Nu se ştie ce se va întâmpla cu procesele în care este implicat Donald Trump odată ce acesta va fi instalat la Casa Albă

RADOR RADIO ROMÂNIA (7 noiembrie) – Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, se află acum într-o poziție unică: niciodată până acum un inculpat penal nu a fost ales în cea mai înaltă funcție a națiunii americane, așa cum un fost președinte nu a fost niciodată acuzat penal, până anul trecut. Donald Trump este programat să se prezinte într-o sală de judecată din New York pe 26 noiembrie pentru a primi o sentință, fiind condamnat la New York pentru 34 de capete de acuzare de falsificare a dosarelor de afaceri pentru a acoperi o plată făcută în timpul campaniei din 2016 pentru a cumpăra tăcerea starului de film pentru adulți Stormy Daniels. Actriţa porno a susținut că a avut o relație anterioară cu președintele ales Donald Trump, dar acesta neagă că ar fi avut o aventură cu actriţa. Donald Trump se mai confruntă cu două dosare penale federale în Washington, DC și Florida, dar nu se ştie ce se va întâmpla cu aceste procese odată instalat Donald Trump la Casa Albă.

(CNN INTERNATIONAL – 7 noiembrie)/mbaciu/ilapadat