Calendarul evenimentelor, 11 noimebrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – nivel 1M, Sala 204 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – et. 6, sala 6054 și online
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – et. 5, sala 5001
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică – et. 7, sala 7029 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – Parter, camera 003-005 și online

 

– Camera Deputaților

* ora 13:30 (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea
  • ora 17:00 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice
  • Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.

‣ Şedinţele comisiilor parlamentare

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 14:00 – Comisia pentru constituționalitate – sala: Cam.11, etaj 1, Corp B2 – format hibrid
  • ora 17:00 – Comisia pentru știință și tehnologie – Sala 3150, etaj 3, Corp B4
  • ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala: 4113, etaj 4 și online – fizic şi online

– Ministere

* Cea de-a șasea ediție a evenimentului Forumul Gazelor Naturale – Contribuția gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziției energetice, va avea loc luni, 11 noiembrie, în intervalul orar 10:30 – 14:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Salonul D. Speakeri: Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Florin Spătaru, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Lucian Rusu, secretar general adjunct al Guvernului României, George Niculescu, președinte ANRE

* Ministerul Apărării Naţionale organizează luni, 11 noiembrie, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, ceremonii militare şi religioase în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare care au executat misiuni în teatre de operaţii. În Capitală, de la ora 11:00, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, vor fi depuse coroane de flori şi va fi înmânat Drapelul de luptă Comandamentului Componentei Terestre ‘General Alexandru Cernat’.

* Participarea ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, organizată de Preşedinţia ungară a Consiliului UE – Bucureşti

* Participarea ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la conferinţa de presă comună organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Electorală Permanentă pe tema alegerilor din 2024 organizate în străinătate – la sediul MAE. Conferința comună de presă va fi disponibilă pentru vizionare și prin livestream, pe conturile de Facebook (https://www.facebook.com/mae.romania) și YouTube (https://www.youtube.com/user/MAERomania/) ale MAE.

* Conferinţa ‘Prevenţia, mai aproape de comunităţi: rolul farmaciilor în optimizarea accesului la vaccinare’ – ora 11:00, la Hotel Pullman Bucharest, sala Mexico&Seoul; transmis live pe platformele DCNews TV, DC News şi DC Medical, pe paginile de Facebook ale acestora şi pe canalul de YouTube DC News; invitaţi: consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului Carmen Orban, preşedintele CNAS, Valeria Herdea, preşedintele ANMDMR, Răzvan-Mihai Prisada, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, directorul executiv ARPIM, Dan Zaharescu, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, Doina Anca Pleşca, decanul Facultăţii de Farmacie a UMF ”Carol Davila”, Doina Drăgănescu, directorul CNSCBT Institutul Naţional de Sănătate Publică, Anca Sîrbu, preşedintele Asociaţiei Farmaciilor şi Farmaciştilor din România, Bogdan Chiriac, preşedintele COPAC, Radu Gănescu

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în valoare de 600 milioane lei

* Bruxelles: Vizita secretarului de stat pentru afaceri strategice din MAE, Ana Tinca, la sediul NATO, pentru consultări cu reprezentanţi ai Secretariatului Internaţional

– Electoral, Partide

* Conferinţă de presă pe tema măsurilor din domeniile Transport şi Infrastructură, respectiv Energie din programul de guvernare al PSD pentru perioada 2025-2028, susţinută de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, şi Petre Nicolescu, coordonatorul departamentului energie din cadrul Consiliului Naţional al PSD – ora 13:00, la sediul central PSD, şos. Kiseleff nr. 10

* Jud. Teleorman: Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, efectuează o vizită în judeţul Teleorman:

  • vizită la fabrica Comalat – ora 13:20, str. Florilor nr. 2, Nanov; acces foto şi video oficiali
  • Alexandria: întâlnire cu fermierii – ora 15:30, la Centrul Multifuncţional, str. Confederaţiei nr. 1; declaraţii de presă – ora 17:30

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de candidatul UDMR la preşedinţia României, Kelemen Hunor, împreună cu senatorul Cseke Attila – ora 15:00, la sediul UDMR Bihor

– Apărare, Interne

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor – ora 11:00

– Culte, Biserică

* Chișinău: Consilierii sociali ai eparhiilor și reprezentanții organizațiilor filantropice eparhiale din România și din Republica Moldova se reunesc la Chișinău în perioada 11-13 noiembrie, pentru Adunarea Generală a Federației Filantropia. Agenda va include o conferință despre violența domestică, iar participanții vor face primii pași spre crearea unui program de combatere a violenței domestice în Republica Moldova. În prima zi vor avea loc Adunarea Consiliului de Administrare, urmată de Adunarea Generală a Federației Filantropia. Seara se va încheia cu o recepție oferită de Înaltpreasfințitul  Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei

– Administrație

* Deva: Şedinţa Consiliului Judeţean Hunedoara – ora 9:00

* Deva: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Hunedoara – ora 13:00

* Ploieşti: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Ploiești – ora 9:30

– Juridic

* DezbateriJuridice.ro propune subiectul „Fraudarea fondurilor europene: infracțiune de 1 Euro? (Necesitatea stabilirii unui prag valoric minim pentru infracțiunea de fraudare a fondurilor europene)”  – ora 19:30, online. Participă: Av. conf. univ. dr. Angelica Roșu, Facultatea de Drept a Universității ”Danubius” din Galați. Invitați: Jud. dr. Daniel Grădinaru, Înalta Curte de Casație și Justiție, Membru CSM, Av. conf. univ. dr. Norel Neagu, Hotca, Neagu, Sitaru & ASOCIAȚII SPARL, Av. drd. Adrian Șandru, Founder Șandru Avocați, Av. Cătălin Turcu, Associate MAREȘ & MAREȘ, Av. Alexandru Vasilache, Partner Bradu Neagu & Associates

– Social

* Gala Premiilor HESPERUS 2024 va avea loc de la ora 14:00, în Sala Media a Muzeului Ţăranului Român

