RADOR RADIO ROMÂNIA (21 ianuarie) – Anunţul preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, privind retragerea SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat un val de îngrijorări la nivel internaţional. OMS l-a îndemnat pe Donald Trump să îşi reconsidere decizia. SUA sunt cel mai mare donator al OMS. „Sperăm că SUA vor reconsidera decizia şi abia aşteptăm să angajăm un dialog constructiv pentru a menţine parteneriatul între Statele Unite ale Americii şi OMS, în beneficiul sănătăţii şi al bunăstării a milioane de oameni din lumea întreagă”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic. Donald Trump s-a plâns că China plăteşte mult mai puţin OMS-ului, sublilniază BBC. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 ianuarie)/mbaciu/ilapadat