Papalitatea și ascensiunea comunismului la sfârșitul Primului Război Mondial Excomunicarea catolocilor comuniști

Introducere

Ideologiile secolului XX au generat foarte rapid adepți care au pus la îndoială  necesitatea religiei în lume. Comunismul reprezintă un sistem social de organizare, bazat pe scrierile lui Karl Marx și Friederich Engels. Cei doi filosofi au creionat marxismul, o ideologie revoluționară care a contestat ordinea fapt a lucrurilor din acele vremuri. Marxismul a fost construit drept o ideologie critică la adresa tuturor formelor de opresiune a oamenilor (n.r: în special capitalismul). Marxismul nu a criticat doar formele de guvernare și ideologiile economice libere, ci și religia, indiferent de formele acesteia, care era văzută drept o formă de control a oamenilor. Karl Marx considera că religia are un dublu rol (n.r: de control și idealizare a unei lumii perfecte inexistente). În opinia lui Marx, doar omul trebuie considerat cel mai important pentru  ca societatea să evolueze. Practic, omul sau muncitorul trebuie considerați și forme spirituale care duc la apariția progresului, iar societatea comunistă trebuie să conducă nou și societatea ideală, lipsite de exploatare.

Conflictul dintre marxism și religie nu a produs efecte în secolul al XIX-lea, ci în secolul XX, când au apărut primele mișcări în Rusia, urmate de Revoluția din 1917. Șocul a fost atât de puternic încât la nivel mondial a început o persecuție a religiei și a dat naștere unei forme agresive a Kulturkampf (formă de contestare publică a influenței religioase în spațiul german). Acest conflict s-a desfășurat între Sfântul Scaun și cancelarul Otto Von Bismark, între 1871 și 1887 și s-a încheiat cu scăderea influenței religioase asupra statelor în special din zona germană. Pe același fundal, marxismul și regimurile dictatoriale au contestat influența bisericii, au executat personalul religios și au început operațiuni de reeducare a tuturor persoanelor care și-au declarat public confesiunea. În 1949, Sfântul Scaun a excomunicat toate persoanele care și-au declarat simpatia pentru comunism și marxism, edictul fiind considerat un mesaj împotriva expansiunii sovietice.

Comunismul împotriva religiei

 În 1917, bolșevicii au preluat puterea în Rusia și au început eliminarea oricărei forme de contestare a lor. Războiul civil a durat din 1917 până în pe 25 octombrie 1922, iar în acest timp au fost ordonate execuții ale clericilor, populației și distrugerea  bisericilor în Rusia. Preoții, indiferent de confesiune, au trimis scrisori  Papei Pius al XI-lea, prin care au cerut ajutor. În lipsa unui acord de orice fel cu Rusia (n.r: bolșevicii au anulat toate acordurile încheiate de regimul țarist și s-au declarat împotriva religiei), perspectivele erau limitate. Fără alte soluții, Papa Pius al IX-lea l-a instruit pe nunțiul papal Eugenio Pacelli să poarte negocieri secrete cu Ministrul de Externe sovietic, Georgy Chicherin pentru încheierea unui acord între Vatican și Rusia. Negocierile au stagnat până în 1927 și au fost abandonate de Sfântul Scaun, în urma refuzurilor repetate ale Rusiei de a recunoaște catolicismul drept religie în Rusia.
Întrucât negocierile directe nu au avut efect, Sfântul Scaun a încercat să negocieze prin intermediul Franței și Marii Britanii. Fostul Președinte al Consiliului de Miniștri al Franței, Pierre Laval, ar fi încercat să-l convingă pe Stalin să accepte unele concesii în 1931, dar liderul bolșevic ar fi refuzat categorit. Mai mult decât atât, Stalin ar fi întrebat „ câte divizii are Sfântul Scaun?” pentru a cere concesii. Acest episod a fost povestit de Winston Churchill, care a fost de față în momentul în care Laval și Stalin au discutat.  Cele mai multe persecuții au avut loc în timpul Marii Terori (n.r:1931-1937) astfel că Sfântul Scaun începe să aducă acest subiect prin intermediul discursurilor. În 1931, Pius al XI-lea vorbește despre distrugerea proprietății private și anihilarea dreptului confesional în lume (n.r: QUADRAGESIMO ANNO). Suveranul Pontif condamnă politicile bolșevice la adresa confesiunilor religioase și cere intervenția marilor puteri (n.r: Marea Britanie și Franța). Șase ani mai târziu, (n.r: recensământul din 1937) în Rusia este publicat primul recensământ de la preluarea puterii de către bolșevici, iar 55% din populație își declară liber confesiunea, ceea ce nu este pe placul conducerii. În martie 1937, Sfântul Scaun publică o enciclică prin care condamnă nazismul și comunismul, pe care le descrie drept „ideologii seducătoare care urmăresc distrugerea omului, nu salvarea lui.” (n.r: enciclica DIVINI REDEMPTORIS).

