Răzvan Moceanu
■ 1 ianuarie – Radio România Internaţional, postul pentru străinătate al Radio România, a continuat tradiţionala anchetă de opinie printre ascultătorii săi şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale pentru a decide care dintre personalităţile prezentului şi-a pus amprenta cel mai mult în 2023, în sens pozitiv, asupra lumii.
Omul Anului 2023 la RRI a fost desemnat Antonio Guterres, Secretarul General ONU.
Gutteres a fost urmat, în preferinţele ascultătorilor şi utilizatorilor RRI, de Papa Francisc şi de laureata Nobel pentru Pace, activista iraniană pentru drepturile omului Narges Mohammadi.
Au mai fost nominalizaţi jurnaliştii din întreaga lume care se opun războiului, în special în Ucraina și Gaza, și care continuă să transmită informații corecte, riscându-și viața, poporul palestinian şi victimele războiului din Fâşia Gaza. Printre lideri propuşi pentru Omul Anului 2023 la RRI s-au mai aflat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, preşendinta Taiwanului, Tsai Ing-Wen, premierul israelian Benjamin Netanyahu, primarul Timişoarei, Capitală Europeană a Culturii 2023, Dominic Fritz, dar și cantautoarea şi activista socială americană Taylor Swift şi Hosai Ahmadzai, prezentatoare TV din Afganistan
■ 11 ianuarie – Pianistul Sorin Zlat și solista Mihaela Alexa, alături de Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru, au susţinut primul concert al noului an la Sala Radio, Unforgettable: A Tribute to Natalie Cole – eveniment dedicat uneia dintre cele mai îndrăgite artiste de jazz
■ 11 ianuarie – Publicul bucureștean s-a reîntâlnit cu reputatul dirijor Cristian Măcelaru, la Ateneul Român. Maestrul a dirijat Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, programul fiind Hydra (p.a.a.) de Ştefan Stoianovici, Simfonia spaniolă de Edouard Lalo, solistă violonista Sarah Nemțanu, și poemul simfonic O viață de erou de Richard Strauss, într-un concert dedicat memoriei dirijorului George Georgescu.
- La finalul concertului, spectatorii l-au felicitat pe Cristian Măcelaru în cadrul unei sesiuni de autografe pe care artistul a acordat-o pe albumul Cristian Măcelaru – Orchestra Națională Radio. Ceaikovski, Dvořák, apărut la Editura Casa Radio. Sesiunea de autografe a avut loc în foaierul Ateneului Român
■ 12 ianuarie – Noul an a început la Sala Radio în pași de dans! Orchestra Națională Radio a propus un concert cu un repertoriu atractiv – două Dansuri ungare semnate de Brahms, două Dansuri slave create de compozitorul ceh Antonín Dvořák, Dansurile polovțiene din opera Cneazul Igor de Borodin, Preludiu și Mazurka din baletul Coppélia compus de Léo Delibes.
Călătoria muzicală a cuprins și un popas prin țările nordice – prin evocarea celebrului personaj Peer Gynt, surprins de compozitorul norvegian Edvard Grieg – și o vizită imaginară prin Boemia, grație poemelor simfonice Vysehrad și Vltava, compuse de Bedřich Smetana.
Seara de la Sala Radio s-a deschis cu uvertura cunoscutei operete Liliacul, semnată de Johann Strauss fiul, și s-a încheiat cu un bis la fel de celebru, conceput de același mare compozitor vienez, valsul Dunărea albastră.
Concertul s-a desfășurat sub bagheta dirijorului austriac Alexander Steinitz
■ 14 ianuarie – A avut loc la Ateneul Român a doua ediție a Galei premiilor Musicrit, eveniment organizat de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM), ce recompensează Excelența artistică și editorială în domeniul muzicii culte.
Premiul “Tânărul jurnalist al anului” a revenit unui realizator Radio România Muzical, Petre Fugaciu.
Printre premianții Concursului de critică muzicală “Mihail Jora”, organizat de UCRRM, care și-au primit distincțiile cu ocazia Galei Musicrit, se numără și Ana Sireteanu, care a obținut premiul al III-lea, dar și premiul special pentru critică de operă, oferit de regizorul Rareș Zaharia, în amintirea mamei sale, regretatul muzicolog Mioara Bâscă, cu o carieră îndelungată în calitate de consilier artistic la Orchestra de Cameră Radio. Ana Sireteanu este colaboratoare Radio România Muzical.
Organizatoarea Galei Musicrit și Președinta Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România este Luminița Arvunescu, realizator Radio România Muzical, autoarea emblematicei emisiuni “Seara de operă”
■ 15 ianuarie – De Ziua Culturii Naţionale, toate posturile Societăţii Române de Radiodifuziune au celebrat cultura, în toate formele ei.
- Radio România Cultural a transmis în direct Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023, eveniment care marchează cea de-a paisprezecea ediție a Zilei Culturii Naționale, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București. Radio România Cultural este coproducător al Galei încă de la prima ediție.
- Radio România Muzical a dedicat întreaga zi de 15 ianuarie Culturii Naționale. Interpretul zilei a fost celebrul dirijor Sergiu Celibidache. Baritonul Nicolae Herlea, dirijorul George Georgescu, pianistul Daniel Ciobanu, violonistul Florin Iliescu, violistul Răzvan Popovici, pianista Aurelia Vișovan, violoncelistul Andrei Ioniță și pianistul Cătălin Șerban au fost doar câţiva dintre artiştii care au putut fi ascultaţi la Radio România Muzical. În cadrul festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi 2023, s-a difuzat înregistrarea operei E vina ta! de Simona Strungaru, actuala dirijoare a Big Bandului Radio.
- Radio România Actualități l-a avut ca invitat special al emisiunii Prietenii de la Radio pe Radu Vancu, câştigătorul celei de-a 14-a ediţii a Cărţii de poezie a anului (2023). Pe parcursul întregii zile, RRA a transmis ştiri, relatări, corespondenţe, reportaje de la evenimentele dedicate Zilei Culturii Naţionale din ţară şi de peste hotare.
- Studiourile teritoriale ale Societăţii Române de Radiodifuziune, Antena Satelor, Radio România Internaţional, Redacţia Minorităţi, Radio 3Net au pregătit programe speciale dedicate sărbătorii culturii naţionale.
- Tot în această zi, Agenţia de presă Rador Radio România a lansat un documentar extins despre importanţa Zilei Culturii Naţionale
■ 16 ianuarie – Editura Casa Radio a organizat, în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria” din Ploieşti, evenimentul intitulat La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului.
În contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, Editura Casa Radio şi-a îndreptat atenţia din nou către tinerii cititori, ieşind totodată în întâmpinarea profesorilor care au dorit să descopere modalităţi inedite de a preda literatura română.
Au participat la eveniment profesorii Catedrei de limba şi literatura română și ai Catedrei de educație muzicală din Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, precum şi elevii claselor de liceu, coordonaţi de doamnele profesoare Corina Barbu, Raluca Faur, Ruxandra Popescu, Mihaela Răducea, Luiza Petrov
■ 16 ianuarie – Potrivit celui mai recent studiu publicat de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul de toamnă din 2023, Radio România Actualităţi este lider de piaţă în București, atât pe indicatorul Market Share (14,2%), cât și ca număr de ascultători (188.800 persoane).
Audienţa posturilor Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor şi Reţeaua Studiourilor Regionale) însumează 3.090.700 de ascultători zilnic, posturile SRR ocupând 23% din timpul total de ascultare la nivel național, fapt care plasează Societatea Română de Radiodifuziune în topul preferinţelor ascultătorilor.
Valul de toamnă al Studiului de Audienţă Radio a fost realizat în perioada 28 august – 17 decembrie 2023 de către IMAS – MARKETING ȘI SONDAJE şi MERCURY RESEARCH. În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban, rural şi în municipiul Bucureşti, pe un eșantion de 10.165 persoane. Măsurarea audienţei posturilor de radio încadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare existente pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research)
■ 17 ianuarie – Orchestra de Cameră Radio a revenit în noul an pe scena Sălii Radio și a propus un concert Stravinski/Mozart/Mendelssohn, sub bagheta dirijorului britanic Christopher Warren-Green, directorul muzical al London Chamber Orchestra, extrem de cunoscut publicului larg grație implicării sale în evenimentele majore din viața Familiei Regale britanice.
Concertul a fost și un prilej de a-l revedea pe pianistul Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, care a interpretat Mozart – Concertul nr. 17 pentru pian şi orchestră
■ 19 ianuarie – La Sala Radio a avut loc un concert superb Mozart/Beethoven, sub bagheta dirijoarei Katharina Wincor (Austria). Prezentat de Orchestra Națională Radio, evenimentul l-a avut ca invitat special și pe pianistul român stabilit la Londra Mihai Ritivoiu. El a interpretat celebrul Concert nr. 5 pentru pian și orchestră de Beethoven, supranumit Imperialul, creație ce a reprezentat o revoluție în lumea muzicii
■ 25 ianuarie – Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru, și invitații săi, compania de dans Jazz Roots Bucharest, au propus la Sala Radio o seară de muzică și dans, un eveniment plin de energie și de bucuria swing-ului.
„The Magic of Swing este un eveniment deosebit, în care celebrăm un stil emblematic pentru muzica de Big Band – swingul. Cu acest concert-spectacol, în care muzica va fi însoțită și de dans în stilul specific Lindy Hop, prin colaborarea cu trupa de dans Jazz Roots Bucharest, ne propunem să încălzim sufletele tuturor celor ce se vor afla în sală sau ne vor asculta pe frecvențele Radio România. Vom interpreta unele dintre cele mai renumite piese ale erei swing-ului – Sing Sing Sing, Big Apple Contest, Flying Home, Sipsy Doodle sau Cute”, declara despre eveniment dirijoarea Big Band-ului Radio, Simona Strungaru
■ 25 – 28 ianuarie – Unul dintre cele mai importante jurii internaționale care acordă premii pentru producții audio-video, International Classical Music Awards (ICMA), ale cărui distincții sunt deseori numite “Oscarurile muzicii clasice”, s-a reunit pentru prima dată în România. Cel mai recent succes românesc la premiile ICMA a fost anunțat în 18 ianuarie: titlul Tânărul artist al anului revenind sopranei Aida Pascu.
Este o uzanță ca ședințele anuale să fie găzduite de un membru al juriului; cu această ocazie, membrii juriului, jurnaliști și manageri la câteva dintre cele mai importante reviste, radiouri și publicații online dedicate muzicii culte, să participe și la evenimente muzicale din orașele care găzduiesc întâlnirile.
În 2024, întâlnirea a fost organizată de Radio România Muzical, care este parte din juriul ICMA din 2019. Membrii juriului au participat la concertele de stagiune ale Orchestrei Naționale Radio și Orchestrei Filarmonicii George Enescu.
Special pentru vizita juriului ICMA a fost organizat de Filarmonica din Brașov și Radio România Muzical recitalul extraordinar Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, sâmbătă, 27 ianuarie, ora 19:00, la Sala Patria. Protagoniști au fost muzicieni prestigioși, care au interpretat un repertoriu românesc reprezentativ: violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor Radio România, acompaniat de pianistul Eduard Kunz au propus Sonata a III-a „în caracter popular românesc” de George Enescu; violistul Răzvan Popovici, binecunoscutul organizator al festivalurilor Sonoro, împreună cu pianistul Ioan Dragoș Dimitriu, director artistic al filarmonicii brașovene, au propus Konzertstück de George Enescu, alături de Arioso și Allegro de concert de Stan Golestan. Invitați speciali ai acestui recital au fost violonista de origine română Iuliana Münch, acompaniată de pianistul André Parfenov cu un repertoriu de transcripții și lucrări originale realizate de André Parfenov. A prezentat Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical și membru al juriului ICMA
■ 26 ianuarie – La Sala Radio, Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu) au prezentat o gală de operă, sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Invitată specială a serii a fost soprana Cristina Păsăroiu, un star internațional, aplaudată pe scene importante, ca Operele din Nisa și din Frankfurt, Deutsche Oper Berlin sau Gran Teatre del Liceu – Barcelona
■ 28 ianuarie – Primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio a fost dedicat memoriei actriței Natașa Raab, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.
Cu acest prilej, Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraș, i-a adus un omagiu, un eveniment conceput ca o întâlnire de suflet, prin care imaginea apreciatei actrițe a fost readusă în inimile spectatorilor. Ca semn al prețuirii și prieteniei ce i-au purtat-o, au fost prezenți pe scena Sălii Radio interpreți de seamă ai folclorului românesc: Gheorghe Roșoga, Steliana Sima, Cristian Pomohaci, Gheorghița Nicolae, Alexandru Pugna, Silvana Rîciu, Valentin Albeșteanu și Taraful de oraș
■ 31 ianuarie – Orchestra de Cameră Radio a prezentat un eveniment de înaltă ținută, conceput în jurul invitatului special al serii: celebrul violonist francez David Grimal, care a evoluat pe scena Sălii Radio, în dublă ipostază, de solist și dirijor. El a interpretat pe o vioară Stradivarius din 1710 – denumită Ex-Roederer.
Programul serii a fost dedicat integral compozitorului austriac Franz Schubert: Simfonia nr. 5, Rondo în la major pentru vioară și orchestră de coarde, Konzertstück pentru vioară şi orchestră și Simfonia nr. 8 – Neterminata
■ 2 februarie – Primul concert al lunii februarie la Sala Radio a însemnat o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială – au fost ascultate creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – Mozart și Bruckner. Lucrările au fost interpretate de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului vienez Sascha Goetzel.
Seara de la Sala Radio s-a deschis cu Mozart: Simfonia nr. 41 – Jupiter, ultima sa simfonie, compusă în vara anului 1788. Itinerariul muzical vienez a continuat cu Missa nr. 3 în fa minor semnată de Anton Bruckner (1824-1896), de la a cărui naștere aniversăm 200 de ani.
Missa a fost interpretată cu participarea Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu, și în ipostază solistică au fost aplaudaţi Sofia Nesje Enger – soprană, Lilia Istratii – mezzo-soprană, Adorján Pataki – tenor și Iustinian Zetea – bas
■ 8 februarie – Pe scena Sălii Radio a avut loc o premieră, o întâlnire muzicală „explozivă”: pentru prima dată, Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) a cântat alături de o redutabilă formație de fusion-rock instrumental, Platonic Band – Nicu Patoi este chitaristul, compozitorul și cel care dă tempo-ul activității acestui grup, secția ritmică este formată din bateristul Răzvan „Lapi” Lupu, a cărui experiență adună tot ce a dat rock-ul mai bun în ultimii 35 de ani, și din basistul Adrian Ciuplea, maestrul frecvențelor joase, trecut prin școala clasică, iar cvartetul este completat de vocalistul și percuționistul Berti Barbera, aducător de nuanțe și vorbă bună, un colaborator constant al Big Band-lui Radio în ultimii 20 de ani
■ 9 februarie – Orchestra Națională Radio a fost dirijată de Radu Paponiu, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, pe scena Sălii Radio aflându-se și pianistul Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, care a interpretat Burlesca în re minor pentru pian și orchestră, semnată de Richard Strauss. Seara s-a deschis cu Hore, lucrare creată de compozitorul Adrian Pop, și s-a încheiat cu Simfonia a 8-a de Dvořák, partitură dirijată la Praga, la premiera absolută din 2 februarie 1890, de compozitorul însuși
■ 13 februarie – Prin programe speciale, Radio România a sărbătorit, Ziua Mondială a Radioului.
Ajuns la vârsta Centenarului, radioul este prezentat de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) ca fiind „parte esenţială a vieţii miliardelor de oameni din întreaga lume”.
Tema ediției din acest an a fost Radio: un secol de informare, divertisment și educație.
Posturile Societății Române de Radiodifuziune au prezentat, în emisiunile lor, interviuri cu jurnaliști, experți media, profesori, personalităţi și opinii ale ascultătorilor noștri. Programele Radio România au inclus dezbateri despre viitorul radioului și înregistrări ale European Broadcasting Union (EBU) ce au adus în prim plan muzicieni români de renume internațional.
Toate acestea subliniază rolul radioului în viața personală şi profesională a fiecăruia dintre noi. Declarația UNESCO dedicată Zilei Internaţionale a Radioului, intitulată „Radioul, ghidul de încredere într-o lume în schimbare”, s-a regăsit pe site-urile tuturor posturilor Radio România
■ 13 februarie – EBU (European Broadcasting Union) a făcut publică o statistică referitoare la schimburile muzicale derulate în cadrul acestei organizații care reunește radiodifuziunile publice europene, având membri asociați din America, Asia și Australia. Raportul plasează Radio România Muzical (RRM) pe locul 1 în topul radiodifuziunilor care transmit evenimente în direct preluate în cadrul schimburilor muzicale EBU. RRM a transmis în direct, din oferta EBU, pe parcursul anului 2023, 68 de evenimente – concerte simfonice și spectacole de operă. Pe locul secund în acest top se plasează radiodifuziunea publică letonă, cu 65 de evenimente și apoi, radiodifuziunea italiană, cu 55 de evenimente
■ 14 februarie – De ziua îndrăgostiților, Orchestra de Cameră Radio a propus un eveniment deosebit îndrăgostiților de muzică! Pe scena Sălii Radio s-au aflat doi invitați care și-au construit o carte de vizită internațională extraordinară, violonistul Liviu Prunaru, concertmaestru al Royal Concertgebouw Amsterdam și Sophia Reuter (la violă), formată sub îndrumarea celebrului violonist Yehudi Menuhin, membră a Staatskapelle Berlin.
