Autor:Alexandru Eduard Balaci
Context
Pe 25 iulie 2024, serialul „Decameronul” a debutat pe marile ecrane, în regia lui Kathleen Jordan. Serialul a prezentat o adaptare a romanului realizat de cărturarul italian Giovanni Boccaccio, prin care privitorul este adus în atmosfera secolului al XIV-lea, în Florența mistuită de ciumă.
Adaptarea umorului întunecat
Umorul întunecat reprezintă un mod de reprezentare a decadenței sociale către populație. În cazul Decameronului, această carte a preluat satira întunecată a epocii pentru a expune abuzurile și nesăbuința populației, care se confrunta cu răspândirea ciumei. În Italia secolului al XIV-lea, problema ciumei a fost abordată din multiple perspective, o problemă divină, o problemă sanitară, o problemă comercială dar și un prilej de îmbogățire. Autoritățile au emis mai multe decrete menite să protejeze populația și să limiteze interacțiunea umană, însă acest lucru era ignorat în momentul în care era vorba despre o familie nobiliară. Boccaccio a fost inspirat în scrierea sa de experiențele din Florența dar și de accesul la un statut superior datorat activităților comerciale pe care le desfășura. Expunerea unor persoane din aceeași locuință la „boala neagră” se marca cu „x” pe ușa casei iar persoanele nu aveau voie, în teorie, să părăsească locuința.
În practică, statutul social funcționa precum un „scut” împotriva regulilor care erau aplicate doar asupra cetățenilor care nu aparțineau aristocrației. Satira lui Boccaccio se referă mai mult la persoanele care nu aveau un statut social ridicat, care reușeau, prin noroc și creativitate să-și creeze unul, întrucât societatea medievală era limitată din multe puncte de vedere. Nobilimea, care reprezenta, teoretic, clasa cu acces la educație și influență în societate avea probleme de reprezentare, întrucât pentru a dovedi că ești nobil, trebuia să expui bogățiile la care ai acces: titluri, îmbrăcăminte scumpă și locuințe cât mai luxoase și bucate alese.
Satira întunecată scoate în evidență și nobilimea care avea o situație financiară favorabilă, care adopta un comportamente abuziv pentru a demonstra importanța lor în societate. Persoanele ajungeau să cheltuiască mai mult decât le permiteau finanțele familiei doar pentru a demonstra rafinament și educație. În scurtă vreme însă, banii se împuținau iar soluțiile variau de la împrumuturi exagerate, la jocuri de noroc, pentru a reuși să salveze accesul la lumea nobililor. În ciuda regulilor care guvernau societatea medievală, de multe ori, acestea erau respectate doar de cei care nu aveau o situație financiară favorabilă.
Într-un peisaj umbrit de răspândirea bolii negre, rebeliunile și apariția mercenarilor era inevitabilă, întrucât număr deceselor era tratat cu indiferență. Fără a exista mijloace de tratament, persoanele apelau la soluții băbești, precum alimentația pe bază de ceapă, care, se spunea în acel secol, ajuta la respingerea ciumei. Boccaccio surprinde și oportunismul preoților, care reușeau să-și atragă sprijinul nobililor, pe baza unor promisiuni de protecție divină în față ciumei. Astfel, mulți preoți obțineau averi considerabile sau angajau mercenari pe care să-i folosească pentru a aplica pedeapsa divină asupra păcătoșilor.
Florea de tei reprezenta un mijloc de a bloca intrarea ciumei în sistemul respirator al persoanei, pe care populația locală a fost învățată să o folosească în momentul în care intrau în contact cu persoanele care suferea de ciumă. Mare a fost surpriza când aceste „leacuri” nu au funcționat la contactul cu boala iar persoanele care promovau aceste modalități de protecție au fost infectați.
Dansul morții sau dansul macabru
Una dintre cele mai răspândite imagini ale umorului negru este „dansul morții”, o temă desprinsă din gândirea filosofică a renașterii, care presupunea egalitatea persoanelor, indiferent de statutul social în fața morții. În timpul ciumei, nobilii și-au promovat superioritatea în față în fața morții, datorită accesului la o lume privilegiată. Pătrunderea dansului morții în lumea picturii s-a datorat dorinței artiștilor de a expune realitățile acelei epoci. Din această perspectivă, putem observa cum interacțiunea dintre om și moarte este expusă pe pânză, având în vedere că, în epocă, acest fenomen era perceput drept o pedeapsă divină pentru desfrâu, vanitate și nesupunere. Sfârșitul vieții a fost gândit și drept un avertisment:
„Ah, măreaţă Moarte, tu eşti răgazul veşnic al oamenilor din muncă, Tu uşurezi jugul celor împovăraţi de ani, cu voia Domnului, Şi îndepărtezi lanţurile de la gâtul celor înfrânţi,
Pui capăt exilului şi forţezi porţile închisorii, Salvezi din mârşăvie, dăruind binele celor drepţi, Şi rămâi implacabilă, intangibilă faţă de orice fel de subterfugii.
Din acea zi sortită de la începuturi, tu porunceşti toate aceste lucruri.
Sufletelor împăcate să le poarte, sfârşitul muncii, aşa cum s-a promis.
Fără tine viaţa celor în suferinţă ar fi o temniţă eternă.” (sursa: Scrisoarea către Giovanni Colonna”(„Epistola ad Ioannem de Columa” (https://www.diane.ro/2016/11/dansul-mortii.html).
În secolul al XIX-lea, tema dansului macabru a intrat în atenția cercetătorilor, care au încercat să explice originile acestei mișcări artistice și cum a influențat curentul romantismului.
Concluzie
Decameronul reprezintă o operă marcantă pentru literatura medievală, întrucât scoate în evidență, în paginile sale, comedia tragică a persoanelor care încercau, pe cât puteau, să se bucure de viață privilegiată, departe de răspândire bolii negre. Adaptarea cinematografică a cărții lui Boccaccio poate fi înțeleasă mai bine de privitor dacă abordează cartea „Decameronul” și după alege să vizioneze serialul. Umorul negru este un curent artistic greu de înțeles pentru privitorul care nu prezintă interes pentru lectura clasică.
Bibliografie
Articole științifice
https://www.glossa.fi/mirator/pdf/Fein.pdf
Articole de promovare
https://www.diane.ro/2016/11/dansul-mortii.html
Despre Giovanni Boccaccio
https://www.britannica.com/biography/Giovanni-Boccaccio
