Namibia intenționează să sacrifice 723 de animale sălbatice, inclusiv 83 de elefanți, și să distribuie carnea oamenilor care se luptă să găsească hrană, pe fondul unei secete severe în sudul Africii, a declarat marţi Ministerul namibian al Mediului. Sacrificarea va avea loc în parcuri și zone comunale în care autoritățile consideră că numărul animalelor depășește suprafețele de pășunat și rezervele de apă disponibile, se arată într-o declarație publicată luni. Sudul Africii se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii, Namibia epuizându-și 84% din rezervele alimentare luna trecută, potrivit ONU, şi se așteaptă ca aproape jumătate din populația Namibiei să se confrunte cu niveluri ridicate de insecuritate alimentară în lunile următoare. Cu o secetă atât de severă, conflictele dintre oameni și animalele sălbatice sunt de așteptat să crească dacă autoritățile nu intervin, a declarat Ministerul namibian al Mediului. „În acest scop, 83 de elefanți din zonele de conflict identificate vor fi sacrificați, iar carnea va fi alocată programului de combatere a secetei”, a declarat acesta. De asemenea, țara intenționează să sacrifice 30 de hipopotami și 60 de bivoli, precum și 50 de antilope impala, 100 de antilope gnu albastre, 300 de zebre și 100 de antilope elande. Potrivit informaţiilor, 157 de animale au fost deja vânate de vânători profesioniști și companii contractate de guvern, producând peste 56.800 de kilograme de carne. „Acest exercițiu este necesar și este în conformitate cu mandatul nostru constituțional în care resursele noastre naturale sunt utilizate în beneficiul cetățenilor namibieni”, a declarat ministerul mediului. Se estimează că peste 200.000 de elefanți trăiesc într-o zonă de conservare care se întinde pe cinci țări din sudul Africii – Zimbabwe, Zambia, Botswana, Angola și Namibia -, ceea ce face ca regiunea să găzduiască una dintre cele mai mari populații de elefanți din lume. Sute de elefanți au murit anul trecut în Botswana și Zimbabwe din cauza secetei./mbaciu/atataru
(REUTERS – 27 august)