Programul serii a cuprins lucrări semnate de Mozart – Simfonia concertantă în mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră, Ceaikovski – Souvenir de Florence și creația compozitorului suedez Kurt Atterberg – Suita pentru vioară, violă şi orchestră
■ 15 februarie – Radio România Cultural a transmis în direct, de la CREART – Sala Teatrelli, a doua ediție a programului de performance pro-lectură intitulat Lecturi Șoptite #2. Acesta a avut loc de Ziua Națională a Lecturii și i-a avut protagoniști pe poeta și actrița Ioana Crăciunescu, poeta și managerul cultural Cătălina Bălan, scriitorul, traducătorul și curatorul Bogdan Ghiu și muzicianul și universitarul Fernando Mihalache, creatori cu activitate și inspirație artistică pe malurile Senei și ale Dâmboviței. Inițiatorul programului este scriitorul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu
■ 15 februarie – Editura Casa Radio-Radio România a organizat evenimentul de lansare a volumului de versuri Insurecţii/Incantaţii, de Magda Cârneci, care a avut loc, în prezenţa autoarei, de Ziua Națională a Lecturii, la Librăria Cărtureşti Verona.
Audiobookul Insurecţii/Incantaţii, de Magda Cârneci, publicat în colecţia Biblioteca de poezie românească, conţine 40 de poeme alese din volumele semnate anterior și rostite la microfonul Radio România în anul 2022.
Criticul literar Cosmin Ciotloş semnează prefaţa şi notele acestui volum. Antologia face parte dintr-o serie dedicată poeţilor Generaţiei ’80, în care au mai fost editaţi Mariana Marin, Traian T. Coşovei, Ion Stratan, Florin Iaru ş.a. Cartea-obiect cuprinde ilustraţiile realizate de artista Ioana Aron.
La evenimentul de lansare au fost prezenţi criticii literari Cosmin Ciotloş şi Ion Bogdan Lefter, iar evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de autoare
■ 16 februarie – Orchestra Națională Radio a invitat la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani: Johannes Brahms. Pe parcursul stagiunii 2023-2024, ansamblul Radio România a prezentat Integrala lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms, în cadrul a patru concerte extraordinare, proiect conceput în jurul aniversării a 190 de ani de la nașterea compozitorului.
Cel de-al doilea concert al Integralei Brahms s-a derulat sub bagheta dirijorului american John Axelrod, director muzical și dirijor principal al Swiss National Orchestra și care colaborează, ca dirijor principal, cu Orchestra Simfonică București. Un alt invitat special al serii a fost și violonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional George Enescu (2021), care a interpretat Concertul în re major pentru vioară și orchestră, singurul concert pentru vioară semnat de marele compozitor
■ 18 februarie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat prima premieră a anului, la Radio România Cultural: spectacolul radiofonic Biroul Obiectelor Pierdute | B.O.P. de Radu Herjeu. Adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru. Distribuţia: Alexandru Conovaru, Ana Maria Bălescu, Rodica Mandache, Virginia Rogin, Marius Rizea, Daniela Ioniță Marcu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Florin Bădic. Redactor: Irina Zlotea. Regia muzicală şi regia artistică: Mihnea Chelaru
■ 18 februarie – La Sala Radio a avut loc concertul anual devenit o tradiție pe scena bucureșteană – Dragobetele sărută fetele. Evenimentul folcloric prezentat în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș, a fost susţinut de tineri artişti, deja cunoscuți ai scenei folclorice românești: Emilia Dorobanțu, Valentin Sanfira, Loredana Streche, Florin Boita, Narcisa Băleanu, Paul Ananie, Andra Matei, Ilie Caraş, Ștefania Narenji, Daniel Turică, Georgiana Aurică, Gabriel Lungu. A participat și ansamblul de dansuri Cununa Carpaţilor al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română
■ 20 februarie – La sediul Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în spatele Bisericii Albe) a avut loc vernisajul expoziției „Centenar Horia Șerbănescu”, un eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic.
Au participat: Gina Pătrașcu, Ilinca Șerbănescu, Dara Codescu, Silvia Cusursuz, Dan Claudiu Tănăsescu, Emilia Popescu, Mihai Mălaimare, Manole Pavel Dan. Amfitrion: Loreta Popa
■ 22 februarie – Big Band-ul Radio România a organizat o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio. De această dată, invitatul special al evenimentului a fost renumitul saxofonist Tony Lakatos. Muzician de top al scenei internaționale, a făcut parte din Big Band-ul Radio Frankfurt – alături de care a cântat timp de 30 de ani – și a colaborat cu mari nume ale jazz-ului, precum Anthony Jackson, Randy Brecker, Alex Sipiagin sau Jim McNeely.
Programul concertului intitulat „Blue Chilli” – denumire pe care o poartă și recentul disc al lui Lakatos – a cuprins compoziții ale saxofonistului, în aranjamente semnate de unul dintre cei mai de seamă aranjori pentru Big Band: Jim McNeely. Printre piesele care au fost ascultate la Sala Radio se numără: „Blue Chilli”, „Zoot Suits”, „Mingus Diggs”. Lui Toni Lakatos i s-a alăturat ca solist prim-trompetistul Big Band-ului Radio, Sebastian Burneci. Seara de jazz de la Sala Radio a fost dirijată de Simona Strungaru
■ 28 februarie – Tânărul violoncelist român Jan Sekaci, care a obținut în 2021 premiul I la cunoscutul concurs Johannes Brahms din Austria, a fost invitat să concerteze la Sala Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta apreciatului dirijor Cristian Mandeal.
În concertul de la Sala Radio, tânărul violoncelist român a interpreta Schumann: Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, o lucrare pe care compozitorul german a finalizat-o în doar două săptămâni, dar pe care nu a apucat să o asculte în timpul vieții sale
■ 28 februarie – UK International Radio Drama Festival a publicat lista producțiilor radiofonice intrate în competiție, iar Teatrul Național Radiofonic (TNR) – Radio România a fost selectat cu două spectacole radiofonice în regia lui Mihnea Chelaru: secțiunea Audio Drama – Langholzfeld de Andreas Jungwirth (traducerea: Ciprian Marinescu, adaptarea radiofonică: Oana Cristea Grigorescu) și secțiunea Short Form Drama – Spre bătălie de Răzvan Ursuleanu (adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru și Oana Cristea Grigorescu)
■ 29 februarie – Corul de Copii Radio a susţinut un concert extraordinar prezentat alături de Corul de Copii al Radiodifuziunii Bulgare, la Sala Radio. În cadrul programului de cooperare internațională între Radio România și Radiodifuziunea Bulgară cele două ansambluri au concertat pentru prima dată împreună, la București, în cadrul unui eveniment dedicat excelenței corale. Ansamblul de la Sofia se pregătește sub îndrumarea dirijoarei Venetsia Karamanova și a pianistei Siana Atanasova, iar Corul de Copii Radio este pregătit de dirijorul Răzvan Rădos și de pianista Magdalena Faur
■ 1 martie – Săptămâna Girl Power a început, pe București FM. Medaliate în sport, creatoare de conținut, de modă sau de fapte bune, femei care practică cu succes profesii considerate multă vreme apanajul bărbaților, au venit la microfonul București FM și și-au spus poveștile. Andreea Esca, Andreea Marin, Adina Buzatu, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, Atena Boca, Narcisa Lecușanu, Larisa Iordache, Ștefania Voicu, Cristiana Oprea au dezvăluit câte bariere au întâmpinat pe drum, în câte halte s-a oprit „personalul” lor către succes și cum te poți bucura de călătorie, în ciuda obstacolelor întâlnite în cale
■ 1 martie – Prima zi a primăverii a adus pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical! Orchestra Națională Radio a interpretat Simfonia nr. 1 – Simfonia primăverii, semnată de Robert Schumann, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață. Sub conducerea muzicală a dirijorului italian David Crescenzi, s-a ascultat la Sala Radio și Soirées musicales (după Rossini), lucrare semnată de Benjamin Britten, dar și Concertul pentru fagot și orchestră creat de compozitorul german Carl Maria Von Weber. Această lucrare a reprezentat și un prilej de a-l aplauda, ca solist, pe fagotistul Adrian Jojatu
■ 1 – 31 martie – Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme… sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor s-a auzit în fiecare zi a lunii martie, în cadrul proiectului Ascultă 5 minute de muzică clasică, inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010
■ 3 martie – La Sala Radio a fost programată o sărbătorire a primăverii și a muzicii de cea mai înaltă calitate, cu un concert cameral ce demonstrează că muzica clasică este pentru toți. Concertul de Mărțișor, organizat de Asociația SoNoRo și Radio România Muzical, a devenit deja o frumoasă tradiție.
În 2024, pentru a cincea întâlnire sub semnul Frumosului și Valorii, Răzvan Popovici și invitații au aşteptat publicul la Sala Radio. Alături de binecunoscutul violist cu o bogată carieră internațională și creatorul festivalurilor SoNoRo, s-au aflat nume importante ale scenelor de concert: violonistul Nicolas Dautricourt și pianista Shani Diluka
■ 4 martie – Jurnalistul si scriitorul Viorel Popescu, realizatorul emisiunii cu public “Viața ca un spectacol”, la Radio România, a aniversat împreună cu prietenii apropiaţi împlinirea a 80 de ani, la Universitatea Ecologică din Bucureşti. O seară cu emoții și multă bucurie, un prilej de rememorare a istoriei recente a radioului în care Viorel Popescu îşi are un loc de cinste. Acesta a fost distins cu medalia aniversară Radio România 95 şi cu Diploma de Excelenţă semnată de Răzvan Ioan Dincă, preşedinte director general SRR
Sursa foto: https://www.facebook.com/mariatoghina/posts/10226049836968625
■ 7 martie – Cunoscuta cântăreață Elena Gheorghe a sărbătorit 20 de ani de carieră artistică și a marcat această aniversare printr-un concert de jazz, prezentat alături de Big Band-ul Radio România. Artista a urcat pe scena Sălii Radio în evenimentul intitulat Embraceable You, dirijat de Simona Strungaru
■ 8 martie – De Ziua Internațională a Femeii – vineri, 8 martie, Orchestra Națională Radio a propus la Sala Radio un eveniment dedicat prezenței feminine în muzică. Au urcat pe scenă două invitate speciale cu o carte de vizită extraordinară: dirijoarea Jessica Cottis și pianista Adela Liculescu. În plus, programul serii s-a deschis cu o creație semnată de o compozitoare – Diana Rotaru, Corale și cutii muzicale. Au mai fost audiate în programul serii Mozart, Concertul nr. 23 pentru pian și orchestră și Richard Strauss, suită din opera Cavalerul rozelor.
La finalul concertului, spectatorii s-au reîntâlnit cu solista serii în foaierul central al Sălii Radio, în cadrul unei sesiuni de autografe acordate de Adela Liculescu pe albumul Moștenitorii României Muzicale, apărut la Editura Casa Radio în colecția Radio România Muzical
■ 12 martie – Teatrul Național Radiofonic a organizat, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, audiția cu public a spectacolului radiofonic Omul cu mârțoaga de George Ciprian, în regia lui Dan Tudor.
Adaptarea radiofonică a piesei lui George Ciprian a fost realizată de Dan Tudor și Domnica Țundrea. În distribuţie: Dan Tudor, Marius Bodochi, Ana Ioana Macaria, Dragoș Ionescu, Afrodita Androne, Tudorel Filimon, Andrei Duban, Orodel Olaru, Florin Dobre. Asistența tehnică: Florin Bădic. Regia de studio: Renata Rusu. Regia tehnică și muzicală: Mădălin Cristescu. Redactor și producător: Domnica Ţundrea
■ 13 – 17 martie – Cel mai longeviv și mai îndrăgit proiect național dedicat cărții, derulat de Radio România de trei decenii, a deschis și în 2024 sezonul târgurilor de carte: miercuri, 13 martie, a început ediția cu numărul 22 a Târgului Gaudeamus Radio România, organizat în Craiova.
Evenimentul este organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Oltenia – Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, și s-a desfășurat în spațiul care l-a găzduit încă de la ediția inaugurală, foaierul Teatrului Național Marin Sorescu.
Președintele de onoare al ediției a fost Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman, directorul Muzeului Exilului Românesc, muzeu unic în România.
Deschiderea oficială a ediției a avut loc miercuri, 13 martie, la ora 12:00.
Pentru pasionații de lectură care nu au putut ajunge la prima ediție din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, website-ul www.gaudeamus.ro a găzduit ediția online. Standuri virtuale, evenimente transmise live din incintă și informații la zi despre noutățile editoriale, ofertele de târg și proiectele speciale ale participanților au fost astfel disponibile de oriunde s-au aflat aceștia.
Reperele ediției:
- 34 de participanți, printre care se regăsesc cele mai prestigioase edituri și agenții de distribuție de carte din țară;
- peste 10.000 mii de titluri, multe dintre acestea publicate în ultimele luni și prezentate în premieră la un târg de carte;
- peste 30 de sesiuni de lansare și prezentare de carte, dezbateri, cu prilejul cărora au fost lansate peste 40 de titluri și ateliere de creație pentru copii;
- etapa zonală a Concursului Național de Lectură Mircea Nedelciu, organizată de Radio România Oltenia – Craiova, care a avut loc joi, 14 martie, începând cu ora 12.00;
- proiectul Invitați de nota 10: Olimpicii României, prin care Radio România premiază excelența în educație, atestată aici de premiile obținute de tinerii craioveni la olimpiade și concursuri internaționale;
- numeroase concursuri cu premii atractive derulate în perioada 13-17 martie pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus
■ 13 martie – Violoncelistul Răzvan Suma, cunoscut publicului din România mai ales ca urmare a turneelor sale naționale (precum Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello?), a revenit pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra de Cameră Radio. Răzvan Suma a interpretat Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră semnat de Haydn. În programul serii de la Sala Radio au mai fost ascultate Simfonia nr. 82 – supranumită Ursul, lucrare compusă de același compozitor austriac. Seara de la Sala Radio s-a deschis cu lucrarea lui Schumann Uvertura, Scherzo şi Finale.
Întregul eveniment s-a desfășurat sub bagheta dirijorului Noam Zur, fost asistent al celebrului compozitor și dirijor Pierre Boulez, în cadrul Orchestrei Academiei Festivalului de la Lucerna
■ 15 martie – Alături de Orchestra Națională Radio, a fost aplaudată pe scena Sălii Radio, violonista Ioana Cristina Goicea, care a interpretat Bartók – Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră.
Evenimentul s-a derulat sub bagheta lui Kerem Hasan, unul dintre cei mai interesanți tineri dirijori britanici
■ 17 martie – Orchestra de Muzică Populară Radio a susţinut, la Sala Radio, un nou eveniment special: Romanțele dorului, un concert dedicat romanței românești.
Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș, a fost ascultat un repertoriu cu parfumul vremurilor de altădată, în interpretarea unor mari artişti români şi a laureaţilor Festivalului Naţional de Romanţe Crizantema de aur. Pe scena Sălii Radio au urcat Alina Mavrodin Vasiliu, Giorgio Martin, Camelia Florescu, Marius Bălan, Rodica Pop Seling, Cristian Fodor, Ana Cebotari, Florian Popa, Ina Cristea, Mădălin Băldău și pianistul Tudor Scripcariu
■ 18 martie – Radio România a anunţat deschiderea înscrierilor pentru Festivalul Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, ediția a XII-a, care se va desfășura la București în perioada 23-28 iunie 2024. Pot fi înscrise producții realizate din 1 iulie 2022 până în prezent, în toate cele trei categorii de concurs: Audio Drama, Short Forms și Binaural Drama. Regulamentul festivalului, fișa de înscriere și standardele tehnice sunt disponibile pe site-ul festivalului www.grandprixnova.ro
■ 20 martie – Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta și un program dedicat integral lui Mozart au definit un eveniment de neratat la Sala Radio.
Concertul oferit de Orchestra de Cameră Radio a prezentat un repertoriu ce a cuprins uvertura celebrei opere Don Giovanni, Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră și Simfonia nr. 38 – Praga
■ 21 martie – Saxofonistul Cristian Soleanu a urcat pe scena Sălii Radio ca invitat al Big Band-ului Radio, într-o seară de jazz specială, intitulată Short Stories. Evenimentul a fost dirijat de Simona Strungaru
■ 21 martie – București FM a transmis live, NOAPTEA DE POEZIE la Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR). La MNLR (strada Nicolae Crețulescu 8), bucureştenii au avut intrare liberă la un spectacol care a celebrat poezia şi poeţii.
Invitații speciali au fost Ion Mureșan și Ioan Es. Pop – doi dintre cei mai importanți și carismatici poeți români contemporani. Au citit mai tinerii lor colegi: Livia Roșca, Ioana Iuna Șerban, Gabriela Toma și Dan Pleșa. Lecturile au fost însoţite de muzica celor de la Mike Godoroja & Blue Spirit
■ 21 martie – Radio România Cultural a transmis în direct, de la CREART – Sala Teatrelli din Bucureşti, performance-ul Noaptea de poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Ligia Keșișian și Sorin Gherguț, alături de inegalabilii George Mihăiță și Mircea Vintilă, au fost în sufrageria Teatrelli și în direct la Radio România Cultural. Artistul vizual Mihai Zgondoiu a pregătit o instalație art-food, o felie de poezie, din 7 torturi ce au un desen și un vers din poeții prezenți în spectacol
■ 22 martie – Orchestra Natională Radio, dirijată de Gheorghe Costin, a propus o întâlnire cu Beethoven, pe care celebrul violonist Yehudi Menuhin îl descria ca fiind: „Un colos dincolo de înțelegerea majorității muritorilor”.
Au fost audiate la Sala Radio două lucrări semnate de Beethoven: uvertura Egmont și Simfonia a 8-a. În cadrul aceluiași concert de la Sala Radio, pianistul Toma Popovici a interpretat Concertul pentru pian, creație a compozitorului român Paul Constantinescu
■ 22 – 31 martie – Editura Casa Radio Radio România a participat la a doua ediţie a Festivalului Cărţilor Deschise, de la Opera Comică pentru Copii.
- Editura Radio România a organizat sâmbătă, 30 martie, între orele 16:00-18:00, Atelierul de jurnalism pentru juniori – Amuză-te şi învaţă cu Radio-Prichindel!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, prichindeii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani au avut ocazia să înveţe cum se realizează un interviu şi o ştire de nota 10. Şi-au exersat abilităţile de comunicare, imaginându-şi dialoguri cu personajele preferate din audiobookurile colecţiei Radio-Prichindel. Poveştile în bandă desenată şi piesele de teatru radiofonic pentru copii, cu vocile marilor actori români, alese din Fonoteca de Aur Radio România şi înregistrate pe suport digital, au fost cea mai bună sursă de inspiraţie şi creaţie pentru copii
■ 25/26 martie/2 aprilie – Teatrul Național Radiofonic Radio România a prezentat în premieră absolută, în cadrul proiectului Biografii, memorii, un serial de teatru-document dedicat scriitoarei Ana Blandiana.
- Marți, 26 martie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural: Ana Blandiana – Copilul din sufletul meu. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Cu participarea scriitoarei Ana Blandiana. Muzica originală: Andrei Miricescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu
- Marți, 26 martie, de la ora 20:00, la Radio România Cultural: Ana Blandiana – Neteama de moarte. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Cu participarea scriitoarei Ana Blandiana. Muzica originală: Andrei Miricescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu
- Marți, 2 aprilie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural: Ana Blandiana – O călătorie inițiatică la Moscova. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu. Cu participarea scriitoarei Ana Blandiana. Muzica originală: Andrei Miricescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu
Cele trei spectacole-document vorbesc despre 50 ani de istorie românească – socială, culturală, literară, văzută prin ochii unui scriitor de vocaţie, trăitor şi martor al unor evenimente dramatice
- • Luni, 25 martie, între orele 18:00-21:00, Teatrul Național Radiofonic a organizat, în Studioul Alfred Alessandrescu (str. General Berthelot, nr.60-64), evenimentul Ana Blandiana – Sărbătorită de Teatrul Național Radiofonic Radio România, audiţie cu public a unei selecții din cele trei spectacole în premieră absolută, care îi sunt dedicate și care sunt realizate cu participarea sa: Copilul din sufletul meu, Neteama de moarte, O călătorie inițiatică la Moscova. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Anei Blandiana, a invitaților săi, a actorilor din distribuție și a echipei de creație a Teatrului Național Radiofonic
■ 28 martie – Corul Academic Radio – cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, ce marchează anul acesta 84 de ani de la înființarea sa, a susţinut la Sala Radio un concert de muzică franceză, derulat sub bagheta dirijorului Ciprian Țuțu.
Au fost audiate partituri semnate de mari compozitori ce au marcat istoria muzicii franceze: Guillaume Dufay, Marc-Antoine Charpentier, Jean Philippe Rameau, Gabriel Fauré, Hector Berlioz, Ernest Chausson, Francis Poulenc ș.a.
În ipostază solistică au fost aplaudaţi Valentina Verlan, Georgiana Simonov, Grazziela Frangulea, Nicolae Simonov, Cristian Paraschiv, Teodor Vădana, Cornel Popușoi, Aurel Frangulea, Ștefan Voicu și instrumentiștii Carmen Săndulescu – pian/clavecin, Liviu Ofițeru și Grigore Băleanu – percuție
■ 29 martie – Pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Națională Radio a urcat cunoscutul dirijor și compozitor francez Frédéric Chaslin – cel care a creat Dansul Divei din muzica filmului Al cincilea element (Luc Besson, 1997). Acesta revine la Sala Radio pentru un concert ce reunește doi mari compozitori: Grieg (Concertul în la minor pentru pian și orchestră) și Mahler (Simfonia I – Titanul). Invitat special al serii de la Sala Radio a fost și pianistul Saleem Abboud Ashkar, pe care spectatorii l-au apreciat ca solist în Concertul pentru pian și orchestră de Grieg
■ 3 aprilie – Pianista de talie internațională Alexandra Silocea a revenit pentru a doua oară pe scena Sălii Radio alături de Orchestra de Cameră Radio, interpretând de această dată Schumann – Concertul în la minor pentru pian și orchestră. Evenimentul s-a desfășurat sub bagheta dirijoarei Delyana Lazarova
■ 4 aprilie – Big Band-ul Radio a propus un nou eveniment special The Magic of Funk, concert prezentat alături de doi invitați: Berti Barbera (voce) și Adrian Ciuplea (chitară bas) și dirijat de Simona Strungaru
■ 5 aprilie – Alături de Orchestra Națională Radio, cunoscutul violonist Gabriel Croitoru a interpretat la Sala Radio Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră, semnat de compozitorul francez Camille Saint-Saëns.
Seara s-a deschis cu Trei piese pentru orchestră de coarde, partitură a compozitorului român Constantin Silvestri, și s-a încheiat cu Recviemul creat de Gabriel Fauré, lucrare ce a fost interpretată pentru prima oară la Paris, în 1888, în celebra biserică La Madeleine. Recviemul a fost interpretat cu participarea soliștilor vocali Veronica Anușca – soprană și Balla Sándor – bariton și a Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu.
Evenimentul de la Sala Radio a fost dirijat de Cristian Oroșanu, care a fost aplaudat încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre, precum Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin
■ 10 aprilie – Pentru prima oară în România, Orchestra de Cameră Radio a interpretat la Sala Radio lucrarea lui Gabriel Prokofiev – Concerto no. 1 for turntables and chamber orchestra (Concertul nr. 1 pentru platane și orchestră de cameră), o combinație sonoră cu totul inedită pe scenele din țara noastră, între mixajul de DJ și muzica de cameră.
Invitat special din Marea Britanie a fost Anthony John Culverwell, cunoscut sub numele de scenă de DJ Mr. Switch, care a interpretat și la premiera absolută a lucrării, la Birmingham, în 2011
■ 12 aprilie – Un trio extraordinar de muzicieni români – pianista Sînziana Mircea, violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Ștefan Cazacu, a urcat pe scena Sălii Radio, pentru a interpreta Beethoven – Triplul concert pentru pian, vioară, violoncel și orchestră.
Evenimentul prezentat de Orchestra Națională Radio a fost dirijat de Francesco Lecce-Chong, dirijor în plină ascensiune internațională, director muzical pentru Eugene Symphony și Santa Rosa Symphony – S.U.A., înainte de a împlini 30 de ani
■ 13 aprilie – Agenția de presă Rador Radio România a folosit magia și a transformat entuziasmul și dăruirea angajaților săi în minunate cadouri, dorite de copiii români şi ucraineni găzduiţi la aşezământul din Vălenii de Munte al organizaţiei ProVita.
Voluntarii din campania „Prietenul tău din oraş” au spionat scrisorile către Iepuraș și au reușit să bifeze toate dorințele. Jucării, hăinuțe, dulciuri, alimente, au fost transportate cu drag spre copii.
Angajaților Rador li s-au alăturat colegi de la Studiourile Regionale, București FM, Radio România Internațional, departamentele Economic și Resurse Umane.
În afara copiilor români care își au casa aici, din 4 martie 2022 sunt găzduiți și 16 copii instituționalizați ucraineni, care au fugit din calea războiului.
■ 14 aprilie – La Sala Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraș, a susţinut un concert emoționant: Paraschiv Oprea – un nume pentru eternitate, un eveniment dedicat memoriei unuia dintre marii dirijori ai ansamblului.
Pe scena Sălii Radio au urcat artiști din generații diferite, care au colaborat de-a lungul anilor cu maestrul Paraschiv Oprea: Angela Buciu, Elena Jurjescu-Todi, Gheorghiţa Nicolae, Pamfil Roată, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Cornel Borza, Nicolae Datcu, Ion Drăgan. Concertul s-a derulat cu participarea extraordinară a soliștilor Daniela Vlădescu, Alina Mavrodin, Giorgio Martin și a fost prezentat de actrița Miruna Ionescu.
Concertul a marcat 20 de ani de la dispariţia acestui complex muzician – dirijor, compozitor, orchestrator, acordeonist şi pianist. Începând cu anii ’70, Paraschiv Oprea s-a aflat, sporadic, la conducerea Orchestrei de Muzică Populară Radio – în paralel cu dirijarea ansamblului Rapsodia Română. Din 1984 a dirijat permanent Orchestra de Muzică Populară Radio, realizând nenumărate turnee internaționale în Anglia, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Insulele Canare, Cehoslovacia, Danemarca, Egipt, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Iugoslavia, Japonia, Liban, Luxemburg, Maroc, Mexic, Norvegia, Olanda, S.U.A sau Suedia
■ 17 aprilie – Dirijorul și clarinetistul vienez Andreas Ottensamer a revenit la Sala Radio, de această dată în ipostază de dirijor, alături de Orchestra de Cameră Radio. Artistul austriac a propus publicului un program superb: Honegger – Poemul simfonic Pastorale d’été, inspirat de o vacanță în Alpii elvețieni întreprinsă de compozitor în 1920, Ceaikovski – Serenada în do major pentru orchestră de coarde și Schubert – Simfonia nr. 2
■ 17 aprilie – București FM a sărbătorit 34 de ani de existență în viața comunității bucureștene. Pentru unii, a fost dragoste la prima ascultare, pentru alții atașamentul s-a născut în timp și s-a transformat în dependență. Pentru unii, București FM este cea mai recentă descoperire, neașteptată, surprinzătoare. Pentru alții, este încă „frumoasa necunoscută”, o întâlnire așteptată de ambele părți.
- Miercuri, 17 aprilie, de la 7 dimineața până la 7 seara, cei care au participat la concursul aniversar pe facebook-ul București FM au putut câștiga o invitație pentru doi la AcroGrafica, spectacolul Circului Metropolitan București.
- Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 9 dimineața, s-a transmis 3 ore live din parcul Circului. Copii, părinți și bunici au cunoscut echipa București FM și artiștii Circului Metropolitan. Au aflat lucruri din culisele arenei, dar și din spatele microfonului și au asistat la momente artistice speciale.
- La ora 15:30, s-a sărbătorit în arena Circului Metropolitan, împreună cu ascultătorii, cei 34 de ani de emisie București FM, dar și Ziua Mondială a Circului, s-au aplaudat artiștii din spectacol și s-a apreciat frumusețea și diversitatea artei circului.
■ 17 – 20 aprilie – Criticul de artă Daria Ghiu, realizatoarea emisiunilor Orașul vorbește și Arte frumoase, a fost prezentă la deschiderea Bienalei de artă de la Veneția, în zilele dedicate presei, şi a realizat, ca în fiecare ediţie începând cu anul 2011, transmisiuni în direct de la faţa locului (în perioada 17-19 aprilie), pentru emisiunile-brand RRC, Oraşul vorbeşte și GPS Cultural. A existat, de asemenea, o ediţie specială Arte frumoase dedicată Bienalei, sâmbătă, 20 aprilie
■ 18 aprilie – Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru a propus un eveniment special cu titlul New Sounds of Brazil, invitat de onoare al serii fiind muzicianul brazilian Emiliano Sampaio. Prezent pentru prima oară în România, acesta a evoluat pe scena Sălii Radio în triplă ipostază, de compozitor, chitarist și trombonist
■ 19 aprilie – Cunoscutul pianist Alexei Volodin a fost invitat să inaugureze noul pian de concerte Steinway al Sălii Radio, un instrument-bijuterie realizat de celebra firmă producătoare de piane care are o tradiție de peste 170 de ani.
Alături de Orchestra Națională Radio, Alexei Volodin a interpretat Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră semnat de Brahms, sub bagheta dirijorului Daniel Raiskin, dirijor principal al Filarmonicii Slovace din Bratislava, de asemenea, director muzical al Orchestrei Simfonice din Winnipeg (Canada) și dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonicii din Belgrad. Concertul este cel de-al treilea eveniment dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani: Johannes Brahms. Pe parcursul actualei stagiuni ansamblul Radio România prezintă integrala lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms, în cadrul a 4 concerte extraordinare.
Seara de la Sala Radio s-a încheiat cu Simfonia nr. 4, ultima simfonie creată de Brahms și pe care a dirijat-o el însuși la premiera absolută de la Meiningen (Germania), pe 25 octombrie 1885
■ 19 aprilie – În cadrul Adunării Generale a COPEAM – Conferința Permanentă a Audiovizualului Mediteraneean, care s-a desfășurat la Napoli, în Italia, Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, a fost reales vicepreședinte, pentru un mandat de 2 ani.
Membru al COPEAM din 2008, Radio România primește, prin această realegere, un nou vot de încredere în cadrul organizației, alături de care desfășoară proiecte de cooperare și schimburi de programe radiofonice și de jurnaliști de peste 15 ani.
COPEAM reunește 60 de membri din 26 de țări din Europa, Africa și Orientul Mijlociu și are ca scop dezvoltarea proiectelor de cooperare în domeniul audiovizualului și a programelor în coproducție, cu o atenție specială acordată formării jurnaliștilor și încurajării inovației și creativității în regiune. Sediul organizației este la Roma, iar secretariatul general este asigurat de RAI – Radiotelevisione Italiana. COPEAM inițiază campanii alături de UNESCO, Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), UNAOC, FAO, IFAD, pe teme ca protejarea mediului, migrația sau egalitatea de gen
■ 22 aprilie – Excelența în cultură a fost premiată și anul acesta pe scena Teatrului Odeon. Gala Premiilor Radio România Cultural, singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, a avut loc în prezența unui public numeros, a mai multor personalități culturale și a Președintelui Director General al Radio România, Răzvan Ioan Dincă, cel care i-a înmânat premiul, însoțit de un emoționant laudatio, unuia dintre câștigătorii premiilor speciale, actorul Virgil Ogășanu care a primit Premiul pentru întreaga activitate.
Premiul de excelență i-a revenit scriitoarei Gabriela Adameșteanu, iar premiul Lux Mundi i-a fost oferit pianistei Sînziana Mircea.
Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția. Actorii Andi Vasluianu și Elvira Deatcu au prezentat evenimentul. Trupa Trei Parale a fost îndelung aplaudată pentru călătoria sa sonoră în cadrul spectacolului.
Laureații ediției a XXIII-a sunt:
- Câștigătoare la categoria Proză este Simona Antonescu, pentru Chiajna din Casa Mușatinilor, Editura Polirom, 2023;
- La categoria Poezie: Radu Vancu, pentru Kaddish, Casa de Editură Max Blecher, 2023;
- La categoria Teatru: regizorul Erwin Șimșensohn, pentru proiectul managerial de la Teatrul de Stat Constanța, care a revitalizat trupa și viața culturală a orașului;
- La categoria Film: Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, în regia lui Radu Jude;
- La categoria Arte vizuale: după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după (4 mai – 30 noiembrie, Cazarma U, Timișoara). Un concept expozițional dezvoltat de Sorina Jecza (Fundația Triade) și Attila Kim;
- La categoria Știință: Asociația Blondie, care a organizat 200 de zboruri de tip ambulanță aeriană pentru 600 de copii care nu puteau fi tratați în România;
- La categoria Muzică: Trei parale, pentru dublul L.P România. 100 de minute, o remarcabilă incursiune sonor, arheologică în muzica autohtonă de la jumătatea secolului al XIX-lea;
- La categoria Educație: Compania Ascendia, pentru realizarea și dezvoltarea platformei LIVRESQ – locul în care profesorii și elevii găsesc lecții interactive, manuale școlare și cursuri e-learning realizate de către contributori.
Juriul final a fost alcătuit din: Bogdan Ghiu – publicist, Luminiţa Corneanu – critic literar, Radu Croitoru – manager Radio România Cultural, Adina Dragomir – redactor şef Radio România Cultural, Cristian Marica – redactor şef Radio România Cultural.
Producător: Radio România Cultural.
Sponsor principal: Dedeman. Partener de tradiție: Organizația Somelierilor din România 2011. Partener: Teatrul Odeon.
■ 24 – 28 aprilie – Cel mai mare târg de carte din Transilvania a revenit în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul sărbătorilor pascale, pentru ediția cu numărul 23. Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a fost organizat de postul public de radiodifuziune, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, și s-a desfășurat în perioada 24 – 28 aprilie.
Deschiderea oficială a ediției a avut loc miercuri, 24 aprilie, la ora 12:00. Târgul a fost deschis zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului a fost liber.
Moment de vârf al vieții culturale din această zonă a țării de peste două decenii, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a adus în fața publicului clujean o ofertă bogată și diversificată de carte, jocuri educative și muzică. Cel mai mare și mai longeviv târg de carte din Transilvania aduce în inima municipiului de pe Someș:
- 16 pavilioane expoziționale, într-o formulă de amenajare care au oferit un spațiu generos de etalare și prezentare a ofertei pentru participanți, și totodată, mai relaxat pentru vizitatori, spațiu care a îndemnat la nenumărate ore petrecute în incinta târgului;
- 60 de standuri, care au reunit mii de titluri din oferta a peste 85 de edituri, distribuitori de carte românească și străină, producători și distribuitori de muzică și jocuri educative;
- 60 de standuri virtuale s-au regăsit pe www.gaudeamus.ro, în varianta online a târgului, astfel încât noutățile editoriale, ofertele speciale și surprizele pregătite de participanți cu acest prilej să fie accesibile și iubitorilor de carte care nu au putut ajunge la ediția Cluj-Napoca a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România;
- Peste 40 de sesiuni de lansări și prezentare de carte, multe dintre acestea transmise în direct pe www.gaudeamus.ro și Facebook Radio România Gaudeamus, vor oferi publicului prilejul de a se întâlni cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți scriitori din întreaga țară.
- Miercuri, 24 aprilie, începând cu ora 12.30, Radio România Cluj și Editura Școala Ardeleană i-au așteptat pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe îndrăgitul umorist, dramaturg și journalist Cornel Udrea, la lansarea volumului Naraton 1954-2024. Oameni, fapte și întâmplări povestind despre Radio Cluj. Volumul, publicat la aniversarea a 70 de ani de Radio România Cluj, a fost nucleul unui eveniment editorial organizat in memoriam Cornel Udrea.
Proiectele tradiționale inițiate și derulate de Radio România, cu prilejul Târgului de Carte Gaudeamus, s-au derulat cu sprijinul companiilor Luna Cleaning Magic și Restaurant Shanghai, sponsorii ediției, care au premiat câștigătorii Concursului Național de Lectură Mircea Nedelciu și Invitații de nota 10 ai târgului, elevi premiați la olimpiade internaționale
■ 24 aprilie – La Sala Radio a avut loc un concert pentru două piane și orchestră, o experiență artistică inedită, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta apreciatului dirijor Cristian Mandeal.
A fost audiat Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră semnat de Francis Poulenc, unul dintre marii compozitori francezi ai sec. XX. În seara de la Sala Radio au mai fost aplaudaţi pianiștii Cristian Niculescu și Oxana Corjos.
Seara de la Sala Radio s-a încheiat cu Mahler – Simfonia nr. 4 (în aranjamentul pentru orchestră de cameră și soprană semnat de Ronald Kornfeil), lucrare interpretată cu participarea sopranei Diana Țugui.
■ 25 aprilie – Radioul meu în miniatură este titlul primei coproducții podcast promovată de Comunitatea Italofonă de Radioteleviziune, în cadrul căreia Radio România Internațional are statut de membru al Comitetului Director. Proiectul a fost lansat cu ocazia împlinirii celor 150 de ani de la nașterea celebrului om de știință italian Guglielmo Marconi, inventatorul comunicațiilor telegrafice fără fir, care au dus la dezvoltarea radioului. Radio RAI – Radiotelevisione Italiana, RSI – Radiotelevisione Svizzera Italiana, Radio Vaticana, San Marino RTV, RTV Koper-Capodistria, Radio România, Cosmo Italiano (WDR – Germania), Radio Atena, Radio ICN New York, RAE Argentina sau Radio Tirana, invită publicul să le descopere istoria, într-o călătorie emoționantă care pune în valoare forța radioului de a uni oameni și culturi.
Iuliana Anghel, realizator coordonator al emisiunilor în limba italiană, este autoarea contribuției Radio România Internațional, cu colaborarea colegilor Monica Stoica și Marian Stere, jurnaliști la Secția Română
■ 26 aprilie – La Sala Radio s-a audiat celebra Simfonie nr. 3 – Eroica, semnată de Beethoven, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Concertul a fost dirijat de Mirian Khukhunaishvili, dirijor georgian stabilit în Islanda, co-fondator și director muzical al Orchestrei de Tineret din Tbilisi. În aceeași seară a fost aplaudat și pianistul Daniel Ciobanu, invitat să interpreteze la Sala Radio Prokofiev – Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră
■ 27 aprilie – Corul de Copii Radio a susţinut, la Sala Radio, un nou eveniment special: TRIBAL, un concept inedit pe scena muzicală bucureșteană. Concertul a reunit prelucrări corale ale patrimoniului muzical ancestral și câteva creații moderne inspirate de marile culturi tribale ale lumii.
Corul de Copii Radio, a fost dirijat de Răzvan Rădos și la pian a fost aplaudată Magdalena Faur. O serie de invitați speciali au întregit spectacolul de la Sala Radio: Ansamblul de Băieți al Corului de Copii Radio (dirijor: Magdalena Faur), Matei Ilie și Trupa As, Robert Ispășoiu, Iasmina Topală și Andrei Tudor Achim – percuție, Corul Sound, Corul Regal, Corul Solemnis, Grupul Vocal Canticum, Corul Vox Medicalis, Corul Paul Constantinescu al Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti.
■ 10 mai – În continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani, în luna mai Orchestra Națională Radio propune la Sala Radio un eveniment de înaltă ținută – Concertul Regal, ce marchează sărbătoarea regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.
Vineri, 10 mai, celebrul violonist Remus Azoiței, stabilit la Londra, a sosit la București pentru a interpreta Bruch – Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră. În 2005, a fost decorat de către președintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele României Mihai I l-a numit ofițer al ordinului Coroana României.
Evenimentul s-a derulat sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu. Seara s-a deschis, în mod tradițional, cu Imnul Regal (E. Hübsch) și s-a încheiat cu Rahmaninov – Dansuri simfonice
■ 14 mai – Publicul bucureștean a fost invitat la Carnaval, concert-spectacol ce a avut loc la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Hoinar.
Pe scena Sălii Mari a Ateneului au evoluat o pleiadă de valoroși artiști, printre care pianiștii Florian Mitrea (fondator și director artistic al festivalului) și Daria Tudor (coordonator festival), și violoncelistul Andrei Ioniță. De asemenea, ca suport narativ, concertul Carnaval a beneficiat de participarea extraordinară a îndrăgitei actrițe Alexandrina Halic.
La finalul spectacolului, cei patru artiști s-au reîntâlnit cu spectatorii în foaierul Ateneului Român, unde au oferit o sesiune de autografe pe albumele realizate la Editura Casa Radio, fie că este vorba de compact-discuri muzicale (Beethoven – Unending. Florian Mitrea – piano, Enescu și Beethoven cu Ioana Cristian Goicea – vioară, Andrei Ioniță – violoncel și Daria Tudor – pian, Poveste din pădure. Corul de Copii Radio, narator – Alexandrina Halic) sau albume de teatru radiofonic, precum încântătoarele povești și povestiri din seriile Radio-Prichindel și Noapte bună, copii! în lectura inconfundabilă a actriței Alexandrina Halic
■ 15 mai – Orchestra de Cameră Radio a susţinut la Sala Radio un eveniment special: concertul de închidere a Festivalului Internațional „CellEAST”, primul festival de violoncele din România. Cea de-a 3-a ediție a CellEAST Festival a avut loc în perioada 7-15 mai 2024 în București și Brașov și a cuprins o serie de concerte și recitaluri în care au fost ascultați 16 violonceliști de top din România, Austria, Polonia, Bulgaria, Elveția, Japonia și Lituania. Radio România a fost coproducător al festivalului.
Sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, au urcat pe scena Sălii Radio trei violonceliști de top: Denis Severin, Răzvan Suma și Atanas Krastev
■ 15 – 19 mai – Cea de a zecea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România organizată în Oradea, eveniment organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, în parteneriat cu Primăria Oradea și Visit Oradea (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune).
Președinte de onoare al acestei ediții a târgului a fost îndrăgitul scriitor și traducător Mircea Pricăjan, redactor șef al revistei de cultură Familia.
Cel mai cunoscut și mai îndrăgit eveniment de acest gen din România a ajuns, cu acest prilej, la ediția cu numărul 144. Palmaresul întregului proiect național, derulat neîntrerupt de postul public de radiodifuziune de trei decenii, include, alături de edițiile derulate deja în întreaga țară, peste 3.420.000 de vizitatori și aproape 15.800 de evenimente editoriale găzdute de Târgul Gaudeamus Radio România.
Ediția orădeană cu numărul 10 a Târgului de Carte Gaudeamus a adus în inima orașului:
– peste 80 de branduri reunite în 47 de standuri, printre care figurează cele mai prestigioase edituri și agenții de difuzare de carte românească și străină; oferta editorială este completată cu o generoasă selecție de jocuri educative și muzică de calitate;
– cea mai mare suprafață ocupată până acum la Târgul de Carte Gaudeamus din Oradea – peste 780 mp, record care se îmbunătățește de la o ediția la alta și care confirmă statutul evenimentului de reper al calendarului național al târgurilor de carte;
– mii de titluri din diverse domenii, pentru toate vârstele și gusturile, o mare parte dintre acestea fiind apariții recente;
– evenimente editoriale – lansări și prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii;
– ateliere organizate în colaborare cu partenerii acestei ediții, Asociația Pro Bambini din Oradea și Asociația Antrepremame, dedicate vizitatorilor de toate vârstele;
– proiecte și campanii sociale derulate cu prilejul târgului în colaboare cu Rotary Club Oradea Insignis, având ca obiectiv creșterea gradului de sensibilizare a populației față de problemele specifice persoanelor cu deficiențe locomotorii;
– concursuri cu premii în vouchere pentru achiziția de cărți de la târg oferite de sponsorii Luna Personal și Rotary Club Oradea Insignis, care s-au desfășurat pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus, în perioada 15 – 19 mai
■ 16 mai – Big Band-ul Radio a prezentat la Sala Radio un eveniment special – The Magic of Peter Herbolzheimer, concert dedicat memoriei apreciatului muzician de jazz german (trombonist, dirijor de formație de jazz, aranjor, compozitor și pedagog), născut la București. Alături de Dieter Reith și Jerry van Rooyen, Peter Herbolzheimer a semnat aranjamentele muzicale pentru Jocurile Olimpice de la München, din 1972. Personalitatea sa a avut un puternic impact asupra Big Band-ului Radio România, unde a revenit în ultima parte a vieții sale, dirijând concerte memorabile.
Într-o selecție amplă ce reflectă versatilitatea artistului, repertoriul concertului The Magic of Peter Herbolzheimer a cuprins piese precum Better Days Ahead, Filibuster, Mixolydian Highlander, Milestones, Começar de Novo, In the Wee Small Hours of the Morning sau Night in Tunisia.
Derulat sub bagheta Simonei Strungaru, concertul i-a avut ca soliști pe Sebastian Burneci – trompetă și Eugen Mamot – saxofon
■ 17 mai – În cea de a doua zi a Festivalului Internațional Shakespeare – Craiova 2024, Radio România Oltenia Craiova a lansat proiectul cultural Be with me – proiect care aduce în atenția publicului tineri cu vârste între 15 și 20 de ani, care sunt pasionați de arte, cu toate că și-au ales o altă carieră.
Proiectul a fost deschis de primul vernisaj, al lui David Brandt – By art’s hand. David Brandt este elev în clasa a zecea la secția mate-info a Colegiului Național Carol I din Craiova și dorește să urmeze automatica la București. În clasa a IV-a David a fost campion național la arte marțiale
■ 17 mai – Orchestra Natională Radio a propus publicului o seară spaniolă la Sala Radio. A fost ascultată Simfonia spaniolă – semnată de Édouard Lalo și Suitele din baletul Tricornul, creație a compozitorului andaluz Manuel de Falla.
Invitată specială a serii de la Sala Radio a fost violonista spaniolă Leticia Moreno, care a studiat la Madrid, Köln și Londra și cântă alături de cele mai mari orchestre ale lumii, pe o vioară de colecție Gagliano (din 1762). Concertul a fost organizat în colaborare cu Institutul Cervantes și Ambasada Spaniei și a fost prezentat cu sprijinul Hercesa Cișmigiu.
Evenimentul s-a derulat sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului Musica Ricercata
■ 18 mai – Nora Iuga, Ioana Crăciunescu, Magda Cârneci și alte 20 de poete din generații diferite au fost în direct la Radio România Cultural, de Noaptea Muzeelor.
Maratonul de Poezie și Jazz s-a desfășurat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București. A XVI-a ediție a fost dedicată vocilor feminine în poezie și muzică. Au cântat: Oana Cătălina Beța, Nadia Trohin și Mircea Tiberian. Inițiatorul și amfitrionul evenimentului a fost Dan Mircea Cipariu.
Comorile Muzeelor din România este un ghid sonor dedicat, de asemenea, Nopții Muzeelor. Pe parcursul zilei, în așteptarea momentului când vizitatorii au avut acces gratuit la muzee de pe tot cuprinsul țării, aceștia și-au putut planifica vizita ascultând poveștile unor tablouri celebre care se regăsesc în muzeele de artă, povești care cu siguranță le-a trezit dorința de a vedea lucrările despre care specialiștii oferă detalii interesante
■ 18 mai – Editura Casa Radio a participat la a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor de la Opera Comică pentru Copii din București.
Radio-Prichindel i-a așteptat la Căsuța din copac pe copiii care doresc să învețe cum să pronunțe cuvintele corect, cu dicție și expresivitate. După un antrenament amuzant, au respirat adânc, și-au luat inima în dinți și microfonul în mâini, devenind mici actori, inspirați de poveștile radiofonice din audiobookurile Colecției Radio-Prichindel a Editurii Casa Radio. Alice în Țara Minunilor sau Albă ca Zăpada, Ali Baba sau Sindbad, exploratorii marii aventuri de… Cinci săptămâni în balon, iată câteva roluri care le-au adus bucurie copiilor și deopotrivă spectatorilor aflați în parcul de distracții al Operei Comice pentru Copii
■ 19 mai – Orchestra de Muzică Populară Radio a invitat, la Sala Radio, la un regal folcloric conceput sub titlul Duete cu vedete.
Au fost ascultate câteva dintre cele mai cunoscute şlagăre ale folclorului românesc în interpretarea unor apreciaţi solişti de muzică populară, dar şi a unor tineri înzestrați cu talent şi dragoste pentru frumos: Constantin Enceanu, Anghelina Timiş Lung, Ion Ghiţulescu, Claudia Torop, Alexandru Pugna, Georgel Nucă, Marius Ţugulescu, Ionela Cristina Bugnar, Ioana Şteţco Poenar, Alex Golfin, Andrei Dinu, Georgiana Onuti, Adriana şi Cristiana Soreanu etc.
Evenimentul s-a derulat sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș și a fost prezentat de Georgel Nucă
■ 22, 23, 24 mai – Cea de-a 33-a ediție a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi (SIMN) a adus și în acest an la Sala Radio 3 concerte speciale și 5 lucrări interpretate în primă audiție absolută.
Unul dintre cele mai longevive evenimente muzicale din România, festivalul fondat în 1991 de compozitorul Ștefan Niculescu s-a derulat la București în perioada 19-26 mai 2024. Cel mai amplu eveniment dedicat muzicii contemporane și de avangardă, SIMN este un eveniment organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, cu sprijinul Ministerului Culturii și al partenerilor festivalului (Universitatea Națională de Muzică București, Radio România, Institutul Cervantes București, Goethe-Institut București etc.).
Trei dintre ansamblurile Radio România au evoluat la Sala Radio în cadrul festivalului: Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio și Orchestra Națională Radio.
– Miercuri, 22 mai 2024 (19:00), Orchestra de Cameră Radio dirijată de Vlad Maistorovici a propus publicului lucrările: Octavian Nemescu – Scară lăuntrică pentru orchestră de coarde, Vlad Maistorovici – Mic tesseract armonic, hiperbolizare pentru orchestră de cameră după Kleines harmonisches Labyrinth de J.D. Heinichen (anterior BWV 591) (primă audiție în România). Evenimentul s-a derulat cu participarea soliștilor Sorin Rotaru – percuţie, Diana Ţugui – soprană și Teodora Gheorghiu – soprană.
– Joi, 23 mai 2024 (19:00) a fost rândul Corului Academic Radio – pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu – să urce pe scena Sălii Radio în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi.
Corul Academic Radio a fost pentru prima oară prezent de sine stătător în cadrul festivalului (la fiecare dintre edițiile anterioare, ansamblul Radio România a participat la diverse proiecte vocal-simfonice, alături de colegii din Orchestra Națională Radio). Programul serii a reunit lucrări semnate de compozitori români contemporani (o parte dintre aceștia de scurt timp plecați dintre noi: C. Tăutu, C. Țăranu, F. Donceanu), un repertoriu cu o diversitate stilistică deosebită, de la piese à cappella, de factura laică sau religioasă, până la piese cu acompaniament instrumental sau cu suport sonor preînregistrat (mediu electroacustic)
– Vineri, 24 mai 2024 (19:00), sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Naţională Radio a propus publicului un concert integral de prime audiții absolute: Mihaela Vosganian – Broken, George Balint – „…pentru pian și orchestră” și Călin Ioachimescu – Simfonia I. În ipostază solistică a fost aplaudată pianista Adriana Toacsen
■ 24 mai – On-air și online, lupta împotriva drogurilor a primit un nou impuls prin lansarea campaniei Puterea de a spune NU, un eveniment organizat de Radio România Reșița în parteneriat cu Vestmed, Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin și Inspectoratul de Poliție Județean pentru a sensibiliza adolescenții cu privire la pericolele consumului de droguri, de a le oferi informații despre efectele negative ale substanțelor psihoactive și de a le oferi resurse și sprijin pentru a spune NU!
Un element important al campaniei l-a constituit implicarea tinerilor care au fost afectați de consumul de droguri. Radio Reșița va facilita și crearea de grupuri de sprijin pentru tinerii care se confruntă cu probleme legate de droguri
■ 26 mai – Teatrul Național Radiofonic a prezentat, la Radio România Cultural, premiera spectacolului radiofonic Colonia penitenciară, după povestirea omonimă de Franz Kafka, în adaptarea și regia artistică semnate de Mihnea Chelariu
■ 27 mai – Potrivit celui mai recent studiu publicat de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul de primăvară din 2024, Radio România Actualităţi este lider de piaţă în București, pe indicatorul Market Share (14,2%) și în urban (12,4%).
Posturile Radio România ocupă 25% din timpul total de ascultare la nivel național, fapt care plasează Societatea Română de Radiodifuziune în topul preferinţelor ascultătorilor.
Radio România le mulţumeşte ascultătorilor săi pentru încrederea acordată!
Valul de primăvară al Studiului de Audienţă Radio a fost realizat în perioada 15 ianuarie – 28 aprilie 2024 de către Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES. În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban, rural şi în municipiul Bucureşti, pe un eșantion de 10.515 persoane. Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare existente pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research)
■ 27 mai – Editura Casa Radio – Radio România a continuat să desfăşoare Programul Editura Casa Radio vine la şcoală!, prin intermediul căruia susţine demersul educaţional, bazat pe dezvoltarea abilităţilor artistice. Poveştile lui Radio-Prichindel au ajuns la Şcoala Gimnazială Sfinţii Constantin şi Elena din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Editura Casa Radio – Radio România a sărbătorit, cu câteva zile în avans, Ziua Internaţională a Copilului, oferindu-le prichindeilor care încep acum să citească, şansa de a descoperi poveştile Colecţiei Radio-Prichindel, în formula vizuală a romanului grafic
■ 27 mai – Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic realizat în anul 2023 a revenit la Teatrul Naţional Radiofonic – Societatea Română de Radiodifuziune, pentru producţia Vara în care mama a avut ochii verzi, după romanul omonim scris de Tatiana Țîbuleac, dramatizarea și adaptarea radiofonică semnate de Magda Duțu. Regizoarea Diana Mihailopol a urcat pentru al doilea an consecutiv pe scenă pentru a primi trofeul Galei Premiilor UNITER, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Naţional din Bucureşti
■ 29 mai – Analia Selis – de 10 ani vocea asociată tango-ului pe scenele din România, a revenit la Sala Radio pentru un concert extraordinar prezentat alături de Orchestra de Cameră Radio (sub bagheta dirijorului Daniel Manasi). Alături de Analia Selis au fost pe scenă doi invitați din Argentina, extrem de apreciați: Julián Caeiro (pian și aranjamente muzicale) și Damián Foretic (bandoneon).
