EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Lucrări în comisiile permanente – ora 9:00
– Camera Deputaţilor
* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- Comisia pentru sănătate şi familie
– Uniunea Europeană
* Bruxelles: În cadrul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene, din 12-13 decembrie, vor avea loc discuții privind aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen (inclusiv terestru)
■ Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI
– Guvern
* Programul premierului Marcel Ciolacu:
■ ora 11:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria
- Declarațiile susținute de prim-ministrul Marcel Ciolacu la începutul ședinței vor fi transmise LIVE pe conturile de Facebook și de YouTube ale Guvernului, precum și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria
– Partide
* Şedinţa coaliţiei pro-europene – grupul tehnic/comisia comună pentru realizarea programului de guvernare – ora 9:00, la Parlament
– Culte, Biserică
* Alba Iulia: Eveniment ce îl are ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei. Acesta le va vorbi tinerilor despre viața comunității ecleziale, în cadrul unei conferințe intitulate: „Comuniune activă în Liturghie. Bucurie sfântă sau automatism religios?” – ora 18:00, în Aula Magna „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie din Alba Iulia. Conferința este transmisă și online, pe pagina de Facebook a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români din Alba Iulia
* Alba Iulia: Părintele Pimen de la Mănăstirea „Sfânta Maria Magdalena” din Oarţa de Sus, satul natal al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Andrei, revine la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba la o nouă ediţie a proiectului Seratele bibliotecii. Tema care va fi supusă dezbaterii este „Dialog intim”, o temă propusă de participanţi la ediţia anterioară – ora 18:00, la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în prezenţa şi sub directa coordonare a părintelui Pimen. În cadrul seratei se va prezenta tema ediţiei şi cărţi tematice din colecţia bibliotecii, după care vor urma dezbaterile de idei, sinteza celor discutate şi concluziile rezultate în urma dialogului
– Minorități
* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu celebrează Ziua Minorităților Naționale din România cu șase evenimente muzicale și o expoziție, în perioada 10-15 decembrie. Manifestările fac parte din proiectul „Daruri muzicale“, ediția a III-a. Din program:
- ora 19:00 – la Sala Thalia, se va cânta Abdallah El Masri – Concert pentru lăută orientală și orchestră și Nikolai Rimski-Korsakov – „Sheherazade”, op. 35. Orchestra sibiană va fi condusă de Lubnan Baalbaki, dirijor permanent la Orchestra Filarmonicii Libaneze din 2013. Solistul serii va fi libanezul Samir Nasr Eddine
– Administraţie
* Şedinţa Consiliului Local al Sectorului 4, în care, pe ordinea de zi figurează propunerea privind adoptarea unei taxe anuale de 540 de lei pentru fiecare autovehicul înregistrat pe raza sectorului – ora 13:00, la sediul instituţiei, Bd. George Coşbuc nr. 6 – 16. Posesorii de autoturisme înmatriculate în Sectorul 4, care nu deţin în momentul de faţă un loc de parcare, ar putea avea posibilitatea accesării parcajelor publice ori a spaţiilor similare acestora, în care staţionarea vehiculelor nu este restricţionată
* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 14:00, online
* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 14:00, online
* Piteşti: Consiliul Judeţean Argeş prezintă raportul de investiţii şi dotări pentru ISU Argeş din fondurile alocate în anul 2024 din bugetul instituţiei – conferinţă de presă – ora 9:30, la sediul ISU Argeş, Str. Mărăşeşti nr. 1
* Şedinţe extraordinare ale Consiliilor Locale:
■ Ploieşti – ora 11:00
■ Timişoara – ora 17:00
– Social
* Bistrţa: De la ora 17:00, Centrul cultural „Dacia” va găzdui un moment unic şi emoţionant: prima piesă de teatru din România interpretată exclusiv de copii şi tineri diagnosticaţi cu autism. Evenimentul caritabil de Crăciun, organizat de Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ”, este o celebrare a talentului, curajului şi solidarităţii
– Economic
* Institutul Naţional de Statistică prezintă date despre câştigul salarial mediu lunar în luna octombrie 2024
* PwC România organizează webinarul “Cum ne pregătim pentru închiderea anului financiar”, între orele 9:30 – 12:00, pe platforma Webex
* Blocul Naţional Sindical organizează dezbaterea „Salarizarea în sectorul public”, un eveniment dedicat analizării situaţiei actuale şi perspectivei reformei salarizării în sectorul bugetar – ora 9:30, la Hotel Grand Hotel Bucureşti, Sala Modigliani
* Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului şi Economiei Verzi – ediţia a VIII-a, eveniment organizat de Fordaq – ora 10:00, la Hotel Epoque
* Federatia Patronatelor Societăţilor de Construcţii (FPSC) organizeaza o nouă ediţie a Galei „STAR CONSTRUCT” – la Sala Grand Ballroom a Hotelului Marriott, din Bucureşti. Aflat la a V-a editie, evenimentul va cuprinde decernarea premiilor de excelenţă şi trofeul STAR CONSTRUCT celor mai performanţi jucători din industria construcţiilor
* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Tezaurul Băncii Naţionale a României trimis la Moscova şi nerecuperat – o creanţă mai veche de un secol”, eveniment organizat de Banca Naţională a României; participă preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Câmpean, consilierul guvernatorului BNR, Cristian Păunescu, europarlamentarul Eugen Tomac – ora 11:00, la sediul Agenţiei BNR, Strada Mitropoliei nr. 16
* Târgovişte: Simpozionul Naţional de Calitate a Energiei Electrice, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, compania Distribuţie Energie Electrică România, UNST Politehnica Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Valahia din Târgovişte (11 – 12 decembrie) – la UVT – Centrul Internaţional de Conferinţe
– Învăţământ, Cercetare
* Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunță organizarea conferinței de lansare a proiectului “Guvernare pentru tranzițiile verde și digitală. Stagii de practică interdisciplinară în științele sociale și management public – VerDi“, cod SMIS 317798, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare – ora 10:00, la SNSPA, Bd. Expoziției 30A, Sala Multifuncțională, parter. Proiectul își propune să îmbunătățească inserția socio-profesională a studenților prin stagiile interdisciplinare de practică și adaptarea educației universitare la cerințele dinamice ale pieței muncii, inclusiv prin integrarea competențelor digitale și verzi
* Universitatea Titu Maiorescu din București organizează în intervalul 12-13 decembrie 2024 „Zilele Creativității”, în care sunt celebrate spiritul creativ, talentul, imaginația și originalitatea în toate domeniile. Evenimentul va avea loc în Campusul Universității din Calea Văcărești și este adresat studenților, masteranzilor, cadrelor didactice, întregii comunități academice maioresciene și tuturor celor care prețuiesc creativitatea. „Zilele Creativității” se desfășoară în cadrul Programului „Universitatea Titu Maiorescu 35” – aniversarea a 35 de ani de la înființarea Universității, în cursul anului universitar 2024-2025 – și sub auspiciile spirituale ale Sărbătorilor de Iarnă
* Timişoara: Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) anunţă lansarea proiectului „Sustainable Accounting, Economic, Finance and Management Education (SUSTAIN-ACE)” – un demers dedicat educaţiei pentru sustenabilitate în învăţământul superior. În acest context, are loc evenimentul de lansare a proiectului către toţi stakeholderii interesaţi din comunitate – reprezentanţi ai mediului de afaceri, reprezentanţi ai administraţiei publice şi ai organizaţiilor non-guvernamentale, dar şi cadre didactice şi studenţi – care va avea loc de la ora 10:00, la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM, Str. Oituz nr. 4, Aula ICAM. Evenimentul de lansare va include dezbateri susţinute de specialişti din domeniul educaţiei şi sustenabilităţii, precum şi oportunităţi de networking între participanţi. Invitaţi speciali din mediul de afaceri, administraţia publică, ONG-uri şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior vor discuta despre importanţa integrării sustenabilităţii în educaţia contemporană şi impactul acestui proiect asupra comunităţii academice şi a sectorului privat
– Istorie
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei „Reflecţii asupra Revoluţiei: 35 de ani de istorie”, un eveniment dedicat comemorării şi reflecţiei asupra evenimentelor cruciale care au marcat anul 1989 – ora 11:00, la Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti „Mihail Sadoveanu”, situat pe Str. Tache Ionescu nr. 4. Expoziţia este organizată în parteneriat cu Agerpres şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS)
– Cultură
* De la ora 19:00, are loc primul concert pe scena Sălii Radio prezentat integral de Corul de Băieţi Radio. Ansamblul a fost fondat în primăvara anului 2022 de către Magdalena Faur, pianist acompaniator al Corului de Copii Radio, inițiativă susținută de Răzvan Rădos, dirijor al Corului de Copii. Intitulat „A Ceremony of Carols”, concertul de Crăciun prezentat de Corul de Băieți Radio prezintă cunoscuta suită de colinde semnată de Benjamin Britten (care dă și titlul evenimentului) și care va fi interpretată prima oară în România în versiunea imaginată de compozitor, versiunea pentru cor de băieți și harpă, acompaniament care va fi susținut de Maria Bîldea, solistă a Orchestrei Naționale Radio. De asemenea, se vor asculta o selecție de cântece internaționale și colinde românești ca: O, ce veste minunată, Plecarea magilor, Sus, boieri!, The Little Drummer Boy, Joy to the World, Adeste Fideles sau We Wish You a Merry Christmas. Evenimentul va fi dirijat de Liviu Ofițeru, la pian și celestă se va afla Magdalena Faur și concertul va fi prezentat de Irina Cristina Vasilescu
* De la ora 14:00, are loc evenimentul de lansare a volumului „Casa surprizelor” semnat de Mihaela Stanciu, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
* Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției „Tidal Wave. 1 august 1943”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12. Expoziția „Tidal Wave. 1 august 1943”, curatoriată de către Bogdan-Dumitru Mladin, expert restaurator metal în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, va fi deschisă în perioada 12 decembrie 2024 – 9 martie 2025 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00
* Muzeul Național al Literaturii Române va găzdui ceremonia de decernare a Premiilor Leibniz 2024, organizată de Societatea Leibniz din România (www.societatealeibniz.education), de la ora 17:00, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
* La ora 17:00, va fi vernisat Salonul de Iarnă ART4ALL. Evenimentul va fi găzduit de Centrul Cultural ART4ALL din Bucureşti (Str. Ştirbei Vodă nr. 184). În deschiderea expoziţiei va lua cuvântul criticul de artă Marius Tiţa. Invitată de onoare este marea doamnă a tapiseriei româneşti – Cela Neamţu. Cu acest prilej va avea loc şi prezentarea cărţii „Policromii” – 30 de interviuri cu personalităţi din lumea artelor vizuale – autor Sebastian Crăciun
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în colaborare cu Asociaţia Smart Art, BES România şi Centrul de Artă „Euterpe”, prezintă, de la ora 18:00, la sediul Casei Schiller, concertul Călătorie muzicală de iarnă, susţinut de Mihaela Mitrofan (vioară), Valentin Dimitrie Simion (violoncel) şi Emanuela Ioniţă (pian). Prezintă: Carmen-Leocadia Pesantez, promotor cultural. Programul cuprinde lucrări semnate de compozitorii: Gyorgy Ligeti, Johannes Brahms, Eugene Ysaye, Franz Schubert
* Deschiderea expoziției itinerante „Permanent World Encyclopedia”, de la ora 18:00, în prezența artiștilor: Roxana Ajder, Iulian Cristea, Andrei Ispas, Ana Lupu, Daniel Semenciuc, și a curatorului Norbert Filep – la Amzei Creative Corner (Piața Amzei, nr. 13, sector 1). După trei luni de la debutul proiectului, în orașele Reșița (Muzeul Banatului Montan), Craiova (Gloriae Art Gallery) și Brașov (Muzeul de Artă Brașov), expoziția itinerantă „Permanent World Encyclopedia”, un demers de promovare a tinerei generații de artiști la nivel național, ajunge la București. În timpul vernisajului se va organiza un tur ghidat al expoziției susținut de curatorul Norbert Filep
* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas Lipscani 42 (Str. Lipscani 42, București), are loc lansarea volumului Ce am învăţat de la Graham Greene. O istorie de familie”, de Andrei Gorzo, Editura Polirom. Vorbește alături de autor: Vlad Niculescu. Moderează: Ileana Bîrsan
* După o absență de 32 de ani de pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, regizorul Andrei Șerban se întoarce pe 12 și 13 decembrie cu premiera spectacolului Mary Stuart, o adaptare semnată de dramaturgul britanic Robert Icke după piesa clasică a lui Friedrich Schiller – ora 19:00, la sala Studio
* Filarmonica George Enescu suţine concertele simfonice din zilele de 12 şi 13 decembrie, de la ora 19:00, ce îl vor avea la pupitru pe britanicul Leo Hussain, dirijor principal al Filarmonicii, iar în ipostază solistică pe violoncelistul Zlatomir Fung. Acesta va interpreta Concertul nr. 1, în mi bemol major, pentru violoncel şi orchestră, op. 107 de Dmitri Şostakovici
* CSIC (Consejo Superior de Investigaciones Científicas// Consiliul Superior pentru Cercetare Științifică) al Regatului Spaniei, prin Ambasada Spaniei la București, organizează expoziția „Știința după FORGES” la Galeria Galateca din București, între 12 decembrie 2024 și 8 ianuarie 2025
* Bistrița: Anul acesta, orchestra Johann Strauss Ensemble, condusă de dirijorul Russell McGregor, revine în România în cadrul unui nou turneu național „Viena Magic” ce marchează 20 de ani de concerte susținute în prezența publicului iubitor de muzică clasică din țara noastră. La aniversarea celor două decenii, turneul național al concertului „Viena Magic” se va desfășura în perioada 9 – 18 decembrie și va cuprinde o serie de concerte extraordinare ce vor străbate mai multe orașe importante ale țării. Sub bagheta lui McGregor, faimos pentru spectacolele de la Palatul Schönbrunn din Viena, publicul va avea parte de un concert magic, într-o atmosferă ce reînvie eleganța și farmecul epocii lui Johann Strauss. În cadrul concertului, spectatorii vor fi încântați de prezența sopranei Elisabeth Wimmer și a baritonului Thomas Weinhappel, doi artiști de renume internațional. În plus, baletul va completa spectacolul, oferind momente ce vor transporta publicul pe aripile valsului vinez. Din program:
- concertul va avea loc la TeraPlast Arena din Bistrița, de la ora 19:00
* Cluj – Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, împreună cu Fundația Psiholog Nicolae Mărgineanu și Editura Școala Ardeleană,organizează, începând cu ora 12:00, la lansarea ediției a III-a, revizuite, a volumului „Mărturii asupra unui veac zbuciumat” de Nicolae Mărgineanu. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Nicolae Mărgineanu” din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, situată pe Str. Sindicatelor nr. 7
* Cluj – Napoca: De la ora 19:30, în cadrul Serilor Culturale de la Muzeul Mitropoliei Clujului, are loc lansarea volumului „Locul unde odihnește cerul. Timpul și spațiul în literatura română veche”, semnat de Laura Lazăr Zăvăleanu. Evenimentul se va desfășura în Demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și este deschis tuturor iubitorilor de cultură și literatură. Cartea va fi prezentată de personalități de seamă din mediul academic și teologic: Pr. Ioan Chirilă – Facultatea de Teologie Ortodoxă, UBB; Crina Bud – Universitatea Sorbonne Nouvelle, Paris 3; Alexander Baumgarten – Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB. Evenimentul va fi moderat de Nicoleta Pălimaru, care va asigura un cadru dialogal între autor și invitați, explorând temele centrale ale volumului
* Craiova: Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte, între orele 12:00-13:30, evenimentul educativ „Copiii şi mirajul ecranelor”, organizat de Clubul Soroptimist Internaţional Craiova, Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” şi Asociaţia April Hub. Evenimentul este coordonat de Dana Constantinescu, CSI Craiova. Invitaţi speciali: Luiza Rebega – doctor în psihologie, psiholog clinician şi consilier psihologic, Andreea Melinescu – coordonator ateliere de creaţie la Teatrul Colibri şi Asociaţia April Hub
* Deva: În luna decembrie 2024, mezzosoprana Ruxandra Donose, o voce apreciată pe marile scene de operă ale lumii, va fi acompaniată de Sergiu Tuhuțiu, un pianist recunoscut pentru muzicalitatea și virtuozitatea sa, într-un Turneu Național ce poartă numele „Melodie Dor Magie”. Producător: Pro Contemporania. Partener media principal: Radio România. Parteneri culturali: Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Din program:
- cei doi artiști vor oferi un recital la Teatrul de Artă din Deva
* Goleşti: „Tradiţii şi obiceiuri de Ignat din comuna mea”, eveniment organizat de Consiliului Judeţean Argeş şi Asociaţia Comunelor din România, filiala Argeş, la Muzeul Goleşti – ora 11:00
* Mediaş: Primăria Municipiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaş, cea de-a treia ediţie a expoziţiei temporare de linogravură „INCURSIUNI în memoria afectivă”, realizată în parteneriat cu Colegiul „Şcoala Naţională de Gaz” Mediaş. Vernisajul expoziţiei va avea loc la ora 16:00. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, Str. M. Viteazu, nr. 46, în perioada 12 decembrie 2024 – 14 februarie 2025 şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9:00 – 17:00
* Ploieşti: Galeria de Artă Ploieşti (Piaţa Victoriei, nr.4) găzduieşte, la ora 17:00, vernisajul expoziţiei „Radiografii cromatice”. Expun: Liliana Marin, Raluca Pârliţeanu şi Georgiana Tudor
* Râmnicu Vâlcea: Concert la Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul, intitulat „Colindăm, Domnului, colind”, îi va aduce pe scenă pe Oana Sîrbu și tenorul Andrei Lazăr de la Opera Națională din București. De asemenea, va concentra și Corul „Cantus Domini”, dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ștefan
* Sfântu Gheorghe: Cele mai frumoase lucrări participante la cea de-a XI-a ediţie a Concursului Internaţional de Fotografie TransNatura, organizat de Asociaţia Vadon din Sfântu Gheorghe, vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziţii ce va fi vernisată, la Muzeul Cinegetic din municipiu. Ediţia din acest an s-a desfăşurat pe două categorii, Animale sălbatice, respectiv Natură şi peisaje, iar în concurs au fost înscrise 1696 de fotografii, trimise de 529 fotografi din 57 de ţări. Vernisajul va avea loc, de la ora 18:00, iar în cadrul acestuia vor fi premiaţi câştigătorii concursului
* Sibiu: Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu găzduieşte în perioada 12 decembrie 2024 – 23 ianuarie 2025, în parteneriat cu Asociaţia Artivistory din Cluj-Napoca, expoziţia Thinking Outside the Box, parte din selecţia oficială expoziţională a Platformei BD – Internaţional Cluj Comics, Illustration and Animation Festival, eveniment pilot desfăşurat în perioada 7 – 10 noiembrie, la Cluj-Napoca. Vernisajul expoziţiei are loc de la ora 14:00. Curatori: Alice Iliescu, Anamaria Tomiuc, Adrian Buda, Adina Constantin
* Slobozia: Concert aniversar „Ionel Perlea 124” şi lansarea cărţii de partituri: Balade româneşti – ora 17:00, la Sala Europa a Consiliului Judeţean Ialomiţa
* Târgu Mureş: Muzeul Judeţean Mureş, în colaborare cu Asociaţia Audiovizuală Transilvană din cadrul Departamentului Media a Universităţii Sapientia Cluj-Napoca, organizează expoziţia „Cotidian reîncadrat”, care va cuprinde o colecţie de fotografii realizate de Gáspár Török (1934-2019). Vernisajul va avea loc la Secţia de Istorie a Muzeului Judeţean Mureş din Cetatea Târgu Mureş, de la ora 18:00. Aceasta aduce în atenţia publicului colecţia remarcabilă de fotografii realizate de Gáspár Török (1934-2019), un fotograf autodidact care a documentat lumea din jurul său cu pasiune şi originalitate. Digitalizarea arhivei fotografice a lui Gáspár Török reprezintă un moment important pentru reinterpretarea şi valorizarea fotografiei ca formă de artă, în contextul culturii urbane din Târgu Mureş. Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul Judeţean Mureş – Secţia de Istorie din Cetatea Târgu Mureş în perioada 12 decembrie 2024 – 13 aprilie 2025
* Varşovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia și Teatrul Polonez de Dans din Poznań invită publicul polonez la premiera spectacolului de dans contemporan „Toaca”, în zilele de 12 și 13 decembrie 2024. Spectacolul este rodul a mai multor luni de colaborare între trei coregrafi români apreciați la nivel internațional – Andrea Gavriliu, Mădălina Dan și Ștefan Lupu – și compania de tineri dansatori ai Teatrului Polonez de Dans, cărora li s-au alăturat alți creatori români: dramaturga Mihaela Michailov, artistul vizual Ștefan Apostol (Luda) și muzicienii Cristian Stanciu (Matze) și Claudiu Urse
* Viena: „Timişoara Incognito – Revoluţia Română 1989” aduce în premieră la Viena expoziţia de fotografie despre Revoluţia din decembrie 1989 de la Timişoara, semnată de Constantin Duma, şi un recital muzical folk-rock susţinut de Doru Iosif & Horea Crişovan (Pro Musica). Evenimentul are loc la ora 19:00, la sediul ICR Viena
– Sport
* Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Dinamo Bucureşti (Baza Sportivă Săftica, ora 13:00)
■ participă fundaşul Josue Homawoo şi antrenorul Zeljko Kopic
* Constanţa: CSM CSU Constanţa întâlneşte echipa franceză Villeneuve d’Ascq LM, în prima manşă a optimilor de finală ale competiţiei feminine de baschet EuroCup Women (Sala Sporturilor, 19:00)
* Focşani: Are loc un meci din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Focşani 2007 – SCM Politehnica Timişoara (Sala Polivalentă, 18:30)
* Târgu Mureş: Naţionala de futsal a României înfruntă echipa Germaniei, în Grupa 1 a preliminariilor EURO 2026 (Sala Sporturilor, 19:00)
* Zalău: Se dispută un meci din etapa a 13-a a Diviziei A1 la volei masculin: SCM Zalău – CSM Corona Braşov (Sala Polivalentă ”Gheorghe Tadici”, 18:00)
* Salonic: CSM CSU Oradea joacă în deplasare cu PAOK mateco Salonic, în Grupa M a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup (PAOK Sports Arena, 20:15)
* Sinsheim: FCSB întâlneşte echipa germană TSG 1899 Hoffenheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal Europa League (Rhein-Neckar-Arena, 19:45)
– S-a întâmplat într-o zi de 12 decembrie
* Acum 174 de ani (1850) cancelaria imperială de la Viena ridica Episcopia Unită de la Blaj la rangul de Mitropolie (hotărâre confirmată de Cancelaria papală la 26.XI.1853) şi înfiinţa, pe lângă Episcopia de la Oradea, încă două episcopii, la Gherla şi la Lugoj; primul mitropolit greco-catolic a fost Alexandru Sterca-Şuluţiu
* Se împlinesc 160 de ani (1864) de când Episcopia ortodoxă de la Sibiu a fost ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad şi de Caransebeş. Andrei Şaguna a fost numit mitropolit (12/24)
* Cu 128 de ani în urmă (1896) inginerul şi fizicianul italian, Guglielmo Marconi (1874-1937), a făcut la Londra prima demonstraţie publică a radioului. Contribuţia sa la dezvoltarea comunicaţiilor prin unde scurte constituie baza tuturor tehnologiilor moderne de radiodifuziune. Îmbunătăţirile aduse de el în domeniul aerian al undelor au fost deosebit de importante pentru mărirea distanţei la care se putea transmite
* Acum 123 de ani (1901) avea loc transmiterea primului semnal radio transatlantic. Din Anglia (de la Poldhu din Cornwall) au fost emise către Canada (Terra Nova), cele trei puncte ale literei „S” în limbajul morse. Această primă radiocomunicaţie transatlantică a fost realizată de fizicianul italian Guglielmo Marconi (1874-1937), după ce tentativa din ziua anterioară eşuase
* Cu 99 de ani în urmă (1925), din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol al II-lea a renunţat, pentru a treia oară, la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman. La data de 31.XII.1925 Consiliul de Coroană a ratificat renunţarea prinţului Carol al II-lea la tron, în favoarea fiului său, Mihai de Hohenzollern. Totuși, Carol al II-ea a devenit rege al României în 1930, la 3 ani după moartea tatălui său. Între timp, România fusese condusă de un Consiliu de Regență, în numele fiului său, Mihai. Regele Carol al II-lea a rămas pe tron 10 ani, până în septembrie 1940, când a renunțat la coroană, pentru a patra și ultima oră, în contextul în care România pierduse Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania și Cadrilaterul. Pe 6 septembrie 1940, a semnat actul de trecere a coroanei către fiul său, Mihai. Regele Carol al II-lea a murit în exil, în Portugalia, iar rămășițele sale pământești au putut fi aduse în țară abia după căderea comunismului
* În urmă cu 83 de ani (1941) România declara război Statelor Unite ale Americii la insistenţele Germaniei şi Italiei (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). Între cele două ţări nu au avut loc operaţii militare directe, momentul marcând ruperea relaţiilor diplomatice
* Tot acum 83 de ani (1941) Adolf Hitler anunţa planul de exterminare a evreilor, la o întrunire a Partidului Nazist (Reichsleiter) şi a liderilor regionali de partid (Gauleiteri). Soluţia finală a problemei evreieşti în Europa se referea la planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Punerea în practică a acestei „soluţii finale” a dus la Holocaust. Chiar şi înainte de punerea definitivă în practică a planurilor soluţiei finale în 1942, au fost ucişi în masă aproximativ un milion de evrei, dar numai după ce s-a luat decizia eradicării întregii populaţii evreieşti a început cu adevărat măcelul în lagărele de exterminare
* Cu 28 de ani în urmă (1996) începea guvernarea Cabinetului prezidat de Victor Ciorbea, care a durat până la 30 martie 1998
* Sunt marcați 25 de ani (1999) de când, în urma unor puternice furtuni ce au avut loc în Europa de Vest (totalul pagubelor fiind evaluat la peste 5 miliarde euro), petrolierul Erika a naufragiat în largul coastelor Bretania. Mai multe sute de kilometri de plajă de pe coasta Atlanticului au fost invadate de „mareea neagră” provenită de pe petrolier
* Cu 24 de ani în urmă (2000) era încheiat Acordul de la Alger, un acord de pace între guvernele Eritreea și Etiopia, semnat la 12 decembrie 2000, în capitala Algeriei, pentru a încheia în mod oficial războiul Eritreea-Etiopia, conflict de frontieră desfășurat de cele două țări între anii 1998-2000. În acord, cele două părți au reafirmat Acordul privind încetarea ostilităților, care a fost semnat la 18 iunie 2000. Acordul din Alger prevedea schimbul de deținuți și întoarcerea persoanelor strămutate și a instituită o Comisie de frontieră, pentru delimitarea frontierei și o Comisie de reclamații, pentru evaluarea pagubelor cauzate de conflict
* Acum 11 ani (2013), reuniţi la Bruxelles, miniştrii de finanţe din blocul comunitar au găsit o formulă finală pentru înfiinţarea unei autorităţi unice de supraveghere bancară, primul pas pentru înfiinţarea unei uniuni bancare pentru blocul comunitar. Instituţia de supraveghere avea să funcţioneze începând cu 1 martie 2014, în cadrul Băncii Centrale Europene, fiind condusă de câte un reprezentant al celor 17 state din zona euro, patru oficiali din cadrul BCE, un preşedinte şi un vicepreşedinte
* În urmă cu 9 ani (2015), la Paris, s-a încheiat un nou acord global istoric privind schimbările climatice, acesta fiind primul acord multilateral major încheiat în secolul al XXI-lea, ce pune bazele unui plan global de acţiune pe care omenirea ar trebui să îl urmeze pentru a evita schimbări climatice periculoase, limitând încălzirea globală la sub 2°C. Acordul de la Paris privind schimbările climatice a intrat în vigoare la data de 4 noiembrie 2016, după ce a fost ratificat de 72 de țări, inclusiv România, care și-a asumat reducerea cu 43% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) până în 2030 față de 2005, în sectoarele non-ETS, de exemplu transport, agricultură, construcții și gestiunea emisiilor din deșeuri. Guvernul României a adoptat, în data de 28 septembrie, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de la Paris la Convenția-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)
– Sf. episcop Spiridon al Trimitundei (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)
– Sf. Fecioară Maria de la Guadalupe (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– 1893: S-a născut (la Bucureşti) Edward G. Robinson, actor american de film; după o carieră cinematografică întinsă pe mai mult de cinci decenii, Institutul American de Film l-a clasat pe Robinson printre cei mai mari actori ai secolului al XX-lea (m. 1973, la Los Angeles, SUA)
– 1905: S-a născut poetul Virgil Huzum (m. 1987)
– 1907: S-a născut botanistul Nicolae Sălăgeanu; cercetări în domeniul fotosintezei, nutriţiei şi respiraţiei plantelor; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1988)
– 1908: A murit compozitorul şi dirijorul Eduard Wachmann; fondator, dirijor şi director al Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti (1868-1906), prima orchestră simfonică românească având caracter permanent (n. 1836)
– 1927: S-a născut Ion M. Anghel, diplomat, jurist și profesor universitar; una dintre personalităţile emblematice ale diplomației din ultima jumătate de secol
– 1929: S-a născut Marin Bucur, istoric literar, scriitor şi ziarist (m. 1994) – 95 de ani
– 1933: S-a născut pictorul Viorel Mărginean; director al Muzeului Naţional de Artă al României (1994-1995); ministru al culturii în perioada 1995-1996; membru de onoare al Academiei Române din 2006 (m. 2022)
– 1934: A murit pictorul George Demetrescu Mirea (n. 1852) – 90 de ani
– 1936: S-a născut atleta Iolanda Balaş-Söter, prima campioană olimpică a atletismului românesc; deţine 14 recorduri mondiale la săritura în înălţime, dintre care 12 consecutive, 2 titluri de campioană olimpică, 3 europene (şi o medalie de argint), 3 titluri mondiale universitare, 9 titluri balcanice, 19 titluri naţionale; prima atletă din lume care a fost desemnată pentru Hall of Fame, Muzeul gloriilor disciplinei-regină; a intrat în Guiness Book pentru cele 142 de victorii consecutive; a înfiinţat, în 1993, Fundaţia Atletismului Românesc, una dintre primele fundaţii cu profil de sport, pentru susţinerea atletismului românesc şi a echipei reprezentative a României; a fost preşedintele Federaţiei Române de Atletism din 1988 până în 2005 (m. 2016)
– 1939: S-a născut Tudor Octavian, scriitor, critic de artă, jurnalist și publicist – 85 de ani
– 1939: S-a născut fizicianul şi profesorul Ioan Baltog; cercetări privind efecte de compoziţie, structură şi dimensionalitate asupra proprietăţilor materiei condensate – procese fizice, modele, tehnici experimentale; membru corespondent al Academiei Române din 2016 (m. 2016) – 85 de ani
– 1941: S-a născut Smaranda Oţeanu-Bunea, critic muzical şi compozitoare; vicepreședinte al Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din 1990; director fondator al Colegiului Criticilor Muzicali (1978), Uniunii Criticilor Muzicali (1990), Operei Comice pentru Copii (1998), Teatrului Stela Popescu (2016), Teatrului Muzical Ambasadorii (2017), al revistelor Melos, Minison, Monopol (1990), al Forumului Muzical Român (2000); a fost președinte fondator al Fundaţiei „Oedip”, director general artistic (1995–1998), apoi director media (2000–2002) al Operei Naţionale București
