Ungaria respinge cât se poate de ferm pactul privind migrația și azilul, asupra căruia instituțiile cu atribuţii legislative ale Uniunii Europene au ajuns la un acord politic, a subliniat ministrul de externe Péter Szijjártó, la o conferinţă de presă susţinută miercuri, la Budapesta, alături de omologul săul slovac, Juraj Blanar. Reacţionând la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la înţelegerea de la Bruxelles, şeful diplomaţiei ungare s-a opus ferm acordului la care sa ajuns între negociatorii Parlamentului European și Consiliul Uniunii Europene.
La întrebarea, dacă Ungaria va putea primi solicitanți de azil în baza „decretului de criză” al pactului privind migrația, sau dacă ar prefera să le plătească 20.000 de euro de persoană, ministrul a răspuns că nimeni nu poate obliga Ungaria să lase pe oricine să intre. „Doar cei care vrem să vină, sau le dăm voie să vină și să rămână aici, pot veni în Ungaria”, a subliniat oficialul ungar, care a adăugat: Respingem acest pact de migrație, nu vom lăsa pe nimeni să intre aici împotriva voinței noastre.
Péter Szijjártó a mai prercizat: „Nici de la Bruxelles şi nici din altă parte nu ne poate spune nimeni pe cine să lăsăm să intră în Ungaria și respingem cât se poate de ferm să fim pedepsiți pentru asta. Aceasta este Ungaria, o țară ungară, iar aici poporul ungar ne-a împuternicit să guvernăm, nu elita de la Bruxelles. Așa că ar fi bine să stea departe de asta și ar fi bine dacă nu ar încerca să ne impună măsuri de migrație forțată pe care nu le putem accepta”, a precizat ministrul ungar de externe.
Pactul privind migrația și azilul trebuie încă aprobat oficial de ședința plenară a Parlamentului European și a consiliului, care reunește guvernele statelor membre./rganciu/asalar
(MTI – 21 decembrie)