Bugetul de 240 de milioane de lei alocat regiunii Nord-Vest în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice” s-a epuizat

Bugetul de 240 de milioane de lei alocat regiunii Nord-Vest în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice” s-a epuizat în primele trei minute de la deschiderea sesiunii de înscriere, în această dimineață. 12.000 de persoane și-au înregistrat dosarele în vederea obținerii sprijinului financiar pentru montarea sistemelor de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice. Numărul dosarelor depuse de la debutul etapizat al programului a depășit 43.000. Şi la sesiunile anterioare, fondurile alocate s-au epuizat în doar câteva minute, după cum a informat Administrația Fondului pentru Mediu. Conform calendarului anunțat, înscrierile vor continua în perioada următoare, tot pe regiuni. Vineri este rândul județelor din sud-estul țării – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea, cărora le sunt alocate fonduri totale în valoare de peste 212 milioane de lei./adumitrache/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 iunie)