Evenimentul a făcut parte din turneul național Tango Auténtico, pe care Analia l-a prezentat între 10 mai și 8 iunie în 15 orașe din țară
■ 31 mai – La Sala Radio, Orchestra Națională Radio a propus La Valse și Concertul în sol pentru pian și orchestră, două partituri ale marelui compozitor francez. Invitat special al serii a fost pianistul multipremiat internațional Florian Mitrea, câștigător al Festivalului Internațional de Pian de la New York – 2018, ceea ce a dus la debutul său în celebra sală de concerte Carnegie Hall din același oraș american.
Evenimentul s-a derulat sub bagheta unei alte prezențe speciale la Sala Radio: dirijorul italian Giuseppe Mengoli. Seara s-a încheiat cu suita Pasărea de foc (versiunea din 1945), lucrare semnată de Stravinski
■ 1 iunie – BIG BAND-ul RADIO dirijat de Simona Strungaru i-a invitat pe copiii de toate vârstele la Sala Radio, la un concert special dedicat copilăriei și veseliei!
„JAZZ FOR KIDS” nu a fost doar un eveniment adresat copiilor și celor care iubesc muzica, ci și un spectacol care i-a adus pe scenă pe micii artiști de azi, marii artiști de mâine. Alături de Big Band-ul Radio au evoluat soliștii David Ivașcu, Maya Sophie Burneci, Eric Daniel Theodoru, Damian Barbu, Octavian Radu, Thalia Profeti, Sonia Radu, Rania Cojocaru, Anastasia Zmău, Ana Parghel-Sârbu, Katia Florea, David Partenie, Teodora Dima, Colin-Justin Doljescu, Timea Beucan, Mario Tudor, Teodora Antal și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de Răzvan Rădos).
Au fost ascultate cunoscute piese îndrăgite precum „Cheek to Cheek” (interpretat inițial de Fred Astaire), „My Little Suede Shoes”, „Moonlight Serenade”, „It Don’t Mean a Thing”, dar și fragmente din filme de animație, precum „Pantera Roz”
■ 1 iunie – Campania București FM Lasă tableta, hai cu bicicleta s-a încheiat pe Calea Victoriei! Cele mai frumoase momente din copilărie sunt cele petrecute afară, în aer liber, alături de prietenii de joacă, de părinți și de bunici. Atunci când, după o alergare, o tură cu bicla sau skate-ul te încarci cu energie, iar oboseala plăcută de la finalul zilei te face fericit.
“Lasă tableta, hai cu bicicleta” a fost provocarea lansată de București FM. Campania a fost targetată pe familia tânără cu copii. Timp de o lună, ascultătorii au primit informații despre beneficiile mișcării în aer liber, dar și despre cluburile și bazele sportive din Capitală unde cei mici pot face inițiere în diferite discipline sportive. În cadrul programelor București FM, au fost invitați sportivi, antrenori, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sport, care au vorbit despre activități, cursuri și competiții adresate celor mici.
În cadrul campaniei, ascultătorii au câștigat 15 skate-uri și 3 biciclete Omega oferite de sportpartner.ro
Premiile au fost decernate câștigătorilor sâmbătă 1 iunie, intre 15.00 și 19.00 în cadrul unei ediții speciale a emisiunii “City Break”
■ 5 iunie – Orchestra de Cameră Radio a prezentat un eveniment de înaltă ținută, conceput în jurul invitatului special al serii. Celebrul violonist francez David Grimal a evoluat pe scena Sălii Radio, în dublă ipostază, de solist și dirijor. Acesta are onoarea de a interpreta pe o vioară Stradivarius din 1710, denumită Ex-Roederer. Evenimentul a fost integral Mozart: Concertele nr. 3, 4 şi 5 pentru vioară și orchestră
■ 6 iunie – Câștigătorul bursei Moștenitorii României muzicale – ediția 2023, a susținut un recital-eveniment la Sala Radio. Pianistul Nil Mladin a propus un program în care tumultul și introspecția se regăsesc în lucrări foarte cunoscute, dar și rar cântate pe scenele românești: Sonata op. 53 Waldstein – Ludwig van Beethoven, 7 fantezii op. 116 – Johannes Brahms și Le baiser de l’Enfant Jésus – Olivier Messiaen
■ 8 iunie – Prietenul vostru din oraş este pregătit de o nouă aventură. Rador s-a hotărât să iasă la iarbă verde, alături de copiii români şi ucraineni găzduiţi la aşezământul din Vălenii de Munte al organizaţiei ProVita.
Voluntarii RADOR au ales mâncare, dulciuri, baloane colorate pentru o petrecere reușită și se antrenează deja pentru jocurile de societate.
În afara copiilor români care își au casa aici, din 4 martie 2022 sunt găzduiți și 17 copii instituționalizați ucraineni, care au fugit din calea războiului.
Rador este agenţia de presă a Radio România. Misiunea sa este de a oferi o informaţie profesionistă, rapidă şi complexă posturilor de radio naţionale, internaţionale şi regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune.
Asociaţia ProVita este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, care îşi desfăşoară activitatea în satele Valea Plopului, Valea Screzii, Poseşti şi oraşul Vălenii de Munte din judeţul Prahova. Asociaţia a fost fondată de preotul Nicolae Tănase în anul 1991. Pe parcursul anilor, Asociaţia ProVita a reuşit să adăpostească peste 10.000 de persoane defavorizate.
■ 12 – 16 iunie – Ediția buzoiană a Târgului de Carte Gaudeamus s-a reinventat în acest an! Ajunsă pentru a treia oară în Buzău, Caravana Gaudeamus Radio România a poposit pentru prima data în inima orașului, în Piața Daciei. Cel mai „tânăr” dintre evenimentele organizate de postul public de radiodifuziune sub brandul Gaudeamus Radio România s-a derula în premieră în acest an într-un parteneriat activ cu Primăria Municipiului Buzău.
Președintele de onoare al acestei ediții a fost Marius Adrian Nicoară, scriitor și doctor în istorie.
Cel mai cunoscut și mai îndrăgit eveniment de acest gen din România a ajuns, cu acest prilej, la ediția cu numărul 145. Palmaresul întregului proiect național, derulat neîntrerupt de postul public de radiodifuziune de trei decenii, include, alături de cele 144 de ediții organizate deja în întreaga țară, peste 3.435.000 de vizitatori și aproape 15.800 de evenimente editoriale găzdute de Târgul Gaudeamus Radio România.
Un nou spațiu care a găzduit târgul, o nouă formulă de amenajare, relaxată și primitoare, adecvată sezonului estival, dar și o ofertă editorială de nerefuzat au fost, fiecare în sine, motive excelente de a ajunge la cea de a treia ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Buzău.
Pentru iubitorii de carte din această zonă a țării, organizatorii au pregătit:
– 12 pavilioane expoziționale, care au găzduit cele mai noi și mai atractive titluri publicate de peste 30 de edituri, majoritatea cunoscute și apreciate de publicul din întreaga țară, jocuri educaționale și muzică bună;
– mii de volume pentru toate vârstele și domeniile de interes, multe dintre ele foarte recent publicate și încă indisponibile în librării și în rețelele de distribuție;
– un program de evenimente diversificat care a inclus, alături de tradiționalele lansări și prezentări de carte, momente artistice susținute de tinerii buzoieni, evenimente interactive cu profil educational și dezbateri;
– numeroase concursuri derulate online pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus, cu premii în vouchere pentru achiziția de carte de la târg, oferite de Rotary Club Buzău;
– proiectul Invitați de nota 10: Olimpicii României, prin care Radio România și partenerii săi recompensează excelența în educație. Premiile acestei ediții vor fi oferite de Biroul Notarial Vasile Victor &Co și de Lions Club Buzău – Mousaios.
■ 13 iunie – Moștenitorii României muzicale, unul dintre cele mai relevante programe de promovare și susținere a tinerilor muzicieni, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera și derulat din 2018 cu două direcții: recitaluri și concerte cu tineri muzicieni deja consacrați la nivel internațional, susținute în săli relevante din București și din țară, dar și concursul pentru o bursă în valoare de 4.500 euro, care se adresează muzicienilor cu vârste între 16 și 24 ani, şi-a desemnat câştigătorii.
În 2024, pentru a cincea ediție a competiției Moștenitorii României muzicale, s-au înscris 18 tineri muzicieni. Juriul care a analizat aceste aplicații a fost alcătuit din personalități ale vieții muzicale românești: Cristina Comandașu – manager Radio România Muzical, inițiatoarea proiectului, Kovacs Emöke – manager Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, Silvia Sbârciu – manager Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca, Liliana Staicu – director Centrul Proiecte și Evenimente Radio România, Ivona Stănculeasa – manager Filarmonica Oltenia din Craiova, Sebastian Tegzeșiu – manager Filarmonica din Brașov, Cristina Uruc – manager interimar Artexim. Membru delegat din partea Rotary Club Pipera: Dan Popescu.
Bursa în valoare de 4.500 euro revine violoncelistului Jan Sekaci, care în cadrul bursei va susține și un recital la București, organizat de Radio România Muzical. Postul de radio îi oferă și o sesiune de înregistrări speciale în 2025.
Jan Sekaci urmează să susțină concerte în cadrul stagiunilor filarmonicilor din Satu-Mare (stagiunea 2025-2026), Cluj (stagiunea 2025-2026), Craiova (stagiunea 2024-2025) și un recital la filarmonica din Brașov (stagiunea 2024-2025)
■ 13 iunie – Big Band-ul Radio a susţinut regalul muzical dedicat trompetei, The Magic of Trumpet, eveniment ce a reunit alături de ansamblul Radio România cinci valoroși trompetiști. Concertul dirijat de Simona Strungaru a încheiat stagiunea de jazz 2023-2024 propusă de Big Band-ul Radio la Sala Radio.
Cu acest prilej, a revenit pentru a doua oară ca invitat special alături de ansamblul Radio România trompetistul de talie internațională Alex Sipiagin – ale cărui albume au fost nominalizate sau au câștigat premii Grammy. Alături de el, au fost aplaudaţi ca soliști și trompetiștii Big Band-ului Radio România Sebastian Burneci, Silviu Groaza, Laurențiu Moise și Silviu Albei
■ 14 iunie – Radio România Internaţional (RRI) și Radiocom și-au îmbunătățit și optimizat semnificativ modul de transmitere a semnalului de radio digital (în sistem Digital Radio Mondiale – DRM) de la staţia de la Țigănești (lângă București).
Acest lucru a fost realizat prin modernizarea configurației sistemului de emisie DRM ContentServer head-end cu ajutorul Fraunhofer IIS, membru al Consorţiului DRM, și al STARWAVES.
Îmbunătățirile tehnice includ implementarea ultimului standard de codec audio xHE-AAC și adăugarea în timp real a știrilor Radio România Internațional, în mai multe limbi, prin funcția de text avansată Journaline a DRM, care permite afișarea în mod text pe display-ul radioreceptoarelor
■ 16 iunie – Agenția de presă RADOR Radio România a serbat 34 de ani de activitate neîntreruptă. Cu o echipă profesionistă și cu fluxuri de știri complexe, care contribuie în primul rând în beneficiul canalelor Radio România, RADOR este o agenție de presă tânără, în plină dezvoltare.
Aniversarea RADOR a oferit prilejul anunțării unui proiect vital pentru jurnalismul din România, RADOR intră în marea familie a fact-checker-ilor. Veți putea regăsi secțiunea România Check pe rador.ro. În afara articolelor publicate, care vă vor da ocazia să verificați zvonuri și afirmații false insinuate mai ales pe rețele sociale, veți putea citi carta editorială, prin intermediul căreia se angajează pentru un jurnalism bazat pe probe si verificări serioase, astfel încât să contribuie la efortul mondial pentru adevăr.
Secțiunea Romania Check poate fi consultată în limba română și franceză, iar articolele RADOR sunt agregate pe portalul Factoscope, care reunește publicații de fact-checking din întreaba lume francofonă și materiale orgininale realizate de masteranzi ai Școlii Publice de Jurnalism din Tours, Franța (EJPT)
■ 19 iunie – Primul solist la mandolină care a fost nominalizat pentru un premiu Grammy pentru muzică clasică, Avi Avital a fost invitat special pe scena Sălii Radio, în concertul de închidere a stagiunii Orchestrei de Cameră Radio. Celebrul muzician a prezentat publicului român un program cu lucrări de Vivaldi (Concertele în Re major și Do major), Bach (Concertul în re minor), Ceaikovski (Octombrie – Cântec de toamnă din Anotimpurile), Bartók (Dansuri populare româneşti), de Falla (Dans spaniol nr. 1 din opera La vida Breve) etc.
■ 21 iunie – Orchestra Națională Radio își ia rămas bun de la publicul său până la redeschiderea noii stagiunii (2024-2025), în toamnă. Doi invitați speciali au onorat evenimentul de la Sala Radio: violoncelistul Andrei Ioniţă şi muzicianul vienez Sascha Goetzel, dirijorul concertului
■ 22 iunie – Corul de Copii Radio a susţinut la Sala Radio concertul sugestiv intitulat TRIBAL, un concept inedit pe scena muzicală bucureșteană. După prima reprezentație a acestui spectacol, la finalul lunii aprilie, cu un mare succes de public, evenimentul a fost reluat acum în cadrul primei ediții a Festivalului Bucharest CorFest. Concertul reunește prelucrări corale ale patrimoniului muzical ancestral și câteva creații moderne inspirate de marile culturi tribale ale lumii
■ 23 – 28 iunie – A avut loc cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional Grand Prix Nova organizat de Radio România, un eveniment competiţional dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică.
Prima zi de audiţii a debutat cu Voices of Darkness (r. Michał Zdunik), un spectacol inspirat de viaţa şi opera marelui pictor polonez Jerzy Nowosielski, şi a continuat cu producţii venite din Cehia, Croaţia, Belgia şi Elveţia.
Juriul format din reprezentaţii spectacolelor înscrise în competiţie o au ca moderator pe artista și producătoarea franceză Amandine Casadamont, a cărei prezenţă a fost posibilă datorită sprijinului Institutul Francez din București.
Au fost ascultate şi proiectele radiofonice concepute în cadrul atelierului Orizont sonor, un program de formare în domeniul ficțiunii sonore desfăşurat în perioada 20-24 iunie şi găzduit de Grand Prix Nova. Atelierul a fost organizat prin asocierea dintre Radio România şi Institutul Francez România, în colaborare cu Asociația Longueur d’Ondes (Franța) şi în parteneriat cu Semi Silent. Participanţii au fost coordonaţi de doi artiști multipremiați în mediul audio internațional – Ilinca Stihi (România) și Benjamin Abitan (Franța).
A XII-a ediţie a Grand Prix Nova s-a desfăşurat sub patronajul Majestătii Sale Margareta Custodele Coroanei Române.
Festivalul continuă şi frumoasa colaborare cu Teatrelli/Creart (Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București), care și în acest an găzduiește audiţiile în spațiul intim al sălii sale de spectacole de la Teatrelli Bucureşti.
- Gala de premiere a avut loc vineri, 28 iunie, de la ora 12:00, la Palatul Elisabeta în prezența ASR Principele Radu.
■ 25 iunie – Începând cu această dată, Teatrul Național Radiofonic a invitat să fie ascultate în premieră absolută, pe site-ul www.eteatru.ro, în secțiunea Podcast, două producții scurte după povestirile lui Răzvan Ursuleanu: Reporter radio și Război, în adaptarea radiofonică și regia artistică a lui Mihnea Chelaru.
– Povestirea scurtă Reporter radio de Răzvan Ursuleanu este inspirată de experiența de jurnalist radio a autorului. Monologul Reporter radio are o notă de umor cinic, născut din relatarea detașată a întâlnirii jurnalistului în exercițiul meseriei cu oamenii simpli și a documentării strădaniei lor de a da un rost vieții. Perspectiva morții relativizează toată zbaterea găsirii unui sens existenței, privită de personaj cu detașare și cu umor. Textul depășește faptul divers și dă întregii povestiri o semnificație existențială, pe care regizorul Mihnea Chelariu o redă în spațiul sonor bogat ce potențează mărturia jurnalistului. Interpretat chiar de autorul povestirii, personajul livrează cu autoironie perspectiva „moștenirii” de neocolit a finitudinii ca punct de fugă al vieții.
– Povestirea foarte scurtă Război de Răzvan Ursuleanu este în fapt o scrisoare despre descoperirea realităților frontului și are o semnificație ce depășește experiența traumatizantă individuală a soldatului în război. Producția surprinde în concizia textului și a sunetului întreaga tragedie absurdă a războiului, a vieților distruse, a victimelor nevinovate și are o semnificație profund umană, pacifistă, pe care o redă atmosfera spectacolului sonor gândit de regizorul Mihnea Chelariu. În contextul conflictelor armate care se desfășoară în apropierea noastră, meditația solitară a soldatului poate fi asimilată cu un lamento, o reiterare actualizată a adagiului cronicarului „Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”
■ 3 – 7 iulie – Prima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a avut loc în Piața Sfatului din Brașov Evenimentul face parte din Caravana Gaudeamus, proiect de anvergură națională inițiat și desfășurat de peste două decenii de Radio România. Ediția brașoveană 2024, derulată în intervalul 3-7 iulie, a fost organizată de Echipa Gaudeamus și Radio România Brașov FM, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov.