* În perioada 11 – 21 noiembrie, Asociația „Există viață după doliu” lansează o campanie de conștientizare dedicată sprijinirii copiilor care au suferit pierderi în familie. Campania va începe pe 11 noiembrie, de Ziua Copilului Orfan, și se va încheia pe 21 noiembrie, de Ziua Națională a Copiilor Îndoliați. Biblioteca Metropolitană București se alătură acestei inițiative și sprijină evenimentele, atelierele și sesiunile de informare care vor atrage atenția asupra nevoilor speciale ale acestor copii, încurajând comunitatea să se implice activ în sprijinul lor. Lansarea revistei ‘Între dor şi viitor – Adolescenţă’, prima revistă destinată adolescenţilor care trec prin doliu în urma decesului unui părinte. Revista va fi disponibilă fizic în toate filialele şi sucursalele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti şi va putea fi descărcată şi de pe site-ul https://www.planurideviitor.ro/revista/

– Economic

* BNR prezintă Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei într-o conferinţă de presă susţinută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu – ora 15:00, la sediul BNR

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:

  • Comerţul internaţional cu bunuri al României în septembrie 2024 (date estimate)
  • Sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în septembrie 2024
  • Mişcarea naturală a populaţiei în luna septembrie 2024

* Rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni de Electromagnetica, Mecanica Fină, Mecanica Ceahlău, One United Properties

– Sănătate

* Titu: Conferinţă de presă organizată de Centrul de Sănătate Multifuncţional Titu – ora 13:00, Str. Nicolae Grigorescu

– Academie

* Evenimentul de semnare a acordului de parteneriat între Academia Română și Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație – ora 15:00, în Clubul Academicienilor din Calea Victoriei 125. Acordul va fi semnat de acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, și avocat Mihai Macelaru, președinte al Fundației Alfa. Acordul de parteneriat se referă la acordarea Premiului „Prof. Alexandru Avram” pentru excelență științifică, în domeniul științelor istorice, arheologiei și epigrafiei, precum și la proiectul Bursele ALFA pentru excelență în cercetare, acordarea Bursei „acad. Șerban Papacostea” și a Bursei „prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu”

– Învățământ, Cercetare

* Craiova, jud. Dolj: Biblioteca Judeţeană ‘Alexandru şi Aristia Aman’, prin secţia Depozit General şi Săli de lectură propune expoziţia ’17 noiembrie – Ziua Internaţională a Studenţilor’, organizată în perioada 11 – 30 noiembrie. Ziua Internaţională a Studenţilor este sărbătorită pe 17 noiembrie, fiind dedicată drepturilor studenţilor şi luptei lor pentru libertate şi democraţie. Această zi are origini în 1939, când studenţii din Praga au protestat împotriva ocupaţiei naziste. În urma protestelor, mai mulţi studenţi au fost ucişi, iar alţii deportaţi în lagăre de concentrare. În memoria acestor evenimente, 17 noiembrie a devenit simbolul rezistenţei studenţilor împotriva nedreptăţii

* Timişoara: Design CONNECT 2024, un nou eveniment dedicat creativităţii, inovaţiei şi colaborării între mediul academic şi cel privat, a început pe 4 noiembrie la Timişoara. Organizată de Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara sub egida aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea UVT, această manifestare îşi propune să aducă împreună studenţi, designeri şi profesionişti pentru a împărtăşi idei şi pentru a pregăti tinerii pentru provocările şi cerinţele pieţei muncii. Din program:

  • 11 noiembrie – Fictionart – Galeria Mansarda FAD – Workshop şi expoziţie de artă conceptuală pentru jocuri video, organizate cu sprijinul AMC Studio. Trainerul va fi Dan Cocină – Art Director în departamentul de Concept Art din AMC. Vernisajul expoziţiei va avea loc la ora 18:00, intrarea fiind liberă

– Istorie, Arhive

* Primăria Municipiului București, prin Biblioteca Metropolitană București (BMB), în parteneriat cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Agerpres, anunță lansarea unei expoziții foto-documentare remarcabile, care va aduce în atenția publicului un capitol esențial din istoria recentă a României: „Bucureștii ultimelor decenii de regim comunist. Diplomație, Cenzură și Control”. Proiectul își propune să adâncească înțelegerea contextului social, politic și cultural al României în perioada regimului comunist, cu un accent deosebit pe interacțiunile diplomatice ale țării, mecanismele de cenzură și metodele de control social care au marcat acea eră. Vernisajul expoziției va avea loc pe 11 noiembrie, la ora 11:00, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane București, Strada Tache Ionescu, nr. 4, sector 1, București. În cadrul evenimentului vor fi prezentate imagini inedite din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, documente istorice valoroase și mărturii ale unor martori contemporani, care vor oferi o perspectivă profundă asupra realităților politice și sociale din România comunistă. Imaginile fac parte din arhivele CNSAS, Agerpres și BMB. Expoziția va putea fi vizitată până pe 11 decembrie

* Galați: Istoricul american Grant T. Harward se va afla într-un turneu în România, în perioada 6 – 17 noiembrie, autorul volumului ‘Războiul sfânt al României’ urmând să se întâlnească cu cititorii din Suceava, Dorohoi, Iaşi, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti. Istoricul american Grant T. Harward se află în turneu în Romnia, la invitaţia Muzeului Naţional al Bucovinei, în colaborare cu Editura Corint. Turneul include vizite la locurile emblematice din perioada Holocaustului din România, întâlniri cu studenţi, lansări şi prezentări ale volumului ‘Războiul Sfânt al României. Militarii, motivaţia şi Holocaustul’, apărut în acest an în colecţia Corint Istorie. Printre partenerii media ai turneului: Radio România Cultural

  • În data de 11 noiembrie, invitatul va fi prezent la Galați, de la ora 16:00, la Universitatea Dunărea de Jos – Sala Senatului. Participă alături de autor: Prof. univ dr. Arthur Viorel Tuluş – istoric şi prorector al Universităţii ‘Dunărea de Jos’ Galaţi, Dr. Doru Căstăian – Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie Universitatea ‘Dunărea de Jos’ Galaţi

