Șeful Centrului ucrainean pentru combaterea dezinformării, Andri Kovalenko, a declarat că politicienii pro-ruși care vorbesc despre o „împărțire a Ucrainei”, aşa cum este şi cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidenţialele din România, nu fac decât să accelereze discuțiile despre necesitatea împărțirii Rusiei și succesul creării unor formațiuni naționale pe teritoriul actualei Federații Ruse. „Pentru că un imperiu agresiv care, folosind limbile altora, își propune să ”împartă lumea”, nu are credibilitate și doar întărește opiniile și vocile celor care consideră că este corect să fie susținută crearea de formațiuni naționale pe teritoriul Rusiei însăși, pentru reduce amenințările globale” – a scris Kovalenko, joi, pe o reţea socială. Este important de menţionat că Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării este un departament care funcţionează pe lângă Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei. Amintim că politicianul român de extremă dreaptă Călin Georgescu a declarat, într-o discuție cu ziaristul Ion Cristoiu, că Ucraina e un stat inventat, care va fi rupt în bucăți, iar unele din teritoriile sale vor fi preluate de România./sdan/amirea
(Agenția de presă RBC – 30 ianuarie)