Oferta ediției a inclus toate elementele tradiționale, specifice unui târg de carte:
– peste 50 de branduri – edituri, agenții de distribuție de carte, muzică și jocuri educaționale, reunite în 40 de standuri
– 13 evenimente editoriale – lansări și prezentări de carte, dezbateri, propuse de participanții la această ediție;
– cele mai noi apariții editoriale, ieșite în ultimele zile de sub tipar;
– numeroase concursuri cu premii în cărți, adresate vizitatorilor târgului, reduceri și oferte speciale
Eveniment organizat de Radio România, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov.
■ 12 iulie – A avut loc spectacolului caritabil organizat în sprijinul colegului nostru Marian Stere, la Sala Radio. Spectacolul a fost destinat achiziționării unei proteze active pentru piciorul drept amputat, în valoare de 15.000€. Au participat Corina Chiriac, Horia Moculescu, Stela Enache, Adriana Trandafir, Sergiu Cioiu, Ozana Barabancea, Ileana Șipoteanu, Oana Sîrbu, Crina Matei, Bibi, Alla Cebotari, Nae Alexandru & Cristian Simion, Alina Sorescu, Mihai Ciucă
■ 17 iulie – La Ateneul Român a avut loc cel de-al treilea eveniment din cadrul Festivalului Internațional Vară Magică: un superb recital cameral susținut de carismaticul violonist Alexandru Tomescu împreună cu pianista Sînziana Mircea, o valoroasă interpretă cu care a avut mai multe colaborări în ultimii ani, pe scenele din țară și din străinătate. Evenimentul a continuat în foaierul Ateneului Român cu o sesiune de autografe Alexandru Tomescu–Sînziana Mircea, organizată de Editura Casa Radio
■ 14 – 18 august – Cea de-a doua ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a avut loc în Piața Mare din Sibiu. Organizat într-o formulă atractivă și accesibilă, potrivită atmosferei de vacanță care a stăpânit orașul în această perioadă, Gaudeamus a fost și în acest an unul dintre principalele puncte de interes pe harta evenimentelor culturale ale verii sibiene.
15 pavilioane expoziționale care au găzduit cele mai prestigioase edituri din țară, evenimente editoriale și alte surprize, i-au așteptat în Piața Mare pe sibieni și pe cei care au ales să își petreacă aici minivacanța de Sfânta Maria.
Evenimentul a fost organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.
Președintele de onoare al ediției a fost istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu
■ 23 august – Prestigiosul festival de producții media Prix Europa a anunțat producțiile nominalizate la ediţia din 2024. Producţia Teatrului Național Radiofonic – Radio România, Colonia penitenciară de Franz Kafka, în regia lui Mihnea Chelaru, este nominalizată între cele 27 de producții de la categoria Radio Fiction. În acest an, pentru competiția producțiilor media europene, juriul, format din experți independenți, a selectat din totalul de 646 producții înscrise 274 de programe din 27 de țări, la cele trei categorii de concurs: radio, tv, digital media
■ 26 – 31 august – Radio România Internaţional a propus publicului evenimentul editorial România – Republica Moldova: două ţări, o singură limbă! Acesta s-a derulat în perioada 26-31 august şi a fost dedicat Zilei Limbii Române, pe care o sărbătorim, anual, pe 31 august. În perioada menţionată, în emisiunile de flux informaţional în limba română, a fost difuzat câte un conţinut editorial din cadrul proiectului.
România – Republica Moldova: Două ţări, o singură limbă! pune în valoare limba română, ca limbă unitară de o parte şi de alta a Prutului, prin evidenţierea unor repere cultural-lingvistice istorice, a unor valori umane şi instituţionale incontestabile pentru trecutul şi prezentul limbii române
■ 31 august – Principalul reper cultural așteptat cu mare interes în această perioadă a fost Concursul Internațional George Enescu, ediția a XIX-a, care a avut loc la București, între 31 august și 27 septembrie. Etapele finale ale Concursului, concertele și recitalurile, au fost găzduite în frumoasa sală a Ateneului Român.
O prezență constantă la edițiile trecute ale Festivalului George Enescu, Editura Casa Radio – Radio România a participat anul acesta și la evenimentele Concursului, prin standul său din rotonda centrală a Ateneului Român, prezentând publicului meloman produsele sale muzicale și organizând sesiuni de autografe oferite de artiștii participanți, pe albumele apărute la Casa Radio
De asemenea, Concursul Internațional George Enescu, a putut fi ascultat în direct la Radio România Muzical
■ 9 septembrie – Din această zi, Radio România Muzical a propus o nouă grilă de emisiuni, un nou sezon în care excelența în muzică se întâlnește cu pasiunea și dedicarea, a ascultătorilor și realizatorilor. Au fost pregătite două noi emisiuni, programate sâmbăta și duminica de la ora 9:30, realizate de două nume relevante.
- Game origins este o emisiune care se adresează tinerilor și va fi realizată de cel mai cunoscut și premiat compozitor român care lucrează astăzi în zona muzicii de jocuri și film: Sebastian Androne Nakanishi, distins, în 2022, cu premiul pentru Compozitorul anului la Gala premiilor International Classical Music Awards. Emisiunea urmărește să pună în oglindă muzici simfonice pe care le regăsim în jocuri video și filme, cu muzici simfonice culte, pentru a se observa rădăcina comună în ambele genuri
- La grande bellezza este o emisiune de educație muzicală realizată de Cătălin Sava, unul dintre cele mai cunoscute nume românești legate de muzica cultă, cu un public care îl apreciază. Emisiunea va pune în lumină frumusețea muzicii culte (de unde și numele emisiunii), pentru un public din intervalul de vârstă 35-50 ani, cu elemente de educație muzicală, dar și cu o nuanță de umor pe care o are realizatorul
■ 11-23 septembrie – Trofeul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău pentru Teatrul Național Radiofonic Radio România a fost obţinut în cadrul celei de-a a IX-a ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești – eveniment organizat de Teatrul Național Mihai Eminescu Chișinău, finanțat de Ministerul Culturii, Educației și Cercetării din Republica Moldova, Ministerul Culturii și Identității Naționale din România, Institutul Cultural Român din București și Chișinău, cu sprijinul UNITER, în perioada 11 – 23 septembrie. Pentru al patrulea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești s-a bucurat de Înaltul Patronaj Prezidențial acordat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și de Președintele României, Klaus Iohannis.
Programul impresionant al acestei ediții s-a derulat sub genericul Conexiuni Europene
■ 13 septembrie – La Ateneul Român, în cadrul evenimentelor Concursului Internațional „George Enescu”, ediția 2024, Editura Casa Radio a prezentat publicului cel mai recent album muzical, al treilea din seria Moștenitorii României muzicale, realizat împreună cu Radio România Muzical, partenerul inițiator al proiectului cu acest nume: „Moștenitorii României Muzicale (III) – Violin in love: Valentin Șerban – vioară, Daria Tudor – pian”.
Evenimentul a avut loc sub forma unei Sesiuni de autografe oferite spectatorilor (în foaierul Ateneului Român) de tânărul violonist Valentin Șerban, la finalul recitalului susținut împreună cu reputatul violonist Liviu Prunaru
■ 14 septembrie – Agenția de presă RADOR Radio România a lansat noua sa campanie numită „Prietenul tău din oraș – Back to school”, dedicată atât elevilor români, cât și ucraineni aflați în Centrul ProVita din Vălenii de Munte. Campania s-a desfășurat cu ajutorul voluntarilor Agenției de presă RADOR. Aceștia i-au întâmpinat pe copii cu autoturisme încărcate cu toate rechizitele necesare pentru ca micuții să aibă parte de un început de an școlar bun
■ 18 – 22 septembrie – Caravana Gaudeamus Radio România a fost din nou alături de ieșeni, la început de an școlar! Cea de a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, organizată în Iași, a avut loc în perioada 18 – 22 septembrie, în cea mai vizitată și îndrăgită zonă din oraș. Evenimentul a fost organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, și s-a desfășurat în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziționale mobile, amplasate în zona pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprins între str. Ioan I. C. Brătianu și Primăria Iași).
Președintele de onoare al ediției a fost doamna lector univ. dr. Nicoleta Dabija, cunoscută scriitoare, jurnalistă, traducătoare și muzeograf
■ 1 – 31 octombrie – Ascultă 5 minute de muzică clasică, proiect inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010, s-a reluat şi în acest an în hipermarketuri, mall-uri, centre comerciale, librării, muzee, sedii de firme. Aceastea au fost spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor s-a auzit în fiecare zi a lunii octombrie, în cadrul proiectului Ascultă 5 minute de muzică clasică. Celebre lucrări muzicale devin parte a ambientului sonor propus de partenerii proiectului, toate, în interpretarea unor prestigioși interpreți români și străini, printre ele concertul Toamna de Antonio Vivaldi, Bolero de Maurice Ravel, Marș nupțial din muzica de scenă Visul unei nopți de vară de Felix Mendelssohn Bartholdy, Dansul țărănesc de Constantin Dimitrescu, dar și arii de Giacomo Puccini, de la dispariția căruia se marchează 100 ani, pe 29 noiembrie 2024
■ 4 octombrie – Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center au reluat evenimentele dedicate muzicii culte în Main Square ParkLake. Celebrul violonist Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, o revelație a ultimilor ani pe scenele naționale și internaționale, au propus un concert cu titlul Muzică clasică pentru toți, cuprinzând lucrări cunoscute pentru vioară și chitară solo, dar și aranjamente inedite pentru vioară și chitară, un repertoriu rar explorat, dar extrem de spectaculos
■ 4-5 octombrie – Agenția de presă RADOR Radio România, care a înființat la începutul anului 2024 grupul de verificare a informațiilor false Romania Check, a obținut prima recunoaștere internațională, primind un prestigios premiu pentru fact-checking, categoria declarații politice.
Cu prilejul Summitului Francofoniei și ca parte a programului Médialab Francophonie, care a avut loc la Paris, în zilele de 4 și 5 octombrie, un important consorțiu de parteneri francezi din domeniul media – CFI Développement Médias, ONG-ul Nothing2Hide și EPJT (Școala publică de Jurnalism din Tours) – au acordat patru Premii pentru Jurnalism de Verificare (fact-checking), pentru autori de articole în limba franceză, recompensați cu 1.000 Euro fiecare
■ 7 octombrie – A avut loc la Sala Radio, simpozionul Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio, un omagiu adus contribuţiei de excepție a jurnalistului Eugen Preda la redefinirea post-decembristă a statutului postului public de radio, instituţie fundamentală a statului român, aflată în slujba ascultătorilor săi din 1928.
La evenimentul organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, au participat studenți de la UNATC, Universitatea Hyperion-Facultatea de Junalism, Universitatea Națională de Muzică-Facultatea de Interpretare Muzicală, Universitatea București: Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Istorie, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, alături de elevi ai Liceului Teoretic Marin Preda, Liceului FEG, Colegiului Național Spiru Haret și ai Colegiului Naţional Sfântul Sava din București.
Panelurile de discuții despre etica și evoluția jurnalismului și a genurilor jurnalistice au fost conduse de Monica Stoica şi Eugen Vrabie, jurnaliști ai Radio România. Reprezentanţi ai Guvernului României – Constantin Cernega, Şef Serviciu Dezvoltare Comunitară și Larisa Axinia, Consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului, jurnaliști de prestigiu și manageri ai postului public de radio, au invocat personalitatea lui Eugen Preda, creând astfel un cadru de referință pentru elevii și studenții prezenți, facilitând înțelegerea profundă a rolului și a responsabilităților jurnalistului în societate, pornind de la promovarea valorilor democratice, civice și morale.
Soliștii Sebastian Burneci și Paolo Profeti, alături de Big Band-ul Radio condus de Simona Strungaru și artiștii Matei Ioachimescu, Răzvan Florescu, Irina Rădulescu, Maria Rizea, au făcut ca evenimentul de la Sala Radio să fie unul cu adevărat emoționant.
- 10 octombrie – Cea de-a doua secţiune a simpozionului Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio, un omagiu adus contribuţiei de exceptie a jurnalistului Eugen Preda la redefinirea post-decembristă a statutului postului public de radio, a avut loc la Cluj-Napoca.
Evenimentul organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, în prezenţa studenților de la Universitatea Babeș-Bolyai şi a elevilor Şcolii Gimnaziale Nicolae Titulescu, Liceului teoretic Onisifor Ghibu, Liceului teoretic ELF, Liceului cu program sportiv și Colegiului Național George Barițiu din Cluj-Napoca, a avut loc în Sala de Spectacole a postului Radio România Cluj.
Alin Pop, jurnalist al Radio România, a condus panelurile de discuții despre etica și evoluția jurnalismului, la care au participat jurnaliști de prestigiu, manageri ai postului public de radio si artiștii Daria Lupi, The Urs și Daniel Ciobanu
■ 8 octombrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural: Ion Moraru – Treptele infernului – Pogorârea la iad. Scenariu radiofonic de Magda Duțu. Regia artistică: Petru Hadârcă
■ 10 – 11 octombrie – Daria Ghiu și Gabriela Mitan au dus una dintre cele mai ascultate emisiuni ale Radio România Cultural la expozițiile Ghenie și Rembrandt din capitala Austriei.
Pe 10 și 11 octombrie, Orașul vorbește a fost în direct din capitalei Austriei, Viena, despre două mari expoziții ale toamnei 2024: Egon Schiele – Adrian Ghenie: Shadow Paintings la Muzeul Albertina și Rembrandt – Hoogstraten: Colour and Illusion la Kunsthistorisches Museum
■ 11 octombrie – Oda bucuriei a marcat debutul stagiunii cu numărul 96 pe scena Sălii Radio. Evenimentul a fost conceput în jurul uneia dintre cele mai celebre lucrări din istoria muzicii: Simfonia a IX-a, monumentala creație semnată de Beethoven.
Concertul dirijat de Sascha Goetzel a fost prezentat de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu)
■ 16 octombrie – Orchestra de Cameră Radio a susţinut primul concert din noua stagiune pe scena Sălii Radio, eveniment construit în jurul invitatului special: celebrul violonist francez David Grimal, care s-a aflat în fața publicului în dublă ipostază, de solist și dirijor. Programul serii a cuprins Bach – Concertul în re minor, Şostakovici – Simfonia de cameră (în aranjamentul semnat de R. Barshai) și Beethoven – Simfonia nr. 2
■ 17 octombrie – Publicul a fost invitat la Sala Radio în pași de… swing! Big Band-ului Radio dirijat de Simona Strungaru și-a deschis noua stagiune pe scena bucureșteană cu un concert „electrizant”: The Magic of… Electro Swing. Invitată specială a serii a fost Alice Francis (Germania)
■ 18 octombrie – Orchestra Națională Radio a susţinut un concert cu doi invitați de marcă: dirijorul britanic Rumon Gamba și pianistul Teo Gheorghiu. Mai mult, evenimentul de la Sala Radio a propus o călătorie muzicală interesantă: seara a debutat cu Uvertura Hebridele, compusă de Mendelsson după o vizită în Insulele Britanice şi s-a încheiat cu suita Appalachian Spring, semnată de compozitorul american Aaron Copland, concepută inițial sub forma unui balet pentru celebra coregrafă Martha Graham
■ 21 – 25 octombrie – Radio România Cultural a fost în mijlocul evenimentelor culturale ale toamnei. Astfel:
- În perioada 21-25 octombrie, emisiunea Vorba de cultură s-a mutat din studioul din Capitală, în studioul din fosta Capitală Culturală Europeană – Sibiu, unde a avut loc ediţia cu numărul 31 a Festivalului de Film Astra
- La Galeria Mobius din București, într-un studio special amenajat, Raluca Rădulescu a realizat trei ediții speciale ale emisiunii Scena și ecranul, pe 22, 23 și 24 octombrie, de la ora 15:30 axate pe ediția a 34-a a Festivalului Național de Teatru (18 – 28 octombrie 2024)
- Realizatorii emisiunii Timpul Prezent, Adela Greceanu și Matei Martin, au fost la Iași, de unde au transmis trei ediții speciale ale emisiunii pe 23, 24 și 25 octombrie, dedicate Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT 2024, care a avut loc între 23 şi 27 octombrie
■ 22 octombrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural, dramatizarea „Ion Moraru – Fata cu miros de busuioc”. Scenariu radiofonic de Magda Duțu. Regia artistică: Petru Hadârcă
■ 24 octombrie – Potrivit statutului său de serviciu public, Societatea Română de Radiodifuziune a anunţat că va reflecta campania electorală pentru alegerile prezidențiale conform unei oferte editoriale acceptate de Birourile Permanente reunite ale Parlamentului, care se va aplica unitar la Radio România Actualităţi, Radio România Regional (posturile Radio România Braşov FM, Radio Bucureşti FM, Radio România Cluj, Radio România Constanţa, Radio România Craiova, Radio România Iaşi, Radio România Reşiţa, Radio România Timişoara și Radio România Târgu Mureş), Radio România Antena Satelor și Radio România Internaţional.
În cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Radio România, candidații și reprezentanţii candidaților înscriși în competiția electorală pentru alegerile prezidențiale au acceptat oferta editorială a SRR
■ 25 octombrie – Orchestra Națională Radio a evoluat sub bagheta dirijorului american John Axelrod, care, în 2023, a fost ales director muzical și dirijor principal al Orchestrei Naționale Elvețiene (Swiss National Orchestra) și care își continuă colaborarea, ca dirijor principal, cu Orchestra Simfonică București.