– 1942: S-a născut dirijorul Alexandru Lascae (m. 2009)
– 1951: S-a născut Sorin Preda, jurnalist, scriitor şi profesor (m. 2014)
– 1953: S-a născut Dan C. Mihăilescu, critic şi istoric literar, eseist; în perioada 2000-2015, a prezentat emisiunea „Omul care aduce cartea”, difuzată de postul ProTV între anii 2000-2015
– 1955: S-a născut ÎPS Teodosie (numele laic: Macedon Petrescu), arhiepiscop al Tomisului (din 2001)
– 1962: A murit Felix Aderca (numele la naştere: Zelicu Froim Adercu), prozator, dramaturg, poet, eseist, estetician şi publicist (n. 1891)
– 1983: A murit actorul și profesorul Amza Pellea, reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc (n. 1931)
– 1989: A murit chimistul Ion Zugrăvescu; lucrări în domeniul chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1910) – 35 de ani
– 1990: A murit chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1905)
– 1994: A murit Victor V. Martinescu, poet şi prozator; condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara; este deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa (vor apărea în 1956, prezentate de Virgil Ierunca, în revista „Caiete de dor”, sub pseudonimul Haiduc) (n. 1910) – 30 de ani
– 1996: A murit actriţa Ileana Predescu (n. 1927)
– 2002: A murit juristul Ion P. Filipescu; contribuţii în domeniul dreptului civil, al dreptului internaţional privat şi al dreptului comercial internaţional; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1927)
– 2008: A murit sculptorul şi profesorul Vasile Gorduz (n. 1933)
– 2011: A murit cântăreaţa Mălina Olinescu (n. 1974)
– 2017: A murit artista plastică Ala Jalea Popa, fiica sculptorului Ion Jalea (n. 1926)
– 2021: A murit Florin Constantin Pavlovici, scriitor, memorialist și traducător; fost secretar general de redacție în cadrul vechiului Departament Literatură și Artă, al Societății Române de Radiodifuziune; a realizat una dintre cele mai prestigioase emisiuni culturale radio „Dicționar de literatură universală”; fost deținut politic pentru 5 ani și autor al volumelor „Tortura pe înțelesul tuturor” (2001) și „Frica și pânda” (2010) (n. 1936)
– 2021: A murit poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu; fondatorul Agenţiei de ştiri „A.M. Press” (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989 (n. 1948)
– 2022: A murit pictorul și profesorul Florin Ciubotaru (n. 1939)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Secretarul general al NATO Mark Rutte susţine o conferinţă de presă
– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU cu privire la reînnoirea sancțiunilor împotriva grupului terorist Shebab
– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Afganistan
– Varșovia: Președintele francez Emmanuel Macron vizitează Polonia, unde se întâlnește cu președintele Andrzej Duda și cu prim-ministrul Donald Tusk
– Pretoria: Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, îl va găzdui pe omologul său angolez, Joao Lourenco, într-o vizită de stat, pentru a discuta despre comerț și investiții
– Vilnius: Noul guvern lituanian depune jurământul de învestitură
– Berlin: Miniştrii de externe din UE se reunesc pentru a discuta situaţia Ucrainei
– Viena: Reuniune extraordinară a Consiliului guvernatorilor al AIEA la cererea Ucrainei
– Strasbourg: Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) își va publica raportul despre Danemarca. Raportul examinează tratamentul și garanțiile persoanelor private de libertate de către poliție, precum și tratamentul și condițiile de detenție ale deținuților, cetățenilor străini deținuți în conformitate cu legislația privind străinii și pacienților psihiatrici
– Istanbul: Programul comun CoE-UE, ROMACTED Faza II „Promovarea bunei guvernări și a împuternicirii romilor la nivel local”, va organiza o conferință de închidere, care va convoca participanți cuprinzând părți interesate cheie locale și centrale din toți cei șapte beneficiari implicați în Program. Întâlnirea își propune să revizuiască realizările Programului, să abordeze provocările predominante și să exploreze căi de colaborare viitoare
– Strasbourg: Consiliul Europei va găzdui o conferință intitulată „Fără cultură. Fără democrație”. pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a Convenției Culturale Europene și a reflecta asupra angajamentului continuu al guvernelor europene de a proteja valorile fundamentale ale democrației și ale drepturilor omului prin puterea culturii
– Bruxelles: Consiliul Europei și Platforma Socială vor găzdui o masă rotundă, intitulată „Drepturile sociale sunt drepturile omului: Carta socială europeană și pilonul european al drepturilor sociale”, care va reuni guvernul oficial, parteneri sociali, reprezentanți ai societății civile și personalități instituționale cheie
– Copenhaga: Verdict în cazul Sanjay Shah, comerciant britanic acuzat de mega fraudă fiscală
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 80 de hotărâri și/sau decizii privind Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Republica Moldova, Norvegia , Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia și Ucraina
– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul
– Manila: Consilierul filipinez pentru securitate națională Eduardo Ano participă la un forum de securitate
– Paris: Ziua de mobilizare împotriva planurilor sociale, la apelul mai multor sindicate
– Italia: Grevă generală în transporturile publice şi private feroviare, maritime şi urbane.
Vor fi afectate inclusiv transporturile cu metroul, autobuzele şi vehiculele în regim taxi. Greva se va desfăşura din 12 decembrie, ora 21:00, până la data de 13 decembrie, ora 20:59
– Franța: Apel la grevă în sectorul jocurilor video
– Ankara: Conferință de presă susținută de expertul Națiunilor Unite în produse toxice și drepturile omului după vizita sa în Turcia
– Bratislava: Manifestație în apărarea libertăților culturale
– Hargeisa, Somalia: Președintele ales al regiunii separatiste din Somaliland, Abdirahman Mohamed Abdullahi, urmează să depună jurământul în funcție (12 – 14 dec.)
