România își va repeta primul tur al scrutinului prezidențial pe 4 mai, cu turul doi programat pe 18 mai, dacă nici un candidat nu va obține majoritatea absolută din primul, a anunțat miercuri coaliția de guvernare tripartită.
Țara balcanică a fost aruncată în instabilitate politică atunci când un politician filorus cvasi-necunoscut a câștigat primul tur la finalul lui noiembrie, după o campanie marcată de acuzații privind interferența Rusiei, acuzații care au determinat Curtea Constituțională să anuleze votul – o măsură fără precedent.
Coaliția de partide de centru și-a reafirmat miercuri sprijinul pentru candidatul ei unic, fostul președinte interimar de centru-dreapta Crin Antonescu. Ea încearcă să izoleze forțele populiste de extrema dreaptă aflate în ascensiune, care controlează acum o treime din parlament.
Articol de Marton Dunai
https://www.ft.com/content/27b28ac4-e5db-4195-ad0b-1f482efbd15b
Traducere: Andrei Suba/RADOR RADIO ROMÂNIA/asuba/fmatei
THE FINANCIAL TIMES (Marea Britanie), 9 ianuarie 2025