Repertoriul serii de la Sala Radio a reunit mari compozitori: Liszt (Poemul simfonic nr. 3 – Preludiile), Bruch (Kol Nidrei pentru violoncel și orchestră), R. Strauss (Romanța în fa major pentru violoncel și orchestră) și Ceaikovski (Simfonia nr. 4)
■ 27 octombrie – Iubitorii muzicii populare au fost invitaţi la Sala Radio la primul concert folcloric din noua stagiune prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraș. Evenimentul a fost unul aniversar, dedicat îndrăgitului interpret Cornel Borza, reprezentant de seamă al folclorului bihorean, care sărbătorește în această toamnă 60 de ani de viață
■ 31 octombrie – Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru a revenit pe scena Sălii Radio alături de invitați speciali: New Vegas Show (Petru Călinescu și Maximilian Muntean). Intitulat Reaching for the Moon, concertul a purtat publicul prin piese create de compozitori inspirați de astrul nopții, evenimentul punctând 55 de ani de la aselenizare. Publicul de la Sala Radio s-a bucurat și de proiecțiile video realizate de artista Ioana Halunga, ce vor completa atmosfera „astrală” a muzicii.
O prezență cu totul specială la evenimentul de la Sala Radio a fost cea a cunoscutului cosmonaut român Dumitru Prunariu
■ 1 noiembrie – Radio România a împlinit 96 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate! La 1 noiembrie 1928 a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune – SRR, cunoscută sub numele de brand Radio România.
În același an 1928, dirijorul și compozitorul Mihail Jora a înființat Orchestra Radio, astăzi Orchestra Națională Radio, ansamblu ce sărbătorește așadar aceeași frumoasă vârstă. În mod tradițional, în fiecare an, ansamblul Radio România propune publicului un concert aniversar.
Chiar în această zi aniversară, publicul a fost invitat la Sala Radio la evenimentul derulat sub bagheta apreciatului dirijor Cristian Mandeal.
Seara de la Sala Radio s-a deschis cu Uvertura academică festivă semnată de Brahms și compusă cu prilejul primirii titlului onorific de doctor, acordat de Universitatea din Breslau (Polonia), lucrare pe care el însuși a dirijat-o la ceremonia organizată de prestigioasa instituție de învățământ. S-a ascultat apoi Concertul pentru harpă și orchestră de Paul Constantinescu, în interpretarea solistică a Mariei Bîldea.
Evenimentul s-a încheiat cu celebra Simfonie a 5-a – Simfonia Destinului, semnată de Beethoven. Lucrarea cuprinde cea mai celebră deschidere din istoria muzicii (creată din patru note) și este una dintre cele mai des cântate simfonii în lume. Premiera a avut loc pe 22 decembrie 1808 la Viena, sub bagheta lui Beethoven însuși
■ 1 noiembrie – de Ziua Națională a Radioului, Radio România Cultural a avut musafiri de la radiourile private. La emisiunea Orașul vorbește au fost invitați Bogdan Șerban, de la Radio Guerilla, Mihaela Dedeoglu, moderatoare de emisiuni culturale la RFI, și binecunoscuta Liana Stanciu, de la Magic Fm.
Dimineața zilei a fost, de asemenea, una specială. La Dimineața Crossover, de la ora 7:00, Maria Balabaș și George Gîlea au reamintit ultimii 10 ani ai Radio România Cultural
■ 1 noiembrie – În ziua când aniversăm Ziua Națională a Radioului, Studioul Teritorial Radio Constanța a lansat un nou canal muzical, dedicat iubitorilor de folclor de pe toate meridianele.
Cele mai îndrăgite piese de muzică populară românească, alături de piese din folclorul aromân și al minorităților naționale din Dobrogea vor putea fi ascultate non-stop pe canalul online radioconstanta.ro/folclor.
Iubitorii cântecului popular vor putea accesa acest canal online fie din pagina de Internet a studioului, www.radioconstanta.ro, fie din aplicația pentru smartphone Radio Romania.
Sub genericul Cântec, joc și voie bună – Radio Constanța: 100% folclor ascultătorii se vor putea bucura de nestematele muzicii populare 24 de ore pe zi
■ 6 noiembrie – Publicul a avut şansa de a audia interpretarea Orchestrei de Cameră Radio și a pianistului și compozitorului coreean-britanic Hyung-Ki Joo, pentru prima oară invitat pe scena Sălii Radio.
Concertul de la Sala Radio s-a derulat sub conducerea muzicală a dirijorul britanic Jonathan Bloxham, director muzical al Teatrului din Lucerna (Elveția). Seara s-a deschis cu Pavana semnată de Gabriel Fauré, iar în partea a doua a evenimentului s-a audiat Simfonia nr. 7 de Beethoven
■ 7 noiembrie – Corul Academic Radio a propus publicului șansa de a audia o partitură specială într-o transcriptie pentru cor à cappella, Adagietto din Simfonia a 5-a de Mahler în versiune corală, în concertul care a inaugurat stagiunea aniversară – 85 de ani pentru ansamblul Radio România.
În ipostază solistică a fost audiată membra Corului Academic Radio – soprana Georgiana Simonov, iar la orgă a evoluat Marcel Costea
■ 8 noiembrie – Orchestra Națională Radio a invitat publicul, la Sala Radio, la o călătorie sonoră specială prin Italia. A fost ascultată Simfonia nr. 4 – Italiana semnată de Mendelssohn și Harold în Italia, creație a lui Berlioz.
Evenimentul s-a derulat sub bagheta lui Nicolae Moldoveanu, unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs pe scena internaţională, iar ca solist a fost aplaudat cunoscutul interpret la violă Răzvan Popovici, inițiator și director executiv al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo
■ 10 noiembrie – Teatrul Național Radiofonic pentru Copii a prezentat în premieră, la Radio România Cultural, povestea populară poloneză Floarea de ferigă, repovestită de Marina Ilie. Prezentat în preajma Zilei Independenței Poloniei, 11 noiembrie, premiera marchează o lungă și fructuoasă colaborare culturală, celebrată și de Sezonul Cultural România-Polonia aflat în plină desfășurare (iunie 2024 – octombrie 2025)
■ 12 noiembrie – În Foaierul Sălii Radio a avut loc Reuniunea Seniorilor 2024. Evenimentul a fost un bun prilej pentru a împărtăși amintiri, experiențe, dar și pentru a relua vechi legături
■ 13 noiembrie – În contextul în care se împlinesc 140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută de marele nostru dramaturg Ion Luca Caragiale, Editura Casa Radio a lansat Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție și text: O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului! Ediții (în format carte + CD) – îngrijite de criticul literar Cosmin Ciotloș
■ 13 noiembrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră, la Radio România Actualități, Un cântec de sirenă de Alexandru Sincu, în regia lui Attila Vizauer care semnează adaptarea radiofonică și interpretează rolul principal
■ 13 noiembrie – Radio România Oltenia Craiova a anunţat că împreună cu Teatrul Național „Marin Sorescu” prezintă, în premieră, proiectul T.R.C. (Theatre Radio Community), începând cu luna decembrie a acestui an.
„Este o idee originală, care se încadrează în mișcarea „Reacție urbană”, generată de Teatrul Național în urmă cu câțiva ani. Suntem mândri că reuşim să punem în practică o formulă nouă de teatru, să democratizăm întrucâtva scena şi, sperăm să vină alături de noi cât mai mulţi craioveni care-şi doresc să nu fie doar spectatori într-o sală de spectacol”, spune Alexandru Mogoşeanu, managerul postului Radio România Oltenia Craiova.
Au fost invitaţi locuitori ai municipiul Craiova, fără pregătire de specialitate, în foaierul Teatrului „Marin Sorescu”, pentru a participa la un casting pe un text ales de regizorul Laurențiu Tudor. Acesta, împreună cu Vlad Drăgulescu, directorul artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu” și cu Alexandru Mogoșeanu, managerul Radio România Oltenia Craiova, au selectat un grup de concitadini în vederea înregistrării unui prim spectacol de teatru radiofonic.
Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia Craiova derulează acest proiect sub genericul binecunoscut ”Radioul este teatrul minții”
■ 13 noiembrie – Radio România Iași, în parteneriat cu Asociația Studenților Jurnaliști Iași (ASJ Iași), a lansat proiectul Incubator Radio, un program dedicat pregătirii practice a unor tineri dornici să descopere universul fascinant al radiodifuziunii.
Patru tineri pasionați de radio, membri ai Asociației Studenților Jurnaliști Iași, au fost şi vor fi mentorați de jurnaliști, ingineri și tehnicieni ai postului Radio România Iași, în perioada noiembrie 2024 – noiembrie 2025 (proiect pilot), în demersul lor de a deveni oameni de radio.
Carolina Daraban, Mihaela Ciobanu, Raluca Cebere si Antonie Puiu vor fi îndrumați, timp de un an, cu răbdare, știință și creativitate pe drumul lor spre microfon și difuzoare.
■ 14 noiembrie – Devenită deja tradiţie, vizita rugbyştilor români la concertele de la Sala Radio a avut loc cu ocazia concertului At the End of July, susţinut de Big Bandul Radio, dirijat de Simona Strungaru, solistă Irina Sârbu.
Naționala de rugby a României a întâlnit Canada într-un meci test, care a avut loc sâmbătă 16 noiembrie, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, din Bucureşti, de la ora 18:00
■ 15 noiembrie – Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare – Brahms, Mendelssohn și Ceaikovski – au fost „ingredientele” unui concert de neratat la Sala Radio! Alături de Orchestra Națională Radio s-a aflat pentru prima oară dirijorul american (stabilit la Berlin) Roderick Cox
■ 15 noiembrie – Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radioˮ, s-a desfăşurat în perioada 15 iulie – 15 noiembrie 2024, în Bucureşti şi Cluj-Napoca.
Gândit ca un omagiu adus contribuţiei de excepţie a jurnalistului Eugen Preda la redefinirea post-decembristă a statutului postului public de radio, instituţie fundamentală a statului român, aflată în slujba ascultătorilor săi din 1928, proiectul a constat în organizarea a două simpozioane, la Sala Radio din Bucureşti şi la Sala de Spectacole a postului Radio Cluj, și un seminar la Complexul Educațional Laude Reut din București, reunind 449 de participanţi – elevi, studenţi şi profesori din 8 universităţi din București, Cluj-Napoca, Galați și Oradea şi 10 colegii, licee și școli din două oraşe.
Panelurile de discuții despre etica și evoluția jurnalismului și a genurilor jurnalistice au fost conduse de jurnaliști ai Radio România. Reprezentanţi ai Guvernului României, jurnaliști de prestigiu și manageri ai postului public de radio au invocat personalitatea lui Eugen Preda, creând astfel un cadru de referință pentru elevii și studenții prezenți, facilitând înțelegerea profundă a rolului și a responsabilităților jurnalistului în societate, pornind de la promovarea valorilor democratice, civice și morale.
Soliștii Sebastian Burneci și Paolo Profeti, alături de Big Band-ul Radio condus de Simona Strungaru și artiștii Matei Ioachimescu, Răzvan Florescu, Irina Rădulescu, Maria Rizea, Daria Lupi, The Urs și Daniel Ciobanu au făcut ca cele două evenimente, de la Bucureşti şi Cluj-Napoca, să se transforme în adevărate spectacole de educaţie şi artă.
■ 16 noiembrie – Radio România Timișoara a realizat o ediție specială a emisiunii Arena Radio de la stadionul Dan Păltinișanu din localitate. Meciurile memorabile, concertele și paradele, toate vor fi rememorate de pe Marele Oval din Timișoara, la ultima transmisiune radio dintre miile care au fost din El Monumental. Arena legendară urmează să fie demolată în curând, încheind astfel un capitol major din istoria fotbalului timișorean.
O istorie de șase decenii într-o ediție specială în care Divizia Sport Radio Timișoara a trecut prin toate momentele importante din istoria stadionului „Dan Păltinișanu” – de la ideea construcției arenei, la inaugurare, la meciurile și concerte memorabile până la recordurile de spectatori, îmbunătățirile importante aduse de-a lungul anilor și, finalmente, închiderea.
Discuția a fost moderată de Viorel Jurcuț, iar la microfon s-au aflat actualii componenți ai Diviziei Sport (Adrian Schindarli, Gabriel Toth, Florin Cărăbaș, Tiberiu Atănăsoae), legendarul comentator radio Nicolae Secoșan și, de asemenea, președintele Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria, Sebastian Novovic, inițiatorul muzeului temporar „La Revedere, El Monumental”, amenajat în tribuna oficială a stadionului
■ 17 noiembrie – De 75 de ani, cele mai importante voci ale folclorului românesc răsună pe scena Sălii Radio și pe posturile Radio România, alături de Orchestra de Muzică Populară Radio, înființată pe 1 decembrie 1949. Bogăția și varietatea folclorului nostru a fost astfel adusă în lumina reflectoarelor prin concertele aniversare dedicate celor mai cunoscuți interpreți români, prin evenimentele speciale prezentate în preajma sărbătorilor de iarnă, a Dragobetelui și Mărțișorului, pe scena Sălii Radio pășind soliști și ansambluri din toate regiunile țării.
Duminică, 17 noiembrie 2024, Orchestra de Muzică Populară Radio dirijată de Adrian Grigoraș a invitat la Sala Radio la concertul său aniversar intitulat: „75 de ani – împreună prin cântec”.
Într-un număr impresionant, interpreţi de frunte ai scenei folclorice, nume consacrate de Radio România, au marcat prin prezenţa şi muzica lor acest moment aniversar. Publicul a avut bucuria reîntâlnirii cu Angela Buciu, Ion Ghiţulescu, Constantin Enceanu, Mariana Anghel, Cristian Pomohaci, Gheorghiţa Nicolae, Maria Ghinea, Victoriţa Lăcătuşu, Maria Murgoci, Loredana Streche, Grigore Gherman, Nicoleta Rădinciuc, Florin Pârlan, Letiţia Boroi-Vişoiu, Florin Boita, Alina Mavrodin-Vasiliu, Miruna Ionescu, Daniela Radu, Ana-Maria Racu și Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei”
■ 22 noiembrie – Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio au invitat publicul la Sala Radio pentru a audia Petite messe solennelle (Mica mesă solemnă), o lucrare înconjurată de poveste, semnată de Rossini, celebrul compozitor italian.
Evenimentul de la Sala Radio s-a derulat sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi, care a studiat la Conservatorul din Pesaro, orașul natal al lui Rossini. Alături de Orchestra Națională Radio și de Corul Academic Radio (pregătit de Ciprian Țuțu), au urcat pe scenă patru soliști vocali: Veronica Anușca – soprană, Lilia Istratii – mezzosoprană, Andrei Petre – tenor și Marius Boloș – bas
■ 27 noiembrie – O seară integral dedicată marelui Amadeus și o prezență inedită pe scena Sălii Radio! Simona Strungaru, pe care pasionații de jazz și publicul Radio România o asociază în special cu poziția de dirijor al Big Band-ului, a evoluat alături de Orchestra de Cameră Radio, într-o dublă ipostază: de pianist și dirijor! În concertul de la Sala Radio au fost audiate trei lucrări semnate de Mozart: Concertul nr. 23 pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 3 și Simfonia nr. 36 – Linz.
- Pe 18 noiembrie 2024, Simona Strungaru a primit premiul pentru Proiecte originale şi valoroase, acordat de revista Actualitatea Muzicală
■ 27 noiembrie – Teatrul Național Radiofonic şi Uniunea Teatrală din România au organizat, la sediul UNITER, avanpremiera spectacolului Nică fără frică de Nina Cassian. Spectacolul a fost dedicat centenarului nașterii poetei Nina Cassian. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Diana Mihailopol.
În distribuție: Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Artur Vișan, Marius Manole, Marian Râlea, Catinca Radu, Ioan Batinaș, Paul Chiribuță, Mihai Gruia Sandu, Cezar Antal, Ana Maria Bălescu, Cristina Constantinescu, Eric Deliu, Alin Aronovici, Sabrina Iașchevici, Violeta Berbiuc, Radu Dumitrache. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Regia tehnică: inginer Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Irina Soare. Spectacolul cuprinde o înregistrare antologică din Fonoteca de Aur Radio România a poeziei Din copilărie. O parte dintr-o pasăre, în lectura autoarei Nina Cassian.
Spectacolul s-a difuzat în premieră, la Radio România Cultural, în două părți, sâmbătă, 7 decembrie şi duminică, 8 decembrie, de la ora 9:00
■ 27 noiembrie – Cu prilejul împlinirii, chiar în această zi, a unui veac de la naşterea Ninei Cassian, Editura Casa Radio a lansat audiobookul (carte şi CD) Nina Cassian, Dans – într-o a doua ediţie substanţial adăugită, cu noi poeme în lectura autoarei şi un interviu despre viaţă şi operă, dar şi despre emigrare.
Audiobookul le oferă deopotrivă cititorilor şi auditorilor posibilitatea de a întâlni o autentică voce poetică, în cele 51 de poeme rostite de Nina Cassian la Radio între anii 1959 şi 2003, înregistrări adunate acum pe CD, cu transcrierea lor într-o carte. Şi de a o reîntâlni, de asemenea, într-un amplu interviu realizat în anii 2000 de Emil Buruiană, pentru Radio România. Ilustraţia cărţii este semnată de Tudor Jebeleanu
■ 28 noiembrie – Cvartetul Sebastian Burneci Secret Plan a prezentat la Sala Radio un eveniment inedit – See You at the Radio (Ne vedem la Radio). Alături de cei patru muzicieni ai cvartetului, muzicieni remarcabili ai scenei internaționale de jazz – Sebastian Burneci (trompetă/flugelhorn), Alessandro Florio (chitară electrică), Mattia Magatelli (contrabas/chitară bas) și Carmelo Graceffa (tobe/percuție), au urcat pe scenă invitații Johnny Bica (pian/synth), Paolo Profeti (saxofon) și Norzeatic (MC)
■ 29 noiembrie – La Sala Radio a fost susţinut un concert extraordinar de muzică franceză! Pe scena bucureșteană a urcat, alături de Orchestra Națională Radio, celebrul dirijor și compozitor francez Frédéric Chaslin – creatorul Dansului Divei din muzica filmului Al cincilea element (Luc Besson, 1997).