– Lausanne, Elveția: Curtea federală urmează să decidă, în ședință publică, dacă revocă vârsta de pensionare a femeilor
– Frankfurt: Conferința de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Los Angeles: Actorul britanic Jude Law își va dezveli steaua pe Hollywood Walk of Fame
– Mexic: Sărbătoarea Fecioarei din Guadalupe
– Los Angeles: Ceremonia Game Awards 2024, care premiază cele mai bune jocuri video din acest an. Va fi al unsprezecelea spectacol găzduit de Geoff Keighley, creatorul și producătorul Game Awards, desfășurat live la Peacock Theatre din Los Angeles, pe 12 decembrie
– New York: Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York şi Cinecitta îi aduc un omagiu lui Marcello Mastroianni la centenarul naşterii sale (1924-1996), printr-o retrospectivă dedicată legendarului actor ce evidenţiază, de asemenea, cariera de succes a fiicei acestuia, Chiara. Evenimentul, găzduit de MoMA între 12 decembrie şi 5 ianuarie 2025 – „Marcello and Chiara Mastroianni, A Family Affair” – va oferi publicului o selecţie de 17 filme cu Marcello Mastroianni, inclusiv restaurări digitale noi, realizate de Cinecita, precum şi şase filme cu Chiara Mastroianni.
■ Actriţa va inaugura retrospectiva în seara zilei de 12 decembrie, prezentând versiunea recent restaurată a filmului „Le Notti Bianche” („Nopţile Albe”, 1957), în regia lui Luchino Visconti, alături de preşedinta Cinecitta, Chiara Sbarigia
■ Chiara Mastroianni va prezenta, de asemenea, unele dintre filmele în care joacă, printre acestea aflându-se „Marcello Mio” (2024), regizat de Christophe Honoré, a cărui premieră nord-americană va avea loc pe 13 decembrie
– Londra: Documente despre disputele judiciare care au precedat destrămarea trupei The Beatles sunt scoase la licitaţie de Casa britanică Dawsons
– Meciuri din etapa a şasea a competiţiei de fotbal Europa League:
■ Ludogoreţ Razgrad – AZ Alkmaar (ora 19:45)
■ Malmo FF – Galatasaray (19:45)
■ Olympiakos Pireu – FC Twente Enschede (19:45)
■ PAOK Salonic – Ferencvaros (19:45)
■ AS Roma – Sporting Braga (19:45)
■ Union Saint Gilloise – OGC Nice (19:45)
■ Viktoria Plzen – Manchester United (19:45)
■ Ajax – Lazio (22:00)
■ Bodo/Glimt – Beşiktaş (22:00)
■ Elfsborg – Qarabag FK (22:00)
■ FC Porto – FC Midtjylland (22:00)
■ Lyon – Eintracht Frankfurt (22:00)
■ Maccabi Tel Aviv – RFS (22:00)
■ Rangers – Tottenham Hotspur (22:00)
■ Real Sociedad – Dinamo Kiev (22:00)
■ Slavia Praga – Anderlecht (22:00)
– Partidele din etapa a cincea a competiţiei de fotbal Conference League
■ Vikingur Reykjavik – Djurgaarden (15:00)
■ FC Astana – Chelsea (17:30)
■ CS Petrocub Hînceşti – Real Betis Sevilla (19:45)
■ Dinamo Minsk – Larne (19:45)
■ FC Copenhaga – Hearts (19:45)
■ FC Noah – APOEL Nicosia (19:45)
■ Fiorentina – LASK (19:45)
■ HJK Helsinki – Molde (19:45)
■ Istanbul Başakşehir – FC Heidenheim (19:45)
■ Legia Varşovia – Lugano (19:45)
■ Olimpija Ljubljana – Cercle Bruges (19:45)
■ Gent – TSC Backa Topola (22:00)
■ Mlada Boleslav – Jagiellonia Bialystok (22:00)
■ Omonia Nicosia – Rapid Viena (22:00)
■ FC Pafos – NK Celje (22:00)
■ Shamrock Rovers – Borac Banja Luka (22:00)
■ St. Gallen – Vitoria Guimaraes (22:00)
■ The New Saints – Panathinaikos (22:00)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internațională a Neutralității”, marcată anual, începând cu 2017, de către Organizația Națiunilor Unite, prin adoptarea, la 2 februarie 2017, a Rezoluției 71/275, introdusă de Turkmenistan (12 decembrie este a doua zi națională a statului Turkmenistan, cunoscută ca ”Ziua neutralității”, în care și-a declarat starea permanentă de neutralitate). Rostul acestei zile este de a sublinia importanța principiilor suveranității și egalității în drepturi ale statelor membre, dreptul lor la integritate teritorială, autodeterminare și respingere a încercărilor de amestec în afacerile interne; totodată, ziua promovează rezolvarea pașnică, pe cale diplomatică a disputelor internaționale, în așa fel încât pacea și securitatea mondiale să nu fie compromise
– „Ziua pentru Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate”; la 12 decembrie 2012, în cadrul celei de-a 53-a Adunări Generale a Națiunilor Unite (ONU), a fost adoptată de 193 de țări rezoluția privind acoperirea universală de sănătate (Universal Healt Coverage – UHC), care solicită țărilor să furnizeze asistență medicală accesibilă și de calitate fiecărei persoane, oriunde
– Ziua naţională a Republicii Kenya; aniversarea proclamării independenţei/1963
– Sărbătoarea națională a Turkmenistanului – ”Ziua neutralității”; la 12 decembrie 1995 a fost recunoscut ca stat Neutru Permanent prin Rezoluția 50/80 a Adunării Generale a ONU, reafirmată la 3 iunie 2015, prin Rezoluția 69/285. NOTĂ: Turkmenistan a devenit stat independent la 27 octombrie 1991 și de atunci această dată este sărbătorită ca Ziua Independenței a Turkmenistanului
– „Ziua Constituţiei” Federaţiei Ruse; sărbătoare de stat stabilită prin decret prezidenţial; la 12.XII.1993 a avut loc referendumul pentru adoptarea noii Constituţii, care a intrat în vigoare la 24.XII.1993
– 1792: S-a născut eroul naţional grec Alexandru Ipsilanti, şef suprem al Eteriei; a condus lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (m. 1828)
– 1821: S-a născut scriitorul francez Gustave Flaubert (m. 1880)
– 1863: S-a născut pictorul norvegian Edvard Munch (m. 1944)
– 1866: S-a născut chimistul elveţian Alfred Werner; lucrări fundamentale în domeniul combinaţiilor complexe; Premiul Nobel pentru chimie în 1913 (m. 1919)
– 1877: A murit José de Alencar, scriitor, jurnalist, om politic şi avocat brazilian (n. 1829)
