n cadrul unui protest la nivel național, fermierii bulgari au blocat luni peste patruzeci de drumuri importante și puncte de trecere a frontierei. Aproximativ 26 de filiale de organizații din tot sectorul participă la protest, a anunțat Uniunea Fermierilor din Bulgaria. Protestatarii au blocat punctul de trecere a frontierei Podul Dunării cu România, dar și Podul Dunării 2. Drumul de la Kardam până la granița cu România a fost blocat doar pentru camioane grele. Conducerea Uniunii Fermierilor din Bulgaria s-a adunat la Aeroportul Byala Slatina, de unde au fost scoase toate utilajele agricole din regiune. „Le cerem scuze cetățenilor și îi avertizăm să amâne călătoriile planificate în 18 și 19 septembrie, deoarece drumurile principale vor fi închise în toată țara”, a declarat Georgi Stoyanov, președintele Uniunii. Protestul se va muta marți la Sofia. Acțiunile de protest vor continua până când toate cererile vor fi îndeplinite, a precizat Stoyanov. Industria are cinci solicitări pentru guvern – să prelungească interzicerea importurilor de produse agricole din Ucraina, extinzând excepțiile la fructe, legume, carne, lapte și miere; fermierilor să li se plătească întreaga sumă a despăgubirilor pentru pierderile din cauza războiului din Ucraina până la 30 septembrie; plata imediată a ajutoarelor de stat pentru terenurile pierdute în urma dezastrelor naturale. Protestatarii mai doresc fonduri suplimentare de ajutor de stat și o relaxare a condițiilor pentru intervențiile din Planului Strategic. Comitetul de inițiativă pentru acțiunile de protest efective pe termen nedeterminat acționează pentru salvarea agriculturii bulgare și insistă că atenția nu ar trebui să se concentreze exclusiv asupra producătorilor de cereale, deoarece acțiunile de protest implică întreaga industrie, inclusiv crescătorii de animale, apicultorii, cultivatorii de fructe și legume. (https://www.bta.bg/en/news/economy/524705-farmers-block-major-road-junctions-border-crossings – 18 septembrie)/cstoica