Cancelaria prezidenţială de la Kiev raportează că preşedintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. În cadrul întâlnirii, Zelenski şi Rutte au discutat o serie de chestiuni importante pentru Ucraina, subiectele principale fiind consolidarea apărării aeriene și garanțiile de securitate. Înainte de conversația cu secretarul general al Alianței, Zelenski a subliniat importanța întâlnirii „cu toți partenerii”, în cadrul unei vizite de două zile la Bruxelles, pentru a avea o poziție europeană comună „privind modul în care trebuie securizată Ucraina, întărirea oamenilor şi a armatei”. Biroul Președintelui de la Kiev a remarcat că, în cadrul întâlnirii dintre Zelenski şi Rutte, o atenție deosebită a fost acordată consolidării Forțelor de Apărare Aeriană ale armatei ucrainene, în special în perioada de iarnă. Pe contul său de Telegram, Volodimir Zelenski a descris întâlnirea cu Rutte ca fiind „importantă și foarte semnificativă”. „Principalele subiecte ale discuţiilor noastre – consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și fiabilitatea păcii, pe care cu toţii o aducem mai aproape” – a subliniat președintele. Acesta a mulţumit secretarului general al NATO și „tuturor partenerilor pentru disponibilitatea de a consolida mai activ scutul nostru aerian, precum și de a lucra împreună pentru garanții eficiente de securitate”. „Alianța va face totul pentru a face Ucraina cât mai puternică posibil, cât încă nu am trecut la o diplomație mai activă” – a afirmat Volodimir Zelenski. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, de asemenea, a transmis că Alianța este conștientă de necesitatea furnizării a 19 sisteme de apărare aeriană pentru a proteja infrastructura critică, la cererea Ucrainei. „Prin urmare, totul va fi pe ordinea de zi” – a remarcat Rutte, adăugând că NATO ar trebui „să facă tot ce este necesar acum pentru a se asigura că, atunci când vine vorba de apărarea aeriană, despre alte sisteme de arme, facem tot posibilul pentru a oferi tot ce ne stă în putere”. În plus, a declarat Mark Rutte, un alt subiect important al negocierilor a fost economia Ucrainei. Potrivit acestuia, „este foarte important exemplul Danemarcei și Lituaniei în ceea ce privește achiziționarea de arme ucrainene”. „Aceasta este o veste bună, pentru că înseamnă mai multe arme pentru Ucraina și, de asemenea, bani pentru economia ucraineană. Deci, aceasta este o modalitate foarte practică de a vă sprijini” – a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice. Anterior, Kievul a raportat că, în timpul vizitei la Bruxelles, Zelenski s-a întâlnit și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, calificând ulterior conversația față în față cu acesta drept una productivă. Problema consolidării apărării Ucrainei, în special a apărării aeriene, a fost o prioritate a discuţiilor cei doi lideri. Zelenski a transmis că a discutat cu Macron despre pregătirea unei alte brigăzi a Forțelor Armate ucrainene de către Franța, despre garanțiile de securitate și despre inițiativa liderului francez privind prezența în Ucraina a „forțelor care ar putea contribui la stabilizarea drumului către pace”./sdan/gpodea
(Agenția de presă RBC – 19 decembrie)