Românii pot călători fără viză în Statele Unite de la 31 martie, odată cu accederea României în Visa Waiver

RADOR RADIO ROMÂNIA (10 ianuarie) – De la 31 martie, cetățenii României pot călători în Statele Unite ale Americii fără vize – a anunțat vineri administrația americană. România intră în Programul Visa Waiver, care înseamnă că o călătorie în America va fi mult mai facilă. Românii nu trebuie să mai aștepte luni de zile pentru o programare la consulatul american, nu trebuie să mai treacă proba unui interviu și nu trebuie să mai plătească o taxă considerabilă – afirmă ambasadorul țării noastre la Washington, Andrei Muraru, într-o postare pe Facebook. Președintele Klaus Iohannis îi felicită pe toți cei care au contribuit la includerea României în Programul Visa Waiver și apreciază că această reușită va determina dezvoltarea și mai dinamică a relațiilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii. Această reușită va determina dezvoltarea pe toate palierele sale, fie că vorbim despre economie, schimburi comerciale, relații de afaceri, despre proiecte comune în domenii precum cercetarea, științele și tehnologia, educația, cultura, dar și în ce privește relațiile interumane și turismul – afirmă șeful statului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 ianuarie)/abranescu/asalar