Context
Franz Joseph a fost una dintre cele importante figuri ale secolului al XIX-lea, care a condus destinele Austriei și Ungariei până în anul 1916. Din 1867, a construit dualismul austro-ungar și a semnat o alianță militară cu Prusia (ulterior devenită Germania) împotriva Antantei. A deținut titlul de împărat și a divizat administrativ regatul austro-ungar, sub forma unui singur stat, cu două parlamente. În 1916 a trecut la cele veșnice și Austria va deveni, în 1918, de la un regimul monarhic, neo-absolutist – republică.
Primii ani
Viitorul împărat s-a născut pe 18 august 1830, la palatul Schloss Schönbrunn, de lângă Viena, fiind fiul cel mai mare al lui Carol Francism și al Sofiei, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Cum împăratul Ferdinand al Austriei (1835-1848) nu a avut copii, Joseph a fost pregătit de tânăr pentru a fi urmașul acestuia. În vara anului 1848, Franz Joseph a participat la conflictul de pe teritoriul Italiei, unde venețienii și lombarzii l-au sprijinit pe regele Carol Albert al Sardiniei, ridicându-se împotriva ocupației austriece. Când Revoluția de la 1848 s-a extins către capitala Austriei, Franz Joseph a fost proclamat împărat, la Olmütz, pe 2 decembrie 1848, după abdicarea lui Ferdinand. Deși „monarhia” ca mod de viață și formă de organizare a statului era în acel moment ne-atractivă pentru Austria, populația și-a pus speranțele în Joseph că ar reuși să reformeze imaginea monarhiei.
Primii 10 ani
În primii 10 ani de domnie s-a ocupat de consolidarea imperiului, cu ajutorul lui Felix Zu Schwarzenberg, care a devenit prim-ministru și ministru de Externe, în 1848. Din 1848, Joseph a început să pună în ordine imperiul său. În politica externă, Schwarzenberg a determinat Prusia să recunoască Austria ca fiind predominantă în spațiul german, lucru care presupunea ca unificarea landurilor vorbitoare de germană să se facă în jurul Austriei. În mediul intern, în schimb, el a reformat aparatul de poliție, pentru a menține sub control populația.
Din pricina abuzurilor, poporul și-a exprimat, prin revolte, deseori nemulțumirea. Sub presiunea rebeliunii în 1849, guvernul și împăratul au promis că vor da o Constituție nouă Austriei, prin care să fie reglementate anumite legi și să se înceteze cu abuzurile. Din 1951 însă guvernul a abandonat această promisiune, ceea ce a atras nemulțumirea liberalilor, care au devenit antagonici împăratului.
În 1853 a avut loc prima tentativă de asasinat asupra împăratului, care s-a soldat cu un eșec, iar în teritoriile aflate sub controlul Austriei au început răscoale.
Moartea lui Schwarzenberg
În 1852, prim-ministrul Schwarzenberg a murit, iar împăratul trebuia să aleagă un succesor. Monarhul a ajuns însă la concluzia că nu are nevoie să numească încă unul și a gestionat singur afacerile de ordin intern și extern. Implicarea Austriei în războiul Crimeii (1853 – 1856) a atras antipatia Rusiei, singurul stat care a intervenit în 1848 pentru a calma spiritele la Viena. Deși alinierea de partea Imperiului Otoman și Marii Britanii a fost pentru a atrage sprijinul țărilor din Vest, mișcarea nu a atras simpatia acestora, astfel încât Franz Joseph a distrus singurul sistem de alianțe al Austriei, cu Rusia. La sfârșitul războiului din Crimeea, țarul s-a orientat împotriva Austriei în afacerile internaționale.
