Zeci de şefi de stat şi de guvern participă astăzi, în Franţa, la ceremoniile celei de-a 80-a aniversări a debarcării aliate în Normandia.
Alături de preşedintele francez Emmanuel Macron se vor afla, printre alţii, regele Charles al Marii Britanii, preşedinţii Statelor Unite şi Ucrainei, Joe Biden şi Volodimir Zelenski, dar şi cancelarul german Olaf Scholz. Preşedintele rus Vladimir Putin nu a fost invitat la ceremonie din cauza agresiunii Rusiei în Ucraina. Daniela Coman are detalii.
Reporter: „După 80 de ani, lumea liberă se reunește pe plajele din Normandia”, titra în această dimineață o televiziune franceză. De la primele ore ale dimineții au loc ceremonii militare, reconstituiri ale momentelor debarcării organizate de Marina Regală Britanică, de armata americană și canadiană. Toate corpurile armatei franceze sunt reprezentate în Normandia, iar din larg veghează nava port-elicoptere ‘Mistral’. Momentele omagiale sunt înconjurate de un public numeros, localnici și foarte, foarte mulți turiști. Cu puțin timp în urmă s-a încheiat ceremonia de la memorialul din localitatea Ver-sur-Mer, unde se află cimitirul soldaților britanici căzuți în luptele debarcării.
Regele Charles al III-lea: Acum 80 de ani, în Ziua Z, 6 iunie 1944, națiunea noastră și cei care erau de partea noastră se confruntau cu ceea ce bunicul meu, regele George al VI-lea, spunea că este testul suprem. Ne amintim astăzi cu cea mai mare recunoștință de cei care au luptat în acele momente.
Reporter: N-au lipsit veteranii, câțiva decorați de președintele francez cu Legiunea de Onoare. Este poate ultima dată când cei mai mulți dintre veterani, majoritatea săriți de 100 de ani, mai participă la o aniversare a debarcării. Punctul culminant va avea loc după-amiază, ceremonia internațională, în prezența a aproape 30 de lideri străini, între care președintele Statelor Unite, Joe Biden, sosit ieri în Franța, și cel ucrainean, Volodimir Zelenski./csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 iunie