DOCUMENTAR: Ziua Mondială a Ciocolatei. Desfătarea aflată mai presus de un sărut pasional …

de Răzvan Moceanu

Miercuri, 11 iulie, este marcată Ziua Mondială a Ciocolatei, o sărbătoare promovată de poporul francez, pentru prima dată, în anul 1995. Sărbătoarea prilejuieşte nenumărate festivaluri, expoziţii, concursuri dedicate consumului sau preparării – adevărate probe de profesionalism ale ciocolatierilor din întreaga lume. În egală măsură, este ziua în care trecem în revistă beneficiile consumului de ciocolată, în cantităţi cumpătate, care dincolo de „desfătarea simţurilor”, aduce anumite avantaje pentru sănătate, pornind de la caracterul antioxidant al principalei componente – pudra de cacao.

 

Arborele de cacao poate atinge o înălţime de circa 8 metri în 12 ani, înflorește în tot cursul anului, având aproape 100.000 flori în buchete, dar din care doar 0,2 % dau fructe.

Denumirea științifică a plantei – Theobroma cacao – a fost dată de naturalistul suedez Carl von Linné. În America Latină, unde ploile tropicale se îmbină cu temperaturile ridicate de pe tot parcursul anului, umiditatea excesivă creează un climat ideal pentru cultivarea arborelui de cacao.

Istoria ciocolatei începe în urmă cu circa 4000 de ani, cele mai vechi mărturii despre existenţa unei băuturi preparate din cacao datând din vremea populaţiei pre-olmece din regiunea centrală a Mexicului de astăzi, în jurul anului 1900 î.Hr, când cultura arborelui de cacao era practicată în unele zone din America.

Începând cu anul 300 d.Hr. mayaşii recoltau, fermentau, prăjeau şi măcinau seminţele de cacao pentru a le transforma într-o pastă, care era amestecată cu apă, ardei iute şi făină de porumb pentru a crea o băutură spumoasă şi condimentată, de ciocolată. În fapt, în Imperiul Maya, ciocolata era o considerată o răsplată pentru fiecare cetăţean, indiferent ce statut avea acesta în societate. Oamenii bogaţi din acea vreme beau ciocolata din vasele special decorate de artizani, vase care, descoperite peste ani, sunt martorele prezenţei ciocolatei în viața de zi cu zi a mayaşilor, dar se presupune că şi animalele consumau ciocolată în acele vremuri.

Arborele de cacao. (Photo by MARCOS PIN / AFP)

Tot ciocolata era băută de populaţia mayaşă ca parte a ceremoniilor logodnei sau nunţii.

O veche legendă sud-americană arată că zeul Quetzalcoatl, supranumit „Dumnezeul înţelepciunii”, ar fi adus cacao cerească pe Pământ, cândva în jurul anului 700 d. Hr.

Mai târziu, după anul 900 d. Hr., aztecii considerau ciocolata ca fiind un afrodiziac, un personaj celebru fiind împăratul lor, Montezuma, care bea nu mai puţin de 50 de porţii de ciocolată pe zi, neapărat dintr-o cupă de aur. Mai mult, Montezuma afirma despre Xocolatl – denumirea băuturii din acele timpuri – că este „băutură divină, care dă rezistenţă şi luptă împotriva oboselii. O cupă din această băutură preţioasă permite unui om să meargă o zi întreagă fără să mănânce”.

La fel ca mayaşii, aztecii consumau băutura de ciocolată tot amară, condimentată cu arome, adăugând însă şi achiete – denumirea seminţelor copacului de Annatto – , ceea ce a determinat ca textura să devină roşie-sângerie.

A urmat contribuţia civilizaţiei incaşe la evoluţia ciocolatei, denumirea dată de aceştia ciocolatei – cacohuaquatl – însemnând „cadoul grădinarului paradisului către primii oameni”, adică al zeului Quetzalcoatl.

În aniii 1502 – 1503, primul explorator care a luat contact cu existenţa arborelui de cacao din Lumea Nouă a fost Cristofor Columb, care a adus boabele de cacao în Europa, însă acestea nu s-au bucurat de o prea mare atenție, nefiind prezentate informaţii despre posibilitatea de utilizare a acestora.

Abia în anul 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit preferinţele împăratului aztec Montezuma, cum că obișnuia să bea o băutură preparată din semințe de cacao, însă această băutură regală era socotită mult pre amară pentru gusturile europenilor. Ca urmare, spaniolii, au încercat diferite reţete pentru schimbarea gustului ciocolatei, iar cea mai apreciată a fost aceea care presupunea un adaos de trestie de zahăr și îmbogățirea băuturii cu arome de vanilie și scorțișoară, dar şi prepararea şi servirea băuturii fierbinţi. Însă reţeta avea să rămână secretă timp de peste 100 de ani, perioadă în care locuitorii Spaniei au început, treptat, să aprecieze miraculosul preparat, care era servit însă, de obicei, de aristocrație.

(Photo by PHILIPPE HUGUEN / AFP)

În secolul al XVI-lea, Biserica Catolică Spaniolă a început să introducă consumul de ciocolată drept energizant, aceasta devenind astfel cunoscută ca o băutură clericală de post, iar după dezbateri îndelungate, Biserica a permis şi oamenilor să bea ciocolata ca substitut nutriţional la mâncare în timpul perioadelor de post.

Secretul preparării avea să fie desconspirat chiar de către călugării spanioli, iar băutura s-a răspândit extrem de rapid în Europa, fiind deosebit de apreciată la Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie, atât datorită aromei inimitabile, dar și legendelor şi mărturiilor transmise de-a lungul timpului. Se spune că un grup de piraţi englezi au introdus băutura în Anglia după ce au confiscat cacao de pe nave spaniole, în două rânduri, în 1579 şi apoi în 1587 – perseverenţa provenind, probabil, din faptul că prima dată au crezut că au de-a face cu … excremente de oaie !

O altă legendă arată că negustorii italieni au aflat secretul ciocolatei în timpul unei călătorii în Spania, iar în Franţa, ciocolata a ajuns ca parte a dotei prinţesei spaniole Maria Tereza la căsătoria sa cu regele (viitoarea regină luând proporţii considerabile tocmai din cauza plăcerii nestăvilite de a consuma băutura caldă), ciocolata fiind ridicată la statutul de simbol, rezervat prin decret regal doar pentru membrii aristocraţiei franceze. Iniţial, la ciocolată avea acces doar regina Ana de Austria, soția lui Louis al XIII-lea, care se declara, la rându-i, ca fiind dependentă de ciocolată.

În anul 1657, a fost deschis primul magazin de ciocolată la Londra, britanicii dovedindu-se mai democraţi în ceea ce priveşte ciocolata, astfel că oricine avea bani o putea cumpăra.

Mai târziu, Maria Antoaneta, arhiducesă de Austria, şi regină a Franței și a Navarei, supranumită „regina exceselor”, a fost atât de fermecată de consumul de ciocolată, încât a creat o poziţie regală pentru ciocolatierul ei personal.

În timp fructele de cacao erau văzute ca o marfă de schimb – la un moment dat 10 boabe de cacao aveau valoarea unui iepure, sau în schimbul a doar 100 de boabe se putea cumpăra un sclav – , iar reţeta de preparare a ciocolatei suferea diferite experimente, simultan cu răspândirea informaţiilor privind efectele stimulatoare ale acesteia, mai ales pentru înlăturarea oboselii.

S-a ajuns până într-acolo, încât în anul 1816, sepre exemplu, firma Chocolat Menier, înființată în Franța, a început să vândă ciocolata drept medicament, sub formă de capsule sau pudră, însă ulterior a renunțat la această strategie de afaceri și s-a dedicat exclusiv producerii de ciocolată ca desert.

În anul 1828, în încercarea de a obţine un “praf de ciocolată” mai fin din boabele de cacao, olandezul C. J. Van Houten a izolat pentru prima dată untul cremos al acestora, iar în anul 1842, compania engleză Cadbury a făcut prima tabletă de ciocolată din lume.

Secolul al XIX-lea a adus, însă, alte două transformări reamrcabile în evoluţia ciocolatei, mai întâi în anul 1847, atunci când o companie engleză a creat un proces tehnologic de solidificare a ciocolatei – untul fiind amestecat cu un lichior de ciocolată, de către firma engleză Fry and Sons, rezultatul fiind prima ciocolată solidă, cu un gust dulce şi o culoare foarte închisă. Apoi, în anul 1849, suedezul Daniel Peter a revoluţionat gustul ciocolatei prin adăugarea un ingredient nou: laptele.

