Revista presei internaţionale – 7 iunie

 “Rusia este cea mai serioasă și mai directă amenințare la adresa securității aliaților, iar noi trebuie să ne așteptăm ca situația să se mențină așa în continuare. Ne așteptăm ca reuniunea la nivel înalt de la Vilnius să întărească și mai mult apărarea NATO pe flancul estic pentru a se evita și a se descuraja orice agresiune”. “Declarația aparține așa-zisului grup al celor Nouă de la București (Bucharest Nine) care, marți, 6 iunie, s-a întrunit la Bratislava, în capitala Slovaciei”, după cum a transmis agenția americană Associated Press.  Referindu-se la același eveniment, o publicație americană din statul Idaho, Post Register, precizează că, “la reuniunea din Bratislava a fost prezent și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg”, iar o altă publicație americană, Goshen News, amintește că, “peste câteva săptămâni, mai exact, între 11 și 12 iulie, la Vilnius, în capitala Lituaniei, va avea loc un summit NATO” or, astăzi, la Bratislava, “președinții Grupului Bucharest Nine vor trebui să adopte un limbaj comun în contextul priorităților noastre”, ar fi declarat Marcin Przydacz,  șeful Biroului prezidențial pentru Politică Externă din Polonia, citat de agenția ucraineană de presă Ukrinform.

În Ucraina însă, conflictul cu Rusia continuă să se agraveze. “Rusia și Ucraina se acuză reciproc de distrugerea barajului de la Kahovka”, titrează cotidianul american The Washington Post. Iar un alt ziar american, Țthe Wall Street Journal, estimează că “distrugerea barajului inundă frontul luptelor și zădărnicește planurile unei ofensive”. Subliniind și el schimbul de acuzații dintre ucraineni și ruși, ziarul francez Le Monde precizează că, “potrivit unui anunț al Ministerului ucrainean de Interne, 24 de localități au fost inundate, iar evacuarea populației civile era încă în curs”.

În ziarul moscovit Pravda, o fotografie atrage atenția: este vorba despre un tanc în flăcări, iar explicațiile ziarului spun multe – “Pentru germani, acest război abia începe. Arderea tancurilor Leopard livrate naziștilor ucraineni de către descendenții Germaniei naziste îi vor face pe luptătorii ruși să repete evenimentele din mai 1945”. AcelașI ziar menționează că ”Ministerul rus al Apărării a prezentat chiar un videoclip cu distrugerea armamentului străin, inclusiv a tancurilor Leopard”, de felul celui din fotografia menționată. Dintr-un alt ziar rusesc, Izvestia, aflăm că “Ministerul rus al Apărării a condamnat cu fermitate distrugerea barajului de la Kahovka de către forțele armate ale Ucrainei”. Același ziar mai anunță că, în urma acestui incident, “Rusia va convoca o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU”.

În sfârșit, încheiată ieri (6 iunie), vizita neoficială a Regelui Charles III în România este încă viu comentată în Marea Britanie. Comentariile ziarului Daliy Mail sunt însă ușor malițioase. “Regele Charles a ignorat agitația provocată de prezentarea Prințului Harry în fața unei instanțe din Londra, vizitând un sat din România”, titreză publicația britanică. Daily Mail precizează însă că, “în România, regele a fost salutat de o mulțime de oameni și a părut cât se poate de bine dispus. Vacanța regelui a părut ca de pe altă lume comparativ cu pățaniile lui Harry, care, marți, a trebuit să se prezinte în boxa martorilor la procesul său cu presa”. Un alt ziar britanic, Daily Mirror, propune chiar o introspecție în, cităm, “povestea de iubire a Regelui Charles cu o țară atât de deosebită”, drept care comentează: “Pentru Charles un asemenea interes este fără precedent, iar România se simte extrem de flatată de atenția pe care i-o acordă regele nostru”. Citat de același ziar, un reporter al Casei Regale afirmă că, “aici, Charles este întâmpinat cu o iubire și cu o admirație de care nu se bucură în Regatul Unit”. După care, tot Daily Mail îl citează pe Regele Charles însuși, care afirmă: “Voi, prietenii mei români… identitatea voastră, ceea ce sunteți voi în stare să faceți… astea sunt lucrurile care vă fac atât de deosebiți”.

(Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR)