Calendarul evenimentelor, 27 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 11:00 – Lucrări în plen

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi

* ora 12:00 – vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* ora 14:00 – întrebări, interpelări și răspunsuri; declarații politice

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – documentare si consultare

– Guvern

* Berlin: Premierii Republicii Moldova și României, Dorin Recean și Marcel Ciolacu, participă, de miercuri până vineri, alături de cancelarul Olaf Scholz, la Forumul germano-român

– Ministere

* Agenda MAE:

  • Murcia, Regatul Spaniei: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Daniela Gîtman, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale, care va avea loc în perioada 27-28 septembrie
  • Deschiderea de către secretarul de stat Iulian Fota a Programului „EU-US Emerging Leaders Visitors” – la sediul MAE
  • Întrevederea secretarului de stat Iulian Fota cu Ambasadorul Republicii Estonia în România, Aune Kotli – la sediul MAE

* Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, va anunța, într-o conferință de presă, începând cu ora 13:30, lansarea apelului de proiecte pentru plantarea de mini-păduri în orașele României. Reprezentanții presei sunt așteptați începând cu ora 13:15, pe strada Apolodor, nr. 4, Sector 5 (intrarea din spate a Ministerului Finanțelor)

* Prin Institutul Naţional al Patrimoniului, Ministerul Culturii a finanţat elaborarea documentaţiei pentru consolidarea şi punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleş, urmând ca soluţia optimă să fie aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice în data de 27 septembrie. Valoarea estimată a acestei intervenţii va fi cea stabilită în soluţia de avizare. După acest moment se va putea demara procedura de atribuire pentru proiectare şi execuţie

– Apărare, Interne

* Iaşi: Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră Iaşi, în calitate de parteneri, prezintă proiectul „THOR – Regional cooperation for prevention and combating trans-border criminality in Romania and Moldova”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România-Moldova 2014-2020 – ora 10:00, la sediul Şcolii de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră Iaşi, str. George Coşbuc, nr. 3-5

* Italia: Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, efectuează o vizită oficială în Republica Italiană, la invitaţia omologului său, Guido Crosetto (24 – 27 septembrie)

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, şi preşedintele AUR Bucureşti, Mihai Enache – ora 10:00, la sediul din str. Finlanda nr. 19

* Conferinţă de presă Alianţa pentru Unirea Românilor – ora 11:00, la Camera Deputaților, în faţa sălii de plen; transmisie în direct pe Facebook şi YouTube

– Culte, Biserică

* Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va săvârși slujba de sfințire a Paraclisului Mănăstirii bucureștene Antim, în contextul sărbătorii ctitorului, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Resfințirea lăcașului de cult are loc în urma unor ample lucrări de renovare desfășurate începând cu anul 2016.

* Începând cu ora 10:30, în Aula Academiei Române din București (Calea Victoriei 125), are loc simpozionul „Credința noastră, viața noastră. In Memoriam Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici. Organizatorii evenimentului sunt Academia Română și Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române din București și Romfilatelia. Evenimentul se desfășoară cu intrare liberă în contextul Conferinței  Episcopilor Catolici din România (CER), găzduită de Eparhia Greco-Catolică de București.

– Minorități

* Constanţa: În cadrul Proiectului ‘Khetanes – Împreună’, ce aduce în prim-plan cultura şi tradiţiile romilor din judeţul Constanţa, au loc următoarele evenimente:

  • Spectacolul de teatru ‘Khetanes – Împreună’, o comedie muzicală spumoasă, care promovează elemente de referinţă ale culturii rome: tradiţii, obiceiuri, meşteşuguri, port tradiţional, limbă, va avea 10 reprezentaţii, ce se vor desfăşura în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa. Premiera va fi pe 27 septembrie, la ora 19:00, următoarele reprezentaţii fiind susţinute după următorul program: 28, 29, 30 septembrie – cu începere de la orele 16:00 şi 19:00, 1 octombrie – cu începere de la orele 11:00, 16:00 şi 19:00. Rezervările se fac prin mesaj privat pe pagina de Facebook ‘Khetanes – Împreună’: https://www.facebook.com/profile.php?id=100088389981237, zilnic, în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, între orele 10:00 – 16:00
  • Expoziţia de pictură este organizată în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa şi în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie la Biblioteca Colorată din Tomis Mall. Vernisajul va avea loc miercuri, începând cu ora 18:00. Zece pictori, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, au realizat timp de trei luni tablouri care înfăţişează în diferite ipostaze persoane de etnie romă, inclusiv din timpul unor activităţi tradiţionale. În lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, tablourile vor fi expuse în foaierul Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanţa şi în spaţiul expoziţional de la Biblioteca Colorată
  • Expoziţia de fotografie este realizată de Marian Adochiţei, actor al Teatrului de Stat Constanţa. Timp de trei luni, acesta a imortalizat sute de persoane de etnie romă din localităţi ale judeţului Constanţa în care există comunităţi de romi sau a realizat instantanee în timpul unor activităţi uzuale sau tradiţionale ale etniei rome. În lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, fotografiile vor fi expuse în foaierul Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanţa (27 sept. – 1 oct.), respectiv în spaţiul expoziţional de la Biblioteca Colorată (15 octombrie – 30 noiembrie). Vernisajul va avea loc miercuri, începând cu ora 18.30.

‘Khetanes – Împreună’ este un proiect, în valoare de peste 198.000 de euro, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, cu perioadă de implementare 1 ianuarie – 31 decembrie 2023. Promotorul proiectului este Asociaţia Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Asociaţia ‘Centrul pentru Incluziune Socială – Regiunea S-E’ (România) şi Asociaţia Concordia Oslo (Norvegia)

– Administrație

* Dezbaterea ‘Termoficarea – sezonul de încălzire 2023-2024’, organizată de Liga Naţională a Asociaţiilor de Proprietari Habitat, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Locuinţe Casa Plus – ora 11:00, la sediul ELCEN – Electrocentrale Bucureşti

– Juridic

* Curtea Constituţională a României a amânat pentru această dată discuţiile în cazul sesizării USR şi Forţa Dreptei în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 27/2011 privind transporturile rutiere

– Social

* Gala aniversară ‘Seniori de colecţie’, a XII-a ediţie; invitat de onoare – actriţa Ileana Popovici – ora 17:00, la Sala Luceafărul, str. Ion Ghica, nr. 3

– Economic

* The Diplomat – București organizează cea de-a VIII-a ediție a Smart Transformation Forum, care va avea loc pe 27 septembrie, la Crowne Plaza Hotel Bucharest, Crowne Ballroom Hall, începând cu ora 9:00. Forumul va reuni participanți din partea Guvernului României, autorități de reglementare a piețelor și reprezentanți ai autorităților locale, furnizori de tehnologii și echipamente inteligente, companii energetice, furnizori de servicii comunitare  pentru utilități publice, managementul deșeurilor și transport

* Conferinţa de închidere a Proiectului CCR-SAI pentru cetăţean, un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, ce a avut ca obiectiv modernizarea Curţii de Conturi a României – ora 9:00, la Hotel Marriott Bucureşti

* Iași: Are loc o nouă ediție a Business Evolution. Finanțare. Digitalizare. Sustenabilitate, cel mai important road show de conferințe dedicate top managementului companiilor și antreprenorilor, dar și managerilor departamentelor de dezvoltare, IT, financiar, marketing sau vânzări – ora 9:00, la Hotel Internațional. Agenda conferinței include două sesiuni: prima abordează strategii pentru dezvoltare, iar cea de-a doua, workshop-uri practice și interactive

– Medicină, Sănătate

* Sub motto-ul “el nu alege. TU, DA!”, are loc evenimentul „Canapeaua ROZ”, în cadrul căruia medici, pacienți, psihologi și alți specialiști discută despre „ce știm și ce nu știm despre cancerul la sân”. Agenda evenimentului poate fi accesată aici: https://asociatiaroz.ro/canapeaua-roz/. Canapeaua ROZ este un proiect realizat de Asociația R.O.Z. (Răbdare, Optimism și Zâmbet), Asociația „Sănătate pentru Comunitate” și Asociația „Împreună pentru Viață”

* Cluj-Napoca: Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca prezintă, de la ora 19:00, la Opera Națională din Cluj, conferința de presă prilejuită de deschiderea celei de-a XIX-a ediții a Congresului Național de Farmacie, care se desfășoară la Cluj-Napoca, în perioada 27 – 29 septembrie. Evenimentul reunește 1500 de farmaciști și specialiști în domeniul sănătății și este organizat de Societatea de Științe Farmaceutice din România și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca

– Învățământ

* Debutează în şcoli şi licee din Sectorul 3 proiectul ‘ART3 – Pledoarie pentru Educaţie şi Creativitate’

– Cultură

* Ambasada Franţei în România şi Ambasada Spaniei în România şi Republica Moldova organizează, în perioada septembrie-noiembrie 2023, la Bucureşti şi Timişoara, o serie de manifestări culturale care celebrează şi aduc un omagiu moştenirii artistice şi inovaţiei fără egal a lui Pablo Picasso, marcând jumătate de secol de la dispariţia acestui geniu al artei moderne. În această toamnă, cele două ambasade, precum şi Institutul Francez din România şi Institutul Cervantes, vor organiza expoziţii, conferinţe şi dezbateri pentru a explora contribuţia lui Pablo Picasso la evoluţia artei moderne şi felul în care arta şi personalitatea sa au schimbat modul de percepţie asupra lumii.

* Pentru al doilea an consecutiv Teatrul Odeon va găzdui Festivalul Teatrelor Maghiare – BukFeszt. Evenimentul este o inițiativă a Asociaţiei Uniunii Teatrelor Maghiare MASZIN, în colaborare cu UNITER. Teatrele membre ale Asociaţiei – Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara, Teatrul Szigligeti din Oradea, Trupa Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare, Teatrul Csíki Játékszín din Miercurea Ciuc şi Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc – organizează, împreună, o serie de evenimente teatrale ce vor avea loc în perioada 27 septembrie – 2 octombrie, la București.

* Focșani/ București: Festivalul Classic for Teens, ediţia a IV-a, 20-28 septembrie

* Helsinki: Expoziţia retrospectivă „Horia Bernea: Pictor al demodernităţii” este găzduită la Helsinki, în perioada 10 august – 1 octombrie, de cunoscuta galerie de artă finlandeză Kohta

– Sport

* Agenţia Naţională pentru Sport anunţă ediţia 2023 a proiectului România Be Active – Săptămâna Europeană a Sportului, derulată în ţara noastră printr-o serie de evenimente care vor marca noua campanie #BeActive a Uniunii Europene, care promovează un stil de viaţă activ şi sănătos şi contribuie la conştientizarea importanţei sportului şi a vieţii active pentru sănătatea şi starea de bine a comunităţilor. Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o iniţiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze sportul şi activitatea fizică în întreaga Europa, Agenţia Naţională pentru Sport având calitatea de Organism Naţional de Coordonare a Săptămânii Europene a Sportului 2022-2023. Evenimentul va fi derulat în parteneriat cu numeroase entităţi publice şi private, având ca obiectiv estimat un număr de minimum 100.000 participanţi direcţi şi indirecţi, la nivel naţional (20 – 30 sep.). Din programul zilei:

  • Caravana #BeActive ‘Tinerii şi stilul de viaţă sănătos’ – 27 septembrie – şcoli şi licee din sectorul 6 Bucureşti, co-organizator Primăria Sectorului 6 Bucureşti

* Au loc meciuri în prima etapă a grupelor Cupei României la fotbal

* Riga: ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe întâlneşte echipa letonă TTT Riga, în manşa secundă a turului preliminar al Euroligii feminine de baschet – ora 19:00, Rimi Olympic Centre

* Serik, Turcia: Echipa masculină de baschet CSM CSU Oradea înfruntă echipa italiană Happy Casa Brindisi, în sferturile turneului preliminar al Basketball Champions League – ora 19:00, Gloria Sports Arena

– S-a întâmplat într-o zi de 27 septembrie

* Cu 149 de ani în urmă (1874) România a semnat, la Berna, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875

* Pe 27 septembrie 1822, în urmă cu 201 ani, lingvistul și istoricul francez Jean-François Champollion, în vârstă de 32 de ani, prezenta în fața Academiei de Inscripții și Litere din Paris descoperirile sale despre hieroglife. Născut în Figeac, localitate în departamentul francez Lot, Champollion dovedește de mic că este un copil supradotat. Face rapid o pasiune pentru civilizația egipteană antică și viața din timpul faraonilor, devenită o adevărată modă după expediția în Egipt a lui Napoleon Bonaparte, în 1798-1799. În 1798, soldații francezi descoperiseră la Rosetta (în arabă, Rașid), în delta Nilului, o piatră neagră gravată cu trei texte, dintre care unul în greaca veche, un altul în demotică (o scriere egipteană mai nouă) și în hieroglife. Champollion observă că textul hieroglific conține de trei ori mai multe semne decât cuvintele textului grec. Deduce astfel că hieroglifele (au fost recenzate circa 5000) nu sunt doar ideograme, contrar prejudecăților de până atunci. Champollion reușește astfel, pe 14 septembrie 1822 să descifreze nume proprii, precum Cleopatra, Ramses și Tutmes

* Acum 127 de ani (1896), în cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este „Clisura Dunării”

* Acum 114 ani (1909) avea loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, cel mai mare port maritim al României. Amenajări ale Portului Constanţa de la Marea Neagră începuseră încă din 1857. În acel an autorităţile turce au concesionat construirea Portului Constanţa şi a căii ferate Cernavodă-Constanţa companiei engleze „Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.”, iar Portul Constanţa a beneficiat, pentru prima dată, de amenajări şi dotări relativ moderne. La 16 octombrie 1896, a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie şi modernizare a Portului Constanţa, lucrări care au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. În 1899, inginerul Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavodă, a fost numit director al lucrărilor Portului Constanţa. La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, în prezenţa regelui Carol I. La începutul secolului XX Portul Constanţa avea un dig de larg, de 1.377 m lungime, digul de Sud (1.497 m), cu farul roşu, danele de încărcare, mii de metri de cheiuri, silozuri, calea ferată ş.a. Suprafaţa platformei portuare era de 119 ha. În perioada 1941-1944 portul a primit destinaţie militară, fiind lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 a fost ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială au fost confiscate. Abia în anul 1961 s-a aprobat proiectul de extindere a portului. Tot atunci au început construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire. La 17 noiembrie 2003, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime a inaugurat cea mai importantă investiţie finalizată în ultimii ani, respectiv noul terminal de containere din Portul Constanţa Sud. În noiembrie 2005 s-a inaugurat şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro

* Cu 113 ani în urmă (1910), la invitaţia Ministerului de Război, aviatorul Aurel Vlaicu a participat la manevrele militare de toamnă, ducând, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt, zburând  la o înălțime de 500 m, în 35 de miunte. Din acel moment România a devenit a doua ţară, după Franţa, care folosea avionul în scopuri militare. Inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu este creatorul primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882 – m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi)

* În urmă cu 104 ani (1919) avea loc formarea unui guvern în frunte cu generalul Arthur Văitoianu, principala sa misiune constând în organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza votului universal din istoria României întregite. Guvernul Arthur Văitoianu a fost consiliul de miniștri care a guvernat România în perioada 27 septembrie – 30 noiembrie 1919

* Tot cu 104 ani în urmă era înfiinţată, la Bucureşti, Societatea corală „Cântarea României” – primul dirijor: Marcel Botez

* Cu 97 de ani în urmă (1926), la Paris, a avut loc primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor (27 sep. – 3 oct.)

* Acum 83 de ani, la data de 27 septembrie 1940, s-a semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care a pus bazele unei alianţe politico-militare între statele semnatare, Germania, Italia şi Japonia. A fost actul oficial de constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaţilor în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale

* Cu 53 de ani în urmă (1970) era adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

* Acum 33 de ani (1990) România a ratificat, prin Legea nr. 18, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989, care a intrat în vigoare la 2.IX.1990

* Se împlinesc 25 de ani (1998) de când a fost fondată compania Google, de către Larry Page şi Serghey Brin, doctoranzi la Universitatea Stanford. În scurt timp, Google a devenit cel mai folosit motor de căutare pe internet, iar în prezent numără miliarde de site-uri indexate. Numele Google reprezintă un joc de cuvinte, pornind de la cuvântul „googol”, un neologism inventat în anul 1938, care reprezintă cifra 1 urmată de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen întruchipează misiunea de a organiza o cantitate aparent infinită de informaţii de pe web

 

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Cărturarul Antim Ivireanul, adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1690, ajunge stareţ al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708 – 1716); autor de scrieri didactico-morale, orator bisericesc, traducător a unor scrieri de cult, tipograf, caligraf, gravor, miniaturist şi sculptor; ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare; ctitorul ansamblului monastic Antim din Bucureşti (1716). În septembrie 1716 a fost ucis de turci (în drumul spre surghiunul pe muntele Sinai). A fost canonizat ca sfânt de BOR în iunie 1992 (n.~1650/1660, în Iviria/Georgia de azi)

– Sf. Vincenţiu de Paul, preot (m. 1660) (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1827, 27.IX/9.X: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877)

– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977) – 120 de ani

– 1905: S-a născut Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (m. 1974)

– 1914, 27.IX/10.X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania)

– 1929: S-a născut compozitorul Mircea Istrate (m. 2003)

– 1933: S-a născut poetul Grigore Hagiu; redactor la mai multe reviste („Drum Nou”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”) (m. 1985) – 90 de ani

– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013)

– 1936: S-a născut actorul Constantin Drăgănescu; activitate impresionantă în lumea filmului, apărând în peste 60 de filme și seriale (m. 2020)

– 1947: S-a născut cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995); în anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (m. 2011)

– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu (nume complet: Dumitru-Dorin Simion Prunariu), inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soyuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”; membru de onoare al Academiei Române (2011)

– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, scriitor și publicist

– 1971: S-a născut Alexandru Szentmiklosi, arheolog, cercetător al Epocii Bronzului, fost șef al Secţiei de Arheologie a Muzeului Naţional al Banatului; a pus pe harta descoperirilor arheologice localitatea și cetatea Cornești, contemporană cu perioada Războiului Troian (m. 2019)

– 1972: A murit interpreta de muzică populară Maria Lătăreţu; era numită „Privighetoarea Gorjului”, „Crăiasa cântecului românesc” sau „Prinţesa cântecului popular românesc” (n. 1911)

– 1972: A murit Aurelia Fătu-Răduţu, interpretă a cântecelor populare bănăţene (n. 1929)

– 1974: A murit compozitorul Ion Ghiga (n. 1895)

– 1978: S-a născut pianista Mihaela Ursuleasa (m. 2012) – 45 de ani. NOTĂ: În memoria marii artiste, considerată copil-minune, Opera Comică pentru Copii, împreună cu Primăria Capitalei, a organizat prima ediţie a Concursului Internaţional de Pian „Mihaela Ursuleasa”, în perioada 1-7 iulie 2018

– 1990: A murit Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar, de profesie medic (n. 1904)

– 1991: S-a născut Simona Halep, cea mai cunoscută prezență feminină în tenisul românesc; prima româncă din istorie care a câștigat Grand Slamul londonez; a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019; a realizat performanța de a se clasa timp de 7 ani în Top 10 al celor mai bune jucătoare de tenis

– 2016: A murit actorul Sebastian Papaiani (n. 1936)

– 2016: A murit sculptorul monumentalist Pavel Bucur (n. 1945)

– 2018: A murit Aurel Sasu, critic şi istoric literar, eseist, traducător și profesor (n. 1943) – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Murcia, Spania: Reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale al UE (27 – 28 sep.)

– Paris: Prezentarea de către Guvern a bugetului pe 2024

– Chișinău: O conferință internațională cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență a Avocatului Poporului din Republica Moldova va dezbate noi metode și instrumente de protecție și promovare a drepturilor omului în fața provocărilor de astăzi. Organizat de Oficiul Avocatului Poporului, împreună cu Consiliul Europei și Agenția ONU pentru Refugiați, evenimentul va reuni aproximativ 120 de reprezentanți ai instituțiilor statului, birourilor de ombudsman, societății civile, organizații internaționale și afaceri din 20 de țări. La deschidere va lua cuvântul Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu (27 – 28 sep.)

– Paris: Conferință de presă a diviziei de vaccinare Pfizer, pe tema virusului respirator sincitial (RSV)

– Geneva: Conferință de presă a OMS privind urgențele de sănătate în curs

– Viena: Ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg susține o conferință de presă cu omologii săi din patru țări vecine Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Slovenia

– Milano: Summit-ul italian al energiei 2023 (27 – 28 sep.)

