Mexicul nu a fost de acord să preia migranții nemexicani care solicită azil în SUA, declară președinta Claudia Sheinbaum

Președinta Mexicului a declarat miercuri că nu a fost de acord să accepte migranți nemexicani care solicită azil în Statele Unite, declarație făcută la o zi după ce noul ei omolog american a anunțat reluarea unui astfel de program. Marți, administrația noului președinte american Donald Trump a anunțat că va reinstitui programul „Rămâi în Mexic”, cunoscut anterior sub numele de „Protocoale de protecție a migranților” (MPP), care îi forța pe solicitanții de azil non-mexicani să aștepte în Mexic până la rezolvarea dosarelor în SUA, adesea prelungite. Președintele mexican Claudia Sheinbaum le-a spus reporterilor că un astfel de demers va necesita acordul țării care primește solicitanții de azil și că Mexicul nu a făcut acest lucru. Ea a spus că guvernul ei oferă asistență umanitară migranților deportați de alte naționalități, împreună cu „mecanisme pentru a fi repatriați” dacă doresc să se întoarcă în mod voluntar în țările lor de origine. Luni, Trump s-a întors la Casa Albă, promițând că va continua cu măsuri agresive în privința imigrației și securității la frontieră, inclusiv declararea unei urgențe naționale la granița de sud, în ciuda unei reduceri drastice a fluxului de migranți în ultimul an. Programul MPP a fost lansat inițial în 2019, în timpul mandatului prezidențial anterior al lui Trump, în încercarea de a descuraja ceea ce oficialii au descris apoi drept cereri de azil frauduloase. Susținătorii drepturilor omului au respins această politică, susținând că i-a pus în pericol pe migranți, inclusiv familiile cu copii mici, forțându-i să trăiască în tabere de frontieră vulnerabile în fața crimei organizate. În 2021, fostul președinte Joe Biden a pus capăt programului, invocând condiții precare și periculoase de pe partea mexicană a graniței. Tot miercuri, Sheinbaum a menționat că ministrul ei de Externe, Juan Ramón de la Fuente, și proaspăt-confirmatul secretar de stat american, Marco Rubio, au avut o convorbire telefonică „foarte cordială” cu o zi mai devreme, în care au discutat chestiuni legate de migrație și securitate./cstoica/dstanesc

(REUTERS – 22 ianuarie)