Premierul Slovaciei, Robert Fico, apreciază pozitiv întâlnirea sa cu premierul Ungariei, Viktor Orbán

Slovacia și Ungaria își au „habitatul” în Uniunea Europeană și NATO, dar asta nu înseamnă că privesc pasiv acest mediu de viaţă și nu vor adopta poziţii suverane în viitor, a declarat premierul slovac Robert Fico după discuțiile avute cu premierul ungar, Viktor Orbán, marţi, la Bratislava. Fico a apreciat întâlnirea drept spontană, foarte prietenoasă și extrem de bogată în conținut.

Se întâmplă lucruri foarte dinamice, iar Uniunea Europeană se află în faţa unor schimbări majore şi faţă de ţările sale membre are o responsabilitate pentru ca acestea să se pregătească temeinic pentru aceste schimbări, a subliniat premierul slovac, care a confirmat continuarea unei politici externe suverane slovace, care, deși respectă în mare măsură apartenența la UE și NATO, va fi orientată și către alte țări, în special către cele care împărtășesc același interes în dezvoltarea unor bune relații.

Răspunzând la o întrebare, el a subliniat: Slovacia sprijină aderarea Ucrainei la UE dacă sunt îndeplinite condițiile în mod corespunzător, dar respinge aderarea sa la NATO. Slovacia nu are niciun motiv să-și schimbe poziția față de acest din urmă subiect, deoarece ar distruge inițiativele de pace și ar fi un risc imens pentru securitate, care ar reprezenta chiar și pericolul izbucnirii celui de-al treilea război mondial. În calitate de premier, el va recomanda întotdeauna Parlamentului slovac să nu fie niciodată de acord cu aderarea Ucrainei la NATO.

Robert Fico a mai spus că nu vor sprijini niciodată – spre deosebire de opoziție – trimiterea de soldați slovaci în Ucraina, deoarece războiul din Ucraina „nu este războiul nostru”. Respingem retorica potrivit căreia „UE este în război; noi nu suntem în război, suntem o țară pașnică, vrem o soluție pașnică și convieţuire pașnică”, a precizat oficialul slovac, care a adăugat că este premierul Slovaciei și nu un servitor ucrainean, iar sarcina sa este de a proteja interesele Republicii Slovace și ale cetățenilor acesteia. Situația din Ucraina este într-adevăr gravă și a căzut de acord cu premierul ungar că Kievul nu mai are aceeaşi poziţie ca în mandatul lui Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite.

Robert Fico a mai menţionat că în cadrul negocierilor a fost abordat şi subiectul privind primele măsuri ale preşedintelui american Donald Trump, care sunt într-un fel inspiratoare, spunând că din punct de vedere al valorilor, el se identifică atât cu noul președinte american ales, cât și cu Viktor Orbán.

Fico a mai spus că l-a informat pe premierul ungar cu privire la modalitatea de modificare a Constituției slovace, care a fost necesară pentru a include acele valori pe care se construiește existența Republicii Slovace. El a explicat că după ce s-a stabilit că căsătoria este exclusiv între un bărbat și o femeie, s-ar include în Constituție că sunt recunoscute două genuri, femeia și bărbatul. De asemenea, vor rezolva problema adopției de copii, iar programele culturale și educaționale de stat trebuie să se bazeze pe valori care sunt, de asemenea, consacrate în Constituție.

Premierul slovac a mai spus că unul dintre primele subiecte ridicate de noul președinte al SUA va fi creșterea cheltuielilor militare și a considerat că este posibil ca aceste cheltuieli să crească de la actualele două procente la trei până la patru procente. În opinia sa, opoziția slovacă nu are niciun răspuns la acest lucru, în timp ce Guvernul slovac consideră că este posibilă creșterea costurilor într-o oarecare măsură, cu condiția ca aceasta să fie utilă și în alte scopuri. În cadrul întâlnirii bilaterale s-au discutat și despre posibilitatea de cooperare între armate, a menţionat Fico.

Printre subiectele discutate s-a numărat și problema securității energetice, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis unilateral oprirea tranzitului de gaze pe teritoriul ucrainean. Decizia va dăuna nu numai Slovaciei, ci întregii Uniuni Europene, inclusiv Ungariei, prin exercitarea unei presiuni enorme asupra prețurilor la energie. Prin urmare, cele două țări vor coopera pentru a se asigura că și Comisia Europeană acordă atenție în această direcţie. Uniunea Europeană există pentru a proteja interesele statelor sale membre și abia atunci se poate discuta despre interesele oricui, a subliniat premierul slovac, menţionând că nu își pot imagina că obiectivele extrem de ambițioase de protecție a climei și securitatea energetică pot fi atinse fără centrale nucleare. El a mai declarat că sunt interesați de schimbul de experiență și cooperarea între companiile slovaco-ungare.

Răspunzând la o altă întrebare, Robert Fico a declarat că interesul lor principal este ca aprovizionarea cu gaze ucrainene în Slovacia să continue şi este, de asemenea, în interesul lui să se întâlnească cu președintele ucrainean. El a amintit că Slovacia are un contract cu Gazprom pentru a cumpăra gaz la un anumit preț, iar singura rută prin care gazul rusesc poate fi adus în Europa Centrală este prin Turcia. Dacă va deveni posibil ca Slovacia să obțină gaz de la South Stream, atunci diversificarea este, desigur, o soluție bună, a spus Fico, adăugând că vor exploata orice oportunitate pentru a se asigura că Slovacia nu este dependentă doar de gazele naturale scumpe care vin din vest.

Robert Fico l-a invitat pe premierul ungar pentru o vizită oficială pe 19 martie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la semnarea Acordului de bază slovaco-ungar. În opinia sa, acești 30 de ani au fost extrem de colorați și diverși și a spus că apreciază foarte mult anii lor de cooperare, ceea ce a garantat ca relațiile bilaterale să ajungă la cel mai înalt nivel posibil. Premierul slovac a adăugat că este foarte important ca această convieţuire slovaco-maghiară în Slovacia să nu mai fie o chestiune politică, o temă de dezbatere preelectorală. /rganciu/dsirbu

MTI – 22 ianuarie