România şi Malta au semnat un protocol pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale.
Ministrul român de externe, Luminiţa Odobescu, şi omologul său maltez, Ian Borg, au discutat şi teme privind agenda Uniunii Europene din perspectiva deţinerii de către Malta a Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, precum şi a mandatului de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, asigurat până la finalul acestui an. Şefa diplomaţiei române a evidenţiat deschiderea celor două ţări pentru a acorda asistenţă Ucrainei.
Luminița Odobescu: România și Malta se află printre statele care au sprijinit activ și direct Ucraina și poporul ucrainean, lucru reconfirmat și prin semnarea declarației comune în maja Summitului pentru pace de la Bürgenstock. Salutăm, totodată, poziția de principiu a domnului ministru Ian Borg cu privire la eforturile sale de a asigura că organizația își aduce deplina contribuție la gestionarea consecințelor multiple ale conflictului, în conformitate cu abordarea că lucrurile nu pot continua în practica anterioară.
Realizator: Ian Borg a mai declarat că a discutat cu ministrul român şi despre situaţia din Orientul Mijlociu. De asemenea, el a subliniat provocările cu care se confruntă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Ian Borg: A fost o oportunitate să abordăm și alte provocări când vine vorba de afacerile europene, precum migrația, situația din Vecinătatea Estică a Europei. Am avut șansa să o informez pe doamna ministru Odobescu legat de ceea ce s-a făcut în misiuni, dar și la sediul central, provocările pe care le are organizația. Este un întreg proces care are loc și este nevoie să existe și un buget adecvat pentru o astfel de organizație./geftene/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 iulie







