Trafic deviat pe Autostrada Soarelui, pentru evitarea blocajelor

Autostrada Soarelui ar putea deveni neîncăpătoare astăzi pentru miile de șoferi care se întorc din vacanță. Poliția anunță că, în încercarea de a evita blocarea traficului la podul în reparații peste brațul Borcea al Dunării, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, dacă situația o va impune, se va opri circulația pe sensul către litoral în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care vin de la mare. Prin urmare, cei care vor pleca dinspre București spre Constanța trebuie să știe că, pentru anumite perioade, traficul va fi deviat prin nodul rutier de la Drajna. Ei nu vor mai putea continua deplasarea pe autostrada A2, ci vor trebui să meargă pe vechiul drum spre mare, pe la Slobozia-Țăndărei, podul de la Hârșova și Ovidiu.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 iunie)/amirea/denisse