Perspectivele creșterii livrărilor de gaze azere către Croația au fost examinate la Davos de președintele azer, Ilham Aliev, și de prim-ministrul Croației, Andrej Plenković – anunţă Serviciul de presă al liderului azer. „Președintele Azerbaidjanului și prim-ministrul Croației au apreciat extrem de mult nivelul actual al relațiilor dintre țările noastre și au remarcat în mod deosebit cooperarea din sectorul energetic. Ei au subliniat rolul pe care Azerbaidjanul îl joacă astăzi în securitatea energetică a Croației, în aprovizionarea Croației cu petrol și gaze de către partea azeră și s-a discutat şi despre perspectivele de creștere a volumului exporturilor de gaze azere către această țară” – se menţionează în comunicatul de presă. Aliev a menționat că Azerbaidjanul exportă gaze în zece țări europene, dintre care opt sunt membre ale Uniunii Europene. Părțile au efectuat un schimb de opinii cu privire la dezvoltarea cooperării bilaterale în diverse domenii și relațiile Azerbaidjanului cu Uniunea Europeană, se precizează în comunicat.
Compania Petrolieră de Stat din Azerbaidjan (SOCAR) a început să livreze gaze Croației la 1 septembrie 2024. Livrările se efectuează prin intermediul PPD și MET Group. Volumul acestor livrări nu este cunoscut. Croația este, de asemenea, unul dintre principalii cumpărători de petrol din Azerbaidjan. Potrivit Comitetului Vamal de Stat al Azerbaidjanului, livrările de petrol către Croația în 2024 au depășit 1,4 milioane de tone, în valoare de 873,4 milioane de dolari, Croația devenind astfel al treilea cel mai mare cumpărător de petrol din Azerbaidjan în 2024./vdraguta/cvanatoru
(www.interfax.ru – 23 ianuarie)