* Timişoara: La 35 de ani de la Revoluţia Română şi de la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est, Timişoara va găzdui cea de-a VII-a ediţie a Galei Corneliu Coposu pe 9, 10 şi 11 noiembrie. Organizatorii au invitat pentru acest moment important pe renumitul scriitor şi istoric francez Thierry Wolton, criticul de teatru, scriitor şi realizator TV Marina Constantinescu, soprana Teodora Gheorghiu şi tenorul Sorin Coliban. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • Publicul îl va putea vedea şi asculta pe Thierry Wolton în data de 11 noiembrie la Timişoara într-o dezbatere programată în Aula Magna a Universităţii de Vest (ora 11:30, acces gratuit) şi în aceeaşi zi la Opera Naţională Română (ora 19:00, bilete pe eventbook.ro)

* Timişoara: Municipalitatea Timişoreană marchează împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 cu o amplă agendă de manifestări dedicate, care se vor derula pe parcursul a două luni, reunite sub titlul ’35 de ani de libertate’. Vor fi expoziţii, conferinţe, piese de teatru, concerte, tururi ghidate, filmele sau dezbaterile care au loc în Timişoara în această perioadă. Seria de evenimente va fi deschisă de patru momente istorice cu o mare însemnătate: căderea Zidului Berlinului (9 noiembrie) şi decesul lui Corneliu Coposu (11 noiembrie), revolta de la Braşov (15 noiembrie), revolta de la Budapesta din 1956. Din program:

  • Luni, de la ora 11:30, la Universitatea de vest Timişoara se va desfăşura dezbaterea ‘Am învăţat să fim liberi? 35 de ani de la Revoluţie’
  • Tot luni, de la ora 19:00, la Opera Naţională Română din Timişoara va avea loc Gala Corneliu Coposu, care va avea trei părţi: premierea tinerilor câştigători ai concursului de eseuri organizat de Fundaţia Corneliu Coposu, conferinţa susţinută de istoricul Thierry Wolton şi concertul de gală al sopranei Teodora Gheorghiu Spiess şi al baritonului Sorin Coliban, acompaniaţi la pian de Diana Ionescu. Recitalul face parte din Turneul Naţional „Zâmbetul Muzicii”, care va străbate România, ajungând la Brașov, Galați, Timișoara, Deva, Ploiești și Bistrița va continua cu două reprezentații internaționale la Lausanne și Roma, cu un final extraordinar la București, pe 4 decembrie. Producător: Pro Contemporania. Partener media principal: Radio România. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
  • Până în 15 ianuarie 2025, la Memorialul Revoluţiei rămâne deschisă expoziţia ‘Fotografii ascunse. Budapesta, revoluţie, 1956’, care oferă o selecţie de fotografii din 1956, din colecţia de fotografii istorice a Muzeului Naţional al Ungariei, adunate după schimbarea de sistem în 1989. Primăria Municipiului Timişoara are în derulare concursul de fotografie ‘Revoluţionarul din familia mea’, dedicat elevilor din Timişoara şi din localităţile periurbane. Fotografiile trimise vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar cele mai bune vor fi expuse şi premiate

– Cultură

* Cu ocazia Zilelor Bibliotecii Naţionale, are loc conferinţa „Reţeaua bibliotecilor publice – infrastructură dinamică de sprijin privind priorităţile de dezvoltare durabilă”, organizată în parteneriat cu ANBPR (11 şi 12 noiembrie) – ora 10:00, Bd. Unirii, nr 22. Intrare gratuită la sesiunile în plen, ateliere şi paneluri, tuturor utilizatorilor Bibliotecii Naţionale a României. Din programul zilei:

  • deschiderea conferinţei; participă preşedintele ANBPR, Dragoş-Adrian Neagu, directorul general al Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Doina Banciu, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Carmen Leocadia Pesantez-Pozo – ora 10:00 – sala Mircea Eliade
  • sesiune în plen – Parteneriate şi proiecte internaţionale pentru sustenabilitate; traducere simultană – ora 11:20 – sala Mircea Eliade
  • lansarea albumului şi vernisajul expoziţiei ‘Ex-libris în colecţiile Bibliotecii Naţionale a României’ – ora 13:00 – Buzunarul 1
  • ateliere și sesiuni în paralel – ora 14:30

* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă încheierea proiectului cultural ‘Tradiţie în lut. În siajul artiştilor ceramişti’, cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, sesiunea de finanţare I/2024, aria Patrimoniu Cultural Material – ora 13:00, la sediul din Calea Victoriei nr. 12. Proiectul a fost implementat în perioada februarie – noiembrie 2024, alături de partenerii MNIR: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Municipal ‘Octavian Moşescu’ din Râmnicu Sărat şi Unity in Values Interconfessional Association

* Luni, 11 noiembrie, începând cu ora 17:00, British Council România vernisează expoziţia de fotografie ‘Beyond Limits’, semnată de fotograful Alexandru Radu Popescu. Dedicat campionilor români şi britanici ai Jocurilor Paralimpice de la Paris din 2024, evenimentul este o celebrare a realizărilor uimitoare ale celor zece atleţi fotografiaţi, precum şi a rezilienţei cu care aceştia au parcurs drumul spre podium. Alexandru Bologa, primul campion paralimpic din istoria judoului românesc, recentul câştigător al medaliei de aur la Paris, şi Camelia Ciripan, câştigătoarea medaliei de bronz la tenis de masa la Paris 2024, sunt invitaţii speciali ai vernisajului din 11 noiembrie. Acestora li se alătură Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, directorul British Council Romania, Andrew Glass, fotograful Alexandru Radu Popescu şi vicepreşedintele Comitetului Paralimpic Român, Ciprian Anton. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Comitetul Paralimpic Român, Ambasada României in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord şi Ambasada Marii Britanii în România. ‘Beyond Limits’ va fi expusă in curtea British Council Romania (Calea Dorobanţi, nr. 14), pe faţada HUB-ului, în perioada 11 noiembrie – 20 decembrie. Expoziţia va putea fi vizitată de cursanţii British Council şi însoţitorii acestora pe durata orelor normale de deschidere ale institutului.

* Evenimentul „Istorie și artă în România” – ora 17:30, la Palatul Patriarhiei. Din program:

  • ora 18:00 – Discursuri
  • ora 18:30 – Recital muzical: Felicia Filip – soprană, Gabriel Croitoru – vioară
  • ora 19:10 – Ansamblui vocal „Doina” – Filarmonica Națională Chișinău
  • ora 19:30 – Vernisaj expoziție de pictură și lansare album de artă

* Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează, de la ora 17:30, la Sala Noua Galerie, o nouă ediţie a Conferinţelor de la Şosea. Tema acestei ediţii este „Muncă şi identităţi în mişcare. Practici de documentare şi reprezentare a migraţiei.” Acest eveniment este desfăşurat în cadrul proiectului Sezonierii I. Participă: Nona Şerbănescu, Petruţ Călinescu, Ingrid Ene. Moderator: Bogdan Iancu (MNŢR / SNSPA). Intrarea este liberă. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Muzeul Naţional al Ţăranului Român prezintă, de la ora 18:00, la Sala Acvariu, o lansare-dezbatere cu titlul ‘Scos din producţie. Viaţă de sportiv în comunism şi după…’. Dezbaterea este prilejuită de recenta apariţie a volumului de studii ‘Scos din producţie. Viaţa de sportiv în comunism şi după…’, coordonat de Zoltan Rostas şi Florentina Ţone, publicat de Editura Eikon în acest an. Participă: Valentin Ajder, editor, Pompiliu Constantin, istoric, Vali Moraru, jurnalist sportiv, Bogdan Popa, istoric, Zoltan Rostas, sociolog. Moderator: Theodora-Eliza Văcărescu, sociolog. Intrarea este liberă.Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Lansarea celei mai recente cărți publicate de Galina Răduleanu – „Întoarcerea în adâncuri” – va avea loc în București, la Librăria Sophia, luni, 11 noiembrie, de la ora 18:00

* În urma documentării unui fenomen social în expansiune în România: migrația inversă către sat, explorând motivele personale și contextul care au condus la această schimbare, Patrupetrei prezintă o primă concluzie a „În căutarea paradisului pierdut” prin proiecțiile filmului documentar realizate în etapa de cercetare și vernisajul unei expoziții foto-video. Din programul evenimentelor de la București:

  • Pe 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Centrul Ceh (Str. Ion Ghica nr. 11), au loc o nouă proiecție a documentarului și un Q&A cu Andrei Dudea și antropologul Bogdan Iancu. Accesul publicului la eveniment este liber

* La Sala Palatului, de la ora 19:00, artistul Andrei Tudor și Orchestra Simfonică București, alături de invitați speciali, vor prezenta un spectacol de neratat. Vor fi interpretate coloane sonore ale unor filme îndrăgite precum „E.T.”, „Star Wars”, „Cinema Paradiso”, „The Mission”, „On Golden Pond”, „Once Upon a Time in America”, „Taxi Driver”, „Pirates of the Caribbean”, „Game of Thrones”, „Forrest Gump” sau „Actorul și sălbaticii”. Pe lângă ipostaza de dirijor al orchestrei, își va împlini rolul de solist la pian și orchestrator și va transpune audiența în universul muzical al peliculelor favorite. Invitați în concertul “O seară cu Andrei Tudor” sunt:  Soprana Irina Baianț, Damian Drăghici,  Julie Mayaya, Aurelian Temișan

* Luni, 11 noiembrie şi marţi, 12 noiembrie, musicalul „Hedwig and the Angry Inch” se joacă din nou la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache. Având în palmares câştigarea premiului UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal de către Tudor Cucu-Dumitrescu, premiul pentru cel mai bun actor pentru Lucian Ionescu şi premiul pentru cel mai bun spectacol la concursul Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea, spectacolul Teatrului Stela Popescu „Hedwig and the Angry Inch”, de John Cameron Mitchell şi Stephen Trask în regia, costumele şi coregrafia lui Răzvan Mazilu şi decorul Adrianei Grand, Hedwig and the Angry Inch aşteaptă din nou publicul bucureştean pe scena de la Metropolis. Luni, 11 noiembrie, ora 19:00, la Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache, poate fi văzută varianta cu Lucian Ionescu şi Crina Matei în rolurile principale, iar marţi 12 noiembrie, ora 19:00, cea cu Tudor Cucu-Dumitrescu şi Ana-Maria Ivan în rolurile principale

* Botoşani: Biblioteca Judeţeană ‘Mihai Eminescu’ Botoşani anunţă o nouă ediţie a ‘Zilelor Bibliotecii’, o săptămână de manifestări culturale dedicate comunităţii botoşănene şi iubitorilor de carte. Seria de evenimente va debuta luni, 11 noiembrie  şi va culmina vineri, 15 noiembrie, cu festivitatea de premiere a concursului de creaţie literară. Printre activităţile propuse de bibliotecă în această săptămână, se numără atât expoziţii tematice, cât şi activităţi dedicate copiilor şi tinerilor, toate având scopul de a pune în valoare rolul bibliotecii ca tezaur cultural şi resursă comunitară esenţială

* Spania: Mircea Cărtărescu se află, în perioada 6-11 noiembrie, într-un turneu de promovare a romanului său „Theodorosˮ la Madrid, Salamanca, Santiago de Compostela și A Coruña. „Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român de la Madrid, Editura Impedimenta, Festivalul de Literatură Eñe – La Fabrica, Fundația Contemporană și Casa Europa, Librăriile Rafael Alberti, Letras Corsarias, Follas Novas și Moito Conto, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei. Din programul zilei:

  • Luni, 11 noiembrie – ora 19:00, Madrid – Mircea Cărtărescu în dialog cu Jorje Volpi, scriitor mexican, câștigătorul celei de-a V-a ediții a Premiului Planeta-Casa de America, ale cărui romane au fost traduse în 30 de limbi, la Casa America (Plaza Cibeles, s/n, Salamanca, 28014 Madrid)

– Sport

* Snagov: Mic dejun al lotului olimpic de canotaj al României – ora 09:30, Complexul Sportiv Naţional ”Elisabeta Lipă”

* Mogoşoaia: Sesiune de autografe a echipei naţionale de fotbal a României – ora 18:00, Centrul de Fotbal Mogoşoaia

  • antrenament al echipei naţionale – ora 18:15, deschis publicului pentru 15 minute
  • declaraţii făcute de un jucător – ora 17:55

* Buzău: Are loc ultimul meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal: Gloria Buzău – FC Petrolul Ploieşti – ora 18:00, Stadion Municipal

* Râmnicu Vâlcea: E programat un meci din etapa a 8-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Mureş – ora 18:00, Sala Traian

* Clinceni: Se dispută un meci din etapa a 13-a a Ligii a II-a de fotbal: FC Metaloglobus Bucureşti – Steaua Bucureşti – ora 14:00, Arena 1

– S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie

* În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne (Franţa) dintre Aliaţi şi Germania (în cea de-a 11-a oră a celei de-a 11-a zile a lunii a 11-a), acord ce a pus capăt Primului Război Mondial (28.VII.1914 – 11.XI.1918), pe Frontul de Vest. Tratatul a fost semnat într-un vagon de tren în pădurea Compiègne şi a intrat în vigoare la ora locală 11:00. Principalii semnatari au fost mareşalul Ferdinand Foch, comandantul forţelor Antantei, şi Matthias Erzberger din partea Germaniei. Cu acest prilej, anual în Marea Britanie şi Franţa se marchează „Ziua Amintirii”

* Acum 91 de ani (1933) apărea la Bucureşti, până la 3.X.1936, „Cuvântul liber”, revistă săptămânală de politică-literatură-teatru-artă, sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Branişte

* Administraţia română din teritoriul eliberat al nordului Transilvaniei era înlăturată, acum 80 de ani (1944), de sovietici, care au introdus o administraţie militară proprie. Măsura era destinată să ofere URSS un mijloc de presiune pentru a favoriza instituirea controlului Partidului Comunist Român asupra ţării (revenirea administraţiei române a avut loc în martie 1945)

* Cu 54 de ani în urmă (1970) intra în vigoare Convenţia ONU privind Imprescriptibilitatea Crimelor de Război şi a Crimelor împotriva Umanităţii, adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 2391 (XXIII) din 26 noiembrie 1968. România a ratificat Convenţia prin Decretul nr. 547, publicat în „Buletinul Oficial al României“, partea I, nr. 83 din 30 iulie 1969

* Se marchează 35 de ani (1989) de când Todor Jivkov (1911 – 1998), liderul comunist al Bulgariei între anii 1954 şi 1989, era înlăturat (paşnic) de la putere şi înlocuit cu Petăr Mladenov (1936 – 2000), fost ministru de externe. Ca preşedinte, Mladenov a susţinut mai multe reforme, inclusiv pe cea a excluderii politicii antiturceşti a lui Jivkov şi pe cea a desfăşurării alegerilor în sistem de coaliţie a partidelor din iunie 1990, dar a fost forţat să demisioneze la puţin timp după acest scrutin

* Acum 34 de ani (1990) intra în vigoare Convenţia ONU privind Combaterea Traficului Ilegal de Stupefiante şi de Substanţe Psihotrope (adoptată în decembrie 1988)

* Acum 24 de ani (2000) avea loc dezastrul din Tunelul Kaprun, când, într-un tunel lung de 3 km din stațiunea austriacă Kaprun a luat foc instalația electrică de încălzire de la un vagon, s-au topit țevile de la instalația hidraulică, blocându-se ușile și trenul propriu-zis. Până la spargerea geamurilor care erau dintr-un plastic rezistent, focul s-a întețit și au murit arși 155 de tineri, toți schiori, care se îndreptau către Kitzsteinhorn. Totuși, din numărul total de persoane care au fost în acel funicular au scăpat un număr de 12 persoane, 10 germani și doi austrieci. Funicularul nu a mai fost redeschis niciodată după incendiu și a fost înlocuit cu o telegondolă. Stațiile au fost abandonate, iar tunelul sigilat, rămânând nefolosit și astăzi

* În urmă cu 7 ani (2017) avea loc deschiderea pentru public a Muzeului Luvru din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), inaugurat oficial câteva zile mai devreme, pe 8 noiembrie, în prezenţa preşedintelui Franţei Emmanuel Macron. „Luvrul” din Emiratele Arabe Unite s-a născut în urma unui acord interguvernamental semnat în 2007 între Paris şi Abu Dhabi. Pe o perioadă de 30 de ani, primul muzeu universal din lumea arabă de la Abu Dhabi va împrumuta opere de artă şi va organiza expoziţii de artă temporare contra sumei de un miliard de euro. Doar concesionarea numelui muzeului Luvru până în 2037 va aduce muzeului parizian 400 de milioane de euro. Muzeul are o suprafaţă de 8.600 de metri pătraţi, 23 de galerii permanente şi 600 de opere de artă și a fost conceput de arhitectul francez Jean Nouvel

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mare Mucenic Mina (Calendarul Creştin-Ortodox 2024; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)

– Sf. Martin din Tours, episcop (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii”, instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014 privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Această zi a fost aleasă pentru simbolistica ei: intrarea în vigoare, la 11.11.1918, ora 11:00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918; semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan. România a sărbătorit pentru prima oară această zi în 2014 (- 10 ani), alăturându-se astfel Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii şi altor state din Europa, care la 11 noiembrie îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii

– 1845: S-a născut (la Trinca/jud. Hotin, azi în Ucraina) Vasile Stroescu, jurist, cărturar, filantrop (a construit numeroase biserici, şcoli şi spitale în toate provinciile româneşti, a asigurat burse pentru mulţi tineri), om politic (primul preşedinte al Parlamentului României Mari, 1919); membru onorific al Academiei Române din 1919 (m. 1926)

– 1874: S-a născut Constanţa Erbiceanu, pianistă şi profesoară; una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti, creatoarea „metodei Erbiceanu” (m. 1961) – 150 de ani

– 1883, 11/24: S-a născut (la Tighina, azi în R. Moldova) istoricul literar Ştefan Ciobanu; a depus o intensă activitate politică şi culturală pentru unirea Basarabiei cu România; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte al acestui for (1944-1948) (m. 1950)

– 1886: S-a născut Cezar Papacostea, scriitor, traducător şi profesor; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (m. 1936)

– 1904: S-a născut Benedict Menkeş, medic şi biolog; cercetări multilaterale de embriologie; a participat la punerea bazelor şi la dezvoltarea învăţământului medical preclinic timişorean; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1987) – 120 de ani

– 1910: S-a născut dramaturgul Mihail Davidoglu (numele la naştere: Moise Davidson) (m. 1987)

– 1914: S-a născut muzicologul şi profesorul Victor Giuleanu (m. 2006) – 110 ani

– 1923: S-a născut istoricul literar Dumitru Velciu; de profesie economist, şi-a consacrat tot timpul liber cercetării cronicilor şi cronicarilor (m. 1994)

– 1924: S-a născut Vasile Ilica, publicist, scriitor, cercetător asupra masacrelor antiromâneşti din nordul Bucovinei, veteran de război (m. 2015) – 100 de ani

– 1928: S-a născut Cornelia Ştefănescu, istoric şi critic literar (m. 2010)

– 1928: S-a născut Mircea Mureşan, regizor de film şi scenarist; a scris şi publicistică de cinema; considerat unul dintre cineaștii de marcă ai filmului românesc a rămas în memoria cinefililor datorită seralului „Toate pânzele sus” (m. 2020)

– 1928: S-a născut chimistul, farmacistul şi profesorul american de origine română Gheorghe D. Mateescu; lucrări fundamentale privind spectroscopia în infraroşu; contribuţii în domeniul rezonanţei magnetice nucleare; pionier în cercetari biomedicale cu izotopi de oxigen; a fondat în 1965 primul Laborator de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN) din România și a organizat aici, timp de 19 ani, Școala Internațională de Vară în domeniul NMR/MRI și MRS (1995-2014) pentru specializarea în rezonanță magnetică a radiologilor și oamenilor de știință din diferite domenii conexe; aceasta a condus la crearea Societății de Rezonanță Magnetică în România (SRMMR) și a ISMRM, Romanian Chapter, sub egida ISMRM (International Society for Magnetic Resonance in Medicine); în SUA, unde a emigrat în 1967, a fost Profesor Emeritus al Case Western Reserve University, unde a predat Cursuri de RMN, a condus lucrări de masterat și doctorat și a fost fondator și director al MAIF, Centrul de Instrumentație Analitică Majoră (1970-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2021)

– 1933: S-a născut actorul Ştefan Bănică (m. 1995)

– 1934: S-a născut Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist (m. 2006) – 90 de ani

– 1937: S-a născut medicul Constantin Ionescu-Târgovişte, expert în diabetologie; contribuţii importante la ridicarea nivelului asistenţei diabetului şi a bolilor metabolice din România; membru titular al Academiei Române din 2015

– 1940: S-a născut Virgil Enătescu, psihiatru, informatician, inventator şi profesor; inventatorul psihiatriei cibernetice; americanii l-au inclus în topul celor 500 de genii ale secolului al XXI-lea (m. 2020)

– 1942: S-a născut Pavel Alaszu, pictor și grafician (m. 1995)

– 1945: S-a născut sculptorul monumentalist Pavel Bucur (m. 2016)

– 1948: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Anca Florea (m. 2017)

– 1950: S-a născut Mircea Dinescu, poet, publicist şi editor

– 1951: S-a născut Christian W. Schenk, medic chirurg, poet, eseist, editor și traducător bilingv româno-german; în anul 1976 a părăsit România, stabilindu-se definitiv în Germania; membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania

– 1951: S-a născut sculptorul Liviu Vladimir Russu (m. 2018)

– 1962: A murit Ion I. Nistor, istoric şi om politic; luptător pentru emanciparea naţională şi culturală a Bucovinei; în toamna anului 1918, împreună cu Iancu Flondor şi Sextil Puşcariu, a pregătit Congresul general al românilor bucovineni; a redactat şi a citit în faţa deputaţilor Actul Unirii; după 1918, a fost ministru în mai multe rânduri în guvernele de la Bucureşti; arestat şi închis la Sighet (1950-1955); membru titular al Academiei Române din 1915 (n. 1876)

– 1967: S-a născut Romulus Cristea, jurnalist, revoluționar și fost redactor la ziarul „România liberă”; participant la Revoluția Română din 1989, este cunoscut pentru un număr de cărți publicate despre acest eveniment, precum și despre manifestațiile din Piața Universității și mineriade (m. 2020)

– 1973: S-a născut tenorul Marius Brenciu

– 1995: A murit Corneliu Coposu, jurist şi om politic ţărănist; preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (1989-1995); membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi secretar politic (1937-1947) al lui Iuliu Maniu; arestat şi condamnat la muncă silnică între anii 1947 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România) (n. 1914)

– 2004: A murit David Davidescu, inginer agrochimist şi profesor universitar; contribuţii remarcabile la controlul stării de fertilitate prin analiza integrală a solului şi plantei; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1916) – 20 de ani

– 2005: A murit interpretul de muzică populară Tudor Pană (violonist şi şef de orchestră) (n. 1930)

– 2012: A murit inginerul electronist şi profesorul universitar Adrian Rusu; a adus contribuţii fundamentale la teoria structurilor electronice semiconductoare, a inventat dispozitive electronice şi circuite integrate, realizate în calitate de demonstratori, dintre care unele au fost introduse în circuitul industrial; contribuţii la orientarea învăţământului de microelectronică din România; membru corespondent al Academiei Române din 1994 (n. 1946)

– 2013: A murit actorul Geo Costiniu (n. 1950)

– 2023: A murit Dimitrie Popescu, canotor și antrenor de canotaj; laureat cu aur la JO Barcelona 1992 (n. 1961) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Lima, Peru: APEC Peru 2024, reuniunea anuală a Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (11 – 16 nov.)

– Beijing: Vizita președintelui italian Sergio Mattarella și a ministrului de externe Antonion Tajani (11 – 12 nov.)

– San José, Costa Rica: Vizita președintelui El Salvador, Nayib Bukele, pentru a se întâlni cu omologul său Rodrigo Chaves

– Chile: Vizita oficială a președintelui vietnamez, Luong Cuong

– Tokyo: Se așteaptă ca Parlamentul să-l confirme pe Shigeru Ishiba în funcția de prim-ministru după alegeri anticipate

– Erevan: Un eveniment care să marcheze sărbătorirea celor 28 de ani de autonomie locală în Armenia va fi coorganizat de Ministerul armean al Infrastructurii Administrației Teritoriale și de Consiliul Europei în cadrul proiectului „Dezvoltare Democratică, Descentralizare și Buna Guvernare în Armenia – Faza II”

– Riad: Liderii ţărilor arabe şi musulmane se reunesc în Arabia Saudită pentru a participa la al doilea Summit comun arabo-islamic de la Riad, consacrat războaielor purtate de Israel în Fâşia Gaza şi Liban

– Baku, Azerbaidjan: Cea de-a 29-a Conferință a Părților (COP 29) la Convenția-Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) va avea loc în perioada 11 – 22 noiembrie

  • Baku: Secretarul general al CoE, Alain Berset va participa la segmentul la nivel înalt al celei de-a 29-a sesiuni a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice și va organiza un program bilateral (11 – 14 nov.)

– Astana: Discuții de pace privind Siria sponsorizate de Rusia, Turcia și Iran (11 – 12 nov.)

– Geneva: Vizita lui Marc Ferracci, ministrul delegat responsabil cu industrie pentru ceremonia franceză de comemorare a zilei de 11 noiembrie

– Santiago de Chile: Vizita oficială în Chile a președintelui vietnamez Luong Cuong

– Lisabona: Web Summit, întâlnire anuală a economiei digitale și a noilor tehnologii (11 – 14 nov.)

– Bogotá, Columbia: Negocieri de pace între guvernul columbian și disidențele Estado Mayor Central (EMC) (11 nov. 2024 – 1 ian. 2025)

– Londra: Proces împotriva gigantului minier australian BHP pentru responsabilitatea sa într-un dezastru ecologic din Brazilia (11 nov. 2024 – 7 mar. 2025)

– Salisbury, Regatul Unit: Anchetă publică cu privire la moartea lui Dawn Sturgess, victimă colaterală a otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal cu Novichok în 2018 (11 nov. 2024 – 1 ian. 2025)

– Paris: A VII-a ediție a Forumului de la Paris pentru Pace (11 – 12 nov.)

– Avignon, Franța: Proces extraordinar pentru supunere chimică și viol agravat (11 nov. – 20 dec.)

– Paris: Procesul lui Marine Le Pen, al altor 24 de persoane și al RN pentru suspiciunea de delapidare de fonduri publice europene (11 – 27 nov.)

– Bamako, Mali: Procesul în apel al academicului și criticului juntei Etienne Fakaba Sissoko

– Lisabona: Web Summit, întâlnire anuală a economiei digitale și a noilor tehnologii (până pe 14 nov.)

– SUA: Manifestări de sărbătorire a Zilei Veteranilor

– Köln: Începutul tradițional al sezonului de carnaval pe 11 noiembrie, la ora locală 11:11

– Giza, Egipt: Ediția a patra a expoziției de artă egipteană „Forever is Now” la Necropola Piramidelor din Giza (11 – 16 nov.)

– Algeria: Târgul Internațional de Carte din Alger (11 – 16 nov.)

– Dakar, Senegal: Bienala de artă africană contemporană de la Dakar (11 nov. – 7 dec.)

– Geneva: Licitația Sotheby’s a unui colier format din 500 de diamante datând din secolul al XVIII-lea, o piesă cu origini misterioase

Aniversări – Comemorări

– 11 – 17.XI: „Săptămâna Internațională a Științei și Păcii” a avut loc pentru prima dată în 1986 ca parte a sărbătoririi Anului Internaţional al Păcii și, datorită succesului său, a fost desemnată oficial ca atare de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1988. Manifestările, ce au loc în săptămâna care include ziua de 11 noiembrie, au ca obiective promovarea păcii internaționale și a drepturilor omului, protecția mediului și conștientizarea rolului științei și tehnologiei în menținerea păcii mondiale și a dezvoltării sociale. NOTĂ: Pe 10 noiembrie este marcată „Ziua mondială a ştiinţei pentru pace şi dezvoltare”, proclamată la a 31-a Conferinţă generală a UNESCO, la 2.XI.2001, pentru o mai bună informare a publicului asupra importanţei ştiinţei şi a modului în care aceasta poate contribui la o societate globală mai pașnică și sustenabilă

– Ziua naţională a Republicii Angola; aniversarea proclamării independenţei – 1975

– Anual în Marea Britanie şi Franţa se marchează „Ziua Amintirii”; la 11.XI.1918 s-a semnat armistiţiul de la Compiègne/Franţa dintre Aliaţi şi Germania (în cea de-a 11-a oră a celei de-a 11-a zile a lunii a 11-a), armistiţiu ce a pus capăt Primului Război Mondial (28.VII.1914-11.XI.1918)

– Ziua independenţei Poloniei – 1918. Sărbătoare naţională (este aniversată din nou începând cu anul 1989 – 35 de ani)

– „Ziua Veteranilor” în SUA; iniţial, ziua era consacrată veteranilor din primul război mondial şi se numea „Ziua armistiţiului”, recunoscută ca sărbătoare naţională în Statele Unite în 1938; din 1954, după sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi după războiul din Coreea, a devenit o zi a veteranilor americani din toate războaiele şi pentru toate armele – 70 de ani

– 1493: S-a născut elveţianul Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic (a introdus în tratament medicamente chimice, devenind precursorul iatrochimiei), „magician” şi filosof al naturii; una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii (m. 1541). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 17 decembrie 1493

– 1579: La această dată a fost botezat pictorul flamand Frans Snyders (m. 1657) – 445 de ani

– 1729: S-a născut Louis Antoine de Bougainville, amiral și explorator francez (m. 1811) – 295 de ani

– 1791: S-a născut scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (m. 1830)

