Un vulcan situat pe Insula estică Halmahera a erupt miercuri dimineață, aruncând un nor de cenușă înalt de patru km, forțând autoritățile să ridice nivelul de alertă în zonele înconjurătoare la cel mai mare grad, au declarat oficialii locali. Muntele Ibu a erupt la 07:11 AM, timp de aproximativ două minute, a transmis printr-un comunicat agenția de vulcanologie a țării. Coloane de nori de cenuşă groasă şi gri au fost aruncate în aer, spre vest, a spus Muhammad Wahid, şeful agenţiei. „Localnicii și turiștii nu ar trebui să desfășoare activități în cel puțin 5 km de crater”, a spus el. Muntele Ibu a erupt, de asemenea, marți după-amiază, aruncând cenușă vulcanică de trei km înălțime. În apropierea vulcanului trăiesc aproximativ 13.000 de locuitori, a declarat purtătorul de cuvânt al agenției indoneziene pentru dezastre, Abdul Muhari. Cu toate acestea, până acum nu există un plan de evacuare a locuitorilor. „Erupția de astăzi nu a afectat încă în mod direct localnicii, dar am desfășurat personal doar în cazul în care este nevoie de evacuare”, a declarat el pentru Reuters. Activitățile vulcanice de pe Muntele Ibu au loc după o serie de erupții ale diferiților vulcani din Indonezia, care se află pe „Inelul de foc” al Pacificului, cu 127 de vulcani activi. Ibu a avut o serie de erupții anul trecut. În mai anul trecut, o erupție a forțat evacuarea oamenilor care locuiau în șapte sate din apropiere./cstoica/denisse
(REUTERS – 15 ianuarie)