul verde alături de proprietari, administratori, specialişti. Pentru al nouăsprezecelea an consecutiv, evenimentele „Rendez-vous aux jardins” vor fi organizate în 2.200 de grădini din Franţa, iar pentru al patrulea an în peste 500 de grădini din alte douăzeci de ţări europene participante: Andorra, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Monaco, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Slovacia, Spania şi Elveţia. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Programul european ‘Rendez-vous aux jardins / Întâlniri în grădini’ (2 – 4 iun.), ajuns la cea de a 20-a ediţie, este organizat de Ministerul Culturii din Franţa şi coordonat, în România, de Institutul Naţional al Patrimoniului. Alăturându-se, pentru prima oară acestui demers original, Filarmonica ‘George Enescu’, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Asociaţia ‘Clasic e fantastic’ şi Asociaţia culturală ‘Art Channel’, prezintă sâmbătă, 3 iunie, ora 13:00, în grădina din faţa Ateneului Român câteva fragmente din opera Flautul fermecat de Mozart. Intitulat ‘Cu Mozart, Papageno şi Papagena, „Clasic e fantastic în grădina Ateneului Român”, evenimentul se pliază tematicii din acest an: Rendez-vous aux jardins (Muzicile/sunetele grădinilor). Participarea publicului este gratuită. Interpreţi: Dan Macavei (Papageno) şi Bianca Poenaru (Papagena). Regia artistică: Anda Tăbăcaru. Pregătirea muzicală şi acompaniament: Alexandru Petrovici. Coordonator de proiect: Cristina Sârbu. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Plimbare cu bicicleta organizată de Ambasada Turkmenistanului în România, cu ocazia Zilei Mondiale a Bicicletei – ora 10:00, în Parcul ‘Regele Mihai I’, intrarea de la Hard Rock Cafe

* CellEAST Festival – singurul festival de violoncele din România, propune un nou program artistic atractiv în perioada 26 mai – 4 iunie alături de violonceliștii: Valentin Răduțiu, Mihai Marica, Bruno Cocset, Mihail Jojatu, László Fenyő, Denis Severin, Adrian Mantu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Ella Bokor, Mircea Marian, Ani Marie Paladi, Teodora Atanasova, Attila Pasztor și Octavian Lup; invitații speciali – pianista Tatiana Korsunskaya, violoncelistul Nick Photinos, violonista Maria Marica, artistul vizual Mihai Cucu și artistul multisenzorial Mario Josim. Din program:

  • 3 iunie – U.N.M.B. sala George Enescu găzduiește, de la ora 16:00, Concertul violonceliștilor CelloVerse și MiniCellos
  • 3 iunie – La Biserica Italiană, de la ora 19:00 are loc La Nascita del Violoncello Solo cu Bruno Cocset

* Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie, la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană, invitând publicul la a experimenta pe viu emoția reală a vibrației acestor instrumente deosebite. Ediția din acest an propune șase secțiuni distincte la șapte orgi diferite: Mari soliști – Catedrala Sfântul Iosif, Ciné-Concert – Sala Radio, Maestru & Discipoli – Universitatea Națională de Muzică București, Orga și prietenii – Biserica Italiană și Biserica Franceză, Muzică veche – Biserica Evanghelică C.A. București și Vox Humana – Ateneul Român și Biserica Anglicană. În premieră, se va realiza un tur ghidat al orgilor din București. Pe durata festivalului va putea fi ascultată cea mai mare orgă din țară, dar și cea mai mică, de asemenea va fi ascultată cea mai nouă orgă construită în București, dar și cea mai veche. Soliștii concertelor vor fi organiști de talie internațională precum Karol Mossakowski, Jean-Baptiste Monnot, András Gábor Virágh, Stefano Molardi, Renée Anne Louprette, organiști importanți din România precum Ursula Philippi, Erich Türk, Dan Racoveanu sau Eduard Antal, coruri emblemă precum Corul de cameră Preludiu – „Voicu Enăchescu” dirijat de Andrei Stănculescu sau Corul Vox Medicalis dirijat de Dr. Tudor Ionescu, dar și profesori și studenți ai clasei de orgă a Universității Naționale de Muzică din București. Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae este organizat de către Asociația Enarmonia și Arhidieceza Romano-Catolice de București prin „Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice și patrimoniu”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, Institutul Polonez, Institutul Maghiar și Asociația Pro Contemporania. Gazdele concertelor vor fi Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană. Cu unele mici excepții, concertele vor avea intrarea liberă, iar majoritatea concertelor vor fi transmise live pe postul de televiziune AngelusTv. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* În luna iunie, ‘Noaptea Albă’ îi este dedicată regizorului Nae Caranfil. TVR Cultural, TVR Moldova (simultan) şi TVR Internaţional (începând cu ora 22:00) vor difuza de sâmbătă, 3 iunie şi până duminică, 4 iunie, o selecţie din filmografia cineastului care în producţiile sale oferă cu umor o viziune cuprinzătoare asupra

societăţii româneşti. ‘Noaptea Albă’ începe de la ora 20:00, cu un portret al regizorului şi scenaristului Nae Caranfil, semnat de producătoarea Claudia Nedelcu Duca. ‘Mai aproape de lună’, ‘Restul e tăcere’, ‘Asfalt tango’, ‘E periculoso sporgersi’ şi ‘Frumos e în septembrie la Veneţia’ sunt producţiile, unele în premieră TV, difuzate la TVR Cultural şi TVR Moldova în intervalul orar 20:30-06:00 şi TVR Internaţional (începând cu ora 22:00)