– Los Angeles, SUA: A doua dezbatere prezidențială republicană

– Lima: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OCDE publică studiul economic Peru 2023

– Haga: Curtea Internațională de Justiție audiază argumentele Ucrainei în cazul „genocidului” ucrainean

– Detroit, SUA: Vizita fostului președinte Donald Trump pe fondul unui pichet de grevă al muncitorilor din sectorul auto

– Nürnberg, Germania: Este publicat indicele GFK al moralului consumatorilor germani

– Menlo Park, SUA: Meta organizează conferința anuală (Facebook, Instagram) – Meta Connect (27 – 28 sep.)

– Paris: Conferința de presă a grupului de construcții NGE privind activitățile sale internaționale

– Principatul Monaco: Salonul de Yachturi de la Monaco 2023 (27 – 29 sep.)

– Paris: Săptămâna modei feminine de la Paris, cu prezentări ale casei Courrèges

– Paris: Săptămâna modei feminine de la Paris – prezentări Balmain

– Dinard: A 34-a ediție a Festivalului de Film Britanic (27 sep. – 1 oct.)

 

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Turismului”; se marchează în fiecare an potrivit hotărârii adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (Torremolinos/Spania, septembrie 1979); la stabilirea datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în 1970, a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

– 1871: S-a născut scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru literatură în 1926 (m. 1936)

– 1917: A murit Edgar Degas, pictor, grafician şi sculptor francez (n. 1834)

– 1919: A murit soprana de origine italiană Adelina Patti; considerată una din cele mai mari cântăreaţe de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (n. 1843, la Madrid)

– 1921: S-a născut regizorul ungar de film Miklós Jancsó (m. 2014)

– 1921: A murit compozitorul german Engelbert Humperdinck (n. 1854)

– 1922: S-a născut Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde” (m. 2010)

– 1924: S-a născut scriitorul ceh Josef Škvorecký (m. 2012)

– 1932: S-a născut Yash Chopra, producător de film, regizor şi scenarist indian; supranumit „regele romantismului de la Bollywood” (m. 2012)

– 1944: A murit sculptorul şi pictorul francez Aristide Maillol (n. 1861)

– 1947: S-a născut Meat Loaf (pe numele său adevărat Michael Lee Aday), cântăreţ american de rock şi actor (m. 2022)

– 1950: S-a născut scriitorul australian John Marsden

– 1953: S-a născut Robert „Robbie” Shakespeare, basistul și producătorul jamaican, cunoscut în special pentru activitatea sa în duetul reggae şi dub „Sly & Robbie” (m. 2021) – 70 de ani

– 1957: S-a născut Peter Sellars, regizor de teatru și operă, director de festivaluri și profesor american; remarcat pentru dramatizările sale unice ale operelor și spectacolelor clasice și contemporane

– 1961: A murit poeta și romanciera americană Hilda Doolittle (n. 1886)

– 1972: S-a născut cântăreaţa americano-mexicană Lhasa (Lhasa de Sela), stabilită în ultimii ani ai vieţii în Canada (m. 2010)

– 1984: S-a născut Avril Lavigne, cântăreaţă şi textieră canadiană

– 2003: A murit Donald O’Connor (nume complet: Donald David Dixon Ronald O’Connor), cântăreţ, dansator şi actor american de film (n. 1925) – 20 de ani

– 2005: A murit Mary Lee Settle, scriitoare și profesoară americană; fondatoare a premiului PEN / Faulkner anual pentru ficțiune (în 1980), ca răspuns la ceea ce autoarea considera tendinţa de mercantilizare a premiilor din industria literară americană (n. 1918)

– 2012: A murit Herbert Lom (numele real: Herbert Charles Angelo Kuchacevich ze Schluderpacheru), actor de film şi televiziune britanic de origine cehă (n. 1917)

– 2015: A murit regizorul britanic de film John Guillermin; a cunoscut succesul cu filme precum „Infernul din zgârie-nori” (1974) şi „King Kong” (1976) (n. 1925)

– 2015: A murit saxofonistul american Wilton Felder, renumit muzician de jazz (n. 1940)

– 2017: A murit publicistul american Hugh Hefner, fondatorul revistei „Playboy” (1953) (n. 1926)

– 2018: A murit chitaristul american Marty Balin (nume real: Martyn Jerel Buchwald), cofondator al grupului rock psihedelic „Jefferson Airplane”, celebru în anii 1960 ai secolului XX (n. 1942) – 5 ani