A urmat o nouă descoperire, şi anume temperatura de topire mai scăzută decât cea a corpului uman – transpusă în fapt prin desfătarea papilelor gustative atunci când ciocolata se topește în gură. De atunci s-a stabilit că ciocolata neagră se topește la 34 – 35 grade Celsius, în timp ce ciocolata cu lapte se topeşte undeva în jurul temperaturii de 30 de grade.

Daniel Peter şi un oarecare Henri Nestlé – pe atunci – s-au asociat apoi pentru a introduce laptele în ciocolată la scară industrială, şi astfel a fost creată în anul 1866, compania „Farine Lactée Henri Nestlé”, care un an mai târziu s-a asociat cu o firmă anglo-elvețienă producătoare de lapte şi au dat naştere, în Elveția, la Vevey, cantonul Vaud, companiei Nestlé, devenită în timp una din cele mai mari companii multinaționale din industria alimentară.

În perioada Primului Război Mondial, popularitatea bomboanelor de ciocolată a explodat pur şi simplu, ciocolata fiind chiar inclusă ca raţie în meniu-ul fiecărui soldat înrolat, iar în anul 1930, existau deja 40.000 de diferite sortimente de ciocolată.

În acelaşi an era deschisă în ţara noastră prima fabrică de ciocolată, unde se preparau bomboane după după reţetele renumitei „Case Capşa“ din Paris, după ce în anul 1890 fusese creată fabrica timişoreană Kandia, iar în 1899 a luat fiinţă la Braşov „Prima Fabrică de Bomboane şi Ciocolată din Transilvania”.

(Photo by Fabrice COFFRINI / AFP)

Primul cookie cu ciocolată a fost inventat în anul 1973 de către Ruth Wakefield, patronul companiei Toll House Inn, iar în anul 2000, la Torino, în Italia, a fost realizată cea mai mare tabletă de ciocolată din lume, cântărind aproximativ 2267 kg. Fabricile de ciocolată folosesc aproximativ 40% din migdalele din întreaga lume şi circa 20% din producţia de alune, iar aproape întreaga producţie de ciocolată din lume este consumată în America şi Europa – jumatăte dincolo de Ocean şi circa 40 % pe continentul nostru.

Specialiştii arată că şampania şi vinul acidulat merg cel mai bine cu ciocolata, însă vinul roşu îi scoate cel mai mult în evidenţă aroma, iar cercetătorii au descoperit că persoanele care suferă de depresie consumă cu aproximativ 55% mai multă ciocolată decât persoanele normale.

În prezent, ciocolata cu lapte este cel mai căutat sortiment, ciocolata neagră fiind apreciată doar de 5-10 % dintre consumatorii acestui produs.

Deși planta este originară din America, în prezent Africa de Vest este principala producătoare de cacao din lume, datorită climatului ce permite creșterea unei mai mari varietăți de arbori din această familie.

Cu toate că plăcerea gustului este baza consumului de ciocolată, s-au realizat studii care au arătat şi beneficii pentru sănătate. Astfel consumul de ciocolată, mai ales al celei amărui, se poate dovedi benefic pentru sistemul circulator, are anumite proprietăţi anticancerigene, este stimulator cerebral şi inhibitor al tusei, ba ar avea chiar proprietăţi benefice pentru ten. În acelaşi timp, specialiştii atrag atenţia asupra exceselor, care pot favoriza obezitatea și apariția diabetului zaharat.

Mai mult, s-a descoperit că în cantități mari, teobromina găsită în ciocolată, care aduce principalele beneficii omului, este extrem de toxică pentru organismele animale, precum caii, câinii, papagalii, rozătoare mici, și pisici deoarece acestea nu sunt capabile să metabolizeze substanța chimică în sine, aşa că aviz stăpânilor de patrupede care cred că prin oferirea de ciocolată animaleor de companie, le-a r aduce acestora vreo plăcere !

Interesant este că britanicii de la BBC au comandat un studiu care arată că în timpul topirii ciocolatei în gură, creierul uman cunoaște o creștere a activității electrice, iar ritmul cardiac crește mai mult decât în timpul unui sărut pasional. Bonus: senzația de bine durează de patru ori mai mult !