* Brașov: De la ora 18:30, în Sala Operei Braşov, are loc musicalul ‘My Fair Lady’ de Frederick Loewe, spectacol dedicat actriţei Nora Vlad, artista care a activat peste 50 de ani pe scena Operei Braşov, invitată special, cu acest prilej, să o intepreteze pe doamna Higgins, mama profesorului Henry Higgins. Solişti balet: Melania Condoiu, Claudiu Dane. Îşi dau concursul Orchestră, Corul şi Baletul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim (debut). Regia artistică poartă semnătura Andei Tăbăcaru. Scenografia: Celia Rizescu, Şerban Iuca. Dirijor cor: Dragos-Mihai Cohal. Coregrafia: Mihai Mândruţiu, Ioan-Dorin Coseriu. Mişcare scenică şi asistent regie: Iulia Coseriu. Regie scenă: Dan Antipa

* Braşov: Prima ediţie a LYNX Festival, la Braşov – eveniment de fotografie şi film documentar dedicat exclusiv naturii, iniţiat de Asociaţia România Sălbatică, alături de Asociaţia FORONA (Organizaţia Fotografilor de Natură din România) (1 – 5 iun.)

* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ prezintă spectacolul Pasagerii de Sam Bobrick, direcţia de scenă: conf.univ.dr. Florin Toma, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul este o co-producţie Universitatea ‘Dunărea de Jos’ Galaţi și un proiect coordonat de Florin Toma, director general al Teatrului Dramatic ‘Fani Tardini’ Galaţi

* Pitești: De la ora 14:00, va avea loc la Sinagoga din Piteşti (Bd. Eroilor nr. 1), vernisajul expoziţiei de pictură / obiect / instalaţie, ‘CRONOS’ semnată de Ana Roşoga şi Marius Cristea. Numitor comun al proiectului propus de cei doi artişti este timpul. Expoziţia va fi deschisă până pe 3 iulie. Curator este Mihai Plămădeală

* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu dăruiește tuturor celor cu suflet de copil câteva programe muzicale speciale în luna iunie. Programul zilei:

  • La Târgul de Jucarii din Muzeul ASTRA, are loc spectacolul ‘Clasic e Fantastic’ – ‘Copilaria lui Beethoven’ – ora 16:00
  • Copiii sunt soliștii concertului simfonic de la ora 19:00, la Sala Thalia. Marin Delia Florina – pian, Pîrvu Vasile Stefan – fagot, Turcu Radu Dorian – flaut, Paculea Bogdan Paul – clarinet, Popa Stefan – clarinet, Marin Ingrid-Georgiana – flaut, Pîrvu Marius – canto, Prodea Luana Maria – canto si Trailovic Enea Christian – vioara, elevi ai Liceului de Arta din Sibiu, vor fi acompaniați de orchestra Filarmonicii sub bagheta dirijorului Gheorghe Iliuță

* Sighișoara: În zilele de 3 și 4 iunie, are loc Festivalul Copiilor 2023, sub sigla Sighișoara Food Festival, pe parcursul celor două zile de festival desfășurându-se diverse activități: tururi ghidate pentru familii ”Povestea Cetății” (două pe zi începând cu ora 12:00), Face Painting pe tot parcursul zilei, povești spuse copiilor de către un narator, atelier de colorat și desenat pe tot parcursul zilei, atelierul ”Să fim sănătoși și sportivi”, personaje tematice din povești care vor interacționa cu copii, vânătoare de comori și concerte susținute de Adraina Gânfălean, Melisa Stan și trupa Noi Doi

* Târgoviște: Actorii Teatrului Academic Regional Donetsk din Mariupol sunt invitaţi de onoare la festivalul Babel, ce va avea loc în perioada 3-11 iunie, la Târgovişte. Au fost invitate trupe de artişti de pe continentul european, din ţări precum Franţa, Italia, Belgia, Polonia, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova, dar şi de pe alte continente, din ţări ca Japonia, Argentina, India, Coreea de Sud, Irak, China, sau Kazahstan. Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Babel se află la a XI-a ediţie şi are ca temă, în acest an, ‘forme’. Din program:

  • În deschiderea festivalului va fi prezentată prima co-producţie româno-coreeană din România, Argonautas de Darko Lukić, în regia lui Mc Ranin (Teatrul Tony Bulandra şi Asociaţia Teatrală din Coreea de Sud)

