12 femei din Bulgaria au ajuns la spital, după administrarea de toxină botulinică în scop cosmetic

În total, 12 femei din Bulgaria au solicitat ajutor medical, după ce li s-au efectuat injecţii cu botox, în cadrul unor proceduri cosmetice. Şefa Clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă „N.I. Pirogov” din Sofia, profesor Maria Dimitrova, a declarat că în unitatea medicală, au rămas internate pentru tratament patru paciente. Trei dintre femei prezintă simptome moderate şi se simt bine. O pacientă se află într-o stare mai gravă, cu slăbiciune musculară generalizată şi tulburări severe ale funcţiei de deglutiţie. „Urmează să i se administreze antitoxină şi sperăm ca în cursul zilei de astăzi să sosească medicamentul, care este de primă necesitate, specific pentru această pacientă”, a explicat Dimitrova, citată de postul de televiziune NOVA. Potrivit dr.Dimitrova, contactele pacientelor cu persoana care se prezenta ca medic, Arina Osipova, au continuat şi după internarea lor în spital. „Când prima pacientă a sunat-o pentru a întreba ce substanţă i-a administrat, femeie respectivă s-a oferit să-i aducă antitoxina, după ce se întoarce din străinătate, să o consulte şi să-i aplice tratamente locale pentru a restabili transmiterea nervoasă şi musculară. După ce s-a întors din străinătate, o rudă a pacientei cu cele mai grave complicaţii s-a întâlnit cu femeia care i-a dat blistere cu medicamente, pe care el le-a adus la noi. Este vorba despre medicamente pe care noi le prescriem în cazul unor anumite boli neurologice, însă dozajul trebuie ajustat cu mare atenţie. Nu am nicio explicaţie de ce contactele cu această femeie continuă, având în vedere amploarea cazului. Eu personal cred că acest lucru se explică prin panică şi prin faptul că doar persoana care ştie ce substanţă le-a administrat acestor femei ştie şi cum să le vindece”, a menţionat medicul Dimitrova./ddaniela/eradu

(www.dariknews.bg – 4 februarie)