Președintele Insulelor Comore, Azali Assoumani, este „în afara oricărui pericol”, după ce a fost rănit vineri într-un atac cu cuțitul de către un polițist de 24 de ani, care a fost găsit mort în celula sa o zi mai târziu, au declarat oficialii locali sâmbătă.
Atacul a avut loc vineri, în jurul orei locale 14.00, în Salimani Itsandra, un oraș aflat la nord de capitala ţării, Moroni. „Președintele e bine. Nu are probleme de sănătate, este în afara oricărui pericol. I-au fost aplicate câteva copci”, a declarat ministrul energiei la o conferință de presă care a avut loc sâmbătă la Moroni. Potrivit Președinției, dl Azali a fost atacat în timp ce participa la o înmormântare. Motivul atacului nu a fost încă determinat.
Atacatorul, Ahmed Abdou, a intrat în concediu miercuri, înainte de a orchestra atacul de vineri. A fost apoi plasat într-o celulă, după ce a fost arestat. Totuși, „în această dimineață, sâmbătă, când anchetatorii au mers să-l vadă, l-au găsit întins pe pământ, fără viață, a declarat Ali Mohamed Djounaid, procurorul Insulelor Comore, într-o conferință de presă separată. În luna mai, Azali Assoumani a fost învestit pentru un al patrulea mandat, în urma unor alegeri tensionate despre care oponenții săi susțin că au fost afectate de fraude. Oficialii au negat acuzațiile./opopescu/lalexandrescu
REUTERS – 14 septembrie