Duminică, 12 ianuarie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea compozitorului Laurenţiu Profeta.

S-a născut la 12 ianuarie 1925, la Bucureşti. Provine dintr-o familie care a iubit arta în varii domenii. Tatăl său studiase vioara; fratele, Alfons Profeta, medic, s-a afirmat autoritar în domeniul editorial dar a fost și clarinetist în orchestra lui Theodor Cosma. Unchii lor materni – Eliah și Achile Șaraga (cu frumoase realizări în domeniul comercial) au fost cei care au susținut, primii, editarea operelor lui Alecsandri și Eminescu, la Iași, fiind chiar editorii marilor poeți.
Profeta a studiat cu Nicolae Lungu la o școală de muzică pe strada bucureșteană Cometa.
Apoi a studiat la Conservatorul de Muzică din Bucureşti (1945-1949) – cu Ioan Dumitru Chirescu la disciplina teorie și solfegiu, cu Paul Constantinescu (armonie), Alfred Mendelsohn (contrapunct, compoziție), Silvia Căpățână (pian), Vasile Popovici (istoria muzicii), iar în paralel cu studiile muzicale, a urmat Facultatea de Filosofie din Capitală (în aceeaşi perioadă, 1945-1949).
În particular a studiat cu Alfred Mendelsohn – compozitie și cu Florica Musicescu – pian.

Datorită rezultatelor foarte bune în facultate, a obținut o bursă de perfecționare la Conservatorul Ceaikovski din Moscova, unde a studiat cu Messner – compoziție, Golubev – polifonie, Bercov – armonie și cu Zukerman – forme muzicale.
A compus muzică simfonică, de cameră, corală, de operă, de balet, de teatru sau de film, însă un loc foarte important în creaţia sa a fost ocupat de muzica uşoară.
Debutul pe scena de concert s-a petrecut în 1951, sub bagheta lui Emanuel Elenescu.
Majoritatea pieselor de muzică uşoară compuse de el au devenit şlagăre, care au primit numeroase premii la festivalurile naţionale sau internaţionale: ”Tangoul de altădată”, ”Dragă-mi este dragostea”, ”Balada plaiurilor mele”, ”La steaua”, ”Dă-mi surâsul tău”, ”Pe marea dragostei”, ”Hei, voi nopţilor”, ”Lorelei”, ”O zi de vacanţă”, ”De ieri până azi”, ”Orele mării”.
Printre numeroasele lucrări de muzică simfonică, vocal-simfonică, de balet, de operă se numără: ”Suita pentru marionete”, ”Şase piese umoristice pe versuri de Tudor Arghezi”, baletele ”Soţia căpitanului” şi ”Prinţ şi cerşetor”, suita de balet ”Schiţe şi momente muzicale din vremea lui Caragiale” (2002) ş.a.
A semnat, de asemenea, muzica mai multor piese de teatru sau musicaluri: ”Peter Pan” (prezentat în premieră la Opera Comică pentru Copii la 13 februarie 2015), ”Păguboşii” şi ”Moştenirea lui Cadîr”, precum şi coloana sonoră a mai multor filme: ”Vară romantică”, ”Cinci săptămâni în balon” ş.a.
De asemenea, a semnat orchestraţia şi aranjamentele vocale de pe albumul de muzică religioasă ”Slăviţi pe Domnul cu noi împreună” şi a scris și un musical pentru Teatrul Evreiesc de Stat, despre un cunoscut Păcală iudeu, „Hershale”.
Laurenţiu Profeta a fost director adjunct la Radiodifuziunea Română (1948-1952), director al Direcţiei Muzicii în Ministerul Culturii (1953-1955, 1959-1961), membru în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi secretar al acesteia în perioada 1968-1989.
Pe perioada în care s-a aflat la conducerea Direcţiei Muzicii, propune și pune în practică cenaclurile de promovare ale genurilor muzicale, seri de audiții pentru muzica de factură contemporană, încheie convenții cu casa de discuri Electrecord în vederea editării de discuri simfonice pentru compozitorii Uniunii, achiziții bianuale pentru confrații săi, înființarea de cercuri muzicale de cultură la Palatul Pionierilor, implicându-se personal și în susținerea lor.
A făcut parte, totodată, din Consiliul de conducere al UCMR (1990-1997), Biroul pentru Muzică Pop, Rock, Muzical şi Jazz.
Profeta a publicat articole în ziare şi reviste de specialitate – în Revista Muzica, Studii de Muzicologie în ziarele Scânteia, Contemporanul, România Liberă, Flacăra etc.-, a susținut conferințe, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Roma, 1962) şi a făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale reprezentând Romania la Paris, Roma, Viena, Berlin, Praga, Bruxelles etc.
Pentru cariera sa remarcabilă a fost distins cu numeroase premii şi distincţii: Premiul III de compoziţie ”George Enescu” (1946), Ordinul Muncii cl. III (1953, 1959, 1969), Menţiune la Concursul internaţional al Festivalului Internaţional al Tineretului de la Viena (1959), Premiul III la Festivalul Mamaia (1969), Premiul Uniunii Compozitorilor (1969, 1970, 1979, 1980, 1986), Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1999), Premiul I la Festivalul Internaţional de Cântece pentru Copii de la Cairo (1999), Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate (Festivalul Mamaia, 2000).
Laurenţiu Profeta a murit la 22 august 2006.