Karim Aga Khan al IV-lea, fondatorul și președintele Rețelei de Dezvoltare Aga Khan (AKDN) și liderul spiritual al musulmanilor șiiți ismaeliţi, a murit marți, 4 februarie, la Lisabona. Vestea a fost dată de fundația sa, care a adăugat că „s-a stins din viață liniștit, înconjurat de familie” și asigurându-se că succesorul său va fi anunțat în următoarele zile „după citirea testamentului său”.
Antreprenor și filantrop, unul dintre cei mai bogați bărbați din lume, șahul Karim al Hussaini avea 88 de ani și figura sa va rămâne pentru totdeauna legată de dezvoltarea Coastei de Smarald. Era al 49-lea imam ereditar al musulmanilor ismaeliţi, o comunitate religioasă de aproximativ 15 milioane de credincioși șiiți, „și un descendent direct al profetului Mahomed” care moștenise titlul de la bunicul său. AKDN și-a exprimat condoleanțele într-o declarație pe rețelele sociale, asigurând că, „prin onorarea moștenirii fondatorului nostru, vom continua să lucrăm cu partenerii noștri pentru a îmbunătăți calitatea vieții indivizilor și comunităților din întreaga lume, așa cum și-a dorit el, indiferent de afilierea sau originile lor religioase”.

Proiectele sale, amintește „New York Times”, pe lângă dezvoltarea zonei turistice de lux Coasta de Smarald din Sardinia, au inclus creșterea cailor de curse pursânge și diverse inițiative de sănătate în țările în curs de dezvoltare.
Deși a trăit în lux cu avioane și iahturi, deținea o insulă din Caraibe și avea o avere estimată de la 1 până la 13 miliarde de dolari, miliardarul respingea ideea conform căreia averea era în conflict cu credința și caritatea sa. Un imam sau un lider religios „nu trebuie să se retragă din viața de zi cu zi”, a spus când a devenit Aga Khan. „Dimpotrivă, se așteaptă ca el să-și protejeze comunitatea și să contribuie la calitatea vieții acesteia. Prin urmare, noțiunea de diviziune între credință și lume este străină de Islam”.
De altfel, Aga Khan a fost cel care a fondat, la 14 martie 1962, Consorțiul Costa Smeralda și a adus un colț al Sardiniei în centrul lumii. „Nu avem cuvinte. Doar unul: mulţumim”, scrie Consorțiul. Karim Aga Khan este „omul care, alături de alți investitori străini bogați, avea să dea ulterioare formă și substanță a ceea ce și astăzi este una dintre cele mai cunoscute destinații ale turismului internațional de elită”, citim pe site.
„Cu sprijinul unor exponenți ai politicii locale, cum ar fi consilierul regional Giovanni Filigheddu din Arzachena, grupul de investitori condus de Aga Khan a început să pună bazele unui proiect de pionierat fără precedent în Italia. Apele cristaline, nisipul alb și stâncile modelate de mistral se pregăteau să devină elementele de bază ale unei destinații care urma să scrie istoria turismului unei lumi”. În 1963 a creat compania aeriană Alisarda, care mai târziu a devenit Meridiana și în 1969 a pus să se construiască noul aeroport Olbia-Costa Smeralda, care a devenit cel mai important aeroport internațional de pe insulă. Karim Aga Khan a fondat Porto Cervo și în 1967, Yacht Club Costa Smeralda.(www.rainews.it- 5 februarie)/cpaunel/denisse
Traducerea: Cătălina Păunel