Pontificatul lui Pius al XI-lea se termină în 1939, iar în luna martie a acestui an, Pius al XII-lea (martie 1939-9 octombrie 1958)  este ales pentru a reprezenta interesele Bisericii Catolice. Încă de la început, pontificatul lui Pius XII este criticat aspru din Vest și are probleme chiar în Italia, din pricina relației tensionate cu regimul personal al lui Benitto Mussolini.  Din Vest, Sfântul Scaun este acuzat că ar fi cauzat înăsprirea persecuțiilor religioase prin poziționarea împotriva comunismului și nazismului. La două luni diferență de la alegerea noului Papă, mai multe persoane s-au strâns la Vatican și au început protesteze împotriva politicii promovate de Vatican.

Perioada Postbelică și excomunicarea comuniștilor

În septembrie 1939, Polonia a fost invadată de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică, ceea ce a dus la începutul celui De-al Doilea Război Mondial. Ostilitățiile se încheie pe 7 mai 1945, prin capitularea Germaniei. De la această dată, negocierile dintre Sfântul Scaun și Rusia se reiau, dar nu ajung la nici un efect întrucât lumea era pe cale să se schimbe. Sfântul Scaun publică o nouă enciclică prin care încearcă să ofere sprijinul Bisericii din Ucraina și celor din Sud-estul Europei, până în Grecia, însă acest lucru nu are efect iar Sfântul Scaun critică transformarea țărilor din Estul Europei în sateliți sovietici.  Din 1946, Cortina de  Fier a devenit o realitate, iar Papalitatea a încercat să poarte negocieri cu regimurile comuniste instalate în țările foste democratice. Toate țările din Sud-Estul Europei și Europa centrală au refuzat dialogul cu Papalitatea iar persecuția clericilor a fost și mai evidentă.  Pe 1 iulie 1949, Sfântul Scaun a emis un edict de excomunicare a tuturor comuniștilor și simpatizanților, document care a fost dat publicității pe 13 iulie 1949.
În ciuda intervenției Statelor Unite pentru retragerea edictului, Sfântul Scaun și-a menținut decizia. Pe 15 iulie 1949, reprezentantul Statelor Unite la Vatican a discutat cu subsecretarul de Stat al Vaticanului referitor la comunism. Acesta din urmă i-a dezvăluit trimisului american că Vaticanul nu va retrage decretul, iar comunismul este considerat inamicul principal al Vaticanului.

Concluzie

Edictul a fost publicat  în circumstanțele în care noile regimuri comuniste au rupt relațiile cu Vaticanul și au început persecuții asupra credincioșilor, bisericilor și preoților. Din 1949, Vaticanul a avut un rol activ de sprijinire a refugiaților și dizidențilord în spatele Cortinei de Fier. După decesul lui Pius XII-lea în 1958, Papa Ioan al XXIII-lea a încercat să adapteze relațiile Vaticanului la realitatea existentă, în ciuda pontificatului relativ scurt (n.r: 1958-1963). Sub conducerea acestuia, relațiile Vaticanului cu regimurile comuniste s-au îmbunătățit și, în 1963,  prin enciclica „Pacem in Terris” s-a promovat înțelegerea între popoare, având în vedere realitățile existente. Succesorul acestuia, Papa Ioan Paul al VI-lea  (n.r: 21 iunie 1963-6 august 1978) a continuat munca predecesorului său și a retras edictul de excomunicare în 1966, pe baza faptului că era nevoie de unitate în interiorul Bisericii, iar acest edict doar a provocat scindarea bisericilor din Vest cu cele din Est.  În 1973, Vaticanul a publicat un punct de vedere prin care regreta edictul de excomunicare, întrucât acesta a produs scindarea bisericilor catolice de sub comunism și nu unitatea lor.

În consecință,  relațiile dintre Sfântul Scaun și regimurile comuniste au dus la începutul unei noi etape de luptă a statelor împotriva influenței bisericii catolice. În ciuda faptului că această luptă a fost marcată de persecuții și excuminicări, lucrurile au revenit treptat la normal.

Autor: Alexandru Eduard Balaci

 

 

Bibliografie

 

https://www.history.com/this-day-in-history/pope-pius-xii-excommunicates-communist-catholics-decree

https://www.vatican.va/content/pius-xii/en/speeches/1949.index.html

https://www.vatican.va/content/pius-xi/en/encyclicals/documents/hf_p-xi_enc_19370319_divini-redemptoris.html

https://www.vatican.va/content/pius-xi/en/encyclicals/documents/hf_p-xi_enc_19310515_quadragesimo-anno.html

https://bazhum.muzhp.pl/media/files/Philosophy_and_Canon_Law/Philosophy_and_Canon_Law-r2017-t3/Philosophy_and_Canon_Law-r2017-t3-s129-147/Philosophy_and_Canon_Law-r2017-t3-s129-147.pdf

https://pureadmin.qub.ac.uk/ws/portalfiles/portal/18589441/A_European_Culture_War_in_the_Twentieth_Century.pdf

 

 

 

Presă

 

https://www.nytimes.com/1973/12/02/archives/pope-reconsiders-the-ban-on-reds-don-camillo-an-example-ban-widely.html

 

Arhive

https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1944v04/d1111

https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1949v05/d7