RADOR RADIO ROMÂNIA (10 ianuarie) – Statele Unite au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru informaţii care să ducă la arestarea liderului Venezuelei, Nicolas Maduro, acuzat pentru infracţiuni legate de droguri. Anunţul a fost emis după ce Nicolas Maduro a fost învestit pentru al treilea mandat de preşedinte al Venezuelei, în urma unor alegeri despre care mulţi consideră că au fost fraudate. Opoziţia venezueleană a condamnat ceremonia de învestire, pe care au calificat-o drept „lovitură de stat”.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 ianuarie)/mbaciu/ilapadat