RADOR RADIO ROMÂNIA (10 ianuarie) – Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a votat joi pentru sancționarea Curții Penale Internaționale (CPI), în semn de protest față de mandatele de arestare emise de aceasta împotriva premierului israelian, Benjamin Netanyahu, și a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant în legătură cu campania Israelului în Fâşia Gaza. Votul a fost de 243 la 140 în favoarea „Illegitimate Court Counteraction Act” (legea privind contraacţiunea împotriva instanţelor nelegitime), care ar sancționa orice străin care investighează, arestează, reține sau urmărește cetățeni americani sau ai unei țări aliate, inclusiv Israel, care nu sunt membri ai Curții. 45 de democrați s-au alăturat celor 198 de republicani în susținerea proiectului de lege. Niciun republican nu a votat împotriva acesteia. „America adoptă această lege pentru că un tribunal-parodie încearcă să îl aresteze pe prim-ministrul marelui nostru aliat, Israelul”, a declarat reprezentantul Brian Mast, președintele republican al Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților, într-un discurs rostit în Cameră înainte de vot. Votul din Cameră, unul dintre primele de la instalarea noului Congres săptămâna trecută, a subliniat sprijinul puternic în rândul colegilor republicani ai președintelui ales Donald Trump pentru Guvernul Israelului, acum că aceștia controlează ambele Camere ale Congresului. CPI a declarat că a luat act de proiectul de lege cu îngrijorare și a avertizat că ar putea priva victimele atrocităților de justiție și speranță. „Curtea condamnă cu fermitate toate acțiunile menite să amenințe Curtea și funcționarii săi, să submineze independența judiciară și mandatul acesteia și să priveze milioane de victime ale atrocităților internaționale din întreaga lume de justiție și speranță”, se arată într-o declarație trimisă Reuters. Prima administrație a lui Trump a impus sancțiuni împotriva CPI în 2020 ca răspuns la investigațiile privind crimele de război din Afganistan, inclusiv acuzații de tortură care ar fi fost comise de către cetățeni americani. Aceste sancțiuni au fost ridicate de administrația președintelui Joe Biden, deși secretarul de stat Antony Blinken a declarat în luna mai a anului trecut că este dispus să colaboreze cu Congresul SUA pentru a impune eventual noi sancțiuni împotriva CPI în legătură cu cererea procurorului de a emite mandate de arestare pentru liderii israelieni. În urmă cu cinci ani, procurorul de atunci al CPI, Fatou Bensouda, și alți membri ai personalului au avut carduri de credit și conturi bancare înghețate, iar călătoriile în SUA le-au fost împiedicate. Observatorii CPI au declarat că noile sancțiuni ar face posibilă vizarea persoanelor care sprijină activitatea Curții. „Proiectul de lege este, de asemenea, amplu, deoarece oricine oferă sprijin Curții în orice caz se expune sancțiunilor”, a declarat pentru Reuters Milena Sterio, expert în drept internațional la Cleveland State University.
(REUTERS – 10 ianuarie)/mbaciu/asalar