Introducere
Cetatea Neamțului, una dintre cele mai importante fortificații medievale din România, își leagă numele de istoria zbuciumată a Moldovei. Construită în timpul domniei lui Petru Mușat (1375-1391) pentru a consolida apărarea statului medieval, cetatea a fost menționată pentru prima dată în documente pe 3 februarie 1395, într-un act emis de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, „ante Castrum Nempch”.
Construcția și arhitectura cetății
Cetatea Neamțului a fost ridicată strategic pe Culmea Pleșului, la o altitudine de aproximativ 480 de metri, oferind o vedere panoramică asupra văii râului Neamț. Numele cetății derivă de la hidronimul „Neamț”, purtat de râul din apropiere, de la care au fost numite și orașul, mănăstirea și ulterior județul Neamț. Inițial, construcția avea un plan simplu, format din ziduri groase de piatră, dar domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a marcat perioada sa de glorie. Acesta a ordonat întărirea fortificațiilor prin înălțarea zidurilor, ridicarea a patru bastioane și construirea unui pod în formă de arc, sprijinit pe 11 piloni de piatră. Această consolidare i-a permis cetății să reziste asediului otoman din 1476, când armata lui Mahomed al II-lea a încercat să o cucerească, după bătălia de la Valea Albă-Războieni.
Rolul strategic și domnitori asociați
Cetatea a fost un punct-cheie în apărarea Moldovei, făcând parte dintr-un sistem de fortificații menit să protejeze țara de invaziile externe. În timp, importanța sa a scăzut pe fondul noilor tehnici de război și al influenței otomane.
În 1564, Alexandru Lăpușneanu a ordonat distrugerea unor părți interioare ale cetății, însă Ieremia Movilă a refăcut-o ulterior. Un moment important a avut loc în 1600, când trupele lui Mihai Viteazul au pătruns în cetate în timpul primei uniri a țărilor române. În 1646, Vasile Lupu a transformat cetatea într-o mănăstire, iar în 1675 Dumitrașcu Cantacuzino a ordonat distrugerea parțială a zidurilor. Ultimul episod eroic al cetății s-a petrecut în 1691, când un mic grup de plăieși a rezistat asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. În 1717, Mihai Racoviță a dispus distrugerea finală a fortificației, iar din acel moment cetatea și-a pierdut complet rolul militar.
De la ruină la monument istoric
După 1718, cetatea a rămas în ruină, iar locuitorii zonei au început să folosească piatra acesteia pentru construcții. În 1834, autoritățile moldovenești au interzis extragerea pietrei, iar în 1866 Cetatea Neamțului a fost declarată monument istoric. Între 1968 și 1972, arhitectul Ștefan Balș a coordonat primele lucrări de consolidare. În prezent, cetatea este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Moldova.
Prezența Cetății Neamțului în literatură, film, teatru și artă
Legenda plăieșilor care au apărat cetatea împotriva lui Ioan Sobieski a inspirat numeroase creații literare. Cea mai cunoscută este poezia „Cetatea Neamțului” de George Coșbuc, în care sunt elogiate curajul și sacrificiul ostașilor moldoveni. Un alt scriitor care a evocat cetatea este Mihail Sadoveanu. În romanul său „Frații Jderi”, cetatea este descrisă în contextul domniei lui Ștefan cel Mare, prezentând atmosfera medievală și intrigile vremii. Sadoveanu o mai menționează și în nuvela „Nicoară Potcoavă”, surprinzând tumultul epocii și rezistența plăieșilor moldoveni.
O poezie emblematică este ”Muma lui Ștefan cel Mare”, a lui Dimitrie Bolintineanu, care, însă se bazează pe o eroare istorică, folosind o legendă din volumul „O samă de cuvinte”, scrisă de Ion Neculce: „Ştefan–Vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să intre în Cetatea Neamţului. Şi fiind mumă–sa în cetate, nu l–a lăsat să între şi i-au dzis că pasărea în cuibul său nu piere. Ce să ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Şi aşa pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus şi au strânsoaste”. Istoricul Eugen Şendrea consideră, în lucrarea „Pe urmele lui Ştefan cel Mare, că mama lui Ştefan cel Mare era decedată de 11 ani: „Şi totuşi, Ştefan n-avea cum să se întâlnească cu mamă-sa atunci. Aceasta pentru că doamna Oltea îşi dormea somnul de veci la Mănăstirea Probota. Piatra de mormânt datează de la 6973 (1465), noiembrie. Aşadar, «muma lui Ştefan» era în lumea celor drepţi de 11 ani! Bolintineanu, entuziasmat de cele citite, n–a mai verificat datele istorice, o greşeală care avea să dea naştere unei populare poezii“.
Cetatea Neamțului a fost, de asemenea, sursă de inspirație pentru dramaturgie și film. Legenda plăieșilor a fost transpusă scenic și cinematografic, iar numeroase producții istorice românești au folosit cetatea ca decor autentic.
– ”Cetatea Neamțului” (1913) a fost ultimul film realizat de casa de productie a lui Leon Popescu. Pentru acest film el a apelat la trupa Teatrului Național din Craiova, condusă de Emil Gîrleanu. Din păcate, filmul a fost pierdut.
– ”Cetatea Neamțului sau Sobiețchi și plăeșii români” (1857) – este o piesă de teatru ce poartă semnătura lui Vasile Alecsandri.
Concluzie
Cetatea Neamțului rămâne un simbol al rezistenței și al istoriei medievale moldovenești. De-a lungul secolelor, a fost martora unor evenimente cruciale și a inspirat scriitori, istorici și artiști. Deși nu mai are un rol strategic, importanța sa culturală și turistică este incontestabilă, continuând să atragă vizitatori și cercetători din întreaga lume.
(Autor: Alexandru Eduard Balaci)
Bibliografie
https://monumenteneamt.ro/ cetatea-neamtului
https://historia.ro/sectiune/general/cetatea-neamtului-587725.html
http://mcntn.muzeu-neamt.ro/constructia-cetatii-neamt.html