O altă prezență specială la Sala Radio a fost și tânăra violonistă Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu – 2022 și a Concursului New Hope Grand Prix (Cluj-Napoca) – 2022.
Programul serii de la Sala Radio s-a deschis cu Ravel – Suita Mama mea gâsca, în contextul în care în 2025 vom aniversa 150 de ani de la nașterea compozitorului francez care a semnat celebrul Bolero. Concertul a continuat cu Chausson – Poème pentru vioară și orchestră, Saint-Saëns – Introducere și Rondo capriccioso pentru vioară și orchestră și s-a încheiat cu Franck – Simfonia în re minor
■ 30 noiembrie – Teatrul Naţional Radiofonic Radio România a prezentat în premieră: Glonţul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu de Mircea Tomuş. Spectacolul, dedicat Anului Omagial Avram Iancu, s-a difuzat la Radio România Cultural. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuţie: Vlad Logigan, Cristina Toma, Ion Haiduc, Alin Panc, Dan Aștilean, Crina Zvobodă, Dorin Andone, Sergiu Cioiu, Lucian Pavel, Felicia Pinte, Victor Vurtejanu, Vasile Toma, Tomi Cristin. Improvizații la didgeridoo şi fluier: Toth Lorand Alpar. Redactor: Irina Soare. Regia de montaj: Bogdan Golovei. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Sound design: Tom Brânduș
■ 1 decembrie – Programul special al Radio România Cultural, dedicat Zilei Naționale, a putut fi o alternativă solidă și o alegere rafinată pentru cei care au preferat să se raporteze într-un mod mai puțin festivist la patriotism, să reflecteze la valorile naționale, la felul în care conviețuim cu compatrioții noștri, la modul în care privim istoria și modernitatea sau la ce alegeri facem pe tot parcursul vieții noastre și de ce sunt ele determinate.
Un bun punct de pornire a fost ediția specială a emisiunii În mintea ta. De la ora 9:00 a fost ascultat un interviu cu celebrul psiholog și profesor universitar Daniel David, realizat de psihoterapeutul Ana Predescu.
Emisiunea Cu minte de Duminică, realizată de Andreea Ionescu, de la ora 10:00, a cuprins, de asemenea, intervenții speciale dedicate acestei zile. Academicianul Ioan Aurel Pop a vorbit despre Istoria ilustrată a românilor pentru tineri.
Istoricul britanic Dennis Deletant și criticul literar Paul Cernat au fost invitații Revistei literare radio (ora 12:00-13:00), realizate de Anca Mateescu și Georgeta Drăghici.
Concertul de prânz dedicat Zilei Naționale (ora 13:00-14:00) a cuprins înregistrări memorabile, cu interpreți și dirijori din pleiada de aur a muzicii românești, selectate de Cristian Marica.
Prima femeie comandant de pluton care a trecut pe sub Arcul de Triumf, căpitanul Isabela Ecaterina Diaconu, a fost invitată la Născut în România, la ora 16:00. Ea a fost și prima la garda port-drapel și prima femeie din Garda de Onoare la misiuni internaționale de reprezentare.
■ 4 – 8 decembrie – Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis în curând porțile, cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio, desfăşurându-se în Pavilionul B2 Romexpo, fiind un adevărat regal literar, menit să satisfacă cele mai înalte exigențe.
Cel mai longeviv târg de carte din România este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, singurul post de radio din lume care și-a asumat misiunea de a contribui la informarea și educarea publicului printr-un eveniment de o asemenea anvergură.
Deschiderea oficială a ediției cu numărul 31 a avut loc miercuri, 4 decembrie, la ora 12:00, la standul Radio România din incinta târgului.
Președinte de onoare al acestei ediții a fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori români contemporani, Mircea Cărtărescu. Poet, prozator, eseist, critic literar, publicist și profesor universitar, Mircea Cărtărescu este deținător a numeroase premii literare naționale și internaționale, și în mod incontestabil, unul dintre scriitorii preferați ai publicului Gaudeamus, care i-a desemnat adeseori operele drept „cea mai râvnită carte a târgului”.
Peste 200 de participanți, sute de evenimente editoriale și zeci de mii de titluri, multe dintre ele prezentate în premieră, şi-au dat întâlnire cu publicul, în prag de Sărbători, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția București 2024. Programul de vizitare a fost zilnic, între orele 10:00 și 20:00.
Eveniment cultural finanțat de Ministerul Culturii. Sponsori: Cosmo Pharm, Luna Cleaning, Jerry’s Pizza, Intersigma, Print Expert, Aqua Carpatica, Avon, Teatrul de Artă București. Parteneri: STB, Hospice Casa Speranței. Parteneri media: TVR, Agenția de Presă RADOR, Observator Cultural, Agențiadecartero.
■ 4 decembrie – 4 violonceliști cu o frumoasă carieră internațională au cântat la Sala Radio alături de Orchestra de Cameră Radio, în cadrul primului concert prezentat de ArtCello International Festival la București.
Violonceliștii Anne Gastinel (Franța), Thomas Demenga (Elveția), Răzvan Suma (România) și Denis Severin (Elveția) au evoluat la Sala Radio alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de compozitorul, dirijorul și pianistul bulgar Grigor Palikarov. Acesta și-a construit o carieră semnificativă ca dirijor invitat internațional, alături de numeroase orchestre din întreaga lume.
Programul serii de la Sala Radio a reunit un repertoriu deosebit dedicat violoncelului: A. Vivaldi – Concertul în sol minor pentru două violoncele şi orchestră, M. Ulikhanyan – Vergnügte Ruh, D. Popper – Rapsodia ungară pentru violoncel şi orchestră, J. Haydn – Concertul în re major pentru violoncel şi orchestră, R. Schumann – Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Ambasadei Elveției în România, al Asociației Culturale PlaCello și al CellEAST Festival.
■ 6 decembrie – În 1969, acum 55 de ani, Neil Armstrong lua cu el în Misiunea Apollo 11 pe Lună o înregistrare a Simfoniei nr. 9 – Din lumea nouă, creație a lui Antonin Dvořák, cel mai îndrăgit compozitor european în Statele Unite ale Americii, partitură care a putut fi audiată la Sala Radio. Evenimentul prezentat de Orchestra Națională Radio s-a derulat sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului Musica Ricercata.
Invitat special al concertului de la Sala Radio a fost și tânărul violoncelist român Jan Sekaci, care a câștigat multe premii internaționale – printre care premiul I la Concursul Internațional Johannes Brahms din Austria și la Concursul Internațional de Violoncel Klaipėda din Lituania
■ 7 decembrie – Voluntarii RADOR Radio România au interceptat și verificat scrisorile pentru Moș Crăciun scrise de micuții români şi ucraineni găzduiţi în Centrul ProVita din Vălenii de Munte, iar în această zi, Centrul ProVita s-a transformat într-un loc magic, în care voluntarii RADOR au intrat încărcați cu daruri și veselie.
Alături de copiii români care își au casa aici se află copii ucraineni instituționalizați, care au fugit din calea războiului și s-au alăturat din martie 2022 familiei din Centrul ProVita.
Evenimentul a făcut parte din campania „Prietenul tău din oraș” susținută de RADOR în favoarea copiilor români și ucraineni instituționalizați și se află la a zecea ediție
■ 7 decembrie – Teatrul Național Radiofonic pentru copii a prezentat în premieră Nică fără frică de Nina Cassian, spectacol dedicat Centenarului nașterii poetei Nina Cassian. Spectacolul s-a difuzat la Radio România Cultural, sâmbătă, 7 decembrie – prima parte şi duminică, 8 decembrie – partea a doua, de la ora 9:00.
Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Diana Mihailopol. În distribuție: Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Artur Vișan, Marius Manole, Marian Râlea, Catinca Radu, Ioan Batinaș, Paul Chiribuță, Mihai Gruia Sandu, Cezar Antal, Ana Maria Bălescu, Cristina Constantinescu, Eric Deliu, Alin Aronovici, Sabrina Iașchevici, Violeta Berbiuc, Radu Dumitrache. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Regia tehnică: inginer Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Irina Soare. Spectacolul cuprinde o înregistrare antologică din Fonoteca de Aur Radio România a poeziei Din copilărie. O parte dintr-o pasăre, în lectura autoarei Nina Cassian
■ 7 – 19 decembrie – Orchestrele și Corurile Radio România au prezentat la Sala Radio 5 concerte special dedicate sărbătorilor de iarnă:
- 7 decembrie – Corul de Copii Radio (dirijat de Răzvan Rădos) a prezentat concertul tradițional de Crăciun, care a îmbinat colinde românești și cântece de sărbătoare din alte țări. Evenimentul a fost prezentat în parteneriat cu școala de teatru a actriței Delia Nartea: micii elevi ai studioului de actorie au susținut scurte momente teatrale între piesele cântate de membrii Corului de Copii Radio. La pian au fost aplaudate Magdalena Faur și Andra Demidov și la percuție, Iasmina Topală și Teodora Ciucu
- 8 decembrie – spectatorii au fost invitaţi să pășească în lumea obiceiurilor de sărbătoare, așa cum sunt ele păstrate în vatra satului. De 34 de ani, concertul tradițional de Crăciun Începem a colinda… aduce pe scena Sălii Radio datinile de iarnă. Cete de urători din diverse regiuni ale țării – Bacău, Bihor, Cluj, Gorj, Olt, Maramureș, Suceava, Teleorman, Vrancea, au sosit la București aducând cele mai frumoase și mai vechi colinde și tradiții populare asociate Crăciunului și Anului Nou.
Invitații serii au fost Cornel Borza, Ion Drăgan, Radu Lazăr, Alexandru Turturică, Ceata Urşilor lui Gavrilă – Asău-Bacău, Grupul de colindători Datina-Dubaşii din Hotar – Bihor, Ansamblul Folcloric Coconii Deseştiului – Maramureş, Grupul de colindători Gorjeanca – Gorj, Grupul de colindători Bujorelul din Drăgăneşti – Olt, Ansamblul Poieniţa, Poiana Stampei – Suceava, Ansamblul Colinda al Centrului Cultural Teleorman, Ansamblul Folcloric Chipăruşul, Nereju – Vrancea
• 12 decembrie – primul concert pe scena Sălii Radio prezentat integral de Corul de Băieți Radio. Ansamblul, fondat în primăvara anului 2022 de Magdalena Faur, pianist acompaniator al Corului de Copii Radio, a apărut ca o nouă ramură a acestuia, ca un program pilot, pornind de la un nucleu de copii cu o bogată experiență corală și cu o mare dragoste de muzică. În cei doi ani de activitate, ansamblul a susținut peste 20 de concerte în biserici și în săli de spectacol din București. În prezent, ansamblul este format din 33 de băieți cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani, dintre care majoritatea au studiat un instrument muzical sau canto.
Intitulat A Ceremony of Carols, concertul de Crăciun prezentat de Corul de Băieți Radio a prezentat cunoscuta suită de colinde semnată de Benjamin Britten (care a dat și titlul evenimentului), care a fost interpretată prima oară în România în versiunea imaginată de compozitor, versiunea pentru cor de băieți și harpă, acompaniament care a fost susținut de Maria Bîldea, solistă a Orchestrei Naționale Radio. De asemenea, a fost ascultată o frumoasă selecție de cântece internaționale și colinde românești ca: O, ce veste minunată, Plecarea magilor, Sus, boieri!, The Little Drummer Boy, Joy to the World, Adeste Fideles sau We Wish You a Merry Christmas. Evenimentul a fost dirijat de Liviu Ofițeru, la pian și celestă s-a aflat Magdalena Faur și a fost prezentat de Irina Cristina Vasilescu
- 18 decembrie – Atmosfera solemnă a catedralelor gotice germane, în care răsună de Crăciun muzică sacră, a fost recreată la Sala Radio de Orchestra de Cameră Radio și Corul Academic Radio (pregătit de Ciprian Țuțu) care au prezentat una dintre cele mai cunoscute lucrări clasice interpretate în întreaga lume în preajma sărbătorilor de iarnă: Oratoriul de Crăciun de Bach. Sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi, au fost prezentate fragmente din lucrarea lui Bach (cantatele 1 – 3). Concertul s-a derulat cu participarea soliștilor vocali Diana Ţugui – soprană, Mihaela Işpan – mezzosoprană, Tony Bardon – tenor și Daniel Pascariu – bas.
- 19 decembrie – Primiți cu colindul? A fost titlul sub care Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru a invitat publicul la Sala Radio să se bucure de Crăciunul cu sonorități americane de jazz, prin piese cunoscute ale repertoriului internațional. Fiind un concert dedicat atât celor mari, cât și celor mici, alături de Big Band a evoluat Corul de Copii Radio (dirijat de Răzvan Rădos), iar ca solişti au fost invitați copii, tineri muzicieni, elevi ai instituțiilor de profil muzical din România
■ 10 decembrie – De 25 de ani, Radio România participă la ceremoniile de decernare a premiilor Nobel din această zi, la Stockholm (Suedia) sau la Oslo (Norvegia), acolo unde se acordă premiul Nobel pentru pace, realizatoarea Corina Negrea fiind singurul jurnalist român acreditat.
Pulsul evenimentelor a fost luat direct și în direct la Radio România Cultural și Radio România Actualități, în perioada 5-11 decembrie, în transmisiuni directe, interviuri si reportaje, on-air și online, Corina Negrea fiind corespondentul Radio România la tot ceea ce, anual, înseamnă Săptămâna Nobel la Stockholm și evenimentele asociate premiului Nobel pentru pace de la Oslo.
În aceste două decenii și jumătare, s-au adunat, în fonoteca Radio România, peste 40 de interviuri cu laureați ai premiilor Nobel, unii dintre ei având legături și cu România – George Emil Palade, laureat al premiului pentru medicină sau fiziologie în anul 1974, Stefan Hell, laureat al premiului pentru chimie în 2014, ambii născuți în România sau Gerard Mourou, premiul Nobel pentru fizică pe anul 2018, a cărui cercetare este chiar principiul de funcționare al laserului de mare putere de la Măgurele, un interviu cu prima femeie laureată a Nobelului în științe economice, Elinor Ostrom (2009), precum și ediții speciale ale emisiunilor de știință care au reflectat momente unice petrecute de-a lungul anilor în aceste momente de mare sărbătoare
■ 11 decembrie – Coproducția podcast Radiominiaturi, promovată în 2024 de Comunitatea Italofonă de Radioteleviziune, din care face parte și Radio România Internațional, a fost recompensată cu două premii ale Uniunii Internaționale de Radio și Televiziune (URTI), în cadrul ceremoniei de premiere care s-a desfășurat online pe 11 decembrie. Este vorba de Premiul Jacques Matthey-Doret pentru Descoperiri, conferit emisiunilor care se evidențiază prin originalitate, precum și de Digital Works Award, acordat producțiilor cu o prezență online predominantă față de celelate programe din competiție. În acest an, URTI International Radio Gran Prix a avut ca temă Radioul: un secol de informare, divertisment și educație.
Radio România Internațional este membru al Comitetului Director al Comunității Italofone de Radioteleviziune, care a lansat coproducția Radiominiaturi pe 25 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii celor 150 de ani de la nașterea celebrului om de știință italian Guglielmo Marconi, inventatorul comunicațiilor telegrafice fără fir, care au dus la dezvoltarea radioului. În cadrul seriei Radiominiaturi, disponibilă pe platforma RaiPlay Sound, jurnaliști ai posturilor membre ale Comunității Italofone de Radioteleviziune – Radio RAI – Radiotelevisione Italiana, RSI – Radiotelevisione Svizzera Italiana, Radio Vaticana, San Marino RTV, RTV Koper-Capodistria, Radio România, Cosmo Italiano (WDR – Germania), Radio Atena, Radio ICN New York, RAE Argentina sau Radio Tirana, invită publicul să le descopere istoria, într-o călătorie emoționantă care pune în valoare forța radioului de a uni oameni și culturi.
Iuliana Sima-Anghel, realizator coordonator al emisiunilor în limba italiană, este autoarea contribuției Radio România Internațional, cu colaborarea colegilor Monica Stoica și Marian Stere, jurnaliști la Secția Română.
De asemenea, producția Radio România Monica Lovinescu – The lucidity of a voice, realizată de Laura-Isabela Aivăncesei, s-a numărat printre cele zece finaliste ale competiției URTI International Radio Gran Prix 2024
■ 11 decembrie – În această perioadă, premergătoare Crăciunului, Editura Casa Radio a invitat publicul să descopere cel mai nou album muzical realizat de apreciatul violoncelist Andrei Ioniță, un dublu compact-disc conținând integrala Suitelor pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach, intitulat Andrei Ioniță – Bach Cello Suites. Live from concert
■ 12 decembrie – Editura Casa Radio semnalează apariţia audiobookului Monica Lovinescu – Jurnal în oglindă de Anca Mateescu, Diana Joicaliuc și Georgiana Petrache, în Colecția Biblioteca Radio, Seria MARTOR – Radio România Cultural.
Editura continuă demersul de reconstituire a unor momente importante din istoria culturală recentă a României, cu un audiobook care completează gestul recuperator al personalităţii Monicăi Lovinescu, după ce anul trecut a celebrat împlinirea a o sută de ani de la naşterea sa prin publicarea audiobookului Monica Lovinescu – Şi am ales microfonul.
■ 13 decembrie – Alexandru Tomescu a interpretat, la Sala Radio, celebrul Concert în re major pentru vioară și orchestră semnat de Beethoven, unicul concert pentru vioară creat de „titanul de la Bonn”. Evenimentul a fost prezentat de Orchestra Națională Radio și s-a desfășurat sub bagheta dirijoarei Katharina Wincor (Austria).
În cea de-a doua parte a serii de la Sala Radio s-a ascultat ultima creație majoră Rachmaninov: Dansuri simfonice, și singura concepută în întregime în Statele Unite (unde compozitorul se stabilise după exilul forțat din Rusia, impus de situația politică)
Actualizat la 15 decembrie 2024






























