de Răzvan Moceanu

Sâmbătă, 25 ianuarie, se împlinesc 35 de ani de la moartea actriţei americane Ava Gardner, una dintre cele mai frumoase, mai grațioase, elegante și mai populare actrițe ale anilor ’40 – ’50, de peste Ocean.

* * * * *

Ava Lavinia Gardner, s-a născut la 24 decembrie 1922, într-o localitate din Carolina de Nord (SUA), fiind cel mai mic dintre cei şapte copii ai lui Jonas Bailey şi Mary Elizabeth Gardner.

A absolvit Barton College şi Newport News High School.

Întâmplarea a făcut ca în anul 1940, poza sa aflată în fereastra studioului foto din New York al cumnatului ei să o aducă în atenţia celor de la MGM, ajungând astfel rapid, datorită frumuseţii sale izbitoare, la Hollywood.

În anul 1941, Ava Gardner semna un contract cu MGM, făcându-şi debutul în film în „Fancy Answers” (1941). Însă ea va deveni cunoscută abia după ce MGM a împrumutat-o celor de la Universal pentru pentru primul său film de excepţie, clasicul „The Killers” / „Ucigaşii”, din 1946, în care a jucat alături de Burt Lancaster.

Succesul i-a adus actriţei roluri în pelicule precum „The Hucksters” / „Agenţi de publicitate” (1947), „Show Boat” (1951) şi „The Snows of Kilimanjaro” / „Zăpezile de pe Kilimanjaro” (1952), unde a jucat alături de Gregory Peck. A jucat, de asemenea, cu Clark Gable, în „Mogambo” / „Aventură în junglă” (1953), rol ce avea să-i aducă lui Gardner singura sa nominalizare la Oscar, şi cu Humphrey Bogart, în „The Barefoot Contessa” / „Contesa desculţă” (1954).

Pe plan personal, s-a căsătorit de trei ori: cu actorul Mickey Rooney, la 10 ianuarie 1942 (cei doi s-au despărţit un an mai târziu, la 21 mai 1943), cu muzicianul Artie Shaw, la 17 octombrie 1945 (o altă căsătorie scurtă, ce a durat până în octombrie 1946), şi cu celebrul Frank Sinatra, în noiembrie 1951 – pe care l-a considerat dragostea vieţii sale.

Trebuie spus că în 1944, după ce Ava apărea pe coperta revistei Photoplay, când a văzut fotografia, Frank Sinatra a fost ca și hipnotizat. „Vrei să știi ceva?”, i-a spus unui prieten, „Mă voi căsători cu acea femeie”. Totuși, la acea vreme era încă însurat cu Nancy Barbato. Această căsătorie a mai durat doar patru ani, degradându-se din cauza obsesiei artistului pentru Ava Gardner. A urmat mult mediatizata lor căsătorie, o relaţie caracterizată prin pasiune şi gelozie în egală măsură, care a durat până în 1957. Gardner şi Sinatra aveau multe lucruri în comun – de la jazz, până la alcool şi sex. Mai mult de-atât, aveau în comun şi un mare defect – erau amândoi nesiguri pe ei şi nu suportau să stea singuri. Despre Ava Gardner s-a spus că a fost cu adevărat şi dragostea vieţii lui Sinatra şi el a tratat-o întotdeauna ca atare.

Dincolo de mariajele menţionate, frumoasă, maiestuoasă, senzuală, Ava Gardner a fost una dintre celebrele „zeiţe ale dragostei” din Hollywood-ul postbelic, iar amănuntele picante ale vieţii ei particulare au constituit nu de puţine ori subiecte pentru presa de scandal.

E de la sine înţeles că după trei căsătorii eşuate, va deveni nemulţumită de viaţa de la Hollywood, iar în 1955 se mută în Spania, de aici înainte majoritatea filmelor sale fiind realizate în străinătate.

În 1958, Ava Gardner şi-a încheiat contractul cu MGM, dar a continuat să apară în filme.

Ultimul ei rol memorabil a fost în „The Night of the Iguana” / „Noaptea iguanei” (1964), film de referinţă în istoria cinematografiei americane, în care a jucat alături de Richard Burton.

Printre filmele în care a apărut de-a lungul carierei sale se mai numără: „Ghosts on the Loose” / „Fantome dezlănţuite” (1943), „The Great Sinner” / „Jucătorul” (1949), „My Forbidden Past” / „Trecutul meu interzis” (1951), „Lone Star” / „O singură stea” (1952), „The Naked Maja” / „Frumosa dezgolită” (1958), „On the Beach” / „Ultimul ţărm” (1959), „55 Days at Peking” / „55 de zile la Pekin” (1962), „Seven Days in May” / „Şapte zile în luna mai” (1963), „The Bible” / „Biblia” (1966), „Mayerling” (1968), „The Life and Times of Judge Roy Bean” / „Viaţa şi epoca judecătorului Roy Bean” (1972), „Earthquake” / „Cutremurul” (1974), „Permission to Kill” / „Permis pentru crimă” (1975), „The Blue Bird” / „Pasărea albastră” (1976), „The Cassandra Crossing” / „Podul Cassandra” (1977), „City on Fire” / „Oraş în flăcări” (1979), „Priest of Love” / „Misionarul iubirii” (1980), „Regina” (1982).

A apărut şi în producţii TV, în 1985 în „A.D.” – rol Agrippina, în „Knot’s Landing”, rolul Ruth Galveston şi în „The Long Hot Summer”, rol Minnie Littlejohn şi în 1986 – în „Harem”, rol Kadin şi în „Maggie”, în rolul Diane Webb.

Pentru activitatea ei artistică, Ava Gardner a fost recompensată cu o stea pe Hollywood Walk of Fame, la 8 februarie 1960.

În anul 1968, s-a mutat la Londra, unde şi-a petrecut ultimii 22 de ani din viaţă.

Ava Gardner a murit la 25 ianuarie 1990, la vârsta de 67 de ani.

În anul 1981, s-a deschis Muzeul Ava Gardner, cu cea mai extinsă colecţie de amintiri dedicate vedetei.

În vara anului 1998, o sculptură în bronz a actriţei a fost ridicată în onoarea sa în pitoreasca localitate Tossa de Mar, Spania, unde a filmat „Pandora and the Flying Dutchman” / „Pandora şi Olandezul Zburător” în 1951.

Ava Gardner nu a fost doar o actriță de succes, ea a devenit un simbol al eleganței și stilului în anii ’40 și ’50. Frumusețea sa clasică, combinată cu o prezență magnetică, a făcut-o un etalon al modei, inspirând femei din întreaga lume. Stilul său vestimentar, de la rochii elegante la costume casual impecabile, a fost admirat și imitat, iar Gardner a devenit un icon al rafinamentului și al gustului bun.

Iar influența sa s-a extins și în lumea artei și a fotografiei. Ava Gardner a fost subiectul multor ședințe foto celebre, iar chipul său a fost imortalizat de unii dintre cei mai mari fotografi ai timpului. Chiar și astăzi, imagini cu Ava sunt privite ca exemple supreme de frumusețe clasică și stil atemporal. Ea nu doar că a captivat prin talentul său actoricesc, ci și prin modul în care și-a trăit viața cu o grație și un curaj remarcabil, reamintind mereu de măreția unei ere în care Hollywood-ul era, cu adevărat, tărâmul viselor…