– 1855: A murit Sören (Aabye) Kierkegaard, teolog, filosof şi scriitor danez; gândirea sa a influenţat teologii protestanţi şi filosofii existenţialişti ai secolului al XX-lea (n. 1813)

– 1863: S-a născut Paul Signac, pictor francez; discipol al lui Georges Seurat şi, împreună cu el, teoretician al tehnicei divizioniste în pictură (m. 1935)

– 1866: S-a născut lingvistul francez Antoine Meillet; contribuţii fundamentale la gramatica comparată a limbilor indo-europene şi în lingvistica generală; a perfecţionat metoda comparativ-istorică; a condus, împreună cu conaţionalul său Marcel Cohen, elaborarea lucrării „Limbile lumii”; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (m. 1936)

– 1868: S-a născut pictorul francez Jean Edouard Vuillard (m. 1940)

– 1883: S-a născut dirijorul elveţian Ernest Ansermet (m. 1969)

– 1898: S-a născut regizorul francez de film René Clair (m. 1981)

– 1904: S-a născut, în India, matematicianul englez J.H.C. (John Henry Constantine) Whitehead (m. 1960) – 120 de ani

– 1914: A murit arhitectul francez Émile Lecomte de Nouy; a condus lucrările de restaurare la mai multe biserici din România: biserica episcopală de la Curtea de Argeş (lui i se datorează şi construirea reşedinţei episcopale de aici), Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, biserica domnească de la Târgovişte ş.a; membru corespondent străin al Academiei Române din 1887 (n. 1844) – 110 ani

– 1915: S-a născut sculptorul german Bernhard Heiliger (m. 1995)

– 1919: S-a născut Kaarlo (Kalle) Alvar Päätalo, romancier finlandez; unul dintre cei mai populari scriitori ai ţării din secolul al XX-lea (m. 2000) – 105 ani

– 1922: S-a născut Kurt Vonnegut, scriitor satiric american şi, în ultimii ani ai vieţii, şi grafician (m. 2007)

– 1925: S-a născut actorul, scenaristul şi producătorul american Jonathan Winters; unul din pionierii Stand-up Comedy-ului (m. 2013)

– 1925: S-a născut John Guillermin, regizor, scriitor și producător britanic; a cunoscut succesul cu filme precum „Infernul din zgârie-nori” (1974) şi „King Kong” (1976) (m. 2015, în California, SUA)

– 1926: S-a născut italianca Maria Teresa de Filippis, prima femeie pilot de Formula 1 (m. 2016)

– 1927: S-a născut Mose Allison, pianist, compozitor şi interpret american de jazz şi blues (m. 2016)

– 1928: S-a născut (în Panama) scriitorul şi diplomatul mexican Carlos Fuentes (m. 2012)

– 1929: S-a născut actriţa egipteană de film Hind Rostom, considerată o „Marilyn Monroe a lumii arabe” (m. 2011) – 95 de ani

– 1934: S-a născut Dumitru Blajinu, violonist, dirijor, aranjator, compozitor și folclorist din R. Moldova (m. 2015) – 90 de ani

– 1935: S-a născut actriţa suedeză de film Bibi Andersson (nume real: Berit Elisabet Andersson), una dintre artistele favorite ale regizorului Ingmar Bergman (m. 2019)

– 1936: S-a născut actorul american John Reilly, un star al telenovelelor nord-americane (m. 2021)

– 1944: S-a născut Andrew Louth, preot ortodox, profesor universitar și editor britanic; cunoscut teolog britanic contemporan, este autorul a numeroase cărţi şi studii de teologie patristică – 80 de ani

– 1951: S-a născut Laurence Kim Peek, americanul cu „memorie de elefant” (ce avea „sindromul savantului”); în cursul vieţii sale a învăţat pe de rost mai mult de 9.000 de cărţi (citea o carte groasă în aproximativ o oră); devenise o adevărată enciclopedie vie şi un GPS ambulant (cunoştea toate conexiunile rutiere ale Americii); putea identifica mii de opere muzicale; înţelegerea stilului comun fiecărui compozitor îl ajuta să identifice autorul operei, chiar dacă nu o mai auzise niciodată; era capabil să reproducă impecabil o piesă pe care o auzise o singură dată cu 40 de ani urmă (m. 2009)

– 1955: S-a născut actorul american Stephen Lee (m. 2014)

– 1962: S-a născut Demi Moore (pe numele său adevărat Demi Guynes), actriţă, regizoare, producătoare și fotomodel american

– 1964: S-a născut actriţa americană de film Calista Flockhart – 60 de ani

– 1973: A murit Artturi Ilmari Virtanen, chimist finlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1945 (n. 1895)

– 1974: S-a născut actorul și producătorul american de film Leonardo DiCaprio – 50 de ani

– 1976: A murit sculptorul american Alexander Calder, unul dintre cei mai prolifici artiști importanți ai secolului XX; pionier al sculpturii cinetice (n. 1898)

– 1999: A murit Sir Vivian Ernest Fuchs, geolog şi explorator britanic; este cel care a realizat, alături de o echipă formată din 12 persoane, prima traversare a Antarcticii, trecând prin Polul Sud (expediţia s-a desfăşurat în perioada 24.XI.1957-2.III.1958) (n. 1908) – 25 de ani

– 2004: A murit Yasser Arafat, om politic palestinian; ales, în 1968, preşedinte al Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei, iar în 1994, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene; Premiul Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu premierul israelian Yitzhak Rabin şi cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian, pentru progresul (din acea perioadă) în negocierile de pace din Orientul Mijlociu (n. 1929) – 20 de ani

– 2016: A murit actorul american Robert Vaughn (n. 1932)

– 2021: A murit Frederik Willem de Klerk, al șaptelea și ultimul președinte al Africii de Sud în perioada de apartheid, servind din septembrie 1989 până în mai 1994, precum și vicepreședintele țării între mai 1994 și iunie 1996; fiind ultimul șef de stat al Africii de Sud de pe vremea guvernării minorităților albe, el și guvernul său au demontat sistemul de apartheid și au introdus votul universal (n. 1936)