Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut adoptarea unor „decizii puternice”, referindu-se la permisiunea ca armata ţării sale să folosească arme occidentale cu rază lungă de acţiune pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. Aliaţii occidentali ai Ucrainei s-au opus până acum unor astfel de cereri, temându-se de o escaladare. Declaraţiile dlui Zelenski au coincis cu vizita pe care o efectuează la Kiev secretarul american de stat Antony Blinken şi ministrul britanic de externe, David Lammy. Dl Blinken a spus că au luat act de cererile privind modalităţile de a ajuta Ucraina să se apere mai eficient şi a promis sprijin continuu: „Rămânem complet angajaţi în eforturile de asigurare a victoriei Ucrainei. Nu trebuie să ne asigurăm doar că Ucraina se poate apăra astăzi, dar şi ca ea să poată sta ferm pe propriile picioare din punct de vedere militar, economic şi democratic pentru multe zile de acum înainte. Trebuie să asigurăm calea aleasă de poporul ucrainean către o mai mare integrare în comunitatea euroatlantică, inclusiv UE şi NATO, o pace justă şi durabilă. Concluzia este aceasta: vrem ca Ucraina să câştige”./opopescu/ctuluc
BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 septembrie