– 1889: A murit poetul englez Robert Browning; alături de Alfred Tennyson, a fost cea mai importantă personalitate a poeziei victoriene (n. 1812) – 135 de ani
– 1903: S-a născut Yasujiro Ozu, regizor japonez de film; cunoscut și datorită tehnicii sale de filmare distinctivă, pe care a dezvoltat-o încă din timpul când realiya filme mute (m. 1963)
– 1909: A murit Karl Krumbacher, istoric şi filolog german; profesor de filologie greacă la Universitatea din München, a fost considerat drept întemeietorul studiilor de istorie bizantină, fiind, totodată, titularul primei catedre de filologie bizantină din lume; în 1892 a pus bazele primei reviste de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1856) – 115 ani
– 1915: S-a născut Frank Sinatra, cântăreţ şi actor de film american (m. 1998)
– 1923: S-a născut pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tapies; cunoscut datorită pânzelor şi compoziţiilor sale uimitoare, realizate uneori din materiale recuperabile (m. 2012)
– 1923: S-a născut Robert William „Bob” Barker, producător american de televiziune între anii 1956 și 1975 și prezentator de televiziune, fiind între 1972 și 2007 gazda emisiunii „Prețul Corect”; recompensat de-a lungul anilor cu 19 premii Emmy; activist pentru drepturile animalelor (m. 2023)
– 1928: S-a născut scriitorul kârgâz Chingiz Aitmatov (m. 2008)
– 1928: S-a născut pictorul şi sculptorul mexican abstract Manuel Felguerez; a făcut parte din aşa-numita „Generación de la Ruptura”, care s-a distanţat în jurul anului 1950 de curentul naţionalist al muralismului mexican – reprezentat de artişti precum Diego Rivera (1886-1957) şi David Alfaro Siqueiros (1896-1974) – în căutarea unei expresii artistice mai universale (m. 2020)
– 1929: S-a născut John Osborne, dramaturg şi scenarist britanic (m. 1994) – 95 de ani
– 1937: S-a născut Roberto Benzi, dirijor francez de origine italiană
– 1937: S-a născut interpreta americană de muzică pop Connie Francis (născută Concetta Franconero). NOTĂ: Mai multe surse menționează ca an al nașterii 1938
– 1940: S-a născut Dionne Warwick, cântăreaţa de rock, realizatoarea tv și actrița americană
– 1940: S-a născut Arnaldo Jabor, regizor și producător de film brazilian, scenarist, scriitor, jurnalist și expert politic pentru rețeaua de televiziune braziliană Rede Globo (m. 2022)
– 1943: S-a născut cântărețul, saxofonistul de jazz, compozitorul și producătorul american Grover Washington, Jr.; unul dintre fondatorii genului de jazz neted (m. 1999)
– 1945: S-a născut René Pétillon, unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti francezi în domeniul satirei politice și un popular autor de bandă desenată (cea mai cunoscută fiind „L’Enquęte corse”) (m. 2018)
– 1951: S-a născut Richard J. Davidson, doctor în psihologia personalității, psihopatologie și psihofiziologie, profesor de psihologie și psihiatrie la Universitatea din Wisconsin-Madison; fondator și președinte al Centrului pentru minți sănătoase; considerat, alături de Daniel Goleman, titan al jurnalismului științific și al cercetării în domeniul neuroștiințelor; în 2006 a fost numit unul din cei mai influenți 100 de oameni din lume, de către „Time Magazine”
– 1951: S-a născut exploratorul, pictorul, scriitorul și preotul rus Fiodor Koniuhov; primul om care a atins cinci puncte considerate inaccesibile ale Globului: polul Nord geografic (de trei ori), Polul Sud geografic, Polul inaccesibilității din Oceanul Arctic (insula Svalbard), Vf. Everest (polul alpiniștilor) și Capul Horn (polul navigatorilor)
– 1957: S-a născut actorul belgian Serge Larivière (m. 2018)
– 1963: A murit Yasujirō Ozu, regizor japonez de film (n. 1903)
– 1970: S-a născut compozitorul, pianistul şi profesorul scoţian David Horne
– 1999: A murit romancierul american Joseph Heller (n. 1923) – 25 de ani
– 2001: A murit Jean Richard, actor francez (n. 1921)
– 2013: A murit actriţa americană Audrey Totter, celebră pentru interpretarea unor roluri negative în filmele anilor 40 ai secolului trecut (n. 1917)
– 2013: A murit actorul american Tom Laughlin (nume real: Thomas Robert Laughlin) (n. 1931)
– 2018: A murit scriitorul, jurnalistul și editorul german Wilhelm Genazino (n. 1943)
– 2019: A murit actorul american Danny Aiello, specializat în roluri de mafiot italian (n. 1933) – 5 ani
– 2019: A murit Sir Peter (George) Snell, considerat cel mai mare atlet neo-zeelandez; triplu campion olimpic în probe de semifond (n. 1938) – 5 ani
– 2020: A murit fizicianul și profesorul american de origine germană Jack Steinberger; împreună cu colegii săi Leon Lederman şi Melvin Schwartz, a făcut cercetări asupra particulelor subatomice, a forţei nucleare şi a radioactivităţii; cei trei au primit Premiul Nobel pentru fizică în 1988 pentru descoperirea legăturii dintre neutroni (n. 1921)
– 2020: A murit scriitorul britanic John Le Carré (nume real: David John Moore Cornwell), maestru al romanului de spionaj, care a vândut peste 60 de milioane de cărţi în întreaga lume (n. 1931)
– 2020: A murit cântăreţul country Charley (Frank) Pride, primul star de culoare al acestui gen muzical şi, totodată, primul artist de culoare care a fost inclus în Country Music Hall of Fame; a câştigat patru premii Grammy (n. 1934)
– 2021: A murit cântărețul, actorul și producătorul mexican de film Vicente Fernandez, „regele cântecului popular” şi starul orchestrelor de mariachi, supranumit „Sinatra al muzicii ranchera”; în cei 50 de ani de carieră a fost recompensat cu trei premii Grammy şi cu nouă premii Latin Grammy (n. 1940)