Prima parohie ortodoxă română din Țările de Jos, parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam a împlinit, la 25 ianuarie a.c., 44 de ani de activitate continuă în slujba comunității ortodoxe române din această țară prin grija și râvna Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, al cărei fondator și ctitor este, precum și al tuturor parohiilor ortodoxe române din Regatul Țărilor de Jos.
Duminică, 26 ianuarie a.c., într-o atmosferă de profundă trăire duhovnicească a fost sărbătorit Hramul parohiei, prin săvârșirea Sfintei Liturghii.
Înainte de Sfânta Liturghie, enoriașii aflați sub impactul tristului eveniment al furtului unei părți din Tezaurul Național al României, de la Muzeul Drents din Assen, părintele Ioan, în genunchi împreună cu toți enoriașii participanți la Sfânta Liturghie, s-au rugat Sfântului Mare Mucenic Mina pentru găsirea artefactelor pierdute din patrimoniul dacic.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a avut loc procesiunea cu icoana Patronului parohiei în jurul bisericii, cu copiii școlii parohiale deschizând procesiunea, cinstind astfel pe Sfântul în al cărui lăcaş ei cresc duhovnicește.
În cuvântul său, Părintele Ioan a mulțumit Sfântului Grigorie Teologul pentru ocrotirea adusă parohiei de-a lungul celor 44 de ani de slujire, a vorbit despre viaţa Ȋnaltului Ierarh, mare părinte al Bisericii, despre care a spus că este „un exemplu pentru slujitorii bisericii” și apărator al dreptei credințe și pe care Biserica l-a numit Teolog și poet creştin.
Părintele Ioan, dată fiind împlinirea a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, a vorbit și despre acest eveniment istoric, făcând referire atât la poetul Mihai Eminescu, cât și la compozitorul Ciprian Porumpescu. În acest sens, domnul Leonard-Lucian Raiciof, membru al consiliului parohial, concert maestru la Residentie Orkest din Haga, a interpretat la vioară Balada lui Ciprian Porumbescu. La sfârșit, toți cei prezenți au cântat Hora Unirii.
Festivitatea s-a încheiat cu o recepție pregătită, ca în toți anii, de enoriașe ale parohiei. La această zi de mare sărbătoare pentru comunitatea din jurul parohiei, au participat şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Haga.
Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam a fost înființată de Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură, cu binecuvântarea Părintelui Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Iustin Moisescu. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită la Utrecht, la 25 ianuarie 1981. Prin grija Părintelui Ioan, cei 44 de ani au fost încununaţi cu o serie de înfăpturi: editarea revistei „Mărturia ortodoxă”, prima bibliotecă românească (2001), prima școală parohială (2007), deschiderea unui muzeu parohial (2015), înfiinţarea Asociației femeilor ortodoxe din parohie (2016), cultivarea lalelei „Doamna Maria Brâncoveanu” (2018), amplasarea în grădina parohială a unei Troițe (2018), instituirea Zilei Bunicilor (2017), instituirea Zilei Familiei Numeroase (2020), plantarea unui puiet descendent din Teiul lui Eminescu de la Gradina Botanică din Iași (2022), înfiinţarea Centrului român de Cultură şi Spiritualitate (2023), realizarea de către un sculptor român a bustului lui Mihai Eminescu (2024).
Ȋn 2023, bisericii parohiei i-a fost acordat premiul al treilea pentru cea mai frumoasă biserică, văzută ca şi clădire și interior, dintre 42 de biserici din provincia Olanda de Sud. Parohia „Sf. Grigorie Teologul” a fost aleasă dintre toate parohiile românești din Țările de Jos să fie prezentată în cartea „Wereldkerken in Nederland”/„Biserici din lume, în Țările de Jos”, amplă lucrare realizată de prestigiosul Muzeu „Catharijne Convent” din Utrecht.
Parohia din Schiedam/Rotterdam este mama tuturor parohiilor ortodoxe române din Țările de Jos și Flandra, Belgia.