Președintele Trump l-a îndemnat pe liderul Rusiei, Vladimir Putin, să pună capăt „războiului ridicol” din Ucraina. Din partea Kremlinului nu a venit niciun răspuns. Dl Trump a declarat în mod repetat că ar putea pune capăt conflictului din Ucraina în 24 de ore. Donald Trump a fost criticat în mod frecvent pentru atitudinea blândă în privința președintelui Putin. Astăzi, liderul american a spus că are o relație bună cu el, dar are și un mesaj clar pentru liderul rus, transmis printr-o postare pe o platformă de socializare online: „o putem face pe calea ușoară sau pe calea dificilă”. Trump a amenințat cu instituirea de taxe asupra oricăror produse vândute de Rusia în SUA și instituirea de sancțiuni dacă nu se ajunge la un acord în curând. Liderul american nu a detaliat nimic despre tipul de acord pe care îl preconizează, dar a spus: „să punem capăt acestui război, care nu ar fi izbucnit niciodată dacă eu eram președinte!”./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 ianuarie)