Peste 30 de delfini morți au fost găsiți în Marea Neagră, după eşuarea a două nave petroliere ruseşti, având lor scurgeri de păcură în Strâmtoarea Kerci, menționează pe canalul de Telegram Centrul științific și de mediu pentru salvarea delfinilor Delfacenter.
‘De la decretarea stării de urgență, am înregistrat 61 de decese de cetacee, dintre care 32 de delfini au murit după data de 15 decembrie, a căror deces a fost cel mai probabil legat de scurgerea de păcură. Restul au murit înainte de instituirea stării de urgență – corpurile lor erau în stare de descompunere avansată’, a precizat Delfacenter. Centrul a anunţat că primesc zilnic informații despre noi cazuri de decese înregistrate în rândul delfinilor din Marea Neagră.
‘Pentru această perioadă (în afara sezonului de poluare puternică), un astfel de număr de decese reprezintă o cifră atipic de mare. Judecând după starea cadavrelor, cel mai probabil, cea mai mare parte a acestor cetacee a murit în primele zece zile după producerea dezastrului. Și până în momentul de faţă, marea continuă să le ducă cadavrele la mal. Delfinii morţi sunt în principal cetacee Azov, care au fost întotdeauna considerate ca fiind cele mai vulnerabile cetacee’, se specifică în postare.
Pe 15 decembrie, două tancuri rusești, care transportau produse petroliere, Volgoneft-212 și Volgoneft-239, s-au scufundat în Strâmtoarea Kerci. Potrivit serviciilor de urgență, cisternele transportau în total circa 9.200 de tone de păcură. În urma accidentului s-a produs o scurgere de păcură în mare. Zeci de kilometri de coastă din ţinutul Krasnodar din Rusia au fost contaminați cu păcură. Pe 25 decembrie, autoritățile au introdus starea de urgență în regiune./vdraguta/cpodea
www.meduza.io – 5 ianuarie