Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, s-a întâlnit vineri, la Sofia, cu comisarul european pentru startup-uri, cercetare şi inovare, Ekaterina Zaharieva, aflată în vizită oficială în ţară. În cadrul întrevederii, Jeliazkov a subliniat că aderarea Bulgariei la zona euro reprezintă o prioritate-cheie a noului guvern, asupra căreia se lucrează intens şi în strânsă coordonare cu partenerii din cadrul Comisiei Europene. Şeful executivului bulgar a subliniat că, încă din prima zi a mandatului, echipa Ministerului de Finanţe desfăşoară o analiză detaliată a situaţiei finanţelor publice, în baza căreia va fi elaborat noul buget de stat. Pe baza acestor acţiuni, Bulgaria va solicita imediat Comisiei Europene un raport de convergenţă extraordinar pentru evaluarea pregătirii ţării de aderare la zona euro, informează Serviciul de presă al guvernului. Comisarul european bulgar se află în ţară pentru întâlniri cu preşedintele Rumen Radev, cu prim-ministrul şi miniştrii cabinetului./ddaniela/ilapadat
(www.bnr.bg – 24 ianuarie)