Adunarea Generală a ONU a votat în proporţie covârşitoare pentru a cere o încetare a focului imediată, necondiţionată şi permanentă în Gaza şi eliberarea tuturor ostaticilor. Statele Unite, Israel şi alte şapte ţări au votat împotriva rezoluţiei fără putere legală. Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a afirmat că rezoluţia sfidează toate conceptele moralităţii, dar ambasadorul palestininan la ONU, Riyad Mansour, a implorat Adunarea să oprească luptele din Gaza. „Astăzi, Gaza este inima însângerată a Palestinei, o rană deschisă şi dureroasă pentru familia omenirii. Opriţi sângerarea şi readuceţi viaţa în Gaza, pentru a putea fi din nou inima vie a Palestinei”, a declarat Riyad Mansour./aionita/cpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 decembrie