Problemele Europei, tensiunile din Orientul Mijlociu și schimbarea gărzii în SUA se numără, cum era de așteptat, printre principalele preocupări ale presei internaționale.
„Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a atacat pe premierul slovac Robert Fico, acuzându-l că ajută Rusia lui Vladimir Putin să slăbească Europa. Vizita lui Fico de duminică în capitala Rusiei a fost clasificată drept una individuală «de lucru», urmărind discutarea situației internaționale, perspectivele păcii și aprovizionarea cu gaze a Slovaciei”, transmite Euronews. Agenția de presă Interfax-Ucraina reține că Zelenski îl suspectează pe Fico de „comerț cu interesele publice”: „Noi luptăm pentru viață, Fico luptă pentru bani și e greu de crezut că pentru banii Slovaciei. Negocierile din umbră cu Putin sunt fie comerț cu interesele publice, fie o activitate în folosul propriului buzunar”, consideră Zelenski. Între timp, sesizează agenția rusă TASS, „Ucraina a primit de la SUA primul miliard de dolari din veniturile activelor înghețate ale Rusiei”. E „prima tranșă din cele 20 de miliarde de dolari planificate pe care SUA sunt gata să le aloce conform inițiativei G7”. Agenția sud-coreeană Yonhap semnalează, citând o „evaluare cuprinzătoare a serviciilor de informații sud-coreene”, că Phenianul se „pregătește să trimită trupe suplimentare în Rusia pentru a participa la războiul din Ucraina, precum și echipamente şi tehnică militare, inclusiv drone kamikaze”.
În aceeași logică a dihotomiei ruso-europene tratează presa străină și evoluțiile politice din România. Publicația bulgară Mediapool scrie că „partidele pro-europene din România au reușit să facă guvern”, „care va fi condus din nou de Marcel Ciolacu”, iar aceleași partide l-au desemnat pe liberalul Crin Antonescu drept candidat unic la președinție. Se precizează că „noul guvern va avea și sarcina dificilă de a reduce deficitul bugetar, cel mai mare din UE, estimat la 8,6% din PIB anul acesta”. Euronews comentează că: „Decizia lui Iohannis de a-l numi premier pe Ciolacu e considerată în general de critici un impuls tactic de a exclude extrema dreaptă. Țara a fost aruncată în instabilitate politică și Ciolacu e conștient că sarcina îi va fi dificilă”. Francezul Liberation sintetizează astfel: „Liberalii și social-democrații și-au unit forțele cu partidele minoritare pentru a forma cu succes o coaliție. Una dintre primele lor sarcini va fi organizarea noilor alegeri prezidențiale după anularea-surpriză a primului tur, câștigat de un candidat filorus, încă necunoscut în noiembrie”. Le Monde apreciază că „re-numirea premierului Marcel Ciolacu nu rezolvă criza politică”, cu atât mai gravă cu cât „situată la porțile Ucrainei, România joacă un rol strategic important ca principal coridor de aprovizionare pentru Kiev, asigurând tranzitul echipamentelor militare și al ajutorului umanitar”. În plus, „creșterea abruptă a salariilor și pensiilor publice, decisă de anteriorul guvern Ciolacu înainte de alegeri, a redus semnificativ resursele publice, cufundând România într-o criză financiară gravă cu consecințe politice”. Concluzia o lăsăm în seama unui ziar de peste Atlantic, The New York Times: „în Occident mulți au aplaudat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, câștigat de un candidat susținător al Moscovei, dar până și opozanții acestuia își pun întrebări îngrijorătoare cu privire la democrația românească”.
Două ziare britanice abordează extrem de diferit o altă problemă europeană: migrația. Progresistul The Guardian optează pentru un fotoreportaj despre dificultățile copiilor români lăsați în urmă de părinții plecați la muncă în Vest, „o realitate dureroasă și obișnuită pentru numeroase familii din România”. Conform datelor unor organisme internaționale de profil, România se afla în 2022 pe locul 17 în lume ca țară de emigrație, iar în 2023 aproape un sfert din copiii români aveau cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în decursul ultimului an. Mulți se concentrează pe cei care pleacă, dar migrația îi afectează și pe cei care rămân, conchide Guardian. Conservatorul The Telegraph, pornind de la recentul măcel terorist dintr-un târg de Crăciun din Germania, aduce aminte că de un deceniu și mai bine se tot trag semnale de alarmă pe continent cu privire la importul în masă de populații cu convingeri incompatibile cu modul de viață european, dar „clasei politice pur și simplu nu-i pasă”. Cu excepția celei daneze, care a luat deja măsuri, observă autorul, subliniind că „atunci când imporți popoarele lumii vei importa odată cu ele și problemele lumii”.