Între 1859 și 1860, criza financiară a lovit puternic Austria, căreia i-a afectat inclusiv campaniile militare. Pe fundalul crizei economice, Austria a pierdut luptele împotriva Regatului Sardiniei, apărat de o coaliție formată din Franța și Italia. Cum criza internă se adâncea și mai mult, iar prestigiul Austriei scăzuse, împăratul s-a orientat din nou către problema Constituției, gândindu-se dacă Legea Fundamentală să aibă un caracter federalist sau centralist. Până în 1867, Austria a fost lovită de mai multe crize interne. În 1863, în timpul congresului pentru soarta spațiului german, regele Prusiei nu s-a prezentat, ceea a semnificat că Prusia nu mai considera Austria ca o soluție de unificare. Anul următor, în 1864, Joseph s-a implicat, alături de Prusia, într-un conflict împotriva Regatului Danemarca, însă efectul a fost invers. Austria a realizat că războiul cu Prusia va fi inevitabil.
Alegerea unui nou prim-ministru a avut loc abia în 1867, în persoana lui Beust, care a încercat să refacă relațiile cu Franța, astfel încât, el a creionat o înțelegere între Franța, Italia și Austria, împotriva Prusiei. Acest proiect nu a reușit însă, pentru că din 1867 s-a format dualismul austro-ungar, unde deciziile erau luate colectiv. Prim-ministrul Ungariei, contele Gyula, a influențat politica de la Viena, astfel încât Austria să intre de partea Germaniei în război și nu de partea Franței, cum a fost gândit inițial. Confruntarea din 1871, dintre Franța și Germania s-a soldat cu victoria Germaniei, iar pentru decizia luată de Andrássy Gyula, Joseph i-a oferit portofoliului Externelor, după ce l-a destituit pe Beust.
Politica externă
Treburile interne nu au fost specialitatea împăratului, cum a fost politica externă, care îl interesa cel mai mult. Pe lângă Andrássy, împăratul a mai numit și alți miniștri de externe: pe Gusztav Siegmund, Contele Graf Kálnoky von Köröspatak și pe contele Alois, Graf Lexa von Aehrenthal. Pe lângă succesul în războiul franco-prusac, Andrássy a negociat alianța cu Germania, în 1879 și a recomandat ocuparea Bosniei și Herțegovinei, care erau motive pentru care Joseph a militat la congresul de la Berlin (1878). Italia a s-a alăturat Triplei Alianțe în 1882 și, ulterior, Austria a încheiat un tratat secret cu România (1883).
Monarhia din Austria a avut un rol decisiv la apariția „Ligii celor trei împărați”, care a organizat o întâlnire în 1873, la Viena, cu toți membrii. În interiorul acestei organizații a fost prezentă și Rusia, cu care Austria a încercat să refacă legăturile . În 1897, Franz Joseph a mers în Saint Petersburg, pentru a discuta cu țarul despre problemele generale. În 1903, Austria și Rusia negociau ce să primească dacă împart Balcanii. În paralel, în majoritatea țărilor din Balcani existau crize care le-au afectat sistemul intern. În 1908, Bosnia și Herțegovina au intrat sub stăpânirea Austriei. Între 1908 și 1914, Joseph abordat o politică pacifistă față de vecini, împotriva propunerilor venite din partea generalilor săi, respectiv de a declanșa un război preventiv împotriva Italiei și Serbiei.
Într-un final, pe 28 iunie 1914, prințul moștenitor al tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand, a fost asasinat la Sarajevo, de către Gavrilo Princip, un student bosniac. Acest lucru l-a determinat pe bătrânul împărat, ajuns la 82 de ani în 1914, să ceară Serbiei un ultimatum care a dus la începutul Primului Război Mondial.
Deznodământul
După ce Austria intra în război de partea Germaniei Imperiale, Franz Ferdinand devine slăbit, iar doi ani mai târziu, în 1916, trece la cele veșnice, fiind ultimul împărat al Austriei care a construit un proiect dualist. După război, Ungaria se desprinde de Austria, iar toate teritoriile din componența imperiului își declară auto-determinarea și se transformă în noi state. Din 1918, Austria a devenit republică, precum Germania, și așa a rămas până în zilele noastre. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Franz-Joseph/Legacy
https://www.habsburger.net/en/persons/habsburg-emperor/franz-joseph-i
https://historia.ro/sectiune/portret/franz-joseph-ultimul-monarh-de-moda-veche-577350.html
