Poliția canadiană a reținut un bărbat suspectat că ar fi pregătit un atac asupra unui centru evreiesc din orașul New York. Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a declarat că Muhammad Shahzeb Khan se pregătea să călătorească în SUA la împlinirea unui an de la atacul comis de Hamas în Israel, la 7 octombrie. Potrivit dlui Garland, individul arestat, în vârstă de 20 de ani, de origine pakistaneză, își propunea să împuște cât mai mulți evrei în numele grupării Stat Islamic. Individul este bănuit că ar fi vrut să folosească separat trei vehicule pentru a călători în SUA, însă a fost arestat în Quebec, înainte de a ajunge la frontieră. Muhammad Shahzeb Khan urmează să fie prezentat unei instanțe de judecată la 30 septembrie, relatează corespondentul BBC./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 septembrie)