* Timișoara: Publicul iubitor de artă este invitat şi în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, la o gamă variată de manifestări, în program figurând concerte, expoziţii, dar şi evenimente ale minorităţii şvabilor bănăţeni, care colorează peisajul multicultural şi multietnic local. Din program:

  • Sâmbătă şi duminică vor fi două zile cu ‘Tramvaiul Poeziei’ prin Timişoara, care va efectua cinci călătorii, pe trei trasee, alături de poeţii Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu şi Andrei Dosa, în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi. Călătoriile oferă ocazia unei incursiuni în lumea poeziei contemporane, pentru a crea o experienţă inedită a redescoperirii lecturii. Tramvaiul Poeziei are un program special de weekend, fără opriri în staţii, cu pornire din Depoul STPT de la ora 12:00
  • Sâmbătă, va fi din nou boatparty ‘AnonimTM’ pe vaporaşul Pelican de pe Canalul Bega, cu o tură dus-întors Timişoara – Sânmihai. Distracţia începe la ora 14:00, iar vaporaşul va pleca un ceas mai târziu. Întoarcerea este estimată la ora 18:00, dar evenimentul continuă pe mal

* Timișoara: Are loc primul concert din cadrul turneului Romanian Chamber Orchestra 2023. De la ora 19:00, la Sala Capitol din Timișoara, publicul este invitat să ia parte la un eveniment de excepție: o orchestră care reunește Diaspora muzicală acasă, la Timișoara, aducând împreună muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Orchestra va fi dirijată de maestrul Cristian Măcelaru, iar solistul concertului va fi portughezul Carlos Ferreira, unul dintre cei mai apreciați soliști ai timpului nostru, în prezent solo-clarinetist în Orchestra Naţională a Franţei. Turneul Romanian Chamber Orchestra 2023 începe în Timișoara și continuă în Elveția (la Brugg) și în Germania (la Koblenz). Toate concertele se desfășoară sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru. Solistul concertului din Timișoara este clarinetistul Carlos Ferreira, al celui de la Brugg (Elveția) este violonistul Sebastian Bohren, iar al celui din Koblenz (Germania) va fi violoncelistul Benedict Klöckner

* Chișinău: Teatrul Anton Pann va reprezenta anul acesta România, alături de teatrele ‘Vasile Alecsandri’ din Iaşi şi Odeon din Bucureşti, la Festivalul Internaţional al Artelor Scenice BITEI de la Chişinău, un eveniment organizat sub patronajul preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care se desfăşoară în perioada 26 mai – 4 iunie Vâlcenii vor prezenta spectacolul cu care au deschis actuala stagiune – ‘Portugalia’ de Zoltán Egressy, în regia lui Octavian Costin, reprezentaţia la Festivalul Internaţional al Artelor Scenice BITEI din Chişinău având loc pe data de 3 iunie, de la ora 16:30. Spectacolul ‘Portugalia’ reprezintă debutul regizoral al managerului instituţiei teatrale vâlcene, Octavian Costin. Din distribuţie fac parte actorii Bianca Cuculici, Ştefan Pavel, Radu Constantinov, Kostas Mincu, Constantin Dogioiu, Andrei Cătălin, Cătălina Sima, Cosmin Pană, Réka Szász, Tudor Andronic şi Alexandru Beteringhe

* Polonia: Regizorul Radu Afrim revine la Festivalul Internațional de Teatru KONTAKT de la Toruń (31 mai – 7 iun.), de data aceasta cu spectacolul Trei piese triste, în interpretarea Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Premiera poloneză va avea loc sâmbătă, 3 iunie, ora 19:00 la Arena Toruń/Hala Sportowo-Widowiskowa (ul. Bema 73-89)

* Viena/ Chișinău: Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Cultural Român, prin reprezentanțele sale din străinătate, a pregătit o serie de evenimente dedicate celor mici, precum ateliere de promovare a științelor, ateliere de desen și poezie, expoziție de pictură, ateliere de lectură, jocuri. Din programul zilei:

  • „Atelierul de poveşti”, organizat la sediul ICR Viena, va avea loc sâmbătă, 3 iunie, activitatea fiind coordonată de profesorul Sorin Ciprian Stan și dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. „Atelierul de povești” este o activitate pedagogică ludică unde se explorează diferite fațete ale lumii fascinante a basmelor prin jocuri, cântece, scenete, desen și confecţionarea de păpuşi
  • Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul Muzical „Ambasadorii” va prezenta publicului tânăr din capitala Republicii Moldova spectacolul „Cutiuța Muzicală – Aventurile Pălăriei Fermecate”. Evenimentul, organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, va avea loc sâmbătă, 3 iunie, pe scena Teatrului Fără Nume din cadrul Centrului Cultural „Ginta Latină”

– Sport

* Au loc meciuri în diferite competiţii naţionale de fotbal

  • finala Cupei Angliei: Manchester City – Manchester United
  • finala Cupei Germaniei: RB Leipzig – Eintracht Frankfurt

* Jud. Alba: Sute de copii între 3 şi 14 ani sunt aşteptaţi sâmbătă la ‘Junior Bike Race Ciugud’, cea mai mare competiţie ciclistă din România destinată exclusiv celor mici. În concurs sunt înscrişi 300 de copii, cu vârste între 3 şi 14 ani, copiii sub 9 ani fiind înscrişi în ‘Traseul Iepuraşilor’ şi având de pedalat 550 de metri, cu o diferenţă de nivel de 5 metri. Pe ‘Traseul Lupişorilor’ vor pedala copiii de peste 9 ani, fiecare categorie parcurgând un alt număr de ture din traseul de 1.100 de metri lungime şi 15 metri diferenţă de nivel. Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Ciugud, în parteneriat cu Asociaţia Bicheru Cycling Alba Iulia

* Cluj-Napoca: În data de 3 iunie, Asociaţia Go4fun organizează Parada Micului Biciclist, powered by Itsy Bitsy cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Evenimentul se aliniază la trei evenimente internaţionale care au loc în această perioadă, respectiv: Ziua internaţională a copilului (1 Iunie), Ziua mondială a bicicletei (3 Iunie) şi Ziua mondială a mediului (5 Iunie)

* Jud. Neamț: Pasionații de ambarcaţiuni uşoare sunt aşteptaţi, pe 3 și 4 iunie, la a şasea ediţie a ‘Bicaz Kayak Fest’, eveniment ce se desfăşoară pe lacul Izvorul Muntelui, la poalele masivului Ceahlău, din judeţul Neamţ. Sâmbătă, 3 iunie, se vor desfăşura un maraton de 40 kilometri şi un semi-maraton de 20 kilometri, iar seara va avea loc o petrecere tematică Bicaz Kayak Fest Retro Party. Duminică, 4 iunie, au loc alte două concursuri, unul de sprint cu plecare de la Barajul Bicaz până în dreptul Portului Turistic, şi al doilea de eskimo-rolling, o tehnică de a te roti şi salva dintr-un caiac răsturnat. ‘Bicaz Kayak Fest’ este organizat de Asociaţia ‘Clubul Outdooris’ în parteneriat cu Primăria Bicaz

* Ploieşti: Campionatele Naţionale de Îndemânare Auto (CNIA), Super Slalom (CNSS) şi Vehicule Electrice (CNVE) se întorc la Ploieşti cu etapa a doua, în weekend-ul 3-4 iunie. ‘Trofeul Ploieşti 2023’ va asigura, şi de această dată, un spectacol automobilistic, pe Bulevardul Independenţei (Rondul 1), în cadrul unui evenimentul organizat de GT Auto Club Sportiv, sub autoritatea Federaţiei Române de Automobilism (FRAS). Evenimentul este structurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 3 iunie, fiind ziua dedicată antrenamentelor libere, în intervalul orar 11:00 – 20:00, urmând ca a doua zi, duminică, 4 iunie, de la ora 10:00, să aibă loc antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manşe de concurs şi festivitatea de premiere (în jurul orei 19:30)

* Mioveni, jud.Argeş: Are loc meciul dintre FC Argeş şi Dinamo Bucureşti (Stadion Orăşenesc -, 21:00), în manşa a doua a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga de fotbal

* Are loc barajul pentru menţinere/promovare în Liga Naţională de handbal feminin – la Sala Sporturilor – Mioveni. Programul zilei:

  • HC Zalău – CSM Deva- ora 15:00
  • CS Dacia Mioveni 2012 – CS Activ Prahova Ploieşti – ora 17:30

* Cehia: Naţionala feminină de volei a României întâlneşte formaţia Cehiei, în Grupa B a Golden League – ora 17:00, la Ostravska Univerzita

nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi baschet (NBA)

– Diverse

* Cluj-Napoca/ Agigea: Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează cea de-a 10-a ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duet dintre oameni și păsări se desfășoară la București, Cluj și Agigea, la date diferite. Concertele de muzică păsărească și clasică au loc la Cluj și Agigea pe 3 iunie și pe 11 iunie la București. Din program:

  • Cluj-Napoca – Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”: Noaptea Privighetorilor 2023 va începe la ora 17:00, cu tururile ornitologice în natură, ateliere pentru copii și o expoziție tematică – o incursiune microscopică în lumea vie, realizată de Centrul de Microscopie Electronică „C. Crăciun” al Universității Babeș-Bolyai. De la ora 19:00 vor răsuna primele acorduri ale recitalurilor de muzică clasică susținute de artiștii Bíró Zsuzsa (harpă), Teodora Buia (vioară), Carina Coste (flaut), Sergiu Cebotari (clarinet), Adela Hania Greab (violoncel), Alexandru Lazăr (pian), Emanuel Vots (violă), Sonia Vulturar (vioară), care vor interpreta lucrări compuse de Johann Sebastian Bach, Franz Danzi, Sonia Vulturar, Antonio Vivaldi, Camille Saint-Saëns și Maurice Ravel
  • Agigea – Stațiunea Biologică Marină „Prof. dr. Ioan Borcea”, județul Constanța: De la ora 17:00, are loc o Seară lirică în interpretarea Răzvan Săraru (tenor), Silvia Simionescu (soprană), Marius Eftimie (bariton), acompaniați de Andrada Ștefan (pian). Lucrări de: G. Puccini, W. A. Mozart, M. Ravel, T. Brediceanu, Gh. Dima, J. Offenbach, F. Lopez, G. Stephanescu, E. de Curtis. De la aceeași oră, se desfășoară ateliere educative, expoziție de fotografie: Rezervatia Dunele Marine de la Agigea – o insula a biodiversității, iar de la ora 18:00, au loc tururi ghidate pe traseele tematice ale stațiunii, în căutarea privighetorilor

* Jud. Ilfov: Helmut Duckadam ajunge sâmbătă, 3 iunie, începând cu ora 9:30, în Adăpostul Speranţa din Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, pentru a participa la evenimentul ‘Tocăniţă pentru toţi Bobiţă’. Duckadam va găti tocăniţă pentru cei 550 de câini din adăpost. Acesta are mulţi câini salvaţi acasă şi se alătură astfel demersului de a încuraja adopţia animalelor. Evenimentul ‘Tocăniţă pentru toţi Bobiţă’ ajunge astfel la a III-a ediţie

* Oradea: Campionatul European al Vatmanilor, ediţia a X-a, va fi găzduit, în premieră naţională, de Oradea, unde vor concura 25 de echipe din 19 ţări. Potrivit organizatorilor – societatea de transport public local OTL S.A., în calitate de gazdă -, echipa de vatmani orădeni va concura cu echipele din Hanovra (campioană en-titre), Barcelona, Basel, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Debrecen, Dresda, Dublin, Florenţa, Goteborg, Kiev, Kosice, Leipzig, Malaga, Nurnberg, Oslo, Praga, Rotterdam, Stockholm, Szeged, Viena, Varşovia şi Zagreb. Probele din cadrul competiţiei vor avea loc sâmbătă, 3 iunie, între orele 10:00 şi 16:00, în Piaţa Unirii, unde va avea loc şi festivitatea de premiere, la ora 17:00

 – S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie

* Cu 756 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies. Conform tradiţiei, Mediaşul a fost întemeiat la 1146, fiind cel mai vechi oraş al Transilvaniei, dar alte surse contrazic această ipoteză şi dau naşterea oraşului mai târziu. Prima menţiune documentară sigură datează din 1267, deşi este foarte probabil ca Mediaşul să fii existat deja de mai multă vreme. De asemenea, tradiţia spune că la început a existat un nucleu de case în jurul unei biserici construite pe ruinele castrului roman şi că la 1200 ar fi trăit aici 100 de locuitori

* Acum 101 ani (1922) apărea la Bucureşti, până în ianuarie 1932, săptămânal şi apoi lunar, revista avangardistă „Contimporanul”, editată de Ion Vinea

* Se împlinesc 75 de ani (1948) de când apărea, în Monitorul Oficial, Decretul privind trecerea în proprietatea statului român a bunurilor fostei Case Regale

* Acum 57 de ani (1966) era dată publicităţii Hotărârea Comitetului Executiv al Comitetului Central al PCR privind transformarea Şcolii Superioare de Partid în Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă CC al PCR. Instituţia, care pregătea cadrele birocraţiei de partid, a fost desfiinţată în 1990. De-a lungul timpului a acordat zeci de doctorate cu aceeaşi valoare ca doctoratele universităţilor şi ale institutelor de cercetare, dar fără acoperirea ştiinţifică corespunzătoare; ultimul rector, Dumitru Popescu

* Cu 53 de ani în urmă (1970) o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Wisconsin din SUA, sub conducerea biochimistului american de origine indiană, Gobind Khorana (1922 – 2011, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1968), a reuşit să producă în laborator prima genă artificială

* Acum 31 de ani (1992), între 3 şi 14 iunie, a avut loc Conferinţa Naţiunilor Unite la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – „Rio ’92”, în cadrul căreia au fost adoptate cinci documente de bază privind protecţia mediului: „Declaraţia de la Rio”, „Agenda 21″, „Convenţia asupra schimbărilor climatice”, „Convenţia asupra diversităţii biologice” şi „Documentul de principiu asupra protecţiei pădurilor”

* Cu 21 de ani în urmă (2002), între 3 şi 9 iunie, a avut loc, la Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), destinat în exclusivitate filmelor de lungmetraj

* Acum 17 ani (2006) Parlamentul Muntenegrului declara independenţa ţării, în urma Referendumului din 21 mai 2006, în cadrul căruia o majoritate de 55,5% dintre cetăţenii acestui teritoriu s-au exprimat în favoarea separării de Serbia

* În urmă cu 16 ani (2007) avea loc inaugurarea Fântânii Muzicale din centrul municipiului Craiova, prima de acest fel din România

* Acum 6 ani (2017) avea loc atentatul de pe London Bridge, în urma căruia opt persoane și-au pierdut viața și alte aproximativ 50 au fost rănite. Eroul acestui atac terorist a fost românul Florin Morariu, care a ajutat oamenii să se ascundă în brutăria sa, apoi i-a confruntat pe cei trei atacatori. În seara zilei de 3 iunie 2017, Khuram Butt (27 de ani), Rachid Redouane (30 de ani) şi Youssef Zaghba (22 de ani) au intrat cu camioneta în mulţimea de pietoni de pe London Bridge, în plin centrul capitalei britanice, atacându-i ulterior cu cuţitele pe trecători în cartierul Borough Market. Ei au fost în cele din urmă împuşcaţi de poliţie

Aniversări – Comemorări

– Sâmbăta morţilor – Moşii de vară (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

– Sfinţii Carol Lwanga şi însoţitorii, martiri; Întâlnirea Diecezană a Copiilor (a XX-a, în decanate) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– „Ziua Națională a Bicicletei” este marcată din 2021 și în România, pentru o mai bună conștientizare a beneficiilor oferite de mersul pe bicicletă. NOTĂ: „Ziua mondială a bicicletei”, stabilită, din 2018 prin rezoluția ONU, ca o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă

– 1904: S-a născut Athanase Joja, filosof şi logician; contribuţii în istoria logicii; membru titular al Academiei Române din 1955, preşedinte (1959-1963) şi vicepreşedinte (1966-1972) al acestui for (m. 1972)

– 1906: S-a născut germanistul Jean Livescu; lucrări de istorie literară, didactice şi lexicografice; membru corespondent al Academiei Române din 1956 (m. 1996)

– 1916: S-a născut inginerul agronom Mircea D. Moţoc; specialist în pedologie şi eroziunea solului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2006)

– 1916: A murit Dimitrie C. Butculescu, arheolog, economist, filolog, filatelist, ziarist şi filantrop; unul dintre precursorii studiilor arheologice în România; deschizător de drumuri în cooperaţie; preşedinte-fondator al Societăţii Filatelice Române (1891); apreciat de regele Carol I ca „românul cel mai popular-apostolul patriotismului” (n. 1846)

– 1922: S-a născut Edmond Nicolau, inginer specialist în radiocomunicații, cibernetician, profesor universitar, istoric al științei și tehnicii, eseist; simbol al interdisciplinarităţii în România; unul dintre promotorii ciberneticii în România, cu toate ramurile ei: tehnică, economică și biocibernetică; a avut contribuții originale în teoria câmpului electromagnetic, antene și propagarea undelor radio, în lingvistica și modelarea matematică; unul din creatorii Facultăţii de Electronică a IPB și ai Facultăţii de Cibernetică Economică la ASE (m. 1996)

– 1922: A murit scriitorul Duiliu Zamfirescu; membru titular al Academiei Române din 1908 (n. 1858)

– 1934: S-a născut Andi Andrieș, dramaturg, editor și publicist (m. 2010)

– 1935: S-a născut Erwin Acél, dirijor de origine română stabilit în Germania (m. 2006)

– 1937: S-a născut compozitorul, cercetătorul şi profesorul Lucian Meţianu; s-a remarcat prin preocupările din domeniul muzicii electronice; stabilit în Elveţia, din 1984, a înfiinţat un laborator de acustică şi muzică electronică în cadrul Conservatorului, unde a predat între anii 1990 şi 1998

– 1950: S-a născut artistul plastic Dan Constantinescu

– 1952: S-a născut Ioan Buduca, critic literar, eseist şi publicist

– 1954: S-a născut Alice Georgescu, critic de teatru

– 1958: A murit (la Buenos Aires, Argentina) compozitorul, muzicianul și dirijorul Georges Boulanger (Gheorghe Pantazi), legenda cabareturilor berlineze; considerat unul dintre părinţii muzicii de café-concert; a fost unul dintre cei care au pus bazele muzicii de „café-concert-chantant” peste hotare (n. 1893, la Tulcea) – 65 de ani

– 1968: S-a născut producătoarea de film Ada Solomon, unul dintre cei mai activi cineaști din Noul Cinema Românesc, atât ca producător, cât și ca distribuitor de film și manager de cinema; a înfiinţat Asociaţia NexT şi a iniţiat Festivalul Internaţional de Film NexT – 55 de ani

– 1972: S-a născut interpretul de muzică uşoară Aurelian Temişan

– 1977: A murit medicul Theodor Burghele, şef de şcoală chirurgicală; a înfiinţat Spitalul de urologie Panduri din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (1976-1977) (n. 1905)

– 1987: A murit lingvistul şi profesorul Gheorghe Ivănescu; specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (n. 1912)

– 2011: A murit tenorul Marcel Angelescu (n. 1928)

– 2018: A murit Alexandru Jula, interpret de muzică uşoară, textier şi actor (n. 1934) – 5 ani

– 2021: A murit graficianul Dan Erceanu, fost director al Bibliotecii Naționale a României între anii 1997-2002 şi 2005-2006 (n. 1943)

EVENIMENTE EXTERNE

– Ankara: Ceremonia de inaugurare a președintelui Recep Tayyip Erdogan și ceremonia de depunere a jurământului

– Singapore: Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, se adresează Summit-ului Shangri-La pentru Apărare

– Marrakech, Maroc: Vizita Primei Doamne a SUA Jill Biden (3 – 5 iun.)

– Rabat, Maroc: Protest internațional pentru interzicerea uciderii câinilor în Maroc

– Marea Britanie: Derbiul de la Epsom

– Eindhoven: Fotbal – Finala Women’s Champions League

– Londra: Fotbal –  Finala Cupei Angliei (FA Cup): Manchester City – Manchester United

– Berlin: Fotbal – Finala Cupei Germaniei: RB Leipzig – Eintracht Frankfurt

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Bicicletei”, marcată din 2018 (- 5 ani), ca o recunoaştere a contribuţiei ciclismului la obiectivele de dezvoltare durabilă; rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind stabilirea acestei zile a fost adoptată la 12 aprilie 2018, la inițiativa Alianţei Mondiale a Ciclismului şi Federaţiei Europene a Cicliştilor

– 1657: A murit medicul englez William Harvey; considerat fondatorul fiziologiei moderne (în 1628 a descris circulaţia sangvină) (n. 1578)

– 1726, 3/14: S-a născut James Hutton, geolog, chimist şi naturalist scoţian; considerat „părintele” geologiei moderne (m. 1797)

– 1822: A murit geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei (n. 1743)

– 1832: S-a născut compozitorul francez Charles Lecocq (m. 1918)

– 1875: A murit compozitorul francez Georges Bizet (n. 1838)

– 1877: S-a născut pictorul francez Raoul Dufy (m. 1953)

– 1877: A murit Ludwig Ritter von Köchel, muzicolog, scriitor, compozitor, botanist şi editor austriac (n. 1800)

– 1879: S-a născut zoologul american Raymond Pearl, fondatorul biometriei (aplicarea statisticii în biologie şi în medicină) (m. 1940)

– 1899: A murit compozitorul austriac Johann Strauss-fiul (n. 1825)

– 1904: S-a născut medicul american Charles R. Drew; a făcut cercetări asupra plasmei sângelui în vederea realizării de transfuzii; în teza sa de doctorat, susţinută în 1940, a pus bazele organizării „băncii” de sânge (m. 1950)

– 1906: S-a născut Josephine Baker, cântăreaţă de music-hall şi dansatoare americană, stabilită în Franţa din 1947 (m. 1975)

– 1907: S-a născut Paul Rotha, regizor, scenarist şi producător englez de film documentar (m. 1984)

– 1910: S-a născut actriţa americană de film Paulette Goddard (născută Pauline Marion Goddard Levy); parteneră de film şi de viaţă a actorului şi regizorului Charlie Chaplin (m. 1990)

– 1922: S-a născut cineastul francez Alain Resnais; a realizat capodopere precum „Hiroshima, dragostea mea” (1959), după un scenariu original de Marguerite Duras, şi „Anul trecut, la Marienbad”, premiat cu „Leul de Aur” la Veneţia, în 1961 (m. 2014)

– 1924: S-a născut biologul suedez Torsten N. Wiesel; Premiul Nobel pentru Medicină în 1981, împreună cu americanii Hunter Hubel şi Roger Sperry, pentru cercetarea funcţiilor creierului

– 1924: A murit scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka; devenit faimos pe plan internațional abia după publicarea postumă a romanelor „Procesul” și „Castelul” (n. 1883)

– 1925: S-a născut Tony Curtis, actor american de film (m. 2010)

– 1925: A murit astronomul francez Camille Flammarion, fondator (1887) al Societăţii Astronomice Franceze; autor a numeroase lucrări de popularizare ştiinţifică (n. 1842)

– 1926: S-a născut poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a generaţiei „Beat” (m. 1997)

– 1929: S-a născut microbiologul şi geneticianul elveţian Werner Arber; studii în domeniile biofizicii şi biologiei moleculare; Premiul Nobel pentru medicină în 1978, împreună cu americanii Hamilton Smith şi Daniel Nathans, pentru contribuţii în domeniul geneticii moleculare

– 1930: S-a născut cineastul ceh Vaclav Vorlicek; a realizat numeroase comedii şi filme pentru copii, remarcându-se ca regizor al serialelor de televiziune pentru copii „Arabela” (1979-1981) şi „Arabela se întoarce” (1990) (m. 2019)

– 1931: S-a născut Raúl Castro Ruz, politician cubanez, președinte al Cubei (2008 – 2018) și fratele revoluționarului cubanez Fidel Castro

– 1950: S-a născut actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea americană Suzi Quatro (Susan Kay)

– 1953: S-a născut Patrick Blanc, botanist şi arhitect peisagist francez; creatorul „grădinii verticale” (mur végétal) – o minunată formă de „artă vie” care a ajuns, în peste 30 de ani de muncă pasionată, să dea viaţă şi culoare betoanelor, muzeelor, hotelurilor şi clădirilor comerciale din diferite oraşe ale lumii – 70 de ani

– 1953: S-a născut Loalwa Braz (Vieira), cântăreaţă şi textieră braziliană (m. 2017) – 70 de ani

– 1963: A murit Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli); deşi nu a condus Biserica Romano-Catolică decât cinci ani, între 1958 şi 1963, el este considerat unul dintre cei mai importanţi papi din secolul al XX-lea; a fost beatificat (declarat fericit) la 3 septembrie 2000, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, iar trecerea sa în rândul sfinţilor a fost oficiată de Papa Francisc la 27 aprilie 2014; sărbătoarea sa liturgică este pe 11 octombrie, ziua de deschidere a Conciliului Vatican II (1962) (n. 1881) – 60 de ani

– 1964: S-a născut interpreta rock germană Doro (Dorothee) Pesch

– 1964: A murit Frans Eemil Sillanpää, scriitor finlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1939, „pentru înțelegerea profundă a țărănimii din patria sa și pentru arta desăvârșită cu care i-a descris modul de viață și relația cu natura” (n. 1888)

– 1966: S-a născut Camille Pascal, istoric, consilier de stat și scriitor francez; câștigătorul Grand Prix du roman de l’Académie française 2018

– 1967: A murit dirijorul francez de origine belgiană André Cluytens (n. 1905)

– 1977: A murit Sir Archibald Vivian Hill, fiziolog britanic; a cercetat mecanismul contracţiei musculare; Premiul Nobel pentru medicină în anul 1922, împreună cu medicul german Otto Meyerhof; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1886)

– 1977: A murit regizorul italian de film Roberto Rossellini (n. 1906)

– 1980: S-a născut Șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, Emirul Qatarului (din 2013)

– 1986: S-a născut jucătorul spaniol de tenis Rafael („Rafa”) Nadal Parera; considerat unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie și cel mai mare jucător de tenis pe zgură din toate timpurile

– 1989: A murit ayatollahul Ruhollah Khomeini, liderul religios şiit şi om politic iranian; după 15 ani de exil la Paris s-a întors în Iran, la 1.II.1979 (după plecarea din ţară a şahului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, la 16.I.1979, în urma unor puternice manifestaţii); puterea a fost preluată de Consiliul Revoluţionar Islamic (ulterior Consiliul Revoluţiei), în frunte cu Khomeini, care, la 1 aprilie 1979, va proclama Iranul republică islamică (n. 1902)

– 1992: A murit actorul şi scenaristul britanic Robert Morley (n. 1908)

– 1995: A murit George R. „Bob” Caron, membru al echipajului de pe „Enola Gay” (avionul american care a lansat, la 6.VIII.1945, prima bombă atomică din istorie, asupra oraşului japonez Hiroshima); Caron a fost cel care a fotografiat explozia atomică de la Hiroshima (n. 1919). NOTĂ: În fiecare an, la 6 august, se marchează „Ziua Hiroshima” – Ziua Mondială a Luptei pentru Interzicerea Armelor Nucleare; este o zi de rugăciune în memoria victimelor dezastrelor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki (9.VIII.1945)

– 1995: A murit inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (n. 1919)

– 2001: A murit Anthony Quinn (numele adevărat: Antonio Rodolfo Quinn Oaxaca), actor american de origine mexicană (n. 1915)

– 2002: A murit scriitoarea americancă Caroline Knapp (n. 1959)

– 2009: A murit actorul de film american David Carradine (n. 1936)

– 2010: A murit actriţa americană de film Eddi Rue McClanahan (una dintre vedetele serialului TV „The Golden Girls”) (n. 1934)

– 2010: A murit matematicianul rus Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari savanţi ai secolului al XX-lea; este unul dintre autorii teoremei de mecanică clasică KAM, pusă la punct în anii 1950, denumită astfel după iniţialele celor trei matematicieni care au enunţat-o: Kolmogorov, Arnold şi Moser (n. 1937)

– 2016: A murit boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (n. 1942)

– 2019: A murit romanciera portugheză Agustina Bessa-Luis; a publicat circa patruzeci de romane, dintre care cel mai cunoscut este „La Sybille” (n. 1922)

– 2020: A murit Valentina Tăzlăuanu, scriitoare, eseistă, jurnalistă și critic de teatru și cinema din Republica Moldova; fondatoare și redactor șef al revistei „Sud-Est Cultural” (n. 1950)