Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut luni membrilor alianței să-și majoreze cheltuielile pentru apărare peste obiectivul de 2% din PIB, care fusese stabilit în urmă cu un deceniu și este acum considerat prea scăzut din cauza noilor provocări din partea Rusiei. Mark Rutte a vorbit la Lisabona alături de premierul Luis Montenegro, care a reiterat doar angajamentul Portugaliei de a-și îndeplini obiectivul de 2% până în 2029. În 2023, țara a alocat 1,5% din PIB pentru angajamentele sale din NATO.
„Știm că obiectivul de 2%, stabilit acum un deceniu, nu va fi suficient pentru a face față provocărilor de mâine”, a spus domnul Rutte. „Pentru a menține NATO puternică trebuie totuși să continuăm să ne adaptăm și pentru a ne garanta securitatea în viitor trebuie să ne intensificăm eforturile acum. Aceasta înseamnă, de asemenea, că trebuie să cheltuim mai mult pentru apărarea noastră”, a adăugat el./opopescu/schelaru
REUTERS – 27 ianuarie