Israelul a început să facă demersuri pe lângă capitalele europene și Consiliului de Securitate al ONU pentru a desemna mişcarea Houthi din Yemen drept organizaţie teroristă, anunță BBC. „Houthi reprezintă o ameninţare majoră pentru întreaga lume. Gruparea sprijinită de Iran a lansat sute de rachete balistice spre Israel de la începutul războiului din Gaza şi a atacat şi nave în Marea Roşie.” Săptămânalul german Der Spiegel publică în schimb un amplu reportaj în care acuză Israelul că ar urmări să colonizeze Fâșia Gaza. Investigația se bazează pe discuții cu „experți militari, soldați, lucrători umanitari, activiști pro-colonii și palestinieni din nordul Fâșiei”, de pe urma cărora a dedus că „armata israeliană distruge sistematic localități din nordul Fâșiei și expulzează populația. Ea așterne fundația pentru o ocupație militară – și pentru eventuala construcție de noi colonii evreiești”.
Situația din Siria este însă mai urmărită pe moment. Portalul european Politico atrage atenția că Bashar al-Assad abia a fugit de două săptămâni și „Europa se mișcă deja prea încet”. În fața unei „ocazii strategice imense” se instalează „ezitarea europeană tipică”. Or „soarta Siriei, situată în inima regiunii mediteraneene, e de un interes strategic vital, iar UE are o ocazie posibil efemeră de a stimula o schimbare pozitivă”. UE trebuie să-i propună urgent Damascului un pachet de ajutor „curajos” și „semnificativ” care să încurajeze noua conducere să-și continue evoluția către „moderație, includere și stabilizare” – îndeamnă Politico. Revista americană Foreign Policy se întreabă, din contră, dacă nu cumva Occidentul îi va duce dorul „Siriei seculare”. Autorul a avut experiența „suprarealistă” de a-l intervieva pe Al-Assad în 2015, când rebelii controlau jumătate din țară, el pierdea, iar Rusia nu intervenise încă în războiul civil. În esență, mesajul dictatorului către Washington era: „Voi în Vest și eu în Siria nu ar trebui să fim inamici. Suntem deopotrivă membri seculari ai lumii moderne. Luptăm deopotrivă cu aceiași oameni: teroriștii islamiști. Ideea unei opoziții moderate e o «fantezie», întrucât «nu poți face extremismul moderat»”. Și, mai remarcă autorul, „nu există vreo țară care a trecut prin Primăvara Arabă și a și făcut cu succes tranziția la democrația liberală”.
În SUA și nu numai continuă speculațiile referitoare la cum a revenit Donald Trump la Casa Albă și ce ar putea aduce noua lui administrație. Săptămânalul francez Courrier International titrează „Planurile lui Trump privind Groenlanda și Canalul Panama nu sunt o glumă”, precizând că „experții nu le văd ca pe niște simple provocări, ci ca pe o expresie a unui expansionism foarte real”. Sunt amintite de asemenea și ideile vehiculate referitor la Canada în calitate de al 51-lea stat american, respectiv la o intervenție militară contra cartelurilor din Mexic. Săptămânalul britanic The Economist publică în schimb o analiză privind politica internă, constatând că „democrația americană se fracturează la nivelul statelor”, în principal din cauza redesenării circumscripțiilor electorale și a legislației electorale diferite de la stat la stat. Revista americană The Atlantic examinează peisajul mediatic în urma constatării că publicul se mută de la presa clasică, sau „perimată” cum i se spune mai nou, la creatorii moderni de conținut. Motivul transferului e pierderea încrederii din partea publicului, încredere bazată pe trei piloni: competența, buna intenție și integritatea jurnalistului. Prin lipsa ei de transparență, presa tradițională lasă loc de îndoială în toate aceste privințe. The Washington Post ne explică cum a ajuns un conservator anti-Trump să-l voteze pe Trump în 2024. În 2016 l-a respins exclusiv pe baza caracterului, deși îi agrea o parte din promisiunile electorale. Apoi a observat că prima administrație Trump nu numai că n-a fost dezastrul general așteptat, dar și-a și respectat unele promisiuni importante. De asemenea, retorica lui Trump e una, dar acțiunile concrete sunt altele. În fine, instituțiile americane și-au probat rezistența impresionantă în ultimii opt ani, mai întâi sub asaltul lui Trump, apoi sub conducerea unui președinte inapt să le conducă. The Wall Street Journal îl avertizează pe Trump să nu-și interpreteze greșit mandatul generos acordat de americani. Mandat care începe pe fondul „sprijinului substanțial și optimismului public. Optimism extins mult dincolo de republicanii pro-Trump, la peste 50% din alegătorii independenți, la 48% din cei hispanici, ba chiar și la 41% din cei negri. Trump poate izbuti dacă va conștientiza de ce l-a trimis electoratul în Biroul Oval: ca să reducă prețurile, să facă ordine la granița sudică și să atenueze excesele culturale ale democraților”.
Andrei Suba
