EURONEWS (11 decembrie 2024) – Urgența privind presupusul amestec al Federației Ruse în alegerile din România a împins judecătorii români să sară peste proceduri și să ocolească transparența pentru a salva democrația românească, spun experții. Decizia Curții Constituționale a României de a anula alegerile prezidențiale a fost neobișnuită și fără precedent, au declarat doi experți pentru Euronews în legătură cu decizia de săptămâna trecută. Curtea Constituțională a anulat alegerile vineri, după ce o serie de informații declasificate au susținut că Rusia a organizat o campanie vastă pe rețelele sociale pentru a-l promova pe candidatul Călin Georgescu. Judecătorii constituționali au determinat o răsturnare de situație cu privire la această chestiune şi, la 5 decembrie, Curtea a anunțat că va lua în considerare anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, iar a doua zi instanța a decis să anuleze şi votul din turul al doilea, de la 8 decembrie. Ioan Stanomir, expert constituțional și profesor la Universitatea din București, a declarat că nu a fost niciodată o idee bună să se planifice o decizie după al doilea tur. „Dacă învingătorul ar fi fost Georgescu, ar fi însemnat practic încălcarea dreptului la vot de care se bucură toți românii”, potrivit lui Ioan Stanomir. De asemenea, este „destul de neobișnuit” ca o instanță să anuleze alegerile fără să acționeze pe baza vreunei plângeri oficiale, a adăugat Ioan Stanomir. Curtea Constituțională s-a sesizat din oficiu în acest caz și, deși a fost sesizată şi de ONG-uri, niciun organism de stat nu a depus plângere la Curte. Ioan Stanomir a declarat că instanța constituțională este singurul organism din România capabil să supravegheze și să anuleze alegerile prezidențiale, iar verdictul său în astfel de probleme este final. „Pare o interpretare foarte îndrăzneață a puterilor (Curții); este complet nouă”, a declarat Jan Wouters, profesor de politică europeană la Universitatea Catolică din Leuven, în Belgia, despre decizia din oficiu a Curții de a anula alegerile. Jan Wouters a declarat că, în multe țări, deciziile privind probitatea alegerilor ar fi luate de o comisie electorală și că, deși o astfel de autoritate există, competențele sale sunt mai degrabă limitate la chestiuni de procedură, logistică și organizare a alegerilor, „așadar, nu am văzut niciodată ceva de acest gen”. Ioan Stanomir a declarat că instanța a luat decizia cu bună credință și în apărarea democrației, dar a adăugat: „În modesta mea părere, cel mai mare dușman al Curții Constituționale este propria sa lipsă de legitimitate și credibilitate în ochii multor români”.
Transparența și responsabilitatea sistemului judiciar și a Curții Constituționale
„Curtea Constituțională este plină de persoane numite politic”, potrivit lui Ioan Stanomir, care a spus că legitimitatea acestor decizii ar fi sporită doar de independența Curții. „Atunci când acționezi ca și cum ai avea un stăpân politic, gradul de legitimitate scade și orice scădere a legitimității te împiedică să fii gardianul Constituției așa cum ar trebui să fii”, a spus el, adăugând că în acest caz slăbiciunea sistemului judiciar subminează legitimitatea acțiunilor sale. Curtea a citat utilizarea ilegală a tehnologiilor digitale, inclusiv a inteligenței artificiale, precum și surse de finanțare nedeclarate. Fără a-l numi pe Călin Georgescu, instanța a afirmat că un candidat a beneficiat de un „tratament preferențial” pe platformele de media sociale, denaturând voința exprimată a alegătorilor. Dacă instanța intervine cu două zile înainte de încheierea procesului electoral – în timp ce voturile diasporei românești sunt încă exprimate în străinătate – „trebuie să fii foarte clar cu privire la motive”, a spus el. Din acest motiv, Ioan Stanomir a spus că judecătorii ar fi trebuit să stabilească mai explicit natura suspiciunii de interferență străină din partea Rusiei. „Nu știm în ce măsură informațiile comunicate instanței au fost într-adevăr de o amploare care să justifice anularea alegerilor. Ei nu au dat niciun detaliu despre ceea ce a fost dezvăluit în acele documente. Au vorbit doar în acești termeni abstracți”, a spus el, adăugând că „în fierbinţeala momentului, au neglijat să fie foarte clari, foarte direcți, foarte preciși și foarte convingători”./mbaciu/rlambru
Autor: Sergio Cantone
